Gând în primăvară
Nori albi aleargă vesel pe sineala
Bolții cerești în palid asfințit,
Vânt cald răsuflă și-mi fac socoteala
Că, poate, primăvara a venit.
Din prag privesc cu albă plictiseală
Natura, ce-a schimbare, pare a sta...
Cu ochii grei, de-a iernii mahmureală,
În sânul ei, pe veci, aș adăsta.
Demult nu-mi pasă cum trec anotimpuri...
De-i iarnă sau de-i vară n-am habar,
Doar câte-un dor mă sapă în răstimpuri
De ce mi-e dor - nici nu mai știu măcar.
Poate mi-e dor de alte vremi, mai calde,
Poate mi-e dor de alte înserări
Și sufletu-mi aș vrea ca să se scalde
În săpuneala-albastră-a-altor zări.
Se plâng de vânt uscat, în cor, castanii
Și hornuri nu se află fumegând...
O, cum m-au nins zăpezile și anii -
A-primăverii șoapte așteptând!
În ciripit de păsări, la chindie,
Răsare firul verde-al ierbii, crud
Dar nu mai vreau să știu ce-o să mai fie -
Nici de speranță nu vreau să aud.
Curând porni-voi spre alte meleaguri
Senine, poate, n-am de unde ști...
Și alții vor veni să stea pe praguri
Și alte vieți, pe-aici, s-or rostui.
Cu nouri albi, zburdând pe bolta-naltă,
Se duc și anii noștri-n zbor ușor;
Din viața asta trecem în cealaltă,
Purtând poveri de doruri ce ne dor...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
S-a agățat de geamuri primăvara...
S-a agățat de geamuri primăvara
Și stă râzând, privindu-mă tembel
Nu înțeleg, nu știu ce vrea să spună
Și chiar de-aș ști, nu vreau s-ascult defel.
E soare mult și vântul se alintă
Prin crengile cu mugurii plesnind
Dar șoapta lui nu poate să mă mintă
Cum mă mințea când mă știa iubind.
Nici colțul verde-al ierbii nu mai poate
Ca să trezească-n mine noi fiori
Mi-e inima-nghețată ca de moarte
N-am nici dorinți și n-am nici sărbători.
De ce se întâmplă - n jur nici că-mi mai pasă
Demult pierit-a puștiul care-am fost
Feștila dragostei demult e arsă
Ochii-s de pește zâmbetul anost.
De-am fost viu, vreodată, nu mai știu
De-am iubit, azi nu știu ce-i iubirea
Ce sentiment ciudat: sunt mortul viu!
Ce-și plimbă-n van prin lume pustiirea.
Hai, primăvară, du-te din fereastră
Înghețul inimii n-o să-l topești
Hai, risipește-te în zare-albastră
Și caută alt suflet să-ncălzești.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Învață-mă tu
Învață-mă tu!
Poate anii mi-s dușmani
Și mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai știu să privesc
Și doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiți,
Cum taci...
Învață-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Și mi-am uitat simplitatea frumosului
În pașii prea mulți,
Poate nu mai știu să fiu
Și doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...
Învață-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Și mi-am ucis cuvintele calde
În așteptarea prea lungă,
Poate nu mai știu să vorbesc,
Și doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...
Învață-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Și mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai știu să merg
Și doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...
Învață-mă tu!
Poate viața mi-e joc
Și mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai știu să iubesc
Și doar vreau:
Cum simți, cum vrei, cum spui,
Cum simți...
poezie de Gabriela Chișcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Destinul
Destinul mi-e să n-am nici un destin.
Destinul mi-e să port alte destine.
Un geam să fiu, strălimpede, străin,
să vă vedeți pe voi, privind prin mine.
Să nu vă aburească suflul meu
în nici un fel fereastra către lume.
Să nu exist - și-aceasta-i cel mai greu;
și ce e mai ușor - să n-am un nume.
Familia o am și nu o am.
Grădina verii în zadar mă-mbată,
iubirea mea e floarea de pe ram
ce fără fructe piere scuturată.
Iubirea mea ți-i poate anotimp.
Eu totu-i dau și nu-mi păstrez nimica.
