Mistere

Sus, în 'naltul cerului,
Deasupra Pământului,
Sus, pe bolta cea senină,
Ce de oameni nu-i străină,
Stau de veghe nopţi în şir
Neobositele făclii,
Înşirate pe un fir,
Firul de mătase al nopţii.
Şi cu astfel de mărgele
Perdeaua nopţii e ţesută;
Ele-s minunatele stele,
Ce stăpânesc zarea tăcută.
Pe Pământ totu-i pustiu
Şi cuprins de nemişcare,
Privind sus, pare mai viu
Cerul cel plin de mistere.
Doar Pământu-i adormit
Şi-n tăcerea lui absurdă,
Uită de faimosul infinit
Şi pare a fi o planetă surdă;
Surdă, adormită, mută,
Dar zarea albastră o înfruntă.
Şi-şi arată tot ce are
Mai frumos, mai de mirare.
Toate minunăţiile
Şi miracolele toate,
Le adună cu miile,
Le adună în fiece noapte.
Dar cine să le privească
Din lumea cea adormită?
Cine să le preamărească,
Când e lumea obosită?
Cine doreşte a vedea
Minunea bolţii – o stea?!
În a nopţii grea putere
Şi în adânca tăcere?
Cine să cunoască vrea
Şi doreşte ca să ştie,
Poate să privească o stea
Şi a ei minunăţie.
Dacă-ţi trezeşte interesul
Mai poţi afla chiar şi restul:
Într-o carte de astronomie,
Găseşti informaţii – o mie;
O mulţime ordonată,
Ca la carte aranjată;
Asta-i o poveste aparte,
Ce e scrisă ca la carte.
Dar în cartea naturală
E-o altfel de-ngrămădeală,
Care-n loc să lămurească
Toate lucrurile-n parte
Şi-n loc să le limpezească,
Le încurcă, tot ca-n carte!
Însă totul se descurcă
Dacă ai răbdare multă.
Căci ştiinţa aşa este,
Nu-i doar o simplă poveste.
E ceva mai complicată,
Dar poate fi descifrată,
De-o minunată fiinţă,
Ce-i făcută pentru ştiinţă.
Omul e fiinţa care
În taine poate pătrunde,
Omul e-o creaţie mare,
Nimic de el nu se ascunde.
Fiindcă umana făptură,
De curiozitate împinsă,
Înţelege întreaga natură,
Ce se recunoaşte învinsă.
Însă nu-n totalitate,
Ci numai în mică parte.
Căci natura îşi păstrează
O parte din a ei putere
Neînvinsă, dar treptat cedează,
Spre a omului plăcere.
Şi când totu-i cunoscut,
Omul priveşte satisfăcut,
Cu ochii săi luminoşi,
Ai omului ochi frumoşi.
Două stele vii, aprinse,
De întuneric cuprinse.
Dar în bolta cea cerească
Minunea pare să crească.
Cu cât ceru-i mai cunoscut,
Cu atât ne ascunde mai mult.
Dacă ceva s-a lămurit,
Apare altă taină mai mare;
De şi aceea s-a limpezit,
Apar multe alte semne de-ntrebare.
Natura ne demonstrează
Că multe secrete şi le păstrează
Mai intacte ca oricând.
Ea ne arată neputinţa
Omului în faţa ei,
Atâta vreme cât ştiinţa
Nu dă răspunsuri cu temei.
Căci natura-i mai puternică,
Chiar dacă-i şi darnică.
În Univers ea e stăpâna
Şi aşa va fi întotdeauna!

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul

*

Explodează supernove,
Se formează nebuloase,
Se duc multe alte nove,
Stelele se fac frumoase.

Se iveşte o cometă,
Cade un meteorit,
Se-nvârteşte o planetă,
Lângă ea – un satelit!

Se "văd" multe "goluri negre",
Luminează un pulsar,
Răsare al nostru Soare
Şi apoi dispare iar.

Se nasc mii de stele duble
Şi milioane de asteroizi
Şi omul s-a gândit să "umble"
Printre stelele cu cozi.

*

Vorbim despre galaxii,
Le facem metagalaxii,
Iară vorbind de sisteme,
Nu avem de ce ne teme.

Trimitem de pe Pământ
Mesaje aruncate-n vânt,
Spre alte civilizaţii
Ce-s din alte constelaţii.

Cunoaştem sistemul solar,
Ştim totul despre un pulsar,
Spunem despre orice quasar
Că vine şi pleacă iar.

