Te visez
E noapte iar și-n cel adînc al nopții
E trist și norul ce-adoarme sus pe cer,
Și munții falși ce-nșiruie-o poveste
Adorm pe veci în cel uitat mister.
Iar cea cîndva mai galbenă ca ceara
Nici nu privește-n jos peste păduri,
Căci adormită e în taina nopții
Ca o prințesă-a lumii în conduri.
Iar ceața nevăzută-a sorții negre
Întinsă pe pămîntul otrăvit
Mă face roaba unei dulci himere,
Iar tu rămîi un zeu în asfințit.
O frunză verde stă-n creangă nemișcată
Și creanga grea s-atîrnă de copac,
Iar valul argintiu le-mpodobește,
Și eu, privind, ascult, gîndesc și tac.
Privirea ta de-o claritate rece
În ochii mei în taină strălucea,
Dar noaptea a rămas la fel, tăcută,
C-un gînd feeric și pustiu în ea.
poezie de Natalia Popusoi (2008)
Adăugat de Natalia Popusoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre somn
- poezii despre crengi
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre păduri
- poezii despre ochi
Citate similare
Mi-i că fuge doru-n lume
Frunză verde, care-ai fost, galbenă frunză pe ducă,
Bate vântul trist și rece... suflă-n vale, sulfă-n ciucă!
Sufletul stropșit de gânduri, ar fugi, acum, cu ploaia,
Ochii dor de truda nopții, toamna-mi vântură odaia.
Cerule-nvelit de nouri... un' ți-ai dus vremea senină,
De ce lași vântul să sufle... din văioagă-nspre colină?
Schingiuit... se vaită dorul... ca-n gheare de căpcăun,
Mi-e că scapă și-o să fugă, mi-e că nu pot să-l adun.
Brumărel, cu chip de brumă, frunză verde ce ai fost,
Curge ploaia din văzduhuri... ca o bleandă fără rost.
Vântul leagănă și-ndoaie toți copacii... ca-ntr-un joc,
Truda nopții arde ochii... îmi ard ochii de-al tău foc.
Cerule, ascuns de ochii-mi... galbenă frunză pe ducă,
Bate-un vânt rece și trist... toate-mi sunt ca o nălucă.
Pe la geamuri se sparg picuri, verde-i pădurea de pin,
Mi-i că fuge doru-n lume, mi-e că nu pot să-l mai țin.
poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre văi, poezii despre suflet sau poezii despre ploaie
Când iarăși luminezi
S-aprind luminile în ochii tăi
sau stelele sunt și-n taina nopții
luminează,
s-aprind cântând doi licurici
a lor iubire-mpărtășind...
doi pași trecând indiferent
pe unul îl strivește
în taina nopții rămânând
doar dansul mut și-o licărire
stinsă...
În ochii tăi tăcuți ca noaptea
ghicesc iubirea fremătând;
și dacă gura mută îți rămâne
și genele plecate, tremurânde
tu stea aprinsă-n taina nopții
îmi răcorești suflarea
când iarăși luminezi...
poezie de Elena Olariu din Șoapte înscrise pe frunze (2010)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre licurici, poezii despre iubire, poezii despre gură, poezii despre dans sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Când iarăși luminezi (Poem iubirii)
S-aprind luminile în ochii tăi
sau stelele sunt și-n taina nopții
luminează,
s-aprind cântând doi licurici
a lor iubire-mpărtășind...
doi pași trecând indiferent
pe unul îl strivește
în taina nopții rămânând
doar dansul mut și-o licărire
stinsă...
În ochii tăi tăcuți ca noaptea
ghicesc iubirea fremătând;
și dacă gura mută îți rămâne
și genele plecate, tremurânde
tu stea aprinsă-n taina nopții
îmi răcorești suflarea
când iarăși luminezi...
poezie de Elena Olariu din Șoapte înscrise pe frunze (2010)
Adăugat de Genovica Manta

