Condamnaţii

Condamnaţii din sanatoriu
Se uită cu jind prin ferestre
Sănătatea, singura lor zestre
A ajuns detaliu derizoriu

Se simt mai vinovaţi ca la-nceput
Pe umeri duc o tristă condamnare
Că nimeni pe pământ putere n-are
Să le redea întâiul lor statut

Zilnic fac controale de rutină
Şi înghit pastile de tot felul
Frica morţii le măreşte zelul
Că ei zilnic merg înspre ruină

Lasă-n urmă un crâmpei de viaţă
Unii chiar neveste şi copii
Conjugarea verbului a fi
Le-a fugit definitiv din faţă

Când pătrunde medicu-n salon
Caută cu spaimă să cuprindă
Pe faţa lui sentinţa ca-n oglindă
Şi-şi ridică ochii spre plafon

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărmanii suferinzi

moto:
Chiar de nu te înfioară
O să-i simţi în preajma ta
Când începe să te doară,
Aerul din a putea
------------------------------

Suntem sătui de-atâta boală
Că putem să dăm şi împrumut
De pe-o pernă capul ni se scoală
Şi-şi caută o alta aşternut

Ni se surpă zidurile bolnave
Mucegaiul le-a cuprins spre nord
Şi se-nchid cetăţile bolnave
Ca un flux de sânge dinspre cord

Şi orice boală naşte altă boală
Şi nici una nu ne e străină
Că învăţăm întruna ca la şcoală
Drumul cel mai scurt înspre ruină

Nu ne mai ajută medicaţii
Decât doar să ne scurteze drumul
În halate albe, consacraţii
Prin saloane-i răspândesc parfumul

Şi ruina dusă pe picioare
Zilnic mai aproape-i de apus
Că de-un timp nimic nu ne mai doare
Şi-acolo unde mergem, dureri nu-s

Când mai vine câte-un oaspe nou
Sprijinit de soră dintr-o parte
Intră în salon ca-ntr-un cavou
Până trece dincolo de moarte

Se micşorează veşnic universul
Şi tavanul mai puţin înalt e
Pe lângă paturi ni se frânge mesul
Ca mesageri ai lumii celeilalte

Că moartea noastră e domoală
Atâta cât în vieţi n-am încăput
De pe-o pernă capul ni se scoală
Şi-şi caută o alta aşternut

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de graţie

Starea de graţie
vine şi trece,
stânga e tulbure,
dreapta e rece.

Zestre ilogică
şi totuşi zestre
ca din noi înşine
două ferestre.

Judec grăbitele
clipe de faţă
cu darul timpului
de-o altă viaţă.

Starea de graţie
iarăşi nu vine
şi poeziile
îmi sunt senine.

Nu li-i sălbatică
pofta de-a spune
îmburghezitele
zic toate bune.

Mi-e dor de zilele
pline-ale vieţii,
de versuri logice
simt că mă sperii.

Starea de graţie
e peste toate,
trec libertăţile
spre libertate.

Chiar versuri putrede
chiar aberaţii,
renasc sub zodia
acestei graţii.

Starea de graţie,
starea supremă
zilnic mă chinuie
ca o dilemă.

Zilnică pierdere,
zilnică trudă,
ochii în lacrimă
absurd asudă.

Dacă de-a pururea
nu mai apare
starea de graţie,
starea cea mare.

A scrie limpede
la tulbureală,
a scrie tulbure
când nu simţi boală.

E o congestie
de universuri,
dar fără graţie
rămân doar versuri.

Ci poeziile,
cerească rază,
starea de graţie
ţi le dictează.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Caut interlocutor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilnic...

Zilnic, primim îndrumare
Cum să păşim spre Eden
S-avem, Acolo, intrare
În cel mai mirific teren.

Zilnic, simţim ocrotirea
Stăpânului nostru iubit
În El vedem împlinirea
La tot ce-am spus şi-am muncit.

Zilnic, prezenţa Luminii
În noi creează elan
Să dăm la o parte toţi spinii
În drumul spre-al nostru Liman.

Zilnic, Cuvântul ne spune
Ce-nseamnă trăirea prin har
Să nu ne legăm de-un tăciune
Ci doar de-al Cerului Dar.

Zilnic, cu EL pe cărare
Privim spre veşnicul Mal
Ştiind că-ndelunga răbdare
Ne-ajută să-nvingem un val.

