Emoţie

Mai lăcrimează streşinile-alene
Şi zările, deodată, s-au lărgit...
Iar soarele-priveşte, printre gene,
Mai luminos, mai cald şi mucalit.

În dimineţi, de ceaţă-nveşmântate,
Se simte miros de pământ trezit
Şi vânt şopteşte-n adieri ciudate –
Că primăvara - ar fi la răsărit.

Frumoasă, diafană, năzuroasă,
Păşind încet, cu tot alaiul ei...
Pe unde trece – verdele-şi revarsă –
Şi printre verde, azvârle ghiocei.

Bătrâna iarnă a început să plângă
Şi lacrimile-i curg, şiroi, pe văi...
Căci gerul ei nu poate să învingă
Azurul clar şi a-soarelui văpăi.

Miei speriaţi, tresaltă prin ocoale,
Purtând în ochi copilăreşti mirări,
Iar guguştiuci vioi tot dau târcoale
Zburând zglobiu spre neştiute zări.

... Prea multe semne, într-adins, se-arată,
Învederând, în dimineţi, schimbări...
Ci, primăvară, hai, soseşte odată –
Şi nu te mai complace-n alintări.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

O zi simbol în viaţa voastră,
Un început de primăvară.
În loc de flori vă pun în glastră,
Un sărut, o floare rară.

Din cer lumina se coboară
Şi aşterne pe pământ,
Covor de flori de primăvară,
Fără adieri de vânt.

Cer senin vă fie faţa,
Zâmbetul măr înflorit.
Mamă, "Bună dimineaţa!"
Voi sunteţi soare răsărit.

Odată cu primăvara
Vise multe să-împliniţi!
Copiii vă sunt comoara
Pentru ei, voi să trăiţi.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de primăvară

Soseşte primăvara pe la noi
Din drumurile reci, îndepărtate,
Stihii-nfrânte pleacă înapoi
Ştergând tristeţi din urmele lăsate.

Ne-a târât iarna prin viscol şi noroi,
Vârându-ne în zile-ntunecate,
Soseşte primăvara pe la noi.
Din drumurile reci, îndepărtate.

Pocită, cu puterile-i secate,
Plecată spre tărâmuri prinse-n sloi
Se zvârcoleşte-adânc la ceas de moarte,
Prin ceţuri, prin noroaie, vânt şi ploi
Soseşte primăvara pe la noi.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Ghiceşte-se prin strai de ceaţă
Un fir de aur – surâzând...
Cu barba-i strălucind de gheaţă
S-a trezit streşina plângând.

Se simte miros de pădure –
Mireasmă reavănă de lut -
Şi plâng şi dealurile sure,
Iar muguri mustăcesc tăcut.

Se azvârl din cuiburi vrăbii calde
Prin ceaţa deasă chicotind
Veni-va vremea să se scalde
În praf de ţărnă dogorind.

E un soi de tandră veselie
Prin curţile mustind de glod...
Iar s-aud triluri pe câmpie
Şi vântul suflă mai slobod.

În inimă tresar imbolduri
Uitate, parcă, de-un văleat
Şi înghiţind cu grele noduri,
Mi-e dor să fiu de soare beat.

Mi-e dor de verde şi de soare –
Mi-e dor să mă mai simt copil,
Să sorb din ochi albastra zare –
Ţărâna s-o sărut – umil.

.. Din cer coboară primăvara
Golaşă – dar cu trainic rost
Şi va goni, domol, răceala
Şi pâcla iernilor ce-au fost...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând în primăvară

Nori albi aleargă vesel pe sineala
Bolţii cereşti în palid asfinţit,
Vânt cald răsuflă – şi-mi fac socoteala
Că, poate, primăvara a venit.

Din prag privesc cu albă plictiseală
Natura, ce-a schimbare, pare a sta...
Cu ochii grei, de-a iernii mahmureală,
În sânul ei, pe veci, aş adăsta.

Demult nu-mi pasă cum trec anotimpuri...
De-i iarnă sau de-i vară n-am habar,
Doar câte-un dor mă sapă în răstimpuri –
De ce mi-e dor - nici nu mai ştiu măcar.

Poate mi-e dor de alte vremi, mai calde,
Poate mi-e dor de alte înserări –
Şi sufletu-mi aş vrea ca să se scalde
În săpuneala-albastră-a-altor zări.

