Despre morţi numai de bine

Orice mort ar trebui dezgropat uneori,
încercată resuscitarea lui
O respiraţie gură la gură,
cot la cot,
os la os,
până când, devenit una cu el, te ridici în capul oaselor şi respiri adânc
aer de dincolo
de aer

Orice mort ar trebui vizitat uneori
la cimitir,
întrebat de sănătate,
vaccinat
Fără bancuri proaste cu "noi vrem pământ",
fără cuvântul "pământ" de fapt,
doar despre lună şi stele se poate discuta,
câte în ele şi în Univers

Orice mort are nevoie de iubire,
nu e nicio diferenţă între ceea ce simte el şi ceea ce simţi tu pentru mine
Suntem tutankamonic de morţi, iubito,
învechiţi în meseria aceasta a nepăsării,
dar dependenţa de A FI,
e un puternic drog inoculat periodic
de către cei care ne mai vizitează din când în când

Locuiesc peste drum de cimitir,
văd zilnic morţi aduşi la groapă de către vii
şi nu pot să nu mă întreb cu ce i-au deranjat oare
de nu-i mai rabdă lângă dânşii?
Un mort stă doar cuminte la locul lui şi visează,
nu cere de mâncare, nu bea, nu fumează
în alte ţări, ei nici măcar să voteze nu mai vor

Iubiţi şi morţii,
nu sunt ei vinovaţi de a lor plecare,
i-a ucis plictisul zilnicităţii,
vor numai să doarmă un pic mai mult!
De ce să le tulburi somnul îngropându-i, incinerându-i? De ce?
Pe tine te îngroapă cineva când dormi?
Statul... a, statul... am uitat
Dar ei nu mai platesc taxe şi impozite, deşi dacă i-am ţine acasă, am plăti (probabil) taxa pe cap de mort,
O sumă modică la întreţinere şi un pic mai mult la curent...

Oboseala li se citeşte pe chip încă dinainte de plecare,
sub ochi li se adună pungi pelicanic de mari, de lacrimi neplânse,
iar mirosul... să trecem peste asta
Deschide geamul larg, să ştie lumea că în casa acestei familii iubitoare,
a rămas mortul la locul lui,
nemişcat şi fericit
Dacă îl pui în geam, primeşti chiar şi pensia cuvenită
lună de lună
Astfel m-am îmbogăţit iarna trecută,
am adunat toţi morţii din oraş, i-am aşezat frumos la ferestre
şi niciodată poştaşul nu a îndrăznit să mă întrebe de ce par atât de... morţi
Afară ningea
şi cu toată extenuarea ce li se citea pe chip, se străduiau să zâmbească frumos,
păreau fericiţi

Aproape orice mort ar trebui dezgropat uneori,
Doar cei foarte obraznici ar trebui abandonaţi de tot
Cei care îţi cer ca să-i înţelegi punându-te în locul lor
Pentru numele lui Dumnezeu, nu le da ascultare,
ei oricum sunt de neînţeles,
punându-te în locul lor s-ar putea să-ţi placă şi să nu te mai ridici
Ei sunt ca nişte copii nenăscuţi care nu ştiu ce vor
Nu te pune în locul lor, nu le face jocul!

poezie de Marcel Vişa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete pentru orice moarte

Eliberat de memorie şi de speranţă,
fără frontiere, abstract, aproape viitor,
mortul nu este mort; el este moartea.
Asemeni acelui Dumnezeu al misticilor,
despre Care, orice s-ar spune, trebuie negat,
cel mort, un străin pretutindeni,
este doar ploaia şi absenţa lumii.
Îl deposedăm de toate,
nu-i lăsăm nici măcar o culoare sau o silabă:
aici, curtea pe care ochii lui nu o mai văd,
acolo, trotuarul unde speranţele lui încă-aşteaptă.
Chiar şi ceea ce gândim noi acum
ar putea fi ceea ce a gândit el;

am împărţit ca nişte tâlhari
prada atâtor zile şi-atâtor nopţi.

