Pata din amurg

îl vedeam adese
zilele propice
când cădeau popice
nucile culese

toamnele din burg
rar câte-o cireadă
se oprea să vadă
pata din amurg

stanţa un popas
pasărea străină
ne umplea de vină
fiecare ceas

tandră o busolă
scotea dintre ace
clipele vorace
ultima consolă

zborul absolut
ruga în tăcere
singura avere
teama de rebut

când sosea inapt
se uscase izul
clătinând parbrizul
fiecărui rapt

a trecut o brişcă
vadul în amont
cu un aer tont
împărţind la frişcă

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul absolut

colindam adese
zilele propice
când cădeau popice
nucile culese

serile inapt
tizul anti-izul
inundau parbrizul
neştiut în fapt

toamnele din burg
vasele din radă
se opreau să vadă
pata din amurg

stanţa un popas
pasărea divină
ne umplea de vină
fiecare ceas

tandră o busolă
scotea dintre ace
zilele cu pace
plânsul de violă

zborul absolut
ruga în tăcere
singura avere
teama de rebut

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut o brişcă

unul câte una
gândurile vraf
până mâine luna
plânge un seraf

stâlpul bătătura
paza la avut
omului limbut
nu-i mai tace gura

a trecut o brişcă
vadul în amont
fiecare tont
vrea alt fel de frişcă

stanţa un popas
pasărea divină
ne umplea de vină
fiecare ceas

toamnele din burg
vasele din radă
se opreau să vadă
apele cum curg

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petele amurgul

îmi vedeam adese
zilele propice
cum cădeau popice
nucile culese

orele inapte
aminteau de-un iz
şterse pe parbriz
ultimele şoapte

toamnele şi burgul
rar dintr-o butadă
apucau să vadă
petele amurgul

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele pe cai mărunţi

zilele pe cai mărunţi
bat în târguri cu potcoave
şi brăzdează faţa lumii
pe când sclavii strigă: Ave!

herghelii nenumărate
vin în zgomot de trăsuri
şi convoi după convoi
trec prin noi fără măsuri

şiruri lungi de deţinuţi
spală zarea pe retină
şi se duc să moară unde
nu mai află nici o vină

zilele pe caii mici
trec cu timpul în spinare
şi la fiecare poartă
lasă câte-o întrebare

nu mai cercetaţi oglinda,
trăsăturile din carte
că nu ne mai recunoaştem
în atâtea cioburi sparte!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în burg

Se lasă seara peste burg,
Răsună clopotele-n turle,
Măsoară zilele ce curg
În sacul vremii ce se umple.

Din foişoare, cu vechi surle
Oştenii la vestiri recurg;
Se lasă seara peste burg,
Răsună clopotele-n turle.

În zorii zilei şi-n amurg
Sfinţenie este şi în gherle,
Căci a venit un demiurg,
Ca să prefacă piatra-n perle,
Se lasă seara peste burg.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptorul orb

Lupii verii nesătui
Mişună că sunt destui
Vârful crestelor abrupte
După pradă să se-nfrupte
Într-o ţară-a nimănui

Versurile dintr-o strofă
Urcă scările în top
Încât fiecare clop
Îl umplea o catastrofă
Amintind de-un alt potop

Cu ciocanul şi cu dalta
Parcă-alergi dup-o statuie
Care e şi parcă nu e
În muzeul de la Malta
Bine potrivită-n cuie

Într-un bloc amorf de piatră
L-am văzut pe sculptor orb
Dăltuindu-şi un alt corp
Pe când câinii nopţii latră
Zborul fiecărui corb

Fulgerele se ţin lanţ
Iar cioplitul e o taină
Armonia, doar o haină
fericită. Un bilanţ
Pe o frescă din Bizanţ.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul...