Se plâng de vânt uscat, în cor, castanii
Şi hornuri nu se află fumegând...
O, cum m-au nins zăpezile şi anii -
A-primăverii şoapte aşteptând!

În ciripit de păsări, la chindie,
Răsare firul verde-al ierbii, crud
Dar nu mai vreau să ştiu ce-o să mai fie -
Nici de speranţă nu vreau să aud.

Curând porni-voi spre alte meleaguri –
Senine, poate, n-am de unde şti...
Şi alţii vor veni să stea pe praguri –
Şi alte vieţi, pe-aici, s-or rostui.

Cu nouri albi, zburdând pe bolta-naltă,
Se duc şi anii noştri-n zbor uşor;
Din viaţa asta – trecem în cealaltă,
Purtând poveri de doruri ce ne dor...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocei de primăvară

Vise vechi, cu fin parfum,
Peste gânduri îmi coboară,
Într-un început de drum-
Ghiocei de primăvară!

Peste câmpuri cu zăpezi
Un parfum mă înfioară,
Ca şi muzici de aezi-
Ghiocei de primăvară!

Urcă gândul înapoi
Pe a vieţii mele scară
Şi mă văd copil vioi –
Ghiocel de primăvară!

Îi culegeam de pe deal
Şi-aveam inima uşoară,
Viaţa fără nici un val-
Ghiocel de primăvară!

Chiar de anii au trecut
Şi s-au dus pe-a vieţii scară,
Încă mai culeg în gând-
Ghiocei de primăvară!

Ieri, plimbându-mă-n grădină,
Am zărit doi ghiocei,
Două raze de lumină-
Parcă sunt copiii mei!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de primavară

Din zăpadă, din pământul reavăn şi deodată cald,
Pete albe de lumină - lampion al vieţii, ard.
Printre ramuri se avântă păsărelele zglobii,
Vezi pe cerul de mătasă mii de stele argintii.
Lumea parcă prinde viaţă, chiar şi firul cel plăpând
Se înalţă... Îngeri, pace şi iubire pe pământ.
E renaşterea din suflet... Primăvară! Este cânt,
Este taina regăsirii şi lumina din cuvânt.

Din zăpadă, din pământul reavăn şi deodată cald
Îngenunche-n semn de pace, vestitor plăpând şi alb.
Vezi copiii într-o lume nouă. Necuvântătoare
Iarăşi se trezesc la viaţă din adânca lor visare.
Mugurii mustesc din ramuri... Lira ne aduce-n dar
Azi, o nouă primăvară... Prima zi din calendar,
Când cu soarele deodată au ieşit pe strada mare
Vânzători de pandative, ghiocei şi mărţişoare.

Pete albe de lumină - lampion al vieţii, ard...
Dor de flori şi dor de stele izvorăşte din înalt.
Taina îngerilor, care, pe pământ au coborât
Şi ne-au alintat privirea. Visul care s-a născut
Pe un petec de hârtie, sub un petec de zăpadă
Şi în suflet, ca o torţă, sângeriu a prins să ardă.
Primăvară, primăvară, treci în goană pe alei,
Val de vânt şi val de ceară, prins în ramuri de cercei.

Printre ramuri se avanta pasarelele zglobii...
Cu alaiul tau, frumoaso, vei pleca... si vei veni.
Roi de muguri, de albine, crisalide, flori si cant...
Lai pe trena-ti fosnitoare pasiune si avant.
Pe sub gene rimelate lasi si lacrimi si secunde...
Lasi si dulce amintire... Primavara, nu te-ascunde!
Da-mi si mie din lumina vie-a pietrelor de jad,
La altarul existentei sa-ngenunchi, sa plang, sa ard.

Vezi pe cerul de matasa mii de stele argintii...
Cad in par, din ochii mintii, inspre margine de zi.
Plang bujori cu rosu-sanger la altar de limpezi ape,
Primavara-n noi se naste, sa ne fie mai aproape.
Cerul se desparte-n ceruri: flori de cais si flori de mar.
In parfumul de lumina, timpul curge mai usor.
Clocotesc necunoscuturi... Iar miroase-a primavara
Si a tainice-nceputuri izvorand pe drum de seara.