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie
O frunză căzută jos
O frunză căzută jos
nu mai urcă unde a fost.
O frunză căzută-n vale,
vântul o poartă pe cale.
O frunză căzută jos
nu mai este de folos.
Este galbenă ca ceara,
nu mai e verde ca vara.
La frunza căzută jos
drumul e anevoios.
I se pare mult prea mare
și în zbor, și pe cărare.
Odată căzută jos
din drum nu s-a mai întors.
Pe creangă n-a mai urcat
fiindcă pomul a înghețat.
Căzută-n mijloc de drum
îngheață și ea acum.
Iarna peste ea coboară,
sortită e ca să moară.
Peste ea zăpadă cerne,
eternitatea se așterne.
poezie de Dumitru Delcă (11 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre gheață, poezii despre frunze, poezii despre zăpadă, poezii despre moarte sau poezii despre iarnă
Chipul ei - o arătare
cu mirosul tău de lapte
m-am culcat cu el azi noapte
și-n velința-n care dorm,
n-am avut un pic de somn.
blestemat de-atâta lume,
cu norocul meu anume,
ce-i drept era cam puținel,
ți-am pus în deget un inel.
și cum lucea luna cea brună
o sfântă lebădă nebună,
eu te vedeam ușor zâmbind,
prin ceața nopții de argint.
venea spre mine, plânsu-mi-se
după ce mândra mă iubise,
era în pielea dumisale
un fel de mândră arătare.
vreau să dorm, lumină sting,
ochii ei mi se preling
peste ochii mei cruciși
și pe veci se lasă-nvinși...
și-n această grea tăcere,
chipul ei dispare, piere,
se adună și se pierde
pe-un tăpșan de iarbă verde.
unde ești, unde te-ai dus,
parcă ai zburat în sus,
ai fost meteor sau astru
de-ai zburat în cer albastru?
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 mai 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mândrie, poezii despre timp, poezii despre stele căzătoare, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie

Noapte la mare
Valul mai bate, același.
Raza e trează în turn.
Cald e nisipul pe plaje,
numai puțin dacă scurm.
Noaptea-i tîrzie, de august.
Orele horele tac.
Cugetul, cumpăna, steaua
grea judecată îmi fac.
Murmură dor de pereche,
Patima cere răspuns,
Ah, mineralul în toate
geme adînc și ascuns.
Sarea și osul din mine
caută sare și var.
Foamea în mare răspunde,
crește cu fluxul amar.
Margine-mi este argila,
lege de-asemenea ea.
Sunt doar metalul în febră,
magmă terestră, nu stea.
Capăt al osiei lumii!
Rogu-te, nu osîndi!
Vine cîndva și odihna
ce ispășire va fi!
Vine cîndva și odihna
ce ispășire va fi
anilor, aprige sete,
febrei de noapte și zi.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plajă, poezii despre ore, poezii despre odihnă, poezii despre nisip, poezii despre legi sau poezii despre creștere
Liniștea nopții
A tăcut și ultima boare de vânt,
S-a scurs și ultima lacrimă din cer,
A rămas pământul ud,
Și datina amintirilor din el.
Deschid larg geamul către infinit,
Pătrundă-n casa mea al tăcerii lung fior,
Ascult, și nu aud decât un vag suspin,
E visul meu, mă cheamă la un lung festin.
Întunecat e cerul, liniștită-i noaptea mea,
Au adormit, bătrânii mei copaci, și nu mai freamătă nici iarba,
Și păsările ce mi se jucau în geam, m-au salutat de noapte bună, și au plecat,
Iar liniștea s-a așezat pe strada mea.
Inima îmi bate marșul clipelor trecute,
Din amorțire se revarsă acum asupra mea,
Atotstăpânitoarea noapte, adâncă, rece, grea,
Și dragostea din ea.
Voiesc s-aud un strop de apă suierând,
Voiesc să văd un licăr, din îndepărtata lume a cerului etern,
Voiesc să aud o clipă, un vers, un simplu cânt,
Voiesc să-mi spună marea, că nu am devenit un surd profund.
Dar liniștea mă înconjoară c-o ignoranță sfidătoare,
Ce lucește în a lunii blândă-nfățișare, patina nopții adormire,
Dar eu respir, trăiesc, învăț, visez,
Oh... ce slabă consolare.
Voi căuta fără odihnă să-nțeleg a nopții farmec,
Sunt tot mai darnic, primește-mi noapte taina, fără remușcare,
Te văd și simt puterea ta, probabil e aceiași dragostea în ea,
Ce-o înfășori în jurul meu și-mi faci cadou, o scurtă ploaie.
poezie de Dan Coblis din Fluturi de zăpadă
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre întuneric, poezii despre viață sau poezii despre versuri