poezie de Jorge Luis Borge, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Târziu în noaptea neagră,
În curtea bisericii moarte,
Luna moartă lumina
Turnul mort al bisericii.
Prin crengile moarte
Ale copacului mort
Luna moartă
Lumina doi morţi.
În tăcerea moartă
Păreau doi străini morţi
Ce-şi spuneau cuvinte moarte
Şi vântul mort
Lătra ca un câine mort
Către doi străini morţi.
Vântul mort şi frigul mort
Şuierau prin oasele moarte,
prin sângele mort,
prin ochii morţi
Ai străinilor morţi
Din curtea bisericii moarte
Pe care luna moartă
O lumina
Printre crengile copacului
Mort.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice femeie

Orice femeie ar trebui să aibă
Destui bani, ca să se poată muta...
Să îsi închirieze un loc al ei, chiar dacă
Nu vrea să facă asta niciodată
Sau nu are nevoie...
Ceva perfect cu care să se îmbrace dacă un angajator sau
Iubitul visurilor ei i-ar spune că trebuie să se întâlnească într-o oră...

Orice femeie ar trebui să aibă
O tinerete pe care va fi multumită să o lase în urmă...
Un trecut savuros, pe care să îl povestească
La bătrânete...

Orice femeie ar trebui să aibă
Un set de surubelnite, o masină de găurit si un sutien negru, din dantelă...
Un prieten care o face mereu să râdă
Si unul care o lasă să plângă...

Orice femeie ar trebui să aibă
O piesă buna de mobilier pe care nu a avut-o nimeni din familia ei...
8 farfurii care să fie la fel,
Pahare de vin si o retetă care îi va face
pe oaspetii ei să se simtă mândri...
Sentimentul de control asupra destinului său...

Orice femeie ar trebui să stie
Cum să se îndrăgostească fără să se piardă pe ea însăsi,
Cum să renunte la un job,
Să se despartă de un iubit
Si să îsi confrunte un prieten
Fără să ruineze prietenia.
Când să încerce mai mult...
Si când e timpul să plece...

Orice femeie ar trebui să stie
Că nu îsi poate schimba lungimea coapselor,
Lărgimea soldurilor,
Sau natura părintilor săi.
Că poate nu a avut o copilărie perfectă...
Dar acum, s-a sfârsit...

Orice femeie ar trebui să stie
Ceea ce ar face sau nu ar mai face pentru iubire...
Cum să trăiască în singurătate,
Chiar dacă nu-i place asta...

Orice femeie ar trebui să stie
În cine poate să aibă încredere,
Si în cine să nu aibă
Dar si de ce ar trebui să îsi asume responsabilitatea...

Orice femeie ar trebui să stie
Spre ce se îndreaptă...
Poate fi masă de la bucătăria unui prieten
Sau o cabană frumoasă din pădure...
Si când sufletul ei are nevoie de alinare...

Orice femeie ar trebui să stie
Ceea ce poate si ceea ce nu poate să îndeplinească într-o zi...
O lună...
Un an..."

poezie de Pamela Redmond Satran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai zâmbesc. Este peste puterile mele. Sunt mort şi îngropat. N-am să fac copii. Morţii nu se reproduc. Sunt un mort care strânge mâna oamenilor de prin cafenele. Sunt un mort mai degrabă convivial şi foarte zgribulit. Cred că sunt persoana cea mai tristă pe care am întâlnit-o vreodată.

Frederic Beigbeder în Dragostea durează trei ani
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mi-a dispărut frontiera?

Nu e drept! Greşit, greşit, greşit!
Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.
Oh! E patria strălucitoarelor mii de events,
dar şi eu, şi tu, noi toţi luăm chipul New York-ului.
Devenim un fel de hub, o făcătură de hub.

Dar vă spun: am ajuns să fim cele mai urâte şi
neruşinate centre.

Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristeţea,
locul din îndepărtare,
locul de unde nu am putut pleca până când de unde,
într-un final, am plecat
după ce am fost ţinuţi pe loc, ţinuţi pe loc,
duna de mâl a inimii mele,
locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau

locul de acum zece ani ce arăta neschimbat şi după zece ani,
locul în care am locuit împreună cu străbunica
şi străbunicul
pe care niciodată nu i-am văzut, dar care trăiau
în rama oglinzii înceţoşate a mamei,
locul în care nici măcar în vis nu există trecutul tatălui,
locul în care un tată fără minte ara câmpul străbun
când se lăsa întunericul,
locul în care adevărul sălăşluia la sat,
locul în care tu adormeai când adormeam şi eu,
locul în care unchiul pe care-l credeam mort s-a întors
în viaţă, locul în care banii pe arendă zdrobeau oasele în raport
de trei la şapte,
locul în care oamenii mureau închizându-şi ochii,
pentru că nu aveau putere să-i ţină deschişi,
locul în care oamenii cu nas mic şi pomeţi ridicaţi
îndurând o sărăcie feroce,
făceau plecăciuni în faţa spiritelor morţilor, în ritualurile
ancestrale,
locul în care planurile pe o sută de ani nu aveau
nici un rost,
locul în care oamenii stăteau împreună în zilele ploioase,
locul în care dacă cineva murea toţi îl boceau,
locul în care Kim era unchiul lui Jang,
locul în care Kim şi Eul erau veri,
locul în care domnul magistrat nu venea niciodată,
locul în care, în nopţile cu lună plină, imensă,
cineva ascuţea un cuţit de bucătărie şi sfârteca cu el
carnea văzduhului,
locul în care sensul îşi ţinea plecat capul în faţa
non-sensului,
locul pe care l-am lăsat în urma noastră...

Unde mi-a dispărut frontiera?

poezie de Ko Un
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

La limitele extreme ale spiritualităţii sale, omul se găseşte din nou gol ca un sălbatic. Când îl găseşte pe Dumnezeu, aşa cum se întâmplă, n-a mai rămas nimic din el, doar un schelet. Trebuie să te afunzi din nou în viaţă să pui ceva carne pe tine. Cuvântul trebuie să devină carne, sufletul e însetat. Pe orice firmitură îmi vor cădea ochii, voi sări şi-o voi devora. Dacă viaţa e lucrul primordial, atunci voi trăi, chiar dacă trebuie să devin canibal. Până acum, am încercat să-mi salvez pielea, am încercat să conserv cele câteva bucăţele de carne ce-mi ascund oasele. S-a terminat cu asta. Am atins ultimul prag de suportabilitate. Sunt cu spatele la zid, n-am unde să mă mai retrag. Din perspectiva istoriei, sunt mort. Dacă mai e ceva dincolo, va trebui să sar înapoi. L-am găsit pe Dumnezeu, dar nu-mi ajunge. Doar spiritul meu e mort. Fizic, sunt viu. Moral, sunt liber. Lumea de care m-am despărţit e o menajerie. Zorii luminează o lume nouă, o junglă lumească în care spiritele slăbănoage cutreieră cu gheare ascuţite. Oi fi eu hienă, dar o hienă slăbănoagă şi flămândă: am plecat la îngrăşat.

Henry Miller în Tropicul Cancerului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul spânzurat

Acest mort trebuie îngropat într-un mort
îngropat într-un alt mort...
Daţi-i ceva de care să-şi legene datul!
Mi-e foame de sete
de privit
de surd mă aud cum merge în mâini
pe picioare umblatul.
Acest mort
are nevoie de ghete de la un alt mort!
Şi-a dezlegat viaţa
de nod spânzuratul!
Spânzuraţi mortul ăsta de un alt mort
de alt mort dezlegat.
Dezgropaţi-i mortului din el îngropatul
dintr-un mort îngropat.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pădure, ca acasă...

Locul meu, de-o viaţă-l caut, rătăcind ca o nebună
Printre stele,-n Carul mare şi cu un picior pe lună.
Scormonesc printre vestigii de furtună în sahare
Şi când ninge-n galaxie mă apropii şi de soare.

