Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Gabriel Garcia Marquez

Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-aș ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieșind pe ușă, ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată și încă o dată până la infinit. Dacă aș ști că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea, aș spune "te iubesc" și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi.

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Voce: Michelle Rosenberg
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Chronicle of a Death Foretold" de Gabriel Garcia Marquez este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -61.00- 24.99 lei.

Citate similare

Angelica Ioanovici

Ultima oară

Probabil e ultima oară
Când brațele tale mă strâng
Și-un soi de iubire primară
Mai zboară, dar aripa-i frâng.

Probabil e ultima dată
Când ochii tăi calzi mă privesc
Și clipa complet nefardată
Ghicește ce mult te iubesc.

Va trece o noapte ploioasă
Și știu că va fi să mă doară
Iubire atât de duioasă,
Probabil e ultima oară.

poezie de din Așa cum ești
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Diana: N-ai adormit, Luci?
Lucian: Nu, mamă. Nu pot.
Diana: Te înțeleg, dar va trebui să te odihnești.
Lucian: Probabil că voi reuși mai târziu, iar dacă nu, am să recuperez orele de nesomn după lansarea navei. Voi avea destul timp...
Diana: Poate vei avea, poate nu... Ar fi mai indicat să dormi și-n noaptea asta, pentru ultima oară acasă.
Lucian: Pentru ultima oară... Ce ciudat sună! De ce pentru ultima oară, mamă? Crezi că nu mă voi întoarce peste 13 ani?
Diana: Te rog, nu spune așa ceva nici măcar în glumă! Te vei întoarce, bineînțeles, dar pentru ultima oară, acum.
Lucian: Mda, acum...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să faci totul ca pentru ultima oară. Și cerul, și pământul, și ochii celor dragi, și zâmbetele, și tristețile lor să le privești ca pentru ultima oară. La sfârșitul zilei să privești apusul soarelui ca pentru ultima oară și, adormind, să crezi că o faci pentru totdeauna. Iar dimineața, dacă te mai trezești, s-o iei de la început, făcându-le pe toate ca pentru ultima oară, dar cu o înnoită disperare.

citat din
Adăugat de Oana CameliaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-aș îmbrățișa...

Te-aș îmbrățișa...
cu o sfântă îmbrățișare a dorului ce te cheamă...
Aș alerga spre tine cu brațele deschise
de parcă ar fi ultima zi
și după
... lumea s-ar sfârși...
În timpul rămas
până când pleoapele mele s-ar închide
te-aș striga cu speranța
că măcar umbra mâinilor mele te-ar cuprinde
în acea sfântă îmbrățișare
a iubirii noastre...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Al Pacino

Cică murim de două ori - o dată când ultima suflare ne părăsește corpul și a doua oară când ultima persoană pe care o cunoaștem ne spune numele.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De-aș putea...

De-aș putea cuprinde zarea cu o singură privire,
Nu te-aș mai avea în minte ca o simplă amintire,
Ți-aș vedea frumosul chip în oglinda cerului
Și mi-aș pune stăvilar împotriva dorului...!

De-aș putea schimba destinul aș da timpul înapoi
Și-aș fugi în rai cu tine să rămânem amândoi
Pe gurița ta ca fraga ți-as da dulce sărutat,
Printre flori și printre iarbă te-aș iubi neîncetat

De-aș putea să fiu eu floarea ce-o culegi în zori de zi
Cu mireasma mea te-aș face și mai mult a mă iubi
M-ai păstra în foi de carte ca pe-o frunză-ntr-un ierbar
Și din când în când ți-aș cere un sărut, unul măcar

De-aș putea să fiu o apă cu-al meu val să mă-nfășor
Să-mi pot șterge lăcrimioara din lumina ochilor
Ți-aș vedea chipul aievea în apa izvorului
Și n-aș mai fi trist într-una din pricina dorului!

De-aș putea să fiu eu timpul care trece mult prea greu
Când tu nu ești lângă mine să te strâng la pieptul meu
M-aș opri în loc o clipă rătăcind pe-al vieții drum
Iar pe tine te-aș preface în clepsidra mea cu fum!