*

Însă multe noi nu ştim,
Iară dacă ne gândim,
Foarte multe întrebări
Aşteaptă răspunsuri şi completări.

Dar cine să le răspundă?
Că sunt mult prea dificile!
Iar pe-a nopţii dulce undă
Apar nişte proiectile.

Ele sunt moderne nave
Din acelea spaţiale,
Nu-s deloc nişte epave
Ce nu fac două parale.

*

Universu' acesta e
Şi e plin de mistere,
Iar ca să-l cunoaşteţi bine,
Studiaţi-l toţi cu mine!

Universu-i infinit,
Capete nu are,
Universu-i nesfârşit,
Nu-i disc ca al nostru Soare.

........................................

*

Poate unii pământeni
Visează la marţieni
Şi O. Z. N.-uri visează,
Ce planete cercetează.

Este un basm ştiinţific,
Ştiinţifico-fantastic,
Un basm despre viitor
Îl vezi la televizor.

Este basm, dar ştiinţific,
Este basm, dar electronic,
Este basm de viitor
Şi-i fantastic mai uşor.

Pretinde că n-are trucaje
Şi ne arată peisaje,
Peisaje de pe alţi aştri,
Unde stau extratereştri.

*

Însă acelea sunt doar filme
Despre spaţiul nesfârşit,
Frumoase şi nostime,
Despre albastrul infinit.

Dar de vezi şi adevărul,
Fără pic de ficţiune,
O să crezi că Universul
Nu este chiar ca în filme.

Este negru şi închis,
Căci aici domneşte noaptea,
Nu-i albastru şi deschis,
Aşa cum e la noi ziua.

*

Univers – un haos cosmic,
Un pustiu, un neant frumos,
O perdea de întuneric
Întins, măreţ şi faimos.

Un deşert cu multe case,
Stele – oaze distanţate,
Nişte puncte luminoase
Rotunde şi-ndepărtate.

Univers plin de mistere
Şi de taine mii şi mii,
Cufundat într-o tăcere,
Tăcerea adâncă a nopţii.

Un regat de întuneric,
Împărăţia nopţii,
Veşnicia-n spaţiul cosmic
Domneşte zi de zi.

Univers cu mii de stele,
Ele – adevărate perle;
Un pustiu aşa frumos,
Imens, falnic – un colos!

Un mărgean cu multe stele
Înşirate armonios
Pe o salbă de mărgele,
Un peisaj măiestuos.

*

În deşertul atmosferic
Găseşti stele mii şi mii,
Despărţite de-ntuneric
Prin distanţe şi armonii.

Ani-lumină depărtează
Un astru de celălalt,
Depărtează şi crează
Probleme la cercetat.

Univers – un hău ciudat,
Plin de stele şi aştri,
Universul neîncetat
Crează minunăţii.

*

Acesta e Universul
Adevărat şi real,
Nu vă luaţi după filmul
Ce-l arată ideal.

El e plin de capcane
Nevăzute, neştiute
Şi ascunde secrete multe,
De oameni nebănuite.

Ascunde cu măiestrie,
Cu atenţie şi migală
Şi omul sigur nu poate să ştie
Ce-i dincolo de albăstreală.

*

Însă acum s-a mai aflat
Ceva din adevărul adevărat;
Dincolo de zarea albastră
Se ascunde o lume măiastră.

O lume-n expansiune,
Cu stele ce toate vor apune,
Însă altele-n loc vor apărea,
O lume aflată-n continuă schimbare.

În întinderea-i nebună,
Vastă, imensă, nesfârşită,
Ocupă o suprafaţă
Ce-i enormă, infinită.

El mereu se tot întinde
Şi nu vrea să stea deloc,
Se măreşte, se extinde,
Ocupă atâta loc.

Un imens laborator
Pentru un cercetător;
Pentru ştiinţe spaţiale,
Astronomice, mondiale.

.................................

*

Şi-n acest spectru stelar
Se formează iar şi iar,
Mereu, mereu altă lume,
Ce la rându-i va apune.

Şi apar pulberi interstelare,
Prafuri interplanetare;
Organizată-n materie,
Viaţa-n Univers se-nscrie.

*

Sper că aţi aflat adevărul
Pe care l-aţi căutat:
Acesta este Universul,
Universul adevărat!

.....................................

*

Toate acestea laolaltă,
Adunându-le-ntr-un vers,
Definesc poezia toată
Prin cuvântul: Univers!!!