Doar amintirea murmura prin timp:
Frumoasă-i bucuria, Veronica...
Și aș fi vrut, atâta aș fi vrut
într-un urmaș să-mi recunosc iubitul.
Dar nu mi-e dat firescul început
pe care-l naște de-obicei sfârșitul.
Și nu pot încă soartei să mă-nchin.
Străină-s nu de voi, ci doar de mine.
Destinul mi-e să n-am nici un destin,
destinul mi-e să port alte destine.
poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Alexandra Mihai

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici un anotimp...
Nici un anotimp nu mai mi-e fast
Și nici un parfum nu mă îmbie
În pustiu de lut gându-mi adast
Desfrunzit de o grea melancolie.
Nouri albi, zburând pe sub sineli,
Peregrin cu gândul nu mă cheamă
Sufletu-mi, sleit de îndoieli,
Somn de veci, pe veci ar vrea să doarmă.
Chicoteli de clipe dragi și calme
Am uitat, treptat, să izvodesc
Doar sminteli neroade și sudalme
Țarinile minții-mi mai rodesc.
Trecător stingher pe-al lumii șleau
N-am să las în urmă decât vanul
Sângele uitării îl tot beau
Și pervers mă sapă clipa, anul.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa de dor
Nu știu de-i încă noapte
Sau ziuă e la tine,
Dar știu c-a' tale șoapte
Mă-ncântă în surdine.
Aștept o vorbă, chiar și
O șoaptă simt c-ajunge,
Un suflu numai de-ar fi
Tot sufletu-mi străpunge.
Mi-e-așa de dor de lucruri
Pe care nu le am
Și-mi dau seama c-odată
Nu știam că le-aveam.
Mi-e dor de lucruri care
Nu-mi vor veni în veac,
De lucruri ce mi-s scrise
Și îmi păreau un fleac.
Mi-e dor de ce-mi lipsește,
Mi-e dor de ce n-am voie,
De oamenii pe care
Îi cunosc anevoie.
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Câmpul vieții
Nu e câmpul numai flori și nici iarba mereu verde,
Dar cu sufletul și gândul, amintirea mi se pierde
Aveam câmpuri și poieni, ale mele, necălcate
Doar de vânt și ploi și soare, sub călcâie mângâiate
Și le săruta apusul, cu același chip de lună,
Peste tot și peste toate, liniștea era stăpână
Mi-erau pașii mărunței și credeam că voi rămâne,
Prunc ce-și numără petale și doar floarea mi-e pe urme
Nu e câmpul numai rouă, că mi-o soarbe, soarele
Eu n-ajung să strâng frumosul, nu mă duc picioarele,
Și privesc cu ochii minții, dincolo de flori și iarbă
Cu același drag de viață, inima mereu aleargă
Și simt moliciunea ierbii, tresărind sub trup matur,
Eu mă fac poieni cu floare și doar pacea mi-e în jur
Am cuprins cu brațele, Universul și mi-e bine!
Înflorește pretutindeni, rodul semănat de mine
Vor fi guri ce clevetesc și m-or osândi la moarte,
Dar nu-mi pot lua gingașul și nici gândul, nu se poate
Și din altă lume eu, mă întorc să calc poteci
Și voi bea seninul vieții, alte sute, alte zeci
Cresc și înflor pe negândite, miliardele de flori,
Eu zâmbesc cu răsăritul, de oricâte-mi dau fiori
Că vrea cerul să cunosc, gingășie și miresme,
Câte-mi sunt nemângâiate, viața ușurel le-o cerne
Și voi fi un câmp și floare, cât mai știu privi un soare,
Toate sunt orânduite, toate-mi sunt nemuritoare!
poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Din suflet
Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roșcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă își ascund culoarea sub alte culori
Să scriu despre ochii lor
Albaștri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaștri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu știu...
Mă înnebunește culoarea ochilor de flori
Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate își servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai amețitor
Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra și nici grădina lor
Și ce aș putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranțe încolăcite pe structura lor
Și iată că am scris
Din suflet și din inima mea bolnavă de dragostea lor
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te pazesc
Cand cobori pe drumul scolii,
Ocolesc sa te privesc,
Sunt satul de de grija bolii
Te iubesc, te iubesc, te iubesc....