De-aș putea să-ți mângâi pleoapa cu-n sărut în zori de zi
Să-ți fiu dulce dezlegare, tu iubita mea să-mi fii
Aș striga în gura mare să audă o lume-ntreagă
Cât de mult țin eu la tine și cât imi ești tu de dragă!

poezie de (13 aprilie 2014)
Adăugat de Gabi CostinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Urme de pași

Urme de pași înșirate-n zăpadă
De parcă nu știam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.

Urme de noi împrăștiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.

Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu știam cum sunt ochii închiși
De parcă a fost ultima oară când văd.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Eu te-aș iubi

Eu te-aș iubi, dar n-am nici casă
Și nici venituri relevante,
Pentru-a putea pune pe masă,
Atingeri... mai interesante.

Eu te-aș iubi, dar noaptea vine
Și străzile mă tot alungă,
Înspre ferestrele puține,
Ce au uitat, demult, să plângă.

Eu te-aș iubi, îmi ești pe buze,
Catifelată și discretă
Și nimeni n-o să mă acuze,
Că nu fac uz de etichetă.

Eu te-aș iubi, dar de ce oare?
Și până când să tot aștept?
Să nu mai fii o întrebare
Retorică... în al meu piept.

Eu te-aș iubi, a câta oară?
Și-n câte stiluri păcătoase?
Pentru deliciul tău fecioară,
Când orologiu bate... șase.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păpăruz

Dacă

dacă te-aș regăsi
ți-aș povesti în sfârșit
de ce m-am născut o dată
și am murit de câteva ori
tu ai să râzi-clopot
apoi ai să plângi-toacă
ne-am putea
număra singurătațile reciproc
tu din trecutul meu
și eu din al tău
am putea urca în hamacul lunii
să privim desfrunzirea timpului
și te-aș întreba timid
dacă mai doare tatuajul
de pe inimă cu numele meu
tu ai putea să mă-ntrebi
dacă ți-am păstrat ultimul sărut
pe retina Ochiului
apoi întristați de clepsidra zgârcită
ne vom lua rămas bun
și ne vom pierde fiecare în nerostul său
ascunși în blestemul androginului
"să nu mă uiți..."
"să nu mă uiți..."

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă aș fi

dacă aș fi vrăjitor
te-aș face să mă iubești

dacă aș fi magician
te-aș hipnotiza
să te pot săruta

dacă aș fi soare
te-aș încălzi doar pe tine

dacă aș fi o boabă de strugure
te-aș lăsa să mă strivești
în dinții tăi mici

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau așa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am mințit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care știu că
nu îți erau pe plac

știu că tu mă privești
de acolo de sus și mai știu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
așa cum sunt
știu că au trecut
mulți ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
și de venit înapoi
n- ai mai venit și
nici semne
nu mi-ai mai dat
deși știai că am nevoie
doar de tine și nu de bani
și de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
și eu doar câteceva pe aici deși inflația mi-a înghițit și
ultimul bănuț pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să știi că nu pot să ți-l mai dau și
ce rost ar mai avea dacă tu
nu ești niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ți spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ți-ai lăsat un copil pe pământ și că
ai vrea
să-i trimiți un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
și nimic mai mult...

da mama
știu că poate ar fi mai bine
să nu îți spun despre
lipsurile mele de aici și
să îți spun doar că
te iubesc
și că
am îmbătrânit de când
te tot aștept...

nu nu îți face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiți
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aș mulțumi
sau mi-aș împreuna
cele două degete și
l-aș întreba
când m-a mințit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ți-aș atinge raiul

O floare dac-aș fi în pumnul tău
Rădăcinile mi-ar fi vene
Mi-aș îneca simțirea în sângele tău,
M-aș colora din pigmentul tău,
M-aș înroși și-aș crește.
Aș fi egoistă,
Te-aș seca,
Aș desprinde rădăcinile tale din grădina lui Dumnezeu
Ți-aș fura sufletul și-aș spune că e al meu,
Sfințenia ta ar deveni a mea
Și tot efemerul ți l-aș transfera printr-un sărut
Te-aș lăsa să devii și tu o plantă umană,
Fără culoare, fără vlagă
Mișcându-te după bătaia gândului
M-aș bucura de îmbrățișarea ta
Mi-aș topi lacrimile pe nudul tău îngeresc,
Ți-aș folosi penele pentru a-mi apăra eternitate.
Aș fi un parazit,
Dar te-aș iubi.