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmosul dintr-o privire

Cosmosul dintr-o privire
E-o întreagă amăgire;
Căci tu crezi c-ai văzut tot,
Deşi n-ai privit deloc.
Cosmosul crezi că-l cunoşti, dar iată
Pe scurt ceea ce şti: o nimica toată!

Se ivesc umbre în întuneric,
Soarele-i un monstru sferic,
Ce dispare şi apare,
Apune şi apoi răsare;
După nori el se ascunde,
În vest stă să se cufunde
Într-a nopţii grea tăcere,
Noapte plină de mistere.

Sus, pe cerul 'nalt, senin,
Strălucesc licurici vii,
Felinare cu venin,
În număr de mii şi mii.
Nişte surse luminoase
Rotunde şi-ndepărtate;
Stele atât de frumoase,
De ani-lumină distanţate.

Şi aceste lumini vii,
Naturale ale nopţii
Sunt în număr atât de mare
Încât enorm ţi se pare.

Şi aceste toate stele
Un lucru mai fac şi ele:
Ca să nu stea deoparte,
Degeaba, pustii în noapte,
Se-nvârtesc în aiureală
Cu atenţie şi migală,
După legi precise date,
Toate-nscrise într-o carte,
Marea carte a astronomiei
Ce descifrează tainele
Cu ajutorul ştiinţei.
O mare harababură;
Planetă sau rocă dură,
Ce mai atâta tevatură,
Pentru o piatră atâta gură?...

Aici totul se-nvârteşte,
Obligatoriu se roteşte,
Se mişcă de te-ameţeşte,
Căci orice astru aici porneşte
În direcţii drepte, strâmbe
Şi opuse, apoi rotunde,
Merg înainte şi fac tumbe,
Ca-ntr-o casă de nebuni,
În cosmos totul aduni.

Şi omul încearcă fără rost
Explicaţii cu folos;
Să explice-n fel şi chip
Universul prototip!

Şi-n fond, oare ce contează
Tot ce se realizează?
La ce bun se exploatează
Aştrii ce ne minunează?
Satisfaci curiozitatea,
Aflând astfel noutatea;
Curiozitatea omenească,
Ce nimeni nu poate s-o stăvilească.

Astfel afli într-un cuvânt
Un important amănunt:
Ştii că Soarele e-o stea
Şi Pământul o planetă,
Că Luna este şi ea
Satelit şi nu cometă.

Şi toţi aştrii îi vezi buni
În doar trei dimensiuni:
O lăţime şi-o lungime,
Aplicându-le-nălţime;
Şi astfel ai obţinut
Un astru foarte ştiut.
Un astru sau o sfârlează,
Oare asta ce contează?
O stea, sau, poate, planetă,
Un meteor, ori cometă,
Poate un meteorit,
Sau mai bine satelit;
Ori o fi cumva pulsar,
De nu-l cheamă quasar?
Sau, probabil, supernova,
"Golul negru", ori, poate, nova.
N-are a face, orice-ar fi
Face parte din aştrii.

Cosmosul dintr-o privire
E-o întreagă amăgire.
Totu-i atât de frumos:
Priveşti sus şi vezi în jos;
Într-un mod misterios
Lumea s-a întors pe dos!

O adevărată aiureală;
Ce să mai înţelegi?...
Că-ţi vine ameţeală!
Vezi deodată un ştiu eu ce,
Important pentru că e;
Şi vrei să ştii imediat
Ce-i cu astrul observat.

Şi astfel se descoperă
O adevărată capodoperă:
Calcule şi cercetări,
Precise, cu experimentări!
Definiţii, ipoteze,
Teoreme, pioneze...
Demonstraţii, descoperiri,
Invenţii şi năluciri.

Şi astfel noaptea nevinovată
Se transformă-n citre toată;
Devine doar geometrie.
Nu-i de ajuns; necesită şi chimie,
Fizică, astronomie...

Şi deodată, fără teme,
Cerul tot devine semne;
Linii, dungi şi punctuleţe,
Împrăştiate şi răzleţe,
Formând anumite figuri,
Privite din mai multe unghiuri:
Învârtite, răsucite,
În toate felurile privite;
Şi din faţă şi din spate,
Pe dreapta sau dintr-o parte,
De sus şi apoi de jos,
Mai la stânga şi pe dos.

Figuri ce mereu se schimbă,
Căci ele nu stau; se plimbă!
Şi oricât ai încerca
Mereu iese altceva.
Pân' la urmă reuşeşti,
Rezultatul îl găseşti,
Figura o stabileşti,
Însă cum o denumeşti?