Lumea parca prinde viata, chiar si firul cel plapand
Se inalta catre soare din prolificul pamant.
Ca un zambet este viata - un covor de violete
Si de liliac cununa prinsa iar in par la fete.
Tamaioare si narcise si-alte minunate flori,
Aducand nectar si miere in betie de culori.
Reverie, cantec, pace, dans de fluturi si lumina,
Toate-s ale primaverii printr-o facere divina.

Se înalţă... îngeri, pace şi iubire pe pământ...
M-am născut a doua oară prin picturi şi prin cuvânt
Fermecat sobor de raze peste trecătoare timpuri
Începând o viaţă nouă pentru patru anotimpuri.
Prunc, pruncia-mi dezvelită doarme-n verde crud. Târziu,
Printre păsări călătoare, viers şi clopot am să fiu.
Bate iarăşi în fereastră primăvara minunată,
Însă prinşi de ale vieţii, prea puţini o mai aşteaptă.

E renaşterea din suflet... Primăvară! Este cânt...
Clopote ne bat în gânduri... Oare câţi le mai aud?!
Ochiu-i trist şi-nlăcrimare este peste tot pământul,
Rug de foc în râu de gene, arde-n timpuri jurământul
De a crede în iubire... Ce blestem s-a infiltrat?!
Primăvara-i retrogradă?! Oare cine-i vinovat?!
Timpul trece, nu ia seama la măruntele-ntrebări,
Cade-n valuri şi buchete, peste noi, mereu, în zori.

Este taina regăsirii şi lumina din cuvânt...
Timpu-n noi se risipeşte, viaţa-n noi a început!
Cad pe câmp de lăcrămioare, râd şi plâng de fericire,
Pe alee, la plimbare, trec atâtea nopţi şi zile...
Luna, ca un ochi de sticlă spumuit, zâmbeşte tandru,
Trece iar un vânt năstruşnic printre frunzele de leandru.
Lumea în arome-şi scaldă adormitele poeme...
Poate doar în noaptea asta vom mai adormi devreme.

Este taina regăsirii şi lumina din cuvânt,
E renaşterea din suflet primăvară, este cânt!
Se înalţă îngeri - pace şi iubire pe pământ,
Lumea parcă prinde viaţă, chiar şi firul cel plăpând.
Vezi pe cerul de mătasă mii de stele argintii,
Printre ramuri se avântă păsărelele zglobii...
Pete albe de lumină - lampion al vieţii, ard,
Din zăpadă, prin pământul reavăn şi deodată cald.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte se apropie lin, cu paşi de pisică, apoi trece încet, ca lanţul prin carnea osânditului, şi se revarsă, fluviu obosit, în mările unei dimineţi aburoase.

Gheorghe Truţă în Pagoda (1993)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt primăvară

Am palmele-nflorite
cu narcise
şi la urechi, cercei
de ghiocei.
Sunt primăvara
ce-nfloreşte vise,
pe câmpuri
unde zburdă miei!

Am inima-nroşită,
un bujor
şi rochia-nverzită
prematur.
Sunt primăvata ta
şi-a florilor
şi liniştea venit-am
să ţi-o fur!

Am ochi scânteieri
de stele noi
şi sufletul
deschis spre soare.
Sunt primăvara,
darnică în ploi,
mamă
seminţei roditoare!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini limpezi

când se deşteaptă primăvara
cu mâinile-i traversate de vene
albastre ca şi cum tot cerul se revarsă pe palme
în împăcări calme şi saturate
ca după un dezgheţ brusc
din degetele-i subţiri curg şiroaie
lumini limpezi mătase
pe pielea pământului petale clătinate de adieri
sub îndoieli şi speranţe
nicio cenzură în gândurile redeşteptate
capete tinere se scutură pentru risipiri de cosiţe
nu-i timp de oprire
printre vorbe la răstimpuri inima saltă în ritm de roată
Doamne printre crengile merilor câtă strălucire
din carnea mâinilor ce bucurie se revarsă proaspătă nebună
de închid ochii nu mai e frig nu mai e noapte
doar verde lumină

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea ne-a mai furat un poet: Nicu Gavrilovici... Drum lin spre stele!