Zilnic, puterea divină
Respinge duşmanii ce vin
S-avem o pace deplină
Şi când ne-apasă vreun chin.

Nu-i la sfârşit îndurarea
Părinte slăvit Te-adorăm
Netezeşti, zilnic, cărarea
Pe care, voioşi, Te urmăm.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (25 martie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzvrătire

La naştere sămânţa morţii încolţeşte-n noi.
Şi-abia născuţi, toţi suntem botezaţi,
doar ca să avem un nume pentru moarte,
să ne strige.

De ce L-ai supărat pe Dumnezeu, Adame,
cu foamea ta de viaţă?
Ce moştenire blestemată ne-ai lăsat...
cei morţi au hotărat destinul celor vii,
cei vii, din teama morţii îşi nasc fii,
să îi condamne şi pe ei la moarte!

De ce ne naştem, Doamne,
înfometaţi de viaţă
şi-o iubim,
când singura menire a vieţii,
se pare,
ne-ai dat-o să murim?

Schimbă, Domane, sensul vieţii
şi naşte-mă bătrân
şi abia apoi
adu-mă-n floarea tinereţii,
când duc în spate a mea ştiinţă,
să fiu cu mintea de pe urmă
în anii cei frumoşi,
să vin din moarte înspre viaţă,
să nu mai am în minte frica morţii,
să stau încrezător în faţa sorţii
si de nimic să nu mă tem.

Măcar dă-mi-o pe mama înapoi,
să-mi spună basme cu eroi,
acolo unde nu-s copii
flămânzi şi goi,
acolo unde tot ce-i rău dispare,
acolo unde toţi se bucură
şi moartea moare!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă în faţă cu nimeni

îmi privesc propria înstrăinare
într-o oglindă măritoare,
parcă aş fi un prieten bun pierdut în copilărie,
alteori un duşman,
mă tracasează în interiorul pânzei mele
de păianjen
zgomotul unei societăţi conflictuale
aflate în ruină,
într-un perpetuu delirium tremens,

semenii se grăbesc undeva
spre o ratare existenţială
implacabilă,

generaţiile se izolează
de ele însele într-un
labirint de tăceri,
mirajul vieţii glisează spre trecut,
inutilitatea capătă sensuri bizare,
vorbesc tot mai des
cu o oglindă care nu mă mai
recunoaşte,
faţă în faţă
cu nimeni.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revistă de front

motto:
Peste tot miroase a război,
Strănutăm de-atâta praf de puşcă,
Dormitează conştiinţa într-o cuşcă
Şi pe umeri o purtăm tot noi.

Ziua bună, veri soldaţi,
Cum o să ajungeţi voi
În postura de eroi,
Fără taţi adevăraţi?!

Nu curajul vă lipseşte
Şi nici solda după grad,
Când scad apele la vad,
Nu te duci să mai prinzi peşte;

În zadar priviţi cu teamă
La revistele de front,
Că virtutea-i un afront
Ca Hamlet, orfan de mamă!

Suntem zilnic în război,
Dar strigăm întruna pace,
Nimeni n-are ce ne face
Până-n lumea de apoi!

Pace şi război. Totem.
Voi sunteţi mereu în urmă,
Iar istoria nu scurmă
Decât până unde vrem.

Voi, civili, civilizaţi,
Ne-aţi dat un harpon cu care
V-am ucis pe fiecare
Şi-acum ne priviţi miraţi.

Veţi fi scris voi în statut:
Noi vrem binele cu sila
Dar vedeţi că Pancea Şila
Se conjugă la trecut.

Demolăm pe rând muzee,
Nimeni nu ne-a întrecut,
Cine n-are loc sub scut,
Sapă noaptea la tranşee.

Avem spada şi balanţa,
Legea poartă uniformă,
Ce-a rămas, e doar o formă
Ce-o dictează circumstanţa.

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am încercat ca Solomon...