Carul mare, Carul mic,
Stea Polară şi nimic...
Mai înaintezi un pic
Şi-ai dat peste ceva sferic.
E planetă sau nu e?
Venus, Terra, ori Marte?
Sau cometă poate ar fi
Kohouteck sau Halley?
Vezi acolo constelaţii
Şi roiuri de galaxii;
Descifrezi la puzderii,
Stele, stele, mii şi mii:
Steaua Sirius, Alcor, Vega,
Soarele şi Andromeda;
Nebuloasa Crabului
Şi golurile cerului.

Se vede şi Calea Lactee
Cu braţele-i încrucişate,
În spirale aranjate
Şi lentilă dintr-o parte.
Ani-lumină nu contează
Chiar dacă le distanţează.
Toate-s puncte mici şi mari,
Minunate ca atari.

Şi atunci nu-i o amăgire
Cosmosul dintr-o privire?!...

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul nopţii

O, nopţi, deschideţi acu-n tăcere
Cereasca carte ce-nfăţişaţi!
Stele şoptinde, a mea vedere
P-a voastră cale o aţintaţi!
În aste ceasuri de slavă pline,
Zefiri, a voastre aripi aline!
Pământe, echole-ţi aromează!
Mare, întinde al tău senin,
Leagănă-n sânu-ţi cel luciu, lin,
Chipul ce unda-ţi învolvorează!
Al său sfânt nume cine îl ştie?
Natura glasuri mii a propus,
Ş-o stea pe alta, şoptind, îmbie:
Legile noastre cine ne-a pus?
Unda cu undă se sfătuieşte:
Cin'e acela ce ne smereşte?
Trăsnetul zice lucind în lume:
Ştii cum se cheamă, tu, cel preasfânt?
Însă şi stele, om şi pământ
Nu ştiu să spuie al său chiar nume.

poezie celebră de Lamartine din Curierul românesc, III, nr. 16 (19 martie 1831), traducere de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora a treia am avut geografia. Şi eu care credeam că geografia e cine ştie ce obiect greu! Ca aritmetica, de pildă. Da' de unde! E foarte uşor! Geografia este ştiinţa despre pământul pe care trăim noi, despre munţi, mări şi oceane. Până acum îmi închipuisem că pământul nostru e drept şi întins ca o foaie de clătită. Olga Nikolaevna ne-a spus însă că nu e întins, ci rotund. Rotund ca un glob! Mai auzisem eu aşa ceva, dar am crezut că e cine ştie ce poveste sau născocire. Acum însă se ştie sigur că asta nu-i poveste. S-a stabilit că pământul nostru este un glob mare, mare de tot, şi că oamenii, trăiesc peste tot, de jur împrejurul lui. Pământul atrage spre el oamenii şi animalele şi tot ce se află pe pământ, şi iată de ce vietăţile care trăiesc dedesubtul nostru nu cad niciodată! Mai e ceva foarte ciudat: cei care trăiesc dedesubt merg cu picioarele în sus, adică cu capul în jos, numai că ei nu bagă de seamă asta şi-şi închipuie că merg aşa cum trebuie; pentru că, nu-i aşa, dacă lasă capul în jos şi se uită la picioare, văd pământul pe care stau, iar dacă înalţă capul, văd cerul. De aceea li se pare că şi ei merg cum trebuie.

Nicolai Nosov în Vitea Maleev la şcoală şi acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbiţi, vă rog

Ne stresează piramida
Care pare mai înaltă,
Şi obida ca omida
Sastisite stau în haltă

Unde este impiegatul
Să ne mişte de pe şine?
Când fac mâţele şpagatul,
Moare lumea de ruşine

Asta-i: nici o bucurie
Neplătită îndeajuns
Când mi-aduc aminte mie,
Nu mi-a stat bine nici tuns

Lăsaţi gluma la o parte
Domnilor, cât mai e timp
Cumpăraţi rapid o carte
De intrare în olimp!