Mă primeşte universul, când trimit gându-nainte,
Explorez orice planetă cu o ceată de cuvinte.
Dar niciuna nu-nţelege graiul dulce-al limbii mele
Şi mă-ntorc, luând cu mine, pentru drum, câteva stele.

Când mi-atinge talpa goală piatra munţilor, pe creste
Fiecare rană-adâncă, sapă-n mine o poveste.
Şi pădurea mă ascunde ca o mamă grijulie,
Firul ierbii mă adoarme într-o dulce simfonie.

Frunzele şoptesc sonete şi pe frunte mi se-aşază,
Să îmi fie somnul paşnic, stau nestecenii de pază.
Şi copacii-şi pleacă ramul, visele să-mi învelească,
Peste glezne curg răşine, goana să mi-o odihnească.

Locul meu era aproape, chiar sub ochii mei de ciută
Hăituită de neviaţă şi de-otrava de cucută.
''Un copac fără pădure'', fără frunze, fără poame,
Însetat de seva ploii, solitar şi mort de foame.

Mi-e pădurea, cât mai este, loc de-odihnă pe pământ
Şi de dragul ei, poeme am să-i scriu şi am să-i cânt...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jojo

Parcă-aud râsul cald, ca un vin dulce-n mine,
Îmi plăcea să-ţi vorbesc,
Nopţi întregi petrecând
Spre albe dimineţi.
Te rugam să îmi cânţi
Cântece de departe,
cu bretoni şi întinderi marine
Cu Saint-Cast dormind
pe und fond tumultuos.
Jojo,
Tot mai cânţi, şase metri-n pământ,
Nu eşti mort, nici măcar în adânc.
Seara asta coboară
Ca orişicare alta,
Noi luptăm pentru un Saint-Nazare
Sau pentru ocuparea unei alte Olimpii.
Pe fond de cimitir,
Vorbim neliniştiţi
Despre vechi tinereţi şi morţi imature,
Într-o lume prea tristă, nebună.
Şase metri-n pămînt, eu ţi-i port,
Sub care, tu zăcând, nu eşti mort.
Jojo,
Tu îmi redăruieşi râsuri moi din adâncuri,
Noutăţi despre timp,
Despre morţi ce se-ascund
Anonime, în lucruri,
Să-nţeleg că mereu te-oi purta mai departe?
Jojo,
Tu numeşti chiar o floare
Ca un semn vag de carte
Mâinile-mi tremurând
În timp ce vreau să plâng,
Doi sărmani, într-un gând.
Şase paşi sub pământ, fratele meu,
Tu încă nu eşti mort, ci cânţi mereu.
Jojo,
Te trezesc dimineţi,
Răsărituri, apusuri,
Şi văi amputate, în falduri,
Se-ntind peste inima-ţi ruptă,
Îmi întind braţele să te cuprind
Peste fiinţa ta oprită-n timp,
Din umbra ta apusă
Ce râde încă în lumina de cântec, descompusă.
Şase picioare sub pământ, fratele meu,
Peste şase adâncuri vii, eu te iubesc mereu,
Jojo.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu ştiu; poate... Printre ele s-a numărat şi blondina noastră micuţă, Maria. Ceea ce ştiu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut şanse, eşti drăguţă... Tu, Maria sau alta. Dar aşa...
Sonya: Aşa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu ştiu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poţi schimba ceva.
Lucian: Nu înţeleg...
Sonya: Dacă tot o iubeşti atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că şi ea te iubeşte pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu ştiu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubeşte. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândeşte mereu la tine, atât de mult, încât vorbeşte şi noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubeşte, e singura explicaţie.
Lucian: Posibil... N-aş putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să ştii dacă te iubeşte sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găseşti jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauţi în timp ce ea nu este în cameră; îl ţine întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu ştie de existenţa jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuieşti?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluţie pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te linişti, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăşi împreună cu ei; aţi stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că murim tot timpul. De fiecare dată când nu simţim ceva, când nu descoperim ceva, când doar repetăm ceva mecanic - în acel moment eşti mort. În acelaşi timp însă, viaţa poate veni în orice clipă. Dacă luăm o singură zi, pe parcursul ei întâlneşti multe morţi, însă şi multe naşteri. Eu încerc să nu fiu mort, încerc să fiu curios, să simt mereu ceva, iar ceea ce simt se va transforma în poeme, povestiri, fabule...