Să-şi desăvârşească zborul,
pasărea are nevoie de cer,
căci zborul a fost dat visului
şi păsărilor deopotrivă
de către îngeri;
visul e sortit uneori eşuării
când iluziile se risipesc,
pe când zborul
reprezintă împlinirea păsării:
Pasărea să se numească păsăre,
omul să se numească om cu rădăcină.
Bunăstarea lui nu ţine de o fericire anume:
fericirile vin şi trec.
Apar alte iluzii din speranţe
care să-l facă fericit
preţ de o clipă.

poezie de Camelia Opriţa din revista Boema, numărul 152 (octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul Mirabeau

Sub podul Mirabeau Sena curge lin
Şi dragostea noastră...
Eu ştiu prea bine: bucuriile vin
După dureri, senin.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Mână în mână, că ne-am iubit,
Sub braţele noastre
Ca un pod trecea infinit
Râul, de priviri obosit.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Iubirea ca râul curge uşor
Şi se petrece.
Înceată-i viaţa - val călător,
Nesecat e-al Speranţei zbor.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Zilele au trecut - toate una ca una.
Ceea ce-a fost, s-a dus
Şi dragostea noastră s-a dus de-acuma.
Sub podul Mirabeau Sena curge întruna.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

poezie celebră de Guillaume Apollinaire, traducere de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea Paradis

mai ţii minte ceva,
din anii aceia cuminţi,
când răsfoiam zilele
ca paginile unei cărţi
împrumutate,
când concretizam prezentul
ca pe o amintire?

mai ştii drumul lung
al unor zile fierbinţi
când noaptea părea tot mai îndepărtată
şi noi alergam după ea să o cuprindem
făcând ocolul Pământului?

mai ţii minte cum se împleticea
un apus şovăielnic
în furoul tău cu zorzoane,

ţii minte vremea
care nu ne mai lăsa să întinerim,
iar clipa o trimiteai în trecut
cu fiecare clipire a genelor tale lungi
cât pasărea Paradis?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând în vânt

În ziua-n care salcia a plâns
Cu frunze aşternute pe cărare,
M-am întrebat: "Sunt eu de vină, oare?"
Şi aripile-n jurul ei mi-am strâns.

Când păsările, toate, au plecat,
Iar frunzele cădeau, îngălbenite
În zilele ploioase şi cernite,
M-am întrebat: "Sunt, tot eu, vinovat?"

În iarna ce-a venit c-un alb pustiu,
Mă întrebam, continuându-mi zborul:
"De cruntul ger, de vină, eu să fiu?"

Sunt gând în vânt, pot fi furtună, ştiu,
Dar şi o briză ce alină dorul
Cu bucuria de a şti că-i viu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După amiezile acestea

după amiezile acestea tihnite
mi te aduc mereu în faţă
şi după ce te caut ca un somnambul
numai eşecurile se răsfaţă

nedisimulată o bucurie
pusese stăpânire pe amândoi
când am descoperit câtă avere
se află nu în lume, ci în noi!

curcubeul uneşte destinele
după o lege neştiută de fiecare
deşi ni se părea curios
muntele înfrăţit cu o mare

am plătit şi încă mai plătim
pentru generaţiile viitoare
tributul greu al evadării
dintr-o singură eroare

şi drumul urcă în spirală
o cotă, apoi alta, fără popas
şi ceea ce ni se pare o veşnicie,
nu durează mai mult de un ceas

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

Noroiul hohotea împrejur.
Numai el, cuminte
se oprea din când în când
îşi scotea un ochi
înghiţându-l în grabă,
salivând ca un vânător
de elită.

Înapoiaţi-mi capul...
înapoiaţi-mi capul!
striga trecătorilor.
Eu am vrut doar
să-nchipui
un peisaj senzual.

În orbită, îi apărea alt ochi
pe care îl scotea cu grabă
şi-l întindea curioşilor.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta era cadenţa armatelor vecine: rapt, rapt, rapt...

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popas

Dintre toate liniştile mele
ce le preţuiesc ca pe comori,
cea mai grea mi-e liniştea de tine,
când din zări străine o cobori.
Între noi s-a poticnit cuvântul,
pe cărarea îngropată-n frunze
şi te-ntreb: ce vină are toamna,
că-mi dezleagă gândurile-ascunse?
Ea-mi coboară-n gânduri împăcarea
strălucirii-aprinse-n lumini calde,
poleind cu fir de aur clipa
zborului ce-n aripi noi îmi arde.
Şi mă resemnez în blând popas
între ce-i trecut şi ce-a rămas...

poezie de Eugenia Ponta Pete (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-şi desăvârşească zborul, pasărea are nevoie de cer, căci zborul a fost dat visului şi păsărilor deopotrivă
de către îngeri; visul e sortit uneori eşuării când iluziile se risipesc, pe când zborul reprezintă împlinirea păsării: Pasărea să se numească păsăre, omul să se numească om cu rădăcină. Bunăstarea lui nu ţine de o fericire anume:
fericirile vin şi trec. Apar alte iluzii din speranţe care să-l facă fericit
preţ de o clipă.

Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara ta fără sfârşit...

Am strivit fără să vreau, frunză galbenă-n cădere
Cu un vers de toamnă trist,( mi-este singura avere).
Cioburi ruginii scâncesc, pe sub talpa poeziei
Într-un ritual caduc, de teama melancoliei.

Şi nelinişti îmi pătrund, până-n oase şi retină-
De-aş putea să le ascund de tăcere şi de vină!
Şi ţip eu în locul lor, vara-şi strânge trena-n grabă,
Eu vând ploi şi vânt şi nori, pe nimic, la o tarabă.

N-am cumpărători în jur, piaţa-i plină de culoare,
Tuberozele cuminţi strigă alb în gura mare,
Busuiocul spre altar se grăbeşte să ajungă,
Eu aşez pe un cântar lacrima din mâna stângă.

Şi cu dreapta mă închin, la copaci orfani de verde,
Să m-aştepte până vin, lângă ei, să mă dezmierde.
Desfrunzită de iubiri şi de nopţile cu tine,
Gust amar din amintiri, în alcovuri clandestine.

Tu ai veri fără sfârşit, nu-ţi cad frunze la picioare,
Lacrima ţi s-a oprit undeva-ntre noi şi mare;
Nu ai aşteptări, inert, ca o stâncă-abandonată,
Ai doar un prezent obtuz, într-o clipă resemnată.

Eu ţin toamnele la piept, iarna-mi geruieşte teama,
Primăverile le-aştept cu flori roşii pentru mama.
Doar când vine vara-mi scot amintirile din minte
Şi le-aşez în poezii, să citeşti printre cuvinte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare nuanţă a fiecărui fir de iarbă ca şi a fiecărui lucru creat de Dumnezeu proclamă prezenţa gloriei Lui pe care nu fiecare om este interesat să o vadă deşi Ea, este prezentă pentru fiecare om.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântecul descrisului la stea

Patruzeci de sfinţi
ce-aşteptaţi smeriţi
la schit din poiană,
unde nu e iarnă,
fierbinţi lăcrimări
din mii lumânări,
lăcrimări de ceară
la slujbă de seară,
când sunt pomeniţi
cei nespovediţi,
la priveghere,
ceas de tăcere,
când până la mine
s-aude cum vine
pasul greu din cer,
îngerul stingher
frângând câte-o viaţă
înspre dimineaţă.

În nisip de stele,
luna printre ele
stă împotmolita
de vrăji împietrită,
planete sinistre
vâslesc înainte.

Patruzeci de sfinţi
ce-aşteptaţi smeriţi
la schit din poiană,
unde nu e iarnă,
aprindeţi tăciunii
rupând vrajă lunii-
fire de mătase,
din raze sunt trase,
pe ele coboară
câte-o stea fugară
atunci când mai moare
un împărat mare.

Rugaţi pe Slăvitul
să-mi vină Ursitul
în zi de Florii,
când, peste câmpii,
cerul greu de floare
plouă cu petale.
Iată, El să vină
şezând pe asină,
alături de-un mânz
să vină la prânz,
petale în zbor
să-I facă covor,
unde să păşească
slava Lui cereasca.

Răsări soare mare,
răsări sfinte tare,
nouăzeci de raze
să mă lumineze:
două la sprâncene,
două între gene,
restul dintre ele
să se facă stele,
să-mi fie cunună
în noapte cu lună …

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

An, zi, ceas

E Timpul iscusit "miriaman",
Mulţimi de Shiva puse la un loc,
Ce răbojesc cu necurmat alean,
De la născare până la soroc...

E nelipsit mereu, oriunde-am fi,
La sărbători sau la diurnul ceas,
În miez de noapte sau în plină zi,
La fericire sau la greu impas,

De ştim ori de nu ştim, neîncetat,
Cu miile-i de mâini ce nu pot sta,
E Timpul o maşină de taxat,
Ce nici o clipă nu va ezita,

Câte-o secundă vămuind mereu,
Din zestrea ce norocul ne-a ursit,
Şi sacul ce înghite timp mereu,
Cu ele zilnic fi-va burduşit,

Pân' la un ceas al vremii de apoi,
Când totul va lua un trist sfârşit,
Când clipele se numără-napoi:
... doi, unu, zero... minus infinit...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc" şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.

citat celebru din Gabriel Garcia Marquez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!