Spuneţi-mi că nu se poate
Şi întorc lumea pe dos
Cine n-o să dea din coate,
O să dea din gură fără de folos

Ziua când îţi rupe graba
Lumea haina pe din dos
Mai bine să stai degeaba,
Decât să lucrezi fără folos

Priviţi la băiatul acela cuminte
Cum se uită la noi de sfios:
El l-a învăţat pe Arvinte,
Să-şi lege pantalonii mai jos

Şi la urma urmei, dacă
Am ajuns de tot povară
Numai vorbele de clacă,
Nu ne scot din baltă-afară

Cine otrăveşte mărul
Nici nu ştie, nici nu-i pare
Rău, dacă ne cade părul,
Ziua în amiaza mare

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ştie când va muri. Nimeni. Omul, când se uită înainte, i se pare că viaţa lui va fi lungă. Şi de asemenea i se pare că viaţa e ceva, că viaţa e mult, că viaţa e totul. Poate să fie aşa, şi poate să fie şi altfel. Pentru că, atunci când omul se uită în urmă, i se pare că viaţa a fost puţină, dacă nu chiar nimic.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte – o poveste

Citesc din cartea scrisă pentru mine...
Povestea noastră poate fi uitată?
Mă săcăie - ceva nu este bine,
E-o parte, undeva, necercetată.

Să fi greşit ceva la începuturi?
Să fi-nceput ‘nainte de prefaţă?
Nu, n-am greşit, iar primele săruturi
Au fost mult mai târziu, spre dimineaţă.

‘mi-erai în braţe, am dansat sub lună,
Pe-o muzică-n poveste derulată...
Citesc din carte... e atât de bună!
Nu are lipsuri. Nici "A fost odată".

Şi-atunci? Cum pot să uit o carte care,
Ajunge la final, fără-o furtună?
Ar fi a frumuseţii profanare:
O viaţă de poveste, împreună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

Cornelia, maria ta,
Tu la vie nu mai sta,
Lasă-n grija Domnului
Toată munca câmpului.

Pune mâna pe condei,
Căci mai ai mi de idei
Şi le-aşterne pe hârtie,
Pentru-a noastră bucurie!

Planete şi mii de stele,
La care te uiţi mirat la ele...
Ia-ţi calul si bicicleta
Pornind iute spre planeta...

Ce îi zice, mi se pare,
Proxima, planetă mare,
Pe care, la o adică,
Doar tu ai descoperit-o...

Cu cei 7 tineri prea frumoşi,
Deştepţi şi tare curajoşi,
Ce au facut-o cunoscută într-un sens
Pe Craiova-n Univers.

De aceea spun eu, scrie, scrie,
Căci mai ai de spus o mie,
Pentru a termina măreaţa-ţi carte
Nu o carte de bucate!

Ci o carte cât un Ceahlău,
PROXIMA, romanul sufletului tău!

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este o carte unică. Nu se lasă prinsă în mână şi răsfoită de către oricine. El este autorul care se deschide şi se lasă citit în faţa cui doreşte, arată paginile pe care le doreşte, când doreşte. El spune şi se auto-comentează. Iar aceste cărţi, se ştie, sunt toate diverse, fiecare scrise într-un singur exemplar. Aceste documente umane îşi arată secretul lor doar în faţa acelora care stau în faţa lor în linişte şi cu modestie.

citat din Giuseppe Colombero
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Acum însă, spune-mi, ce altceva mai eşti, în afară de astronom şef, elev al domnului profesor Manea, preferatul domnului director, matematician, proiectantul navei şi unul dintre constructorii ei?
Lucian: Chiar te interesează, sau de ce mă întrebi?
Lia: Din simplă curiozitate, dar dacă nu vrei să-mi spui, n-am să insist.
Lucian: Nu sunt decât matematician. Care ţi-e verdictul?
Lia: Matematician? Asta ştiam deja. Dar ce altceva?
Lucian: Matematician şi nimic altceva, cel puţin deocamdată, din câte ştiu. De ce ar trebui să mai fiu şi altceva? Nu înţeleg... Ce altceva ai vrea să mai fiu?
Lia: Nu ce-aş vrea eu să mai fii; ce altceva mai eşti în realitate?
Lucian: Nimic. Poate doar un Don Juan, nu-i aşa? Sau poate un Casanova?
Lia: Nu-i nevoie să-mi aminteşti de impresia pe care o am despre tine, nu crezi?!
Lucian: Şi ce se întâmplă dacă sunt numai matematician? Nu e oare de ajuns?
Lia: Ba da, poate e suficient. Credeam doar că ai mai fi şi altceva.
Lucian: Regret, altceva nu mai sunt, decât doar Enka Lucian, dacă-ţi convine.
Lia: Păi, tocmai asta nu-mi prea convine mie, că eşti chiar acel Enka Lucian a cărui faimă este de mult recunoscută în întreg Institutul şi nu se limitează doar la Institutul nostru, însă se pare că n-am ce face. N-am de ales; sunt nevoită să accept ideea că-mi vei fi coleg. Mă întreb numai la ce oare e nevoie de un matematician într-o misiune spaţială importantă?
Lucian: Nu se ştie niciodată. Poate că totuşi e nevoie şi de un matematician ca mine, oi fi şi eu bun la ceva, poate că vă voi fi de folos vreodată, mă mai pricep şi la multe alte mărunţişuri, nu doar la calcule matematice.
Lia: Mărunţişuri? Cine are nevoie de mărunţişuri?
Lucian: Într-adevăr, oare cine?! Oricum, în spaţiu, uneori e nevoie şi de matematică, printre altele.
Lia: Probabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine?!

