Pădure, dragă pădure!
Pădure, străbună vatră,
Falnică erai odată!
Al hoților legământ
Astăzi te-a pus la pământ.
epigramă de Victor Becheanu (24 februarie 2011)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
De când ne știm pe acest pământ am fost
De când ne știm pe acest pământ am fost
Fii demni din neamuri de români și daci
Legați ca și-o pădure de copaci,
Leagăn măreț și vatră și-adăpost.
Noi împlinim în lumea noastră-un rost
Și-n ceasuri grele avut-am buni cârmaci,
Străbunii au dat în timp nedrept haraci,
Dar niciodată îngenuncheați n-au fost.
Ni-i glia gând și vatra noastră bună
De mii de ani doar vatră strămoșească
E muma noastră, muma cea străbună,
Cu munții și câmpia părintească
La pieptul ei ca pe copii ne-adună
Cu grija ei tot demni ca să ne crească.
sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strategie politică
Visul de căpătuială
Prin partide l-a plimbat.
Cu "efort", cu "cheltuială",
Astăzi moțăie-n Senat.
epigramă de Victor Becheanu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traseism politic
Pe vremuri, un comunist
Nu putea fi traseist.
Astăzi politicianul
Se plimbă cum dai cu banul;
Nu mai contează doctrina,
Ci cât de mare-i chenzina.
hexagramă de Victor Becheanu (23 aprilie 2012)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Constatare
În Caragialia născut,
M-am minunat de ce-am văzut:
Că dictatura cea de ieri
E astăzi rai de pișicheri
epigramă de Victor Becheanu (3 iunie 2010)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Catifea ciocolatie
Ieri mi te-am găsit senină,
Blânda și iubita mea,
Îmbrăcată în lumină,
Bruna mea de catifea...
Mă pierdusem în iubire
Când priveam spre gura ta,
Miroseai a fericire,
Bruna mea de catifea...
Rătăceam într-o visare
Și doream așa, cumva,
Să te strâng în brațe tare,
Bruna mea de catifea...
Te-aș fi strâns, dar mi-era frică
Ca să nu îți frâng ceva,
Draga mea iubită mică,
Bruna mea de catifea...
Erai gureșă, zglobie,
Erai ca o rândunea!
Îmi erai atât de vie,
Bruna mea de catifea...
Însă astăzi dimineață
Mi te-a întristat ceva!
Ești lipsită de viață,
Bruna mea de catifea...
Ochii tăi, odată vii,
Ah, cum străluceau odată,
Azi sunt triști, reci și pustii,
Bruna mea de ciocolată...
Știu că eu sunt vinovatul!
Iarăși te-am făcut să plângi,
C-am dat mâna cu păcatul,
Bruna mea, azi mi te frângi...
Ca o salcie în vânt,
Peste ape aplecată,
Apoi pusă la pământ,
Bruna mea de ciocolată...
Rătăcirea mea de-o clipă
Ți-a luat speranța toată,
Ți-am frânt visul și-o aripă
Înger bun de ciocolată...
Am greșit de multe ori
Azi din nou și încă o dată!
Ți-am frânt vise și fiori,
Bruna mea de ciocolată...
Știu că merit să mă cerți,
Recunosc în sinea mea!
Oare poți să mă mai ierți,
Bruna mea de catifea?
poezie de Florentina Mitrică (9 octombrie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua Națională a României
Toată ființa, tot poporul
Astăzi vrea să dea onorul
Țării noastre, României,
Demnității, omeniei.
La mulți ani, mulți ani să fie
Pace și prietenie!
madrigal de Victor Becheanu din creație proprie (25 noiembrie 2014)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limita durerii
.. Dar a apus încet și blând
Și nu voi ști nicicând
Ce ploaie mi te-a smuls din gând...
Se stinse-un cer curat
Și n-oi afla vreodat',
Ce vânt mi te-a furat
Și mi te-a luat
Iar eu, o frunză sunt,
Presus mai de cuvânt
Și ferecată-n gând,
Visând,
Dar până când?