Mi-am târât fotoliul lângă plită
Ceva mai greu cu lipsa de putere
Şi simt cum tensiunea din artere
Mi-aduce brusc aminte de artrită

Închid ochii, încerc să mă destind
Îmi spun că sunt iar tânăr şi ferice
De n-ar veni grimasa ca să-mi strice
Tonusul spre care cat cu jind

Am rispit averi pe câte un fleac
Şi preţuiesc acum oricare clipă
Dar când rămâi cu-o singură aripă
La orişice efort presimţi un trac

Parcă-mi doresc vorace un delir
S-ajung la cel din urmă adevăr
Cu flori de miozotis prinse în păr
Precum un redivivus rege Lear

Am trecut prin lume călător
Şi-am încercat ca Solomon să învăţ
Că numai din sminteală şi dezvăţ
Nici un suflet n-a ajuns la zbor!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Har şi pace vouă

Har şi pace vouă de la Domnul meu
De la Tatăl nostru de la Fiul Său
Sărutare sfântă şi un dor divin
Bucurie-n inimi şi să preamărim.
Slavă şi putere de la Domnul Sfânt
Iubire în inimi şi pe buze cânt
Dragoste cerească, Domnul să vă dea
El să vă împlinească ce Îl veţi ruga.

Veşnică nădejde, o nădejde vie
De cereasca ţară şi de veşnicie
Prin credinţa voastră s-o aveţi mereu
Zilnic voi să creşteţi înspre Dumnezeu.

Zilnic cunoştinţa ş-adevărul Său
Să vă însoţească înspre Dumnezeu
El vă sfătuiască vouă orice gând
Înspre Ţara Sfântă să mergeţi cântând.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andreea Marin: "Ţiriac îmi dă zilnic o lecţie de viaţă"

Chiar în lipsă de erecţie,
Zilnic el îţi dă câte o lecţie:
Cum greutăţile să le învingi,
Că i-ai fost cândva fată de "mingi".

epigramă de Mike Farkas
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum se ridică ceaţa

patru treizeci şi unu dimineaţa
simt cum se ridică ceaţa
din străfunduri înspre ape
şi te simt din nou aproape
numai dacă întind mâna
azi şi mâine, toată săptămâna
simt golul dintr-un burduf
de parcă totul ar fi fost un bluff;
am trăit dar parcă nu,
şi m-aş fi trezit acu'
încărcat de ani dar gol
suferinţa e un pol
bine e că nu se vede
că sărmanul Arhimede
a simţit ca nimeni altul
ce contează e înaltul!
într-o lume de termite,
ce e omul, ce e pomul
uite-l cum se compromite
şi nu ştie ce e ohmul!

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sunt familia!

De n-aş avea atâtea datorii,
N-aş sta cu mâna-ntinsă la copii.
Bine că au de unde-mi da,
Că, tristă ar fi viaţa mea.

Lui Dumnezeu, îi mulţumesc
Că am urmaşi, ce mă iubesc!
O mamă fără de copii
În viaţă n-are bucurii.

Pe mine, Dumnezeu m-a răsplătit
Şi mi-a dat doi copii cuminţi.
E-adevărat, am şi muncit,
Alţii fac la fel şi nu sunt fericiţi.

Doamne, eu pentru asta-ţi mulţumesc!
Şi-ţi mulţumesc şi pentru că trăiesc!
Zilnic, te voi ruga să ai în grija ta,
Copiii şi nepoţii. Ei sunt Familia!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (28 martie 1993)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ştie că mama proştilor e mereu gravidă. Noutatea tristă ar fi că mama deştepţilor foloseşte zilnic pastile anticoncepţionale.

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă de marinar

Oh, lucruri scumpe, de fală, marinarul n-are –
Doar un cufăraş de lemn şi-un costum ars de sare.
Dar, oricât de modest în ochii celorlalţi apare,
Pe Dumnezeul cel viu, a lui e-ntreaga mare!

Distanţa care creşte-n urmă şi care-n faţă scade,
Şi inima de-a fi acasă pe valurile albe şi nomade
Pe nava care lasă-n pupa o volbură de ape-n spume,
Prin zile toride şi furtuni sălbatice, nebune.

Oh, un marinar nu are prea multe de iubit –
Dar are deasupra, albastru, tot cerul infinit
Şi talazuri în jur argintii cum e cobaltul
Hălăduind, în tunet, de la un ţărm la altul.

Aşa că-nmormântaţi-mă,-n ora morţii mele,
Acolo unde cliperele înalţă albe vele;
Lasaţi trupului meu, atunci rece, încântarea
De-a dormi-n singura casă pe care-a avut-o – marea!