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl ţin în pumni
şi nu pentru a lăsa vreo cine ştie ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns şi am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi acelaşi în orice condiţie

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Jack, am avut iubiţi, am avut prieteni, dar nu a existat un băiat care să-mi fie doar amic. Care să nu încerce să se culce cu mine sau care să nu plece în clipa în care i-am spus că nu vreau să mă culc cu el. Care să mă placă... pentru ceea ce sunt. Doar dacă nu te-ai hotărât între timp să fii bisexual? Când ai pus asta la cale a fost mai mult vorba despre tine decât despre mine.
Jack: Hai, lasă-mă. Nu sunt îndrăgostit de Henry Parker.
Jen: Nici eu, dar nu la asta mă refer. Poate că tu ai nevoie de o relaţie.
Jack: Poate că aşa este. Dar aici nu e New York unde băieţii gay se lovesc unii de alţii când ies din dulap. Suntem în Capeside. Populaţia gay: unu. Doar eu.
Jen: Jack, o să ai o viaţă amoroasă. O să ai o viaţă amoroasă incredibilă. O să fie super şi înfricoşător şi o să-ţi schimbe întreaga viaţă când o să aibă loc.
Jack: E uşor să vorbeşti.
Jen: Ştiu că e. Trebuie să ai încredere că uneori se întâmplă anumite lucruri când te aştepţi mai puţin.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitului mort

Întunericul este-aruncat
Dincolo de lumină, asemeni părului
Dat pe spate, peste umăr.
Sunt singură şi, e-adevărat,

Cu patru ani mai bătrână;
Asemeni scaunelor şi pereţilor
Pe care i-am privit odată,- alături de tine, strălucind.
Nu credeam că voi fi trezită-astfel vreodată,
Orice ne-ar fi fost dat, hărăzit de soartă.

Tulpinile cresc, anul se zbate-n vânt.
Lunile vin la moartea lor, şi merele se coc.
Coaja se-întinde, rădăcinele se-înfig în pământ.
Dacă ziua de mâine va fi cea din urmă zi,
Iar ziua de astăzi nu va mai conta deloc,
Să nu-ţi pese, să nu-ţi pese.

Faptul că s-ar putea să te uit
N-are nici o relevanţă.
Eu nu voi mai cu tine încă-odată.
Ceea ce ştim trebuie, chiar în clipa asta,
Eliberat de orice substanţă
Şi distrus, aruncat
Ca pleava-n vânt, bucată cu bucată.

Eşti mort de-atâta timp
Şi nu mai ai acea dorinţă
Pe care-o are iubita pentru cel iubit.
Iar eu sunt în viaţă – şi-n acest răstimp
Aştept tot ce-mi va fi dat şi tot ce o să vină,
Părăsind tot ce s-a sfârşit.

poezie de Louise Bogan,1897 – 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocolată amară

Femeie, cine te sărută pe frunte şi pe inimă?
Doar vântul? Şi soarele când nu te-ascunzi de el?
Şi ploaia, uneori, sau neaua. Dar de iubit cu patimă?
Nu-i cine. Doar în vise mă cuprinde şi m- alintă uşurel,

Un tânăr ce miroase-a maci, cu ochi de ciocolată amară.
Mi-e drag, dar tare-i încruntat şi mai mult mânios îl ştiu.
Îmi face nopţile frumoase şi... poate-l păcălesc la vară,
Îi descreţesc fruntea şi mintea. Aş vrea să simt dacă e viu.