Mistere
Sus, în 'naltul cerului,
Deasupra Pământului,
Sus, pe bolta cea senină,
Ce de oameni nu-i străină,
Stau de veghe nopți în șir
Neobositele făclii,
Înșirate pe un fir,
Firul de mătase al nopții.
Și cu astfel de mărgele
Perdeaua nopții e țesută;
Ele-s minunatele stele,
Ce stăpânesc zarea tăcută.
Pe Pământ totu-i pustiu
Și cuprins de nemișcare,
Privind sus, pare mai viu
Cerul cel plin de mistere.
Doar Pământu-i adormit
Și-n tăcerea lui absurdă,
Uită de faimosul infinit
Și pare a fi o planetă surdă;
Surdă, adormită, mută,
Dar zarea albastră o înfruntă.
Și-și arată tot ce are
Mai frumos, mai de mirare.
Toate minunățiile
Și miracolele toate,
Le adună cu miile,
Le adună în fiece noapte.
Dar cine să le privească
Din lumea cea adormită?
Cine să le preamărească,
Când e lumea obosită?
Cine dorește a vedea
Minunea bolții o stea?!
În a nopții grea putere
Și în adânca tăcere?
Cine să cunoască vrea
Și dorește ca să știe,
Poate să privească o stea
Și a ei minunăție.
Dacă-ți trezește interesul
Mai poți afla chiar și restul:
Într-o carte de astronomie,
Găsești informații o mie;
O mulțime ordonată,
Ca la carte aranjată;
Asta-i o poveste aparte,
Ce e scrisă ca la carte.
Dar în cartea naturală
E-o altfel de-ngrămădeală,
Care-n loc să lămurească
Toate lucrurile-n parte
Și-n loc să le limpezească,
Le încurcă, tot ca-n carte!
Însă totul se descurcă
Dacă ai răbdare multă.
Căci știința așa este,
Nu-i doar o simplă poveste.
E ceva mai complicată,
Dar poate fi descifrată,
De-o minunată ființă,
Ce-i făcută pentru știință.
Omul e ființa care
În taine poate pătrunde,
Omul e-o creație mare,
Nimic de el nu se ascunde.
Fiindcă umana făptură,
De curiozitate împinsă,
Înțelege întreaga natură,
Ce se recunoaște învinsă.
Însă nu-n totalitate,
Ci numai în mică parte.
Căci natura își păstrează
O parte din a ei putere
Neînvinsă, dar treptat cedează,
Spre a omului plăcere.
Și când totu-i cunoscut,
Omul privește satisfăcut,
Cu ochii săi luminoși,
Ai omului ochi frumoși.
Două stele vii, aprinse,
De întuneric cuprinse.
Dar în bolta cea cerească
Minunea pare să crească.
Cu cât ceru-i mai cunoscut,
Cu atât ne ascunde mai mult.
Dacă ceva s-a lămurit,
Apare altă taină mai mare;
De și aceea s-a limpezit,
Apar multe alte semne de-ntrebare.
Natura ne demonstrează
Că multe secrete și le păstrează
Mai intacte ca oricând.
Ea ne arată neputința
Omului în fața ei,
Atâta vreme cât știința
Nu dă răspunsuri cu temei.
Căci natura-i mai puternică,
Chiar dacă-i și darnică.
În Univers ea e stăpâna
Și așa va fi întotdeauna!
poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știință, poezii despre natură, poezii despre frumusețe, poezii despre cărți sau poezii despre secrete

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
și nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
și-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micșorează, ci tremurătoare
mărește și mai tare taina nopții,
așa înbogățesc și eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
și tot ce-i neînțeles
se schimbă-n neînțelesuri și mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
și flori și ochi și buze și morminte.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori sau poezii despre alb
O noapte de poveste
Luna, mireasă e pe cer,
Un greier este giuvaer,
În lanț de stele vise poartă...
Lună, cât ești de minunată!
În noaptea asta-ntunecată
Umbre ascunse se arată...
Luna se-nalță lin pe cer,
În ape pline de mister...
Când floarea nopții se deschide,
Pământu-n umbre îl cuprinde
Și-n murmure și șoapte calde
Harpa le duce mai departe.
Doar luna luminează calea,
A ei e taina... și cărarea...
Ea ea stăpână, ea-i lumină
Și suferința ne-o alină.
poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiță din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre stele sau poezii despre nuntă
Între noapte și zi
Pe un colț de noapte-albastră,
Ferecată-n lumea-i lină,
Șade-n cer, deasupra noastră,
Nemișcată, Luna plină.
Poartă straie de lumină
Iar privirea ei măiastră,
Strălucind diamantină,
Îmi pătrunde prin fereastră.
Din felia mea de lume,
Înspre alte zări celeste,
Printre stropi de-argint și brume,
Mă strecor ca-ntr-o poveste.
Un ecou prelung aleargă...
Glas de corn în miezul nopții,
Colindând pădurea largă,
Ca un cerb în voia sorții.
Printre nori, c-o tremurare,
Suie-n taină visu-mi dulce...
Sub a zorilor răcoare,
Pe când Luna-ncet dispare,
Bolta-și poartă-n Carul Mare,
Blând, Luceferii să-i culce.
poezie de Violeta Andrei Stoicescu (septembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre miezul nopții, poezii despre lună plină, poezii despre brumă sau poezii despre Lună
Frunza
Ai... frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamna a și venit.
Ieri iubita mi-a spus târziu-
Vezi tu codrul cel veșnic viu
Vara noastră se va sfârși
Când galben de tot va fi.
Codrul verde și-adânc era
Și-avea umbra de catifea
Și-n tot codrul, sub cerul clar
O galbenă frunză doar.
Pentru galbenul ei noroc
Nu văzu pe pământ alt loc
Decât inima mea râzând
Și-n ea mă lovi căzând.
Ai... frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamna a și venit...
Ai... frunza galbenă
Ai... glasul tău
Ai... frunză galbenă
Ca visul rău...
poezie de Dan Verona
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre galben, poezii despre trecut, poezii despre toamnă sau poezii despre noroc

