Pacient

desprinde cerul la un colţ
trage uşor de el şi înveleşte-mi durerile
aş vrea să le simt albastre
despicate de şirurile ascuţite ale cocorilor
chemaţi către casă din depărtări neştiute
presară pudra de apus pe răni
şterge-mi lacrimile cu mătasea sângerie a răsăritului
şi rămâi în alăturare dulce
lângă fruntea cotropită de febră
pentru a-mi răcori fierbinţeala
prin zbuciumul neistovit al pleoapelor
într-un salon fără număr
abandonat nemărginirii din ochii tăi
eu sunt pacientul învelit cu cerul
până sub bărbie

poezie de Cristian Lisandru din Pledoarie pentru salvarea lacrimilor (19 aprilie 2010)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem la dispoziţie câte un apus de soare pentru fiecare zi a vieţii noastre... Trebuie doar să ne facem timp pentru a privi către cer.

Cristian Lisandru (21 aprilie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri de mare

Cum pot să scriu dragostea pe un petec de cer
şi cerul să simtă şi cerul să-mi spună, sper,
cum să scriu iubirea şi să n-o pierd în eter,
să pot descoperii paşii spre al ei ungher.

Cum poate marea rosti cuvântul iubire
când valul mă-ntoarce iar într-o amintire
şi tulburată se-agaţă c-o rătăcire
de stâncile care rămân în nesimţire.

Nisipul mă arde mocnind jar sub picioare
şi stâncile se plâng devenind luptătoare
şi paşii mei străbat faleza fară soare
şi ce-a fost ieri, a fost o clipă-amăgitoare.

Încă mă simt şi simt durerile alpine
şi parcă mai ieri mă plimbam vesel cu tine,
acum cerul, marea, ar vrea să-mi facă bine
dar nisipul mă arde cu jarul din mine.

Nu mai sper ceva şi speranţa mi-e pe moarte
şi aş vrea să merg fără tine mai departe,
aş vrea să zbor lângă pescăruşul din zare
şi lângă el să-mi găsesc liniştea din mare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa

Cu fruntea mea sprijinită în degetele tale
Alungi tristeţea mea şi lacrimile mele.
În ochii tăi tu aduni multă melancolie
Cântând îmbrăţişarea ta c-o vagă melodie...

În jurul meu s-aşterne singurătatea,
Dar văd cerul ş-aş vrea să-mi aleg o stea.
Chear singură de-aş fi pe a mea baricadă
Când alţii vor capul să-mi cadă.

Şi-acum, când cade seara din cerul luminos
Tu mă strângi lângă tine, urzind un vis frumos.
Îţi spun, nu mă lăsa aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns ş-apoi să m-acoperi.

poezie de Eugenia Calancea (20 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi lângă mine, mamă

E multă vreme de când soarta
de tine m-a despărţit.
De multă vreme sprijin poarta,
ca să-ţi spun bine-ai venit.

Şterge-mi lacrimile, mamă!
Culcă-mă în poala ta!
Rămâi lângă mine, mamă!
Te rog mult, numai pleca!

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până nu mai sunt

Ştii ce-mi şopteşte
Noaptea
Când apari pe cerul meu
Din umbră?
Propteşte-ţi somnul
De umărul meu,
Iubito,
Să împărţim stelele
Până nu mai sunt...

Ştii ce-mi îngână
Ziua
Când rămâi pe cerul meu
În lumină?
Ascunde-ţi genele
În razele mele,
Iubito,
Să alunge norii
Până nu mai sunt...

Ştii ce-mi spune
Seara
Când adormi pe cerul meu,
În apusuri?
Aprinde-ţi dorul
Din roşul soarelui,
Iubito,
Să ardă temeri,
Până nu mai sunt...

poezie de Gabriela Chişcari (25 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai studiez cerul. Indiferent de telescop, voi zări doar un colţ infim al nemărginirii.

aforism de Valeriu Butulescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul meu

Şterge-mi c-un surâs tristeţea
Ce se-aşterne peste ochi
Curcubeu dă-mi după ploaie
Intr-o mie de culori

Adu-mi ziua cea senină
După noaptea neagră rea
Fă-mi buchet dintr-o lumină
Aşternută-n calea mea

Si in zorii dimineţii
Când luceferi pier pe cer
Tu rămâi bolta albastră
Cerul sufletului meu!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

As vrea

As vrea sa zambesc sa pot iar sa plang
Si plina de vis amintiri iar sa strang.
As vrea ca sa cresc, batrana sa mor
Si sa ma gandesc, la mine cu dor.