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus e calea

Mii de drumuri, prin păcate
Duc la moarte şi La iad
Şi-n prăpastia pierzării,
Zilnic mii şi sute cad.
Dar spre ceruri la viaţă,
Doar o cale duce-n sus
Calea mântuiri-una,
Una singură: ISUS.

Toţi acei ce caută altă
Cale spre-a ajunge-n cer
Rătăcesc, se pierd
Şi-n noaptea
Morţii şi durerii, pier.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret virtual

în viaţă n-am avut cu nimeni litigiu
şi am făcut cu cerul mirabil legământ
să întâmpin zilnic zorii de prestigiu
înmulţind lumina şi când mă frământ.

în amintiri albastre am găsit refugiu
unde stele s-au cuibărit în cânt
în viaţă n-am avut cu nimeni litigiu
şi am făcut cu cerul mirabil legământ.

chipul iubirii l-am transpus în solfegiu
spre universul magic îmi iau avânt
la şcoala vieţii mă simt în colegiu
învăţ trăinicia visului prin cuvânt.

în viaţă n-am avut cu nimeni litigiu
şi am făcut cu cerul mirabil legământ.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu îţi umpli mintea cu ceea ce vrei, ea se va umple automat cu multe lucruri pe care nu le vrei, pentru că eşti expus la gunoi informaţional în permanenţă. De aceea citesc zilnic, ascult mp3-uri de dezvoltare personală zilnic şi îmi repet gândurile şi convingerile ce îmi dau putere zilnic. Ca să las cât mai puţin loc pentru gunoi în capul meu. Şi ghici ce? Funcţionează!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostita

Amoreză la-nceput,
N-are pace-n casă,-n tindă;
De când capul şi-a pierdut,
Îl tot caută în oglindă.

epigramă de Ioan Fărcaş din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica

Eu aş putea s-o omor
cu o singură lovitură
Ea râde spre mine,
ea surâde
Ea ridică spre ochii mei
ochii ei strălucitori
Ea întinde mâna spre mine,
ea scutură surâzând, râzând
pletele brune.
Dar eu, aş putea s-o omor
cu o singură lovitură.
Acum, ea începe să spună cuvinte
suave, naive, de joc.
Se uită curioasă la mine,
se încruntă o clipă
şi iarăşi
surâde, râde.
Se uită în ochii mei,
cu ochii ei lucitori
În timp ce eu o contemplu
şi aş putea s-o omor
cu o singură lovitură.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de Marius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica

Eu aş putea s-o omor
cu o singură lovitură
Ea râde spre mine,
ea surâde
Ea ridică spre ochii mei
ochii ei strălucitori
Ea întinde mâna spre mine,
ea scutură surâzând, râzând
pletele brune.
Dar eu, aş putea s-o omor
cu o singură lovitură.
Acum, ea începe să spună cuvinte
suave, naive, de joc.
Se uită curioasă la mine,
se încruntă o clipă
şi iarăşi
surâde, râde.
Se uită în ochii mei,
cu ochii ei lucitori
În timp ce eu o contemplu
şi aş putea s-o omor
cu o singură lovitură.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interior

Ramai!…

Pe la ferestre a trecut un fulg: e cel dintai…

-Tu stii ca, daca pleci, mi-e frica.
As vrea sa-mi spuie cineva pe nume…
Ma simt asa de singura si mica
De parca numai noi am fi pe lume.

Prin geamul aburit si transparent,
Se uita-afara florile din glastre
Cu gatu-ntins spre soarele absent.
Se-ntuneca. Si focul prin unghere
Invalmaseste palpairi albastre
Cu umbre nestatornice si moi.

- Asculta… oare ce s-aude?…

- Cu haina rupta, plina de noroi,
Cu plete ude,
Se uita Toamna in odaie
Si bate-n geam cu degete de ploaie.

I-e frig. Si a simtit de-afara,

Ca-n suflete-am pastrat un colt de vara…

Oglinda a cuprins odaia toata
In apa-i plumburie si-nghetata.

- Ramai!…

Afara ninge cu petale
De micsunele artificiale,
Si nu mai trece nimenea pe strada…

Din mana mea intinsa las sa cada
Risipa alba-a gandurilor tale.
Si ne-om privi, can tu vei fi tacut,
Surprinsi ca inca ne iubim ca la-nceput.

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!