Până atunci când nu mai am putere,
Puterea de a cere,
Dreptul la înviere,
În falnică tăcere,
Un drept al propriului nicicând,
Cât nu pot a-nvăța ceea ce sunt,
Căci simplă în micimea mea,
Caut să-mi aflu limita,
Puterii
Și limita durerii
Și ura și iubirea,
Tristețea, fericirea,
Dar fum sunt toate câte sunt
Iar eu, țărână din pământ
Și duh e totul ce respiră
Și duh e ceea ce mă miră
Și țip în neputința mea
De a-mi cuprinde limita, durerii
Și limita puterii
Și-a tot ceea ce simt si sunt,
A umbrei mele pe pământ
Și trec și trec fugind
De umbrele ce mă cuprind,
De limita durerii
A urii și puterii
Și-mi pierd și urma pe pământ,
Căci întrebare e ceea ce sunt
Și n-am răspuns,
Sunt doar răpus,
De limita durerii,
A urii și puterii.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurătate
Aș vrea să fiu eu capăt de pământ,
Acolo unde marea-și are începutul,
Să îmi sap singur recele mormânt
Și cor pentru prohod să-mi fie vântul...
Aș vrea să fiu eu capăt de pământ
Și să depun un unic legământ,
Că dacă-ar fi să mă mai nasc odată,
Să nu-mi mai fie viața blestemată...
poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Muzicantului Johnny Răducanu (Crețu Răducan)
Jazzul, idealul sfânt,
Ți-a fost rai pe-acest pământ.
Pe cărările cerești,
Printre cete îngerești,
Tu să cânți necontenit
Pentru neamul tău iubit!
madrigal de Victor Becheanu (22 septembrie 2011)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De frica hoților, în România nu au loc atentate teroriste.
aforism de Victor Martin din Carte de citit la volan
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Timpul evocării
erai ca singurătatea
ucideai clipele
atât de încet
erai atât de rară
încât n-aș fi lăsat niciodată
zorii să mai apară
erai ca liniștea
auzeam doar norii
prin gând
erai atât de neasemuită
încât nu te-aș fi lăsat vreodată
să taci pe pământ
erai mai frumoasă ca o evocare
timpul te oprea
între țărm și mare
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Roberta Anastase este un fel de Ali Baba, șeful hoților din PDL.
perlă de Victor Ponta (19 septembrie 2010)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Odată, pe vremuri, și fiți siguri că e mult timp de atunci, într-o pădure mare, trăia un sărman tăietor de lemne care, toată viața lui, se dusese în fiecare zi în pădure la tăiat de lemne. Și cum a plecat el așa în pădure într-o zi, nevasta i-a umplut desaga și i-a agățat o ploscă pe spate ca să aibă ce mânca și ce bea în pădure. Însemnase un uriaș stejar bătrân care, credea el, va fi un izvor nesecat de scândură.
începutul de la povestea Cele trei dorințe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anul 2019, anul mistrețului
Îi zise soața ofuscată
Ținând la sticla de Cogniac:
-Vai ce mistreț erai odată...
Și astăzi parcă ești godac!
epigramă de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cine mi-ești pădure!
Cine-mi ești, pădure,
Lamură ușure,
Versului meu teafăr,
Zborul de luceafăr,
Cănd te sună cerul,
Arșița și gerul,
Din pământ te sapă,
Viscolul spre apă!
Printre frunze-n dungă,
Îmi foiești în pungă,
Pădure de gânduri,
Leagăn pentru scânduri!
Cine-mi ești, pădure,
Lamă de secure,
Vis de-ncrângătură
Semn de legătură.
poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrânul ziarist
Acelui ziarist, lăsat, demult, la vatră,
La ușă, astăzi, nimeni nu-i mai sună
Și-n curtea lui, cu flori de mătrăgună,
O, Domne, niciun câine nu-i mai latră...