Cântecul ploii spre asfințit
fantomele de zi la braț
cu arătările nopții
s-au așezat lângă mine tiptil
și patul scârțâia groaznic,
iar mâna mi-a rămas încremenită
în mângâierea lor
în ochi mi-au crescut deodată priviri infirme
firave abia ce mai pâlpâiau
mioape aduceri aminte
după cum am aflat mai târziu
ochii mei sunt ferestrele cerului
prin care ne vom arunca la asfințit
la fel am mai aflat
cum au fost îngropați copacii
copac în copac
apoi zece câte zece în alt copac
până a rămas un singur copac
căruia i-am dat foc spre înserat
îngerii lumină
au tot licărit în noapte
ca niște stele căzătoare
și se tot prăbușeau unul după altul
încât nici nu ne mai pasă
ploaia crește adânc în noi oceane
pe care încă mai plutesc mesaje
de pe vasul cu care ne întoarcem din timp
și care la rândul său
habar nu avea unde urma
să se înece
hei, știu o ușă cu vedere la soare!
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre îngeri, poezii despre seară sau poezii despre oftalmologie

Misterele nopții
Când umbrele serii coboară ușor
și noaptea în zvon se preface,
a zilei căldură, ca pasărea-n zbor,
dispare ca norul ce tace.
Ce forfotă moare prin lunci și zăvoi,
izvorul se-oprește și zace
de dorul că zarva s-o pierde-n puhoi
și totu-n tăcere s-o face.
Îndată se-aude un cor de brotaci
și liniștea nopții o curmă,
se-ntrec la cântare ca niște ortaci
cu graba ce-i mână din urmă,
iar greierii, mari pișicheri îndrăzneți,
viorile își acordează,
prin iarbă ei sunt cei mai buni cântăreți
și tot simfonie brodează.
Mii felinare licuricii aprind,
feerică noapte de vară,
nostalgice clipe de dor mă cuprind
și-aș vrea să mă-ntorc iar la țară.
Ca păsări ce sunete stranii mai scot
și-n noapte își cheamă perechea,
atât de cuprins de mister mă socot
de tot ce-mi vrăjește urechea.
Iar falnica Lună, mister necuprins,
îmi toarnă în suflet doar pace,
c-un zâmbet târziu, jinduind necuprins,
la tine curând m-oi întoarce.
Că suflete tandre ca ale noastre
nicicând pe Pământ nu s-or naște,
Luceferi ce zboară ca niște astre
luci-vor ca-n ziua de Paște.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre vioară, poezii despre urechi sau poezii despre sunet

Joc de creion
Brotăcelul, la fîntînă,
L-ai avea la îndemînă,
Ca să-l prinzi ( pe brotăcel )
Să te joci nițel cu el.
Însă nici nu poți să-l vezi,
Verde dintre frunze verzi,
Căci cu ele seamănă
Ca o frunză geamănă.
A! că-i mic și e frumos
Și n-ar prea umbla pe jos,
Că-și mînjește - și nu vrea -
Pielea lui de catifea.
Stă în pom pitit, pe cînd
Ție ți-a venit un gînd:
Printre mugurii crescuți,
Să-l mîngîi și să-l săruți.
Dar ai vrea să știi, acum,
Ce se fac, pe frig și-n drum,
Cînd se scutură copacii,
Brotacelul și brotacii.
Căci, pe viscol, fără foc,
Nici căciulă, nici cojoc,
Pot să degere, săracii,
Brotăcelul și brotacii.
N-avea grijă. Nu le pasă.
Și-au gătit la cald o casă,
În pământ, pe sub tulpini,
În adînc și-n rădăcini.
Și-acolo, pe vreme rea,
Dorm întinși pe-o canapea.
poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre sărut, poezii despre muguri sau poezii despre jocuri

