Strategi

Copacii
s-au trezit sub păsări tăcute.
Este strategia pădurii,
diluată în genele timpului.
Nici un potop nu este veşnic;
unele flori ştiu să plutească
mai mult de patruzeci de zile în frică.
Nici un foc nu egalează lumina unei seminţe;
Există rădăcini legate de imposibil.
După ultimul suspin, gura,
crisalida emancipată,
deschide cuvântul ei cel mai bun
şi în vânt se întoarce pentru totdeauna.
Nimeni nu poate nimic fără poezie sau pădure;
corpul este doar o alegorie a lui Dumnezeu.
Precum copacii,
planând cu cel mai albastru dintre instincte
sufletele
se trezesc sub poeţi tăcuţi.

poezie de Miguel Cortes Gutierrez din Din poezia Americii Latine (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă poezie...

Dacă Poezie n-ar fi,
Nici Doină n-ar fi,
Nici Surâs de copii,
Nici Flori, nici Câmpii,
Nici Soare pe zare,
Nici Marea cea Mare.

Am fi mai săraci -
De sorţi lepădaţi,
Am fi robi pe veci,
Am fi lespezi reci,
Tăcute fântâne
Cu ape bătrâne,
Munţi încărunţiţi
Şi Sori nenuntiţi.

Dacă Poezie n-ar fi,
Nici Oameni n-ar fi,
Nici Vise pădure,
Nici Şoaptă, Vorbire,
Nici Glas de vioară,
Nici Dorul de ţară.

Am fi toţi orfani -
Cerşetori fără ani,
Am fi-n lanţuri uitaţi,
Am fi crinii pătaţi
Cu sânge jertfit
Şi vis jefuit,
Ceruri seci, făr' de vânt
Lacrimi, făr' de cuvânt.

Dacă poezie n-ar fi,
Nici Moarte n-ar fi,
Nici îndrăgostiţi,
Nici amurguri fierbinţi,
Nici zori mai albaştri,
Nici zboruri spre aştri.

Dar, Poezie există -
De-i veselă, tristă,
De Poeţi subjugată,
De doruri călcată,
În inimi curate-I
Senin şi Dreptate!

poezie de Gheorghe A. Stroia (1 martie 2015)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa ştiu, ce vreau să ştiu

Nici nu ştiu ce vreau să ştiu:
Dacă raiul este viu,
Dacă iadul este trist,
Îndoielnic futurist.

Ştiu că raiu-i pe pământ
Şi cu ploaie şi cu vânt,
Şi cu soare şi cu miei,
Cu stoluri de porumbei.

Ştiu că stânca este stâncă,
Veşnic înspre ceruri urcă,
Finisează-n curcubeie
Tors de înger, de femeie

Cu ochii de căprioare,
Genele fluturi în soare,
Nasul fin ca un surâs,
Gura un izvor de râs,

Gâtul suplu, pieptul plin,
Cu rădăcini în destin,
Braţele-s pline cu flori
Unde m-ascund uneori.

Asta e femeia, eu
Sprijinul ei sunt la greu,
Muză mi-i şi poezia
Cât trăiesc în România.

O sculptez pentru vecie,
În statui cu gingăşie,
Aşa ştiu, ce vreau să ştiu,
Raiul este prin ea viu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bieţii poeţi sunt rău înţeleşi în lumea aceasta. Poezia este luată de o uşurătate. Un adevăr în gura poetului este o poezie, un simţământ în inima lui este o poezie! Ei nu pot să spuie nici dorinţele lor, nici părerile lor.. tot este poezie la ei.

Dimitrie Bolintineanu în Manoil
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când oamenii mă întreabă dacă un dumnezeu a creat universul, eu le spun că acea întrebare în sine este fără sens. Timpul nu a existat înainte de big bang, aşa că nu există timp în care dumnezeu să poată să facă universul. Este ca şi cum ai cere indicaţii pentru a ajunge la marginea Pământului; Pământul este o sferă; nu are o margine; aşa că a o căuta este un exerciţiu inutil. Fiecare dintre noi este liber să creadă ce vrea, şi este punctul meu de vedere că cea mai simplă explicaţie este că nu există nici un dumnezeu. Nimeni nu a creat universul nostru, şi nimeni nu ne dirijează destinul. Asta mă duce spre o realizare profundă; Probabil că nu există rai, şi nici viaţă după moarte. Avem doar această viaţă ca să apreciem marele design al universului, şi pentru aceasta eu sunt extrem de recunoscător.