Moartea intră prin pereţi şi sugrumă dimineţi cu blestemul nepereche
Rătăcit printre dorinţi, de pe frunţile de sfinţi, în scriptura cea mai veche,
Unde scrie că murim mai uşor decât gândim, de la prima-nfăţişare.
Şi atunci mă-ntreb de ce mai învăţ un ‘'a, b, c'', dacă viaţa-i moarte-n floare?

Azi mă doare-un răsărit, care nu s-a mai ivit şi a adormit cuminte
În poeme de-nnoptat, pe un aşternut curat din silabe şi cuvinte.
Bate-un clopot, plânge-n cer, ca un ultim prizonier muza pe un vers sihastru,
Stele cad, ca un nomad caut drumul înspre iad, căci e raiul prea albastru...

Moartea umblă printre noi în strai galben de şiboi, mirosind a primăvară,
Intră-n orişice ungher, cu lacrima la rever şi nu poţi s-o dai afară...
Îşi bea ceaiul cu nesaţ sau cafeaua pân' la zaţ, te priveşte indecentă,
Şi zâmbeşte insolent, alegându-şi alt client... beţie evanescentă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă eşti

Frumoasă eşti iubita mea
Cum e lumina-n zori de zi,
Când soarele sărută marea
În cântec lin de ciocârlii.

Frumoasă eşti precum e valul,
Împodobit ca o mireasă,
Ce furios sărută malul,
Când noaptea umbrele-şi revarsă,

Frumoasă eşti precum e floarea
De liliac în primăvară,
Când cu mirosul ei te-mbată,
Chemându-te să iubeşti iară.

Frumoasă eşti precum e zborul
Cocorilor ce-au revenit
Purtând pe aripi bucuria
Iubirilor fără sfârşit.

Frumoasă eşti precum e bolta
Ce-n noapte-mbracă mii de stele,
Frumoasă eşti precum e Luna
Când rătăceşte printre ele.

Frumoasă eşti precum e vara
Când flori revarsă pe câmpii,
Frumoasă eşti precum e iarna
Când cerne fulgii săi zglobii.

Frumoasă eşti cum nu e nimeni
Sau cum sunt toate la un loc,
Frumoasă eşti, şi îmi eşti mie,
Iubita mea cu ochi de foc.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o veste despre tine

Oare minte mă mai ţii
Când ţi-s clipele pustii?
Când în geamuri bate luna
Sau le zgâlţâie furtuna?

Când ninsoarea scaldă firea
Tot aprinsă ţi-e privirea
Şi în amintiri zâmbeşti
Spre minuni dumnezeieşti?

Într-adins, cătându-ţi locul,
Oare te-a găsit norocul?
Sau pierdută-n dimineţi
Te mai plimbi printre tristeţi?

Te întreb, fiindcă, vezi bine,
Nu-i vreo veste despre tine
Nici în rugul înserării –
Nici în albăstreala zării.

Şi-n zadar şopteşte vântul,
Fiindcă nu-i pricep cuvântul
Iar în poleiala lunii
Văd doar semnele minciunii.

... Oare minte mă mai ţii
Că mai sunt printre cei vii,
Şi, abătut, sub anii răi,
Mai visez la ochii tăi?

Mă întreb, mă tot întreb
Şi-ndoieli în mine fierb:
Ţi-o fi rău, sau ţi-o fi bine? –
Nici o veste despre tine...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de iarnă

Ascultă-mă, iubito: în gerul de afară
Văd vrăbii zgribulite, ce stau – gata să moară
Şi oameni în paltoane, grozav înfofoliţi –
Dar, parcă, mai degrabă, de gânduri gârboviţi.

Stau chiciurile grele pe pomi – ca în poveşti
Şi despre sărăcie se-aud prea multe veşti...
În aste vremuri tulburi, iubirile îngheaţă
Dar, dacă mai există – ele ne ţin în viaţă.

Tu ce mai faci, iubito, căci eu te-am cam uitat...
Fiindcă ţinutu-n care trăieşti e îndepărtat
Şi, parcă, gerul aspru ţi-a cam intrat în piept –
Dar eu, plin de răbdare, să te dezgheţi aştept.