Cine despre sine toate ştie,
Când îi pare viaţa-i veşnicie?!
Cine după insomnii stridente,
Gustă-n tihnă clipele prezente?!
Cine-adună roua din câmpie,
Fără sub tălpi goale spini să fie?!
Cine-n zile-ploi, sau nopţi cu lună,
Din nori negri raze nu adună?!
Cine sufletul la trup de-mparte,
Poate scrie-n tihnă a lui carte?!
Cine-i gata pregătit de moarte,
Când să mori înseamnă-a fi departe?!

Cine copleşit de nostalgie,
N-ar mai vrea o zi tânăr să fie?!
Cine-n ceasul din amurgul vieţii,
N-ar râvni sărutul dimineţii?!

poezie de Mihaela Banu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încetaţi!

Oh, voi, oameni însetaţi
De a focului putere
De pustiuri şi tăcere,
Încetaţi, voi, încetaţi!
Ori văzând cum lumea piere
Pentru voi e o plăcere?!

Vreţi să treceţi în nefiinţă
A omului conştiinţă?
Terra, frumoasa planetă
S-o distrugeţi c-o rachetă?
Vreţi să faceţi un dezastru
Din Pământul nostru albastru?!

Catastrofa de-o iubiţi
Şi de vreţi apocalipsul,
Vreţi la luptă să porniţi,
Ca să vedeţi paradisul
Şi să vă-nfăptuiţi visul?

Prea bine! De asta doriţi,
Puteţi s-o înfăptuiţi!
Cerul albastru, 'nalt, senin,
Voi îl umpleţi de venin!
Nori negri şi fumurii,
Furtuni grele, cenuşii,
Ridică-n văzduh nisipul,
De Pământ se alege praful!
Tot se apropie de sfârşit,
Lumea parcă a înnebunit!

Susţineţi că este ştiinţă
Să treceţi în nefiinţă?
A omului născocire
Prin înalta sa gândire...

Dacă mintea poate concepe
Şi de creierul percepe,
De oricine se pricepe,
Atunci... toată astă scofală,
Gândind bine, e-o aiureală!

Dar mai bine-i să-ncetaţi,
Căci prea rău vă înşelaţi!
Nu vrem arme nucleare,
Nici pregătiri militare!
Nu vrem bombe atomice
Şi nici arme cosmice,
Terestre sau chimice!

Nu-ngropaţi în întuneric
Prin dezastru neutronic
Tot ce s-a realizat
Pe Pământul nostru drag.
Noi nu vrem să poluaţi
Atmosfera, cerul, marea,
Vrem numai să încetaţi,
Să ne ascultaţi chemarea!

Dacă atomul este bun,
Nu faceţi din el un tun;
Folosiţi-l cu ştiinţă,
Să fie de trebuinţă,
Să dea lumii energie,
Aşa cum scrie-n chimie.

Arme noi voi căutaţi,
Pământul să-l terorizaţi?
Vă gândiţi doar la putere
Şi priviţi cum lumea piere
Fără pic de milă pură,
Ci doar plini de multă ură?
Nici un pic de dragoste
Nu există pentru voi,
Sentimente, linişte,
Le-aţi aruncat la gunoi?

Şi-n loc să vă dezarmaţi,
Tot la moarte condamnaţi!
Asta-i o mare prostie
Lipsită de omenie.

Dar de gândiţi doar la omor,
Ce lăsaţi pentru viitor?...
Numai praf, pulbere, scrum,
Urmate de mult, mult fum?

Civilizaţia omenească
Voi visaţi să se sfârşească?
Vreţi Pământul un pustiu,
Ca un deşert străveziu?
Lipsiţi fiind de manieră,
Vreţi să-l transformaţi în seră?

Puneţi mâna pe creion,
Calculaţi cu duşmănie
Şi apăsând pe un buton,
Voi operaţi cu mândrie?!
Trageţi simplu de-o manetă,
Declanşând mica rachetă,
Ce totul poate preface
În ţepi, pulberi, scrum şi ace?!