citat clasic din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinele e veşnic fără formă, el nu ia nici o formă. Nici măcar forma lui Iisus, Buddha sau Profetul. Fiind totul din întreg, formele doar se aprind şi se sting în El ca licuricii în noapte, ok? Forma nu poate lua un sine, după cum luna nu poate avea lumină pentru că lumina ei aparentă e doar o reflexie a luminii soarelui. Forma fiind efemeră nu poate lua în posesie Sinele care este etern. Nu există decât un singur Sine şi acela este Dumnezeu, Spiritul necreat. sau poţi să îi spui cum vrei pentru că El nu poate fi definit de cuvinte. A crede că forma poate lua un sine e ca şi cum un delfin ar poseda un ocean. Iar expresia că "Sinele ia o formă umană" se referă la faptul că un val din ocean datorită frigului a îngheţat. El nu este desprins de ocean şi nici nu poate pleca din el.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este imposibil să te bucuri cu adevărat de trândăveală dacă nu ai multe lucruri de făcut. Nu există nici o plăcere în a nu face nimic atunci când chiar nu ai nimic de făcut. În astfel de cazuri, pierderea timpului este doar o ocupaţie, una chiar obositoare. Trândăvia, precum săruturile, trebuie furată pentru a fi plăcută.

Jerome K. Jerome în Gândurile trândave ale unui tip trândav
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vânt

Un vânt de cretă palid se înteţeşte-n vale,
Oraşul îşi întoarse faţa de la noi,
Un frig la intersecţii ne aşteaptă-n cale,
Se desfrunzesc copacii, devin trişti şi goi.

Tu eşti într-o deplină nemişcare,
Eu merg tot merg, dar parcă stau pe loc,
Nici nu mai ştiu ce loc doare mai tare
Copacii goi, sau pasul de pe loc.

Nici obosită nu-s, doar timpul ar febră
Şi stropii lui atârnă-n aer şi mă ard
Şi paşii se grăbesc pe trecerea de zebră,
În ochii tăi e toamnă şi frunzele tot cad.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporală

Când geme şi urlă şi tună
În martie cerul cu ploi
Soseşte-n stârnita furtună
Din nou primăvara la noi.

Ieri toată mânia naturii
Urlat-a în văzduhul cu nori,
Iar astăzi copacii pădurii
Stau veseli cu proaspete flori.

Dar omul când fost-a sărmanul
Strivit de furtunile reci,
El nu mai re-nvie la anul,
Şi nu mai dă muguri în veci!

S-au dus primăverile-i, toate,
Şi iarna-l acopere grea,
Nici vânt şi nici soare nu poate
Zăpezile frunţii să-i ia.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am lua suferinţele vârstei de douăzeci de ani şi le-am trăi la treizeci, pe cele de la treizeci la patruzeci... şi aşa mai departe cred că am schimba istoria lumii, am spune că nimic nu e pentru totdeauna, că nici un om nu e de neînlocuit, nici măcar mama, că iubirea nu se trăieşte doar în doi, că moartea nu este în afara vieţii, ea face parte din viaţă, că a pierde şi a regăsi este un cântec de dor ce-l cântăm obsedant, că nu poţi trăi în afara societăţii chiar dacă poţi să ai trufia de a te crede superior ei, ajungi într-o modalitate sau alta să devii sclavul său, că nu există viaţă fără să existe compromis, că a face ce-ţi place este într-un final definiţia fericirii şi cum atât de rar facem doar ce ne place..., sfârşim prin a fi veşnic nefericiţi. Că a fi iubit este mai important decât a fi puternic..., dar că fiind iubit eşti mult mai puternic!

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Lângă râul acesta am crescut,
lîngă râul acesta am descoperit copacii
şi adâncimea pădurii, lângă râul acesta
am învăţat pentru totdeauna mirosul apei.

Primii oameni pe acest râu i-am văzut,
cu feţele arse de soare, cu plutele lor din
trunchiuri, cu acele cufere împletite din răchită,
în care n-am ştiut niciodată ce duceau.
Omul îmbrăcat în cămaşă largă şi lungă ca o
rasă preoţească, ce şi-a întins braţele înspre
răsărit şi apus în apele acestui râu s-a înfipt
ca o cruce mare şi albă. Pe malul acestui râu
număram cocorii sub primele frunze
ale toamnei.

Eram copii, încă nu ştiam că aici nu este
nici un ecou, că tot ce vorbim dispare pentru
totdeauna, se topeşte în vuietul surd al apei
ca într-o vată lichidă ce nu întoarce nimic înapoi,
nici râs, nici plâns, nici ţipăt, nici şoaptă, nici
cântec.

Râul acesta ne-a legănat iubirea, el este chiar
viaţa noastră, chiar iubirea noastră; nu ştim
de unde izvorăşte şi unde se termină,
dar care curge, curge fără sfârşit.

Pe gleznele noastre urcă lin valurile calde
ale amurgului...

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În general vorbind, dragostea este esenţa tuturor lucrurilor. Nici un lucru durabil nu există fără dragoste. Chestie de atitudine a culturii. În particular vorbind, nici eu nu ştiu ce este. Mulţi de-a lungul timpului s-au întrecut să o definească, să o explice ca gen de manifestare şi ca dovadă nici astăzi subiectul nu este pe deplin clarificat.

citat din Vasile Ghinea
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Literatură

Copacii cu înaltă-alură
încremenind, frumoşi, de os,
îi vom numi literatură
şi vom semna, umili, mai jos.