As vrea sa am aripi si cerul s-ating
Sa simt in amurg cum vise se sting.
As vrea sa simt cerul, ca stele s-ard
Sa ma sting in tacere, umila sa cad.

As vrea sa pot crede in tot ce iubesc
Sa stiu ca pe lume am scop sa traiesc.
As vrea sa fiu "tu", un inger al vietii
S-apar ca o raza din spatele cetii.

poezie de Elena-Lăcrămioara Jascu (7 februarie 2009)
Adăugat de Elena-Lăcrămioara Jascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul meu

şterge-mi c-un surâs tristeţea ce se-aşterne peste faţă
curcubeu dă-mi după ploaie şi în ochi pune speranţă.

adu-mi ziua cea senină după noaptea neagră, rea,
fă-mi buchet dintr-o lumină, răsărită-n calea mea
.
şi în zorii dimineţii când luceferi pier pe cer
tu rămâi bolta albastră, cerul sufletului meu.

poezie de Doina Bonescu din Buchet de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacientul: Dom' doctor, cred că am probleme cu ochii.
Doctorul: De ce credeţi asta, domnule?
Pacientul: Păi, de când m-am căsătorit, nu mai văd un ban prin casă.

replici
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacientul: Dom' doctor, cred că am probleme cu ochii.
Doctorul: De ce credeţi asta, domnule?
Pacientul: Păi, de când m-am căsătorit, nu mai văd un ban prin casă.

replici
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra pleoapelor

Să ne îmbătăm cu propoziţii eliptice de subiect
şi să nu ne doară capul,
să întoarcem pe dos cuvintele
până înţelegem tot ce spun printre rânduri
ca nişte cititori în stele.

Nu putem face asta întotdeauna,
sunt ocazii şi fapte care ne depăşesc,
nu ne lasă somnul liniştit
şi dimineţile pline de candoarea răsăritului,
fiecare îşi doreşte o amiază cu obrazul de piersică,
să-i admire puful moale,
să-i atingă coapsele coapte,
să o sărute la umbra pleoapelor cu gene stufoase
în hamacul din grădina iubirii
până se supără iarba.

Doamne, la ce-mi zboară mintea,
trupul vrea să se odihnească cuminte
când începe toamna fără explicaţii
şi aş putea protesta pentru timpul pierdut
fără rezultate care să-mi toarne mulţumire
în inima femeilor scăpate printre degetele
înserării din orgolii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind luna...

Încerc din nou să privesc la ea,
dar cerul e-norat şi eu nu mă satur,
stau în frig şi privesc ca la o stea,
dar ea nu a alta, e luna mea.
Inima mea îşi croieşte o dorinţă
pe care aş vrea să o şlefuiesc
gândul la tine îl am pe conştiinţă
şi nu aş vrea pe nimeni să rănesc.
În ochii mei văd acum orizontul
ş-acolo e cerul cuprins de răsărit,
dar cred că nu e acum momentul
se vede luna roşie ş-apoi iar cerul acoperit.
Afară ninge, zăpada pufoasă ma-nveselit,
chipul tău se vede din nou în răsărit
plin de zăpadă este învelit
şi gândul mă duce la locul unde am copilărit.

poezie de Eugenia Calancea (21 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

S-au pornit mii să întrebe şi miliarde să răspundă,
Străbătând nemărginirea fără sorţii de izbândă.
Căutând o viaţă-ntreagă cheia porţii către soartă,
Ei fereacă pe vecie trista omenirii poartă.

Poate cerul fără seamăn într-o zi de primăvară,
Şi-a deschis apele vieţii într-un ceas tainic de seară.
Iară ploaia care astăzi leagă cerul şi pămîntul,
A rodit mugurul vieţii veşnic treierat de vânturi.

Iară zbuciumul ce arde sufletele măcinate,
Este calea ce ne-ndreaptă către taine adevărate.
În zadar cercăm noi oameni să rotim pământu-n mână,
Când se duce veacul nostru şi ne-ntoarcem în ţărână.

poezie de Alexandra Chirvasitu (19 iunie 2014)
Adăugat de Alexandra Chirvasitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile norilor negri

îmi număr paşii în gând
până la obiectivul vizat
fără un rost

nu ştiu de ce mă complic
totul îmi pare o năstrujnicie impusă
care se produce instantaneu
poate cineva mă implică
în trăiri fără nume

aş îndrăzni să mă răzbun
dar n-am pe cine
şi mă regăsesc în tăcerea vârstei

nu mă pot întoarce din drum
dragostea mă urmăreşte clipă de clipă
şi sufăr fără să spun
nervii se joacă cu aşteptarea
şi vor s-o suprime