Rondelul reginei nopții
Luna spune o poveste pe-o cărare argintie,
Peste florile-ațipite liniștea încet coboară,
S-a gătit regina nopții în rochie sidefie
Și răcoare-aduce vântu-n adierea lui de seară.
În mireasma ei divină, in a serii feerie,
O privighetoare-și cântă dorul de la inimioară,
Luna spune o poveste pe-o cărare argintie,
Peste florile-ațipite liniștea încet coboară.
Cupe albe își deschide zâna nopților de vară,
Singuratică în noapte veghează cu strășnicie,
Stelelor în dans feeric le compune-o simfonie,
Dintr-o cupă-nrourată i se scurge-o lăcrimioară,
Luna spune o poveste pe-o cărare argintie.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre monarhie, poezii despre singurătate, poezii despre rochii, poezii despre muzică sau poezii despre inimă
Suflet singur
Știi că nu mai ai strălucire
pentru c-ai rămas fără iubire,
deși ai mințit și ai rănit
sufletul tău singur s-a vestejit.
Visul tău rătăcește-n noapte,
deși cauți clipe calde,
ochii tăi s-au înecat în sange
și viața ușor se stinge.
Totul e trist și înghețat
pentru că tu-n viață ai trădat
și peste tine uneori cad petale,
că se mai scutură cate-o floare.
Îngerii să te pedepsească,
nimeni să nu te iubească,
știu c-ai să strigi rugător
c-ai fost rănit în al tău amor.
În noapte gândul tău nu vrea s-adoarmă,
cred că plânge a ei dramă,
că ea seară de seară scrie
timpul bun n-o să mai vie.
Sufletul tău întristat mai caută,
să deschidă-o altă poartă,
rătăcind în taina nopții,
ușor să nu trezească morții.
Noaptea lumina se stinge,
dar s-aude ea cum plânge,
iubirea lui îi lipsește
și așa se stinge-o poveste.
poezie de Eugenia Calancea (9 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare

S-au scuturat magnolii
S-au scuturat magnolii! Ce trist oraș în noapte!
Lumina taie cerul în arce și-n felii...
E simfonia vieții caleidoscop de șoapte,
Pe care cad în ploaie, petale viorii.
Ne ning castani la tâmple... Pe notele albastre,
O altă partitură istoria rescrie...
Plâng la fereastra nopții și florile din glastre
Și viața este clipă de albă poezie.
Sub cumpăna fântânii, mister și renegare
Sunt lacrimile strânse în ciutura de veci
Spre ceruri adormită... doar suferința doare.
Străin, spre altă lume, tot singur ai să pleci.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns

Noapte rece de toamnă
E o noapte rece de toamnă
Și eu visez un vis frumos,
Dar vântul se plimbă pe străzi
Trist și cam sfios.
E o noapte rece de toamnă,
O frunză cade din pom
Și undeva departe,
Adoarme un pui de om.
E o noapte rece de toamnă
Și se aude cum latră un câine,
Un cocoș sprinten ne anunță
Că o nouă zi vine.
E o dimineață rece de toamnă
Și eu m-am trezit din visul meu plăcut,
Privesc la geam și mă mir
Cât de repede noaptea a trecut.
poezie de Vladimir Potlog (3 octombrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini sau poezii despre plimbare

Răspunsuri
Sunt trist acum și-n ploi cu vânt
Mă leagăn până la pământ
Și prin frunzișul tot mai rar
Mă-ngân cu dorul meu amar.
În lumea asta-n tomni-târzii
Când rândunele-mi zbor prin vii
Mă primbl prin văi și-n dulci fiori
Mai dulce-mi ești de-atâtea ori.
O, rămâi în umbra nopții
Să privim la luna plină
Prin păduri în voia sorții
Lacul lin, bolta senină.
Ești fragedă și-atât de pură
Plutești zâmbind, dulce mireasă
Când ochi-mi veșnic te pierdură
În vis rămâi a mea crăiasă.
poezie de Gheorghe Burdușel
Adăugat de Gheorghe Burdușel

Comentează! | Votează! | Copiază!