Copacii înnegrind curbură
de zmei şi mume-ale pădurii
sunt doar şi ei literatură,
urâţii, răii, strâmbii, surii.

Şi râul ar putea fi, dar
n-are nici fructe-aromitoare,
nici nu-l poţi prinde în tipar;
jos, ne semnăm în resemnare.

poezie de Corneliu Vasile din revista "Familia" (martie 1973)
Adăugat de Corneliu Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum paşii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuţită dată de absenţa zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat că exist. Încerc să-mi amintesc.

Un nor îşi clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie să se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranţă, sunt existenţi.
Mai mult decât atât, copacii înţeleg de ce sunt existenţi.

Ei aşteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheaţă. Vreau paşii mei înapoi, aşa precum

vreau să aud, din nou, cântecul care se cânta odinioară
în aceeaşi cafenea, chiar dacă mai am şi acum o pată
de cafea pe pantof. Iau acel taxi, care nu mă poate duce

niciunde, dar şoferul ştie să conducă în prima ploaie,
care cade peste stratul de zăpadă. De fapt, această
zăpadă este existentă, până când este dizolvată de

ploaie. Eu pot fi existentă atâta timp cât nu mi-e frig
şi această ploaie nu este nicidecum una tropicală,
iar eu n-am fost niciodată mai indiferentă ca acum.

Cineva sau ceva merge nestingherit drept înainte.
E corpul meu. E ceva, care nu are nici început şi nici
sfârşit. Este mişcarea, care pierde caracteristica timpului.

Ploaia şi zăpada au nevoie de timp pentru a dovedi că
au personalitaţi similare şi aparenţe diferite. Timpul este
existent. Eu nu pot fi existentă într-un timp diferit. Eu nu pot
deveni existentă a doua oară.

poezie de Marieta Măglaş din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebaţi un adevărat credincios cine este pentru el Dumnezeu şi, indiferent de religie, vă va spune cam aşa: Nu am răspuns la întrebarea "Cine este Dumnezeu?". Nu mă interesează dacă într-adevăr se numeşte aşa şi nici măcar dacă "există sau nu". Acestea sunt întrebări meschine. Despre ce mă întrebi tu nu se poate gândi sau vorbi, este mai presus de orice gând sau cuvânt omenesc. Nu mi-a "poruncit" nimic, nu mi-a promis nicio recompensă şi nu m-a ameninţat cu nicio pedeapsă. Eu ştiu doar că fără "El" nu pot trăi şi nici muri, oricine ar fi, orice ar fi.

citat din Codrin Ştefan Ţapu
Adăugat de Johnwr
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Eu-Sunt" nu are nici o naţionalitate, nici o religie, nici o cultură, nu aparţine nici unui neam şi nici unei tradiţii, nu se asociază cu nici un rol al minţii, nu este superior sau inferior, nu se asociază cu nici o formă de cunoaştere pentru că orice formă de cunoaştere este separatistă şi dătătoare de frică şi discordie, nu e bărbat sau femeie, este simpla Prezenţă născută din Absenţă sau Dumnezeu cel viu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină estivală

În port, niciun vapor,
Şi-n larg,
Nici fum, nici pânză, nici catarg!...

Din Orientul plin de soare,
De flori, de fructe aromate
Şi de poveşti neterminate,
Din Orientul plin de soare
Şi maladii molipsitoare
N-a mai sosit în port, de-azi-noapte,
Nimic —
Nici flori, nici fructe coapte,
Nici opium, nici tutun de pipă...
Nici aspirină pentru gripă...

În port e linişte,
Şi-n zare —
Tot linişte (dar mult mai mare).
În larg sirena nu mai ţipă
Şi macaralele-au tăcut,
Iar sus, pe dig, hamalii dorm,
Duhnind a spirt şi-a iodoform...
Şi portul parcă-a dispărut...
Doar farurile — lumânări marine —
Mai stau de veghe, nu ştiu pentru cine
Şi grave, ca nişte Sibile
Ce rătăcesc pe Euxin,
Şoptesc:
"Trec zile după zile
Şi-Argonauţii nu mai vin!..."

poezie celebră de Ion Minulescu din Propilee literare, III, nr. 8 (1 iulie 1928)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit nu va fi...

Tot ce am ţesut pânză nu este ci mai degrabă intrigă
de-aceea calea lor duce în iad
unde nu este nici pâine nici sare.

Orgolile noastre trebuie înfrânte-n armuri
umilinţa sărută sufletele înnegrite
şi uită punând lumina să vegheze.

Sfârşit nu va fi fără păcat, fără umbre,
nimeni nu poate să iese din piele
mai mult decât trupul de lut.

Înţelept sunt al cuiva
care mă smulge din mine şi mă iartă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!