întorc în iubire miracolul
îl fac să ardă cu flacără
până la rădăcini
în sânge în inimă în suflet
şi locul se vindecă

privesc lumea cu ochii ţintă
şi nu mă mir ce se întâmplă

paşii se fac tot mai grei
deşi îi număr foarte rar
nu mă mai grăbesc atât de mult
oriunde mă duc
rămân cu timpul pe loc

nu mă las purtat de nimeni
am cerul ca un acoperiş
din care picură
lacrimile norilor negri
nu stau în ploaie
fug de femeile ude
şi mă încălzesc iubind soarele
chiar dacă-i ascuns

am sufletul rotund
şi e destul să-l mângâi tu
ca el să se deschidă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discurs

nu pot să accept discursul tău
cuvintele tale mă strâng
îmi alungă liniştea
le simt cum ard respiraţia
năruie cerul
pretutindeni
orizontul îl văd pângărit
cu flăcări
ochii îmi sunt acoperiţi
cu diagrame
alcătuite din imagini
false
ce-mi tulbură zborul,
fă-ţi scară din cuvinte
să ajungi până la cer
te aştept să redevii om!

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întins în iarbă, cu faţa în sus, priveam cerul. Cerul senin al zorilor de zi, însângerat la orizont de razele unui Soare îmbătrânit, aproape fără de viaţă. Contemplarea aceasta îmi făcea bine, mă liniştea şi îmi dădea forţe noi. Aşa am început să mă simt mai uşor, eliberat de tristeţea şi de coşmarul existenţei mele confuze de până atunci. Aşa am început să mă simt din nou demn, puternic, liber, şi am ştiut că puteam începe de-acum o nouă viaţă, viaţa mea cea adevărată, o viaţă de om.

Constantin Cubleşan în Iarba cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născută fără motiv

să luăm existenţa aşa cum este
ascunsă între zile şi nopţi
îşi lasă putregaiul la porţile răsăritului
vrea doar să te încânte
veşmântată în galben înaripat
pune stăpânire pe cealaltă jumătate a ta
cu mâinile pătate de sângele viu
şi privirile adormite în cerul zborului

împietrită în adio
îşi întoarce ochii spre mine
mă crede copil orfan de iubirea
care m-a născut fără motiv
vrea să-mi facă o surpriză pentru că
sunt femeie şi vorbesc
de prea mult timp singură
uitată sub copitele orelor nude

la rădăcinile mele începe jocul
în care existenţa vine lângă mine
cu 5 miliarde de euro oferite de Miluţ
la Dan Diaconescu direct
vom trăi bine
în fiecare vers poetizat color
în visurile noastre cu focalizare internă

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinos

Mi-ai spus "Vino", odată, în viaţă...
Pe-atunci umblam prin hăţişuri şi ceaţă,
Cu ochii bolnavi, căutând
Himere ce-n lume se vând...
Mi-ai spus "Vino", cu-ndemnul Iubirii —
Şi pe cărările mele au înflorit trandafirii,
Iar cerul, odinioară sticlos,
(O, cerul neîndurător şi închis)
A coborât până jos,
Lângă rădăcina omenescului vis.

Mi-ai spus "Vino", odată...
Şi de-atunci toată inima, toată,
Izbăvită, Isuse, din moarte,
Până la capăt ar vrea să Te poarte.
Cum îşi poartă-n corolă o floare
Raza eternului soare...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

Uneori cerul are culoarea gândurilor:
Senine, albastre, limpezi si nesfârşite,
Ca o mare aparţinând pescăruşilor
Ce zboară intre două albastruri infinite.

Uneori ochii iau culoarea pădurilor
După ploaie, aşa cum sunt după plâns:
Două ferestre deschise dinspre interior,
Unde nimeni nu a privit îndeajuns.

Uneori cerul îşi dezvăluie misterul
Aşezându-mă in verdele unui curcubeu
Ca-ntr-o speranţă-n care adevărul
Este nevăzut, aşa cum sunt eu.

Uneori tăcerea explodează asurzitor
O linişte absolută, intr-o gaură neagră,
Unde un altfel de nicăieri, rece şi istovitor,
M-a făcut să nu mă mai simt întreagă.

Uneori, eu şi cu mine suntem împreună
În lumina dimineţilor: străvezii, strălucind,
Evadând, nişte umbre dintr-o lume nebună,
Nevăzute, neştiute, însetate, iubind...

poezie de Florentina Mitrică (17 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!