O fi, că doar nu umblă mort pe drum, sau.... poate.
Dar dacă-i mort ce-o fi păţit? Vreo boală? Sau iubirea?
De-aceea nu mai vrea plăceri să aibă. Nici păcate.
De înviat nu l-oi putea. Doar Dumnezeu, c-a lui este menirea.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bruce (copleşit de rugăciunile care îi răsună în minte): Ia mai scutiţi-mă! (Bruce e teleportat imediat la Dumnezeu.)
Dumnezeu: Impresionant, nu?
Bruce: Ăsta e Raiul?
Dumnezeu: Nu, e Muntele Everest. Ar trebui să mai dai şi pe Discovery din când în când. Dar presupun că acum nu mai poţi din moment ce eşti mort. (Pauză.)
Bruce: Sunt mort?
Dumnezeu: Nu, doar te tachinam.
Bruce: Nu e amuzant! Nu e deloc amuzant!

replici din filmul artistic Dumnezeu pentru o zi
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raze de lună

"Ce n-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună!"
Ai zis tu, şi eu atuncea, când pe-a dorului aripe
Duşi de-al iubirei farmec, – privind cerul împreună –
Noi visam eternitate în durata unei clipe.

"Ce n-ar da un mort din groapă pentru-o jerbie de rază"
Ce din lună se coboară şi pământul îl atinge;
Să mai simtă încă-o dată fruntea că i-o luminează
Şi că-n pieptul său viaţa cu căldură se răsfrânge!

Sigur, noi credeam că dânsul ar schimba cu bucurie
A sa linişte eternă, pacea lui nestrămutată
Pentr-o rază de la lună, pentr-o dulce nebunie,
Pentr-o clipă de iubire din viaţa de-altă-dată.

Însă clipa de iubire zboară, zboară făr-de urmă
Şi în locul ei amarul şi pustiul ne rămâne;
Ah! şi ca să porţi povara unui chin ce nu se curmă
Tu cu moartea ta în suflet te târăşti de azi pe mâne;

Dac-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună
A sa linişte eternă, eu aş da de voie bună
Toate razele de lună, toate razele din soare
Să te pot uita pe tine, să simt sufletul că-mi moare.

poezie celebră de Veronica Micle (16 iunie 1889)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raze de lună

"Ce n-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună!"
Ai zis tu, şi eu atuncea, când pe-a dorului aripe
Duşi de-al iubirei farmec, – privind cerul împreună –
Noi visam eternitate în durata unei clipe.

"Ce n-ar da un mort din groapă pentru-o jerbie de rază"
Ce din lună se coboară şi pământul îl atinge;
Să mai simtă încă-o dată fruntea că i-o luminează
Şi că-n pieptul său viaţa cu căldură se răsfrânge!

Sigur, noi credeam că dânsul ar schimba cu bucurie
A sa linişte eternă, pacea lui nestrămutată
Pentr-o rază de la lună, pentr-o dulce nebunie,
Pentr-o clipă de iubire din viaţa de-altă-dată.

Însă clipa de iubire zboară, zboară făr-de urmă
Şi în locul ei amarul şi pustiul ne rămâne;
Ah! şi ca să porţi povara unui chin ce nu se curmă
Tu cu moartea ta în suflet te târăşti de azi pe mâne;

Dac-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună
A sa linişte eternă, eu aş da de voie bună
Toate razele de lună, toate razele din soare
Să te pot uita pe tine, să simt sufletul că-mi moare.

poezie celebră de Veronica Micle din la aflarea veştii că Eminescu a murit (15 iunie 1889)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta
Suflete reci în carne vie
Mulţi morţi de frică să trăiască
Se nasc în ale lor sicrie

Mulţi bântuie prin întuneric
Împovăraţi şi traşi la faţă
Mai întâlnind vreun mort ce speră
Orbeşte, la o zi de viaţă

Mulţi se mai joacă de-a "trăitul"
Şi uită uneori că-s morţi
Pe când fărâma lor de viaţă
Le trage zilele la sorţi

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta
Şi de-l găsesc pe vreunu viu
Îl mint că o să îi dea viaţă
Şi-l bagă repede-n sicriu

poezie de Gabriel Cîndea (septembrie 2019)
Adăugat de Gabriel Cîndea
Comentează! | Votează! | Copiază!