Nu exista leac pe lume,
Mi-e rusine sa iti spun,
Ca-s bolnav de gelozie,
Si as vrea sa fiu mai bun...
Tu poate nu stii ca inca
Mai tanjesc si mai visez,
Sa te am pe veci aproape
Cate-n minte desenez...
Numarate zile-n urma,
Mai gandesc la ce ti-am spus,
"Te iubesc" si alte lucruri
Insa n-ai ramas, te-ai dus...
N-am primit macar o sansa,
N-am primit nici un motiv,
Si gandind ca se mai poate,
Imi dau sema ca-s naiv...
Totusi cu privirea-n lacrimi,
Te visez si te iubesc,
Si cat o sa am putere
Vreau sa lupt, sa te pazesc!
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-mi pasă!
Nu-mi pasă de lumea din jur!
Nici lumii nu cred că îi pasă de mine.
Șuvoaie pestrițe se scurg împrejur
Și nici nu mai știu de mi-e rău sau mi-e bine.
Habar nu mai am care-i anul sau luna,
De-i zi sau e noapte, ce oră-i?... Totuna!
Mi-e trupul inert. Mintea-i goala și ea.
De-atâta pustiu mi-este inima grea.
Peste mâinile reci tâmpla-mi cade-obosită.
Niciun vis, niciun sunet nu mai pot s-o cuprindă.
Peste golul din jur se răsfrânge tăcerea.
Noapte-ntuneric lasă-n urmă durerea...
poezie de Viorel Mitea (13 noiembrie 2006)
Adăugat de Viorel Mitea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor
Mi-e dor de vară și mi-e dor de Soare,
De plaja prinsă-n cuie de aramă,
Când tu pășești prin nopțile amare
Și-mi mângâi clipa înnorată, mamă!
Mi-e dor de vară și de nepătruns...
Mi-e dor de stele, de copilărie,
Căci ploile tăcerii m-au pătruns.
Mi-e dor să fiu un fulg de păpădie!
Mi-e dor de pace și de infinit,
De pașii alergând prin universuri
La care să visez n-am îndrăznit...
Doar scormonesc în ele după versuri...
Mi-e dor de val, mi-e dor de albatroși,
De răsărit și de apus deodată...
Mi-e dor, mi-e dor de ochii tăi frumoși,
Mi-e dor de voi, de ia înflorată.
Mi-e dor de vară, de iubiri
Și de grădina cu trifoi,
Mi-e dor de lumea noastră toată...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o dată!
Nu mi-e destul. Și după orișice
aș spune: înc-o dată!
Orice se-ntâmplă-i ca și cum
s-ar întâmpla c-o fată.
Ah, nici un rod nu mi-e destul,
îl vreau și-n alte chipuri.
Se poartă râul către mări,
dar piere în nisipuri.
Nu-i apă să astâmpere de-ajuns,
nu mi-e destul vieața, cartea.
Iubire-aș vrea, pierzare, jar,
cum voi simți odată moartea.
Nici din lumină n-am destul,
căci ea-i doar o legendă, iată.
Nimic sub zare nu-i destul,
vreau totul înc-o dată!
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce repede-a trecut vremea iubirilor noastre
ce repede-a trecut vremea iubirilor noastre;
într-o vară târzie ca doua păsări
ne-am luat zborul spre alte zări,
nu mai știu ce-a urmat după aceea,
poate un gol sau un vânt dinspre nord
sau un vis ne-mplinit suspendat
pe retinile noastre înlăcrimate.
vei rămâne goală ca visul, ca cerul de vară,
ca plaja pustie învăluită de marea-n furtună,
goală ca lebeda singuratică ce plutește pe lac
sau ca luna, regină peste pustiuri.
vei rămâne pe-un orizont uitat o stea-n derivă,
pe care eu, călătorul, o voi privi de departe,
și la miez de noapte mă voi înfășura-n cuvinte,
visând naiade-n delir prin antice temple
sau săpând fântâni după chipul tău căzut în ape.