Pământul îl bombardaţi,
În aer îl aruncaţi!
Şi asta vă face plăcere,
Căci aţi câştigat putere!
Însă când Pământul piere,
Nu există nici putere!
Căci de tot s-a dus, s-a dus;
Iar de totul aţi distrus,
Nimic nu aţi câştigat,
Ci degeaba aţi lucrat!

Dar mai bine încetaţi,
Căci prea rău vă înşelaţi!
Noi vrem să lucraţi cu ştiinţă
Pentru oameni, conştiinţă;
Şi-n slujba omenirii,
Nu-n scopul distrugerii.

Cu un simplu avion
Şi cu un banal buton,
Cu-a voastră creaţie
Distrugeţi o civilizaţie?

Vreţi puteri politice
Cu arme balistice?
Credeţi că astfel câştigaţi
Tot ceea ce voi doriţi?
Toate câte le visaţi
Astfel n-o să dobândiţi!

Rachete intercontinentale
Pe pământ, aer şi sol,
În armură şi cu zale
Le desfăşuraţi în zbor.
Şi vreţi pentru viitor
Să fie mai multe în zbor?

Faceţi noi antrenamente
Pentru alte armamente
Şi mai distrugătoare,
Pe pământ, ori zburătoare.
Întemeiaţi noi cercetări
În sectorul defensiv,
Pentru a avea întăriri
În momentul decisiv.

Şi astfel a-narmării cursă
Continuă la nesfârşit;
Dintr-o inepuizabilă sursă,
Pe un drum lung, ce-i infinit!
Invadaţi ţări subjugate,
Popoare nevinovate,
Tot în cale devastaţi,
Ucideţi şi devoraţi.

Şi o nouă armă aţi descoperit,
Căci laserul acum s-a ivit,
Puterea din nou aţi găsit!
Laser – arma viitorului,
În centrul omorului?

Arma cea distrugătoare,
Raza cea ucigătoare,
Care tot ce întâlneşte,
Pe dată, pe loc topeşte.
Rachetă ori satelit,
Laserului nu se opune,
Căci, distrugător vestit,
El pe dată le răpune,
Fiindcă este iscusit.

Şi-narmarea nu se opreşte,
Ci din nou la start porneşte...
Dar mai bine-i s-o stopaţi,
Opriţi, oameni! Încetaţi!!!

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ceva răutăcios, ceva care rănea

şi mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte şi o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea şi mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. şi minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea şi a stins lumina, am închis ochii
şi lacrimile s-au revoltat, şi-au ţâşnit
luând cu ele vălul negru
şi-atunci am văzut.
cărţile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap şi se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
şi asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura şi frustarile sale
nimeni şi nimic nu-mi poate lua imaginea cărţilor
decât odată cu viaţa.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme bună

Să plouă, căci degeaba-i soare afară,
Dacă în suflet este frig şi vântul bate...
Dacă liniştea se târăşte-n coate
Şi în privire începe să se facă seară.

Să plouă, căci doar ploaia poa' să spele
Amarul ce se scurge de sub gene,
Când pare prea târziu, dar e devreme...
Şi-ai vrea să îţi iei zborul printre stele.

Să plouă, căci ce-i mai frumos de-atât?
Atunci când simţi că te sufocă dorul,
Să aibă cine să-ţi gonească stolul,
De gânduri negre ce te strâng de gât.

Să plouă, căci se spune că e sfântă,
Poate va prinde rod în suflet nemurirea
Şi va putea să ne-mblânzească firea
Ce face voinţa să se simtă înfrântă.

Să plouă, căci de mult n-a mai plouat,
Asemeni binelui ce izvorăşte-n noi,
Păstrându-l pentru lumea de apoi,
Ne-nţelegând că ne vom pierde în păcat...