poezie de din Complotul simțurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza CotovanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Haley (când ea și Peyton opresc în fața casei lui Haley și îl văd pe Nathan, stând în ploaie): Nathan, ești ud leoarcă. Ce faci aici?
Nathan: Am ieșit să alerg. Uite că m-am trezit aici. Haley, pozele alea cu Peyton nu înseamnă nimic. Le-am salvat atunci când încă eram cu ea. Cred că ar fi trebuit să scap de ele.
Haley: A, da?
Nathan: Știi, mândria mea-mi spune "Da. Așa e." Dar inima-mi spune "Lasă mândria deoparte, idiotule. O iubești pe fata asta. Și chiar dacă te-mbolnăvești de pneumonie, o să stai în ploaia asta până o convingi să te ierte."
Haley: De ce te-aș ierta?
Nathan: Pentru că-mi pare rău. Pentru că te iubesc. Și pentru că arăți trăsnet stând în ploaie. Și mă gândesc că trebuie să te sărut.
Haley: Păi dacă așa trebuie. (Nathan o sărută.)

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita IoanaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu vei simți niciodată fericirea până când nu vei vedea sufletul din tot ceea ce te înconjoară. Și nu poți vedea sufletul din ce te înconjoară dacă nu îți cunoști prima oară propriul suflet. Caută în tine, reconectează-te și întreaga lume se va dezvălui în adevărata ei natură.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nina Cassian

Ispita

Îți făgăduiesc să te fac mai viu decât ai fost vreodată.
Pentru prima oară îți vei vedea porii deschizându-se
ca niște boturi de pești și-ți vei putea asculta
rumoarea sângelui în galerii
și vei simți lumina lunecându-ți pe cornee
ca trena unei rochii; pentru prima oară
vei înregistra înțepătura gravitației
ca un spin în călcâiul tău,
și omoplații te vor durea de imperativul aripilor.
Îți făgăduiesc să te fac atât de viu, încât
căderea prafului pe mobile să te asurzească,
să-ți simți sprâncenele ca pe două răni în formare
și amintirile tale să-ți pară că-ncep
de la facerea lumii.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Nina Cassian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 5.60 lei.
Cornelia Georgescu

Lucian: Bine; dacă ai ales deja, hai să vedem cum stai cu matematica. Mergem sus, în camera mea.
Mihai: Mai ești dispus să mă ajuți la mate?
Lucian: Sigur, doar de asta ai venit...
Mihai: Da, dar în situația de față, te-aș înțelege dacă n-ai vrea să-mi arăți...
Lucian: Fii serios; matematica nu depinde deloc de situații; e mereu aceeași, dar înainte de a trece la lecții, te-aș ruga și eu ceva.
Mihai: Spune!
Lucian: Nu știu dacă ar mai avea vreun rost acum, însă pentru că tot ești aici, te-aș ruga să modifici puțin programa roboților noștri casnici, în eventualitatea în care totuși vom pleca.
Mihai: Deci, aveți roboți.
Lucian: Evident.
Mihai: Scuză-mă, nu remarcasem, pentru că tu te ocupi de treburi care le revin lor.
Lucian: Asta așa-i; când sunt eu pe acasă, roboții sunt cam inutili. De altfel, dacă vom pleca, vei avea timp să te familiarizezi cu micile mele ciudățenii.
Mihai: Cum așa?! Tu vei fi comandantul.
Lucian: Nu mai e un amănunt chiar atât de sigur. Poate nu voi mai fi eu... N-avem decât să așteptăm decizia Comisiei Disciplinare; de abia după aceea vom mai putea fi siguri de ceva anume.
Mihai: Eu sper să se rezolve totul cu bine.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

De nu te-aș fi știut!

Ți-aș răsădi un pui de gând pribeag
Pe lângă așteptările aldine,
Să-ți crească dorul, să-mi răsari mai drag,
Să nu-mi gonești urările de bine!

Ți-aș fi răspuns la setea de culori
Când te trezeai din foamea de cuvinte;
Eu te găsesc lumină, tu mă dori
Cu umbra dintr-o vară ce mă minte.

Și toamna asta m-a născut cu-n dor
De noi, de tine, de o altă lume;
Tu-mi scuturi visul, eu în vis te-ador
Și mi-ai uitat și lacrimă și nume.