cortegii de anotimpuri care vor trece
îmi vor hrăni de-acum îndoiala,
poate o să te caut, sau poate nu,
depinde de descântecul sălciei line
cu rădăcinile înfipte-n pământ
ce ne-a preziz despărțirea în noaptea de vară,
prefăcându-se totul în vânt.
când ni se va aprinde iarba pe mormânt,
flacără verde din trupurile noastre,
îți voi simti respiratia ta în boarea stelelor
în nopți cu rouă, senine, albastre.
mi-e foame de tine și dor de gustul dulceag al buzelor tale,
mă dor clipele ce-au trecut,
îmi răstignesc pe cruce toate dorințele
cădelnițând mireasma ta ușor
cu vise ce-au căzut grămadă
așa-necate-ntr-un izvor...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2 decembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acasă
Îmi plouă și cald e în palmele tale....
Dar gândul n-ajunge, nu mi-e de folos
Aș vrea să le simt, să-mi ridice de jos
Și suflet si trup, plâng de jale.
Mi-e umed, uscați îmi sunt ochii de dor.
Ar vrea să te vadă, dar tu ești departe.
Stau tristă la geam și citesc într-o carte.
Ce carte? Nu știu. Despre vise, cum mor.
Mi-e vânt și mă suflă spre cer, nici că-mi pasă,
Cu tine aș merge și-acolo, oriunde de vrei.
Doar vino cu palmele tale să iei
Și suflet și trup și să mergem... acasă.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus

Comentează! | Votează! | Copiază!

... Nici o stea
Cat am dat tot mai vreau sa dau
Cat am luat tot mai vreau sa iau
Sa-nteleg lumea cum e ea
Si vreau sa ma apropii de-o stea
Viata e ca un cerc inchis
Pana-acum nu l-am deschis
De trecut nu-mi pare rau
Si stau si fac tot ce vreau eu
Dar nici azi n-am atins nici o stea
Cat as vrea sa pot sa-aleg mereu
Drumul bun oricat de greu
Nu-mi pasa eu pot sa astept
Vreau sa am steua mea
Vreau sa ajung la ea
Caci eu
N-am atins... nici o stea
Caii bat praful pe poteci
Eu nu vreau, nu vreau sa pleci
Ca licoarea prin mine sa treci
Sa stai sa faci tot ce-ti doresi
Si-apoi sa atingem o stea
Cat as vrea sa pot sa-aleg mereu
Gandul bun din tot ce-i rau
Nu-mi pasa eu pot sa astept
R: Vreau sa am steaua mea
Vreau sa fii steaua mea
Caci eu
N-am atis... nici o stea
cântec interpretat de Laura Stoica, muzica de Laura stoica, versuri de Laura Stoica din ... Nici o stea (1997)
Adăugat de marius aldea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Praf de uitare...
Praf de uitare am presărat
În colțul inimii unde ai stat
Și stelele le-am stins ușor
Dar, doar în vis înșelător.
Nu vreau să-mpart cu tine amintiri
nici rămășițe din iubiri
Trecute și încărunțite
Vreau să le uit... ține-le tu minte..
N-am timp să mor de dorul tău
Și nici să fiu jertfit erou
Pe un altar al necredinței
Să ard pe rugul neputinței
Praf de uitare am presărat
În urma ta când ai plecat
Și alte stele aprind de zor
În alte vise pe-aripi zbor!
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt din pupa
Mi-e dor de tine ca și când
Aș trece marea cu vaporul,
Escalele îmi sporesc dorul
Și n-am din pupa nici un vânt.
Tu, nepermis iubirii ești,
Dar ea nu-mi este interzisă,
Căci viața mi-e în ea cuprinsă,
În circumstanțele firești.
Eu vinovată sunt moral,
-Se sinucide înc-o vară,
Fără să-mi pese c-o s-o doară-
Când noi ne-am despărțit brutal.