Şi poate că atuncea, când noua primăvară,
Sosi-va - a-mea răbdare nu va voi să moară;
Dar cum nimic nu-i sigur în vremi pline de ger –
Eu nu ştiu cum va fi – dar îndrăznesc să sper

Că gerul iernii aspre, în sufletu-mi cernit,
Nu va intra... căci, totuşi, mă simt prea obosit.
De va intra, iubito, eu ştiu că va rămâne –
Dar toate astea-s gânduri, ce trec de azi pe mâine.

... Cum îţi spuneam, iubito, vrăbii - gata să moară,
Stau triste şi-ngheţate în gerul de afară...
Că nu-i o vrăbioară – al tău suflet mai sper -
Şi că nu va pătrunde în al meu suflet ger...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub gene văd flori

Unde eşti înflorită primăvară,
Vin-o încet cu miros de flori iară,
Adu pentru noi multă veselie,
Să fie pentru noi o nouă temelie.
Soarele arde acum departe,
Dar pe noi nimic nu ne mai desparte.
Lumina ochilor mei e o desfătare,
Sub gene văd flori cu o dulce aspirare,
La ziua caldă cu multă mişcare,
Iar noaptea pe cer vezi stele căzătoare.
Privirea din ochii tăi duioşi mă doboară,
E ca o rază ce pe pământ coboară,
Şi vii tiptil cu flori, dar eu îţi simt pasul,
Ca muzica de primăvară ce-mi îngână glasul.
Razele tale primăvară fac un mic contur
Ş-apoi mă uit în depărtare şi văd verde împrejur.

poezie de Eugenia Calancea (22 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soseşte primăvara

Soseşte primăvara pe la noi
Din drumuri lungi, îndepărtate,
Stihii înfrânte pleacă înapoi
Ştergând din urmele lăsate.

Ne-a tărât iarna rece prin noroi
În zilele întunecate,
Soseşte primăvara pe la noi
Din drumuri lungi, îndepărtate.

Slăbită, cu puteri secate,
Pornită din tărâmuri prinse-n sloi,
Cu răni închise, vindecate,
Prin ceţuri, prin noroaie, vânt şi ploi
Soseşte primăvara pe la noi.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ape

era atât de întuneric în mine
încât mă împiedicam de gânduri
mi-am lăsat sufletul în vatră
plecând să dorm între ape
m-am trezit în zori, printre flori
roua se scurgea din inimă în iarbă
ţineam în mâinii flacăra
o aşezam în zori din poartă în poartă
să lumineze calea celor ce vin
se tânguiau constelaţii între gene
eram nelinişte, lacrimă şi sânge
lunecam printre gânduri, tăcerea aceea şi azi mă apasă
căutam bezmetic începutul în lumea asta surdă şi oarbă
apele au uitat apoi să mai curgă
timpul a tăcut în bezna din jur
umbre se frângeau printre şoapte, în noapte
mă învălui în despletiri de ape
în stropii cruzi de rouă
iar vântul printre stele privirea şi-o coboară
păşesc prin veacuri îngheţate, veşnicia să o mângâi
cu buze flămânde
mă întorc din somn să rătăcesc mai departe pe ape
ruga mea a rămas o umbră târzie
încotro curg răzleţe păsări călătoare
sădesc hotar între nimic şi ireal
păşind tot mai departe de prăfuitul ideal
lumina unui început sfârşit înainte de început
având mereu în tâmple vaiet surd
în ochi se aprindeau ruguri de sori
ochii însetaţi de lumină căutau o rază de soare
şi am plecat, aiurea, haihui
mă apropiasem prea mult de porţile timpului
şi am ars tăciune în vânt, a ultimă îmbrăţişare
în zori nufărul a înflorit între ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie VIII

E-un aer de sobrietate
În tot ce fac şi tot ce spun...
Cândva, eram copil nebun –
Azi, mă gândesc prea des la moarte.

Şi-albastrul bolţii, preaînalt,
Îl tot privesc cu-nfrigurare...
Oare sunt gata de plecare –
Spre Cer, spre iad sau spre neant?

Şi, totuşi, sunt legat de lume
Căci, câteodată-i chiar frumoasă...
Dar când tristeţile-i m-apasă –
Întunecimi vin să mă-ndrume

Către tărâmuri neştiute
De nimenea dintre cei vii...
Visez limanuri albăstrii -
Dar şi genuni de vânt bătute.