Și dacă nopțile vor troieni
Iubirea ce-o ascund așa cuminte,
În noaptea ce ne știe voi veni
Să te întreb, din mine, ce ții minte?

Cum te chemam când nu erai aici,
Uitat pe altă strună de vioară!
Sau poate-mi mai ții minte sânii mici?
Dar, orice-ai spune, tot o să mă doară.

Un pui de gând pribeag mi-aș răsădi:
De nu te-aș fi știut, de nu te-aș ști!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Speranța-i ultima ce moare!

Speranța-i ultima ce moare,
Atâta timp cât tu exiști
Când vor unii să te doboare
Tu speră și ai să reziști!

Speranța-i ultima ce moare,
Când simți că totu-i în zadar
Și-atunci când visul tău dispare
Tu speră și visează iar!

Speranța-i ultima ce moare,
Chiar dacă-n suflet e durere
Nu renunța, atunci când doare
Tu speră la iubire, cu putere!

Speranța-i ultima ce moare,
Când viața ți se pare crudă
Dar după nori, vine și soare
Tu speră și fă-i vieții-n ciudă!

Speranța-i ultima ce moare,
Când lacrima în ochi îți vine
Șterge-o, apoi, în continuare
Tu speră că va fi și bine!

Speranța-i ultima ce moare,
Chiar dacă zâmbetul ți-e trist
Mâine vei râde poate tare
Tu speră, nu fii pesimist!

Speranța-i ultima ce moare,
Când vorbe dure te lovesc
Aceeași gură, azi, usturătoare
Tu speră că-ți va spune:"Mă căiesc"!

Speranța-i ultima ce moare,
Când ai în tine doar suspin
În suflet nu-l lăsa să se strecoare
Tu speră și alungă-l ca pe-un spin!

Speranța-i ultima ce moare,
Chiar dacă ai căzut... ești jos,
Ridică-te... stai în picioare
Tu speră și fii curajos!

Speranța-i ultima ce moare,
Când ai simțit dezamăgire
Nu te simți fără valoare
Tu speră, vei simți și fericire!

Speranța-i ultima ce moare
Și azi și mâine și mereu
Nu întreba: "Cât să sper oare?"
Tu sper... asta fac și eu!!!!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu cât mai repede încetezi să mai urmezi gândul, cu atât mai rapid puterea lui își va pierde hipnoza urgenței asupra ta. Pentru că gândul te hipnotizează. Trebuie neapărat să gândești ceva, trebuie neapărat să spui ceva despre ceea ce auzi, despre ceea ce vezi. Ce bucurie e să Fii fără formă. Privește ca și cum nu ai vedea sau, dacă ți-e greu să faci asta, atunci privește ca și cum ai vedea Vidul, ca și cum ai vedea Însăși Inima Lui Dumnezeu. Mai este ceva de comentat, de adăugat, de judecat?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O ceașcă de cafea

Ce minunat ar fi dacă am putea
Să bem acum o ceașcă de cafea
Tu un espresso, frișcă și mult lapte
Eu te-aș sorbi, iubito, printre șoapte

Dacă am bea și un pahar cu vin
Am savura o clipă de senin
Și am trăi într-un destin divin
Pe muzica lui Frederic Chopin

Când zorile ne-ar prinde îmbrățișați
Să bem o ceașcă de cafea cu mult zaț
Dacă părea prea dulce sau amară
Să știi că te iubesc ca prima oară

Nu am nevoie în viața asta de nimic
Doar de o pungă de cafea și un ibric
Să torn în el dacă și tu ai vrea
O linguriță din iubirea mea și-a ta

Să bem o ceașcă de cafea e un pretext
Vreau doar să-ti amintesc ce mult eu te iubesc
Și de băut, după ce am terminat
La tine-n brațe vreau să rămân uitat
 
Aș vrea să fie clipa asta un nemărginit
Cu ea să trecem în infinit
Și să trăim de-a pururi împreună
Ca și acum, ținându-ne de mână

Iubita mea o clipă să mai stai
Și dacă vrei iubirii o șansă să mai dai
Atunci am să te rog să îmi mai dai ceva
Mai dă-mi, te rog, o ceașcă de cafea

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!