Dar, uneori, pe drum, trece o șatră,
C-un urs care dansează pe jăratec,
El, ca și ursul, a rămas ostatec,
Străin și mut, în casa lui de piatră.
Privește-n ochii ursului, atent,
Și retrăind cu ani în urmă, mulți,
Când se dansa, pentru ceva "mărunți"
În fața hoților din Parlament...
Dansau și pe jăratec, și pe gheață,
Vai, niște personaje indecente,
Pentru acele vremuri decadente,
Când ziariștii se plimbau pe... ață!
El s-a ales cu jarul său din vatră,
Căci, n-a dat curs geambașilor de țară,
Hrănindu-se cu pâinea lui amară,
Cu demnitate-n casa lui de piatră,
Scriind cu foc, dar și cu sânge-albastru,
Fără să-i pese, neam, de consecințe,
De interesul său sau de tendințe,
Și iată-l, azi, trăiește ca sihastru....
Simțind în sînge marele dezastru!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parcă te cunosc de undeva
Te privesc dintr-o fotografie
cum risipești azur prin toamna mea,
cu ochii strâlucind de poezie,
și parcă te cunosc de undeva!
Erai odată templu pân* la cer,
pe coloane pure de vise ivorii,
și despletită de ruguri și zăpezi,
pășeai desculță pe raze aurii.
Erai așa frumoasă la balul primăverii,
atât de înger dalb înmugurit,
când aripi îți creșteau pe locul
în care -o simpă frunză te-a rănit.
Erai un cântec toată, abia la început,
pe o eșarfă verde, verde de speranță,
la gâtul de topaz al unui anotimp
ce nu avea apus ci numai dimineață.
Și totuși, ai trecut spre vestul de eter,
căci tinerețea nu ți-a fost eternă,
îți ud fotografia cu timpul efemer
și te privesc cum te destrami în beznă...
poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În faptul zilei
întreagă lumea încape-ntr-o grădină
inclusiv copacul din mijlocul ei
nu semnifică o pădure ci este
e de ajuns o privire de câteva milenii
printr-un ochi de fereastră devenit culoare
și din toate nervurile plantelor
printr-un tainic legământ
dreaptă se naște o cale
e liniște în urmele de pe pământ
ziua de azi se rostogolește spre noapte
piatră de ametist în labirint
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Testament
Eu mă duc, mă duc din viață
Și las bișnița din piață;
O las altor pricepuți,
Mai venali și mai corupți.
epigramă de Victor Becheanu (25 decembrie 2009)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerul iubirii
ce știi tu femeie
astăzi plouă în lume
este toamnă în mine
noi am fost odată înveșmântați în sfinți
noi înseamnă doi
nu vorbi, ascultă
valurile mării, vaietul durerii
glasul tău din noi
rătăciți prin parc
ne plimbăm aiurea
mă strigai de mâine
frunza iar cădea
risipiți în lume
pe cărări ce dor
cad frunze în lume
noi plângeam în doi
mai venea o ploaie
cad stele șiroaie
eu cântam balade
la fereastra ta
deschideam o clipă
cu trupul, cu gândul
așteptam o toamnă, toamna nu venea
căutam femeia, regăseam o mare
te iubeam odată
pe covorul gol
dezbrăcam iubirea
risipind un foc
te deschizi în noapte
când vei fi a mea
tu erai iubita
eu eram un dor
mă vroiai de mire
eu, tragicul rapsod
erai existența
unui veac nărod
erai floarea mea
stea lucind în ea
mă înalț la tine
a te săruta
mă întorc la tine
și în astă noapte
te dezbraci de toate
a mă întreba
erai iar iubita
rătăcită-n brațe
și-ai tăcut suavă
a ultim suspin
sărutam femeia
și ploua mereu
te iubeam în noapte
printre valuri, șoapte
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!