Nu ştiu-aceste gânduri sumbre
De unde şi de ce îmi vin...
Oare-ale zilelor venin
Mă tot împinge către umbre?

Şi tot mai des, regrete-amare,
Se zbat în suflet cu duiumul...
Viaţa mi-a trecut ca fumul
În plângeri sterpe, solitare.

În timp – de toate-am săvârşit
Şi am simţit ce e iubirea -
Căci să iubesc mi-a fost menirea
Deşi, adesea-am şi urât.

... E-un aer de sobrietate
În fapte şi în tot ce spun...
Mi-e dor să fiu copil nebun –
Dar ştiu că asta nu se poate...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul dezbrăcat de dimineţi

în aşternutul primenit dragostea vindecă zodiile
sărută pictura genelor
şi coboară în spirală pe urmele paşilor
pe prispa iernii calde
dialogul buzelor
flămânde de rost ascund sub tăcere
alte zile
alte adieri de vânt

buze flămânde din decolteul zăpezilor
coboară cu spirala fulgului de nea
spre o altă dimineaţă născând
hoinarul din iarna memoriei
ce filozofează tăcere albă
dezbrăcată şi ea

în dimineţi trăieşte o altă culoare
cu nunta de flori la o cafea
culege un timp şi-l lasă la intrare
pe pragul tocit
trecător rebel
azi un vis
ieri
în braţele de seară

ţi-am atins mâna sărutându-ţi fruntea
cu vise de iarnă din amurg
priveşte harta palmelor în dezbrăcate dimineţi
prezentul trecut

poezie de Vali Niţu din Metafore din palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul renaşterii

Anotimpul renaşterii

Iarna rece dar frumoasă
Cam cu greu se dă plecată
Vine greu şi-i răcoroasă
Primăvara fermecată.

Cel mai plăcut anotimp
Dar şi cel mai aşteptat
Mieii zburdă peste câmp
Viaţa renaşte treptat.

Primăvara încet soseşte
Se mai văd curgând şiroaie
Zăpada se cam topeşte
Pe alocuri sunt noroaie.

Printre ramuri se strecoară
Raze aurii de soare
Păsărele în triluri zboară
Ghioceii sunt în floare.

Mugurii dau să plesnească
La copacii îmbobociţi
Unii stau să înflorească
Alţii se fac înfruziţi.

De pe tot, din ascunzişuri
Tot ce-i viu iese afară
Că să-şi facă noi culcuşuri
Pentru când se lasă seară.

Peste văi şi pe coline
E covor imens de flori
Roiesc fluturi şi albine
Prin miros îmbietor.

E miros de iarbă verde
Vâlvataie pe ogoare
Primăvara aşa începe
Se aud zgomot de tractoare.

Vremea caldă de afară
Mângâie privirile
Face viaţa mai uşoară
Şi ne cresc puterile.

Păsările migratoare
Pe la cuiburi se adună
Zboară şi fac rotocoale
Pan'ce rămân împreună.

Anotimpul învierii
Ne aduce bucurie
Face inimii placere
Primăvară-i poezie.

Primăvară eşti faimoasă
Reînvii natura toată
Tu eşti cea mai arătoasă
Şi cea mai frumoasă fată.

01.03.2021
Angelin Leru

poezie de Angelin Leru din compoziţie proprie
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Un aer călduţ, parfumat
Sub cerul de-un pal ivoriu,
În vale pârâul umflat
aleargă sălbatic şi viu.

În zori m-a trezit sărutarea
trimisă pe-o rază de soare;
Lumina-neca depărtarea -
tot răul murise-n uitare.

Veni pe aripa de vânt
O veste frumoasă din cer.
Şi-acuma bătrânul pământ
Îşi lasă cojocul de ger.

E vestea ce-o murmură seara
zefirul. Pădurea o ştie;
Soseşte de-acum Primăvara,
să bucure lumea pustie.

Prin dealuri sarace, se-aude
un zvon care creste mereu.
Il spun a pârâului unde
Il cânta tot sufletul meu.

O floare albastra si cruda
se-nalta sfioasa spre soare
si cata la loc să se-ascunda
de firea zapezii ce moare.

Tu soare, trimite lumina
în raze bogate spre noi
si fă să rasara-n gradina
frunzisul, pe arborii goi.

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!