Sper totuși să te văd curând,
Mi-e dor de tine ca și când...
sonet de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici una din afirmațiile pe care le găsim într-un roman nu poate fi luată izolat, fiecare dintre ele se află prinsă într-o confruntare complexă și contradictorie cu alte afirmații, alte situații, alte gesturi, alte idei, alte evenimente. Doar o lectură lentă, de două ori, de mai multe ori repetată, va pune în evidență toate raporturile ironice din interiorul romanului, fără de care romanul va rămâne de neînțeles.
Milan Kundera în Testamente trădate
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mânioasa
Am să merg mai înspre seară
Prin dumbrăvi, ca mai demult,
În privighetori să-mi pară
Glasul Linei că-l ascult.
Mai știu eu ce-aș vrea s-ascult!
Că-n zori Lina sta-n portiță,
Sălta-n vânt a ei altiță,
Vântul îi sălta-n cosiță
Și-i făcea floare-n obraz:
Eu mergeam la plug în laz,
Și, când trec, Lina s-ascunde,
Parcă nici nu m-a văzut.
Îi vorbesc, și nu-mi răspunde,
Nu-mi răspunde!
Și-o întreb, și nu-mi răspunde!
Și mă mir - ce i-am făcut!
Vreau de-aici să rump o floare!
Ochii unui înger scump
Au albastrul de cicoare,
Și cicoare vreu să rump -
Mai știu eu ce-aș vrea să rump!
Că-n amiazi venind pe vale,
Întâlnii pe Lina-n cale:
Fragi i-am dat, ea mi-a zis: - "Na-le!
Þi-am cerut eu ție fragi?"
Ochii ei frumoși și dragi
Priveau tot spre poala rochii,
S-a pus Lina pe tăcut,
Și vedeam că-i umblă ochii,
Umblă ochii
Ca la șerpi, îi umblă ochii,
Și mă mir ce i-am făcut!
Să-mi pun capul pentr-o Lină,
Să mă fac un om pribag!
Ieși din neguri, lună plină,
Să mă vezi la Lina-n prag -
Mai știu eu ce-aștept în prag!
Alte dăți suna zăvorul;
Lina pe furiș, ca dorul,
Pășea-n degete pridvorul
Și la mine-n prag venea
Mamă-sa cât ce-adormea.
Azi ard hainele pe mine,
Mi-e greu capul ca de lut,
Stau în prag - și ea nu vine,
Nu mai vine!
E târziu și nu mai vine...
Și mă mir - ce i-am făcut!?
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cărăruie, du-mă iar
E noapte iar și trist ca niciodată
Ca un hoinar pornesc ca altă dată
Și cât aș vrea s-ajung la ea odată
Dar nici o stea nu-mi luminează calea mea
Cărăruie du-mă iar
Spre femeia ce iubesc
Și-o caut în zadar
Dar n-o mai regăsesc
Au început să cadă
Din nou fulgi de zăpadă
Și mi-e dorul rătăcit
Pe drumul ei cel trist
Cărăruie du-mă iar
Ca în alte vremi la ea
S-o văd o clipă doar
S-alin durerea mea
Sunt singur viața-ntreagă
Și plâng că mi-este dragă
Ai milă scumpă cărăruie
Și du-mă iar la ea
Cărăruie du-mă iar
Ca în alte vremi la ea
S-o văd o clipă doar
S-alin durerea mea
Sunt singur viața-ntreagă
Și plâng că mi-este dragă
Ai milă scumpă cărăruie
Și du-mă iar la ea.
cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniște
Ce liniște am, fără tine!
Tăcerea din jur mă apasă.
Iar inima zice: nu-mi pasă.
Și totuși.... ceva nu e bine.
Mă simt ca bolnavă. Și tristă,
Lipsește dorinta de-a face.
Un trup fără vlagă, ce zace.
Dar nu vreau să știu iar de tine.
Secat-a izvorul din mine, cu dor.
Ai fost, nu mai ești. Doar trecut.
Frumos am crezut că va fi. A durut.
De-acum nu-mi mai pasă, eu zbor
Spre zări mai senine, cu dragoste lină,
Cu cald și cu pace în suflet și-n gând.
Va fi ca și cum n-am știut de tine nicicând
Rămâi sănătos. O stea, tu, vei fi, în lumină.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus

Comentează! | Votează! | Copiază!