Să plouă, căci e parte din liniştea mea
Şi mi-aş dori să te aline şi pe tine,
Să nu apară curcubeul doar în mine,
Să ştiu că nici la tine nu e vreme rea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biblia (vezi şi Scriptura)

Biblia este o carte a credinţei, o carte a învăţăturii, o carte a moralei, o carte a religiei, o carte prin care Dumnezeu ni se face cunoscut; dar de asemenea o carte care îi arată omului responsabilitatea sa şi relaţia pe care trebuie să o aibă cu aproapele său.

definiţie de Daniel Webster
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mare este lumea

Ce mare este lumea şi totuşi... şi ce mică
De stai să te gândeşti la o adică
Că munte şi cu munte pot să se întâlnească
Darămite om cu om să nu se regăsească!
Că Cineva de Sus pe toate le gândeşte
Chiar dacă viaţa sa, omul şi-o plănuieşte.
Cel Cineva de Sus pe toate le aşează,
Şi tot ce-i pe pământ, cu grijă le veghează.
Şi ce ţi-i scris în "carte", sau ce-ţi este sortit
Aşa ţi se întâmplă, de-i frumos sau urât.
Să le primim pe toate, fără să căutăm,
Răspunsuri la-ntrebări ce nu le dezlegăm.
Că tot ce e de Sus şi ne este sortit,
E de la Dumnezeu şi e... binevenit.

poezie de Mariana Simionescu (27 august 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ne-a salvat

nu prin studii şi învăţătură
se nasc oameni pe pământ
ci se nasc după Scriptură
prin al Vieţii Sfânt Cuvânt

nu ştiinţa oameni face
nici măcar filozofia
ci Adevăru dacă-ţi place
îţi dă viaţa — veşnicia

a lumii învăţătură
uneori monştri crează
căutând altă alură
ea direcţia-şi gripează

nu ştiinţa e menirea
omului de pe pământ
ci sfinţenia — iubirea
voia sacră a Celui Sfânt

Evanghelia e drumul
şi astăzi spre fericire
de trăieşti aici Cuvântul
şi prin har şi prin iubire

omul doar este iubire
pentru bine şi frumos
şi nu pentru răzvlătire
împotriva Lui Hristos

căci Hristos e Creatorul
Meşterul Lui Dumnezeu
e Lumina — directorul
omului spre Tatăl Său

numai El ne dă viaţă
numai El ne dă lumină
El spre Tatăl ne înalţă
să trăim fără de vină

în Hristos şi pentru El
ferice cine trăieşte
căci al vieţii sfinte Miel
chiar pe braţe îl primeşte

doar Hristos astăzi ne cere
să fim toţi aici curaţi
nu numai doar la vedere
căci prin El am fost spălaţi

căutaţi înţelepciunea
care vine azi de sus
şi nu fiţi precum e lumea
trăiţi voia Lui Isus

nu vedeţi cum se-mplineşte
Cuvântul Acelui Sfânt
din rău lumea-n rău ţâşneşte
căci puterea i s-a frânt

puterea de curăţie
de-a trăi fără de vină
de Hristos nu vrea să ştie
nici nu vrea a Lui lumină

şi Hristos este izvorul
de lumină şi viaţă
numai El îţi prinde dorul
şi spre Tatăl te înalţă

voi încredeţi-vă-n El
în Isus Hristos Mesia
al iubirii sfinte Miel
ce dăruie veşnicia

căci numai Hristos a supus
Eu sunt Calea şi Viaţa
celui blând celui supus
Eu îi spăl de lacrimi faţa

nimeni altul n-a-ndrăznit
despre sine să susţină
căci din cer el a venit
şi-i viaţă — şi-i lumină

n-a fost nimeni pe pământ
să vorbească ca Hristos
despre Tatăl Lui Cel Sfânt
sau de oamenii de jos

El a fost în trup de om
însă ca oamenii n-a trăit
ci a fost aici erou
căci totul a biruit

întâi a fost Dumnezeu
fără pată fără vină
legat fiind — de Tatăl Său
căci Însuşi era Lumină

Dumnezeul Creator
coborât aicea jos
în toate învingător
a fost Domnul meu Hristos

la Caiafa când a fost
El ştia atât de bine
ce n-avea şi avea rost
să vorbească despre Sine

şi ce îi înfuria
dacă El mărturiseşte
Domnul toate le ştia
tăria — ce-o stăpâneşte

şi El a primit putere
chiar acolo-n Ghetsimani
căci se avea iată-n vedere
dat să fie la duşmani

nu ostaşii l-au ucis
pe Golgota răstignit
ci iubirea l-a împins
tot păcatul să fie plătit

a plătit nelegiuirea
omului de pe pământ
căci Isus era iubirea
şi Cuvântul Celui Sfânt

şi nu cuiele pe cruce
moartea iată i-au adus
ci iubirea Lui cea dulce
l-a dat morţii pe Isus

Cel ce soarele-a creat
şi atâtea mii de stele
Universu-n lung şi-n lat
şi planetele-ntre ele

nu putea doar un cuvânt
de pe cruce să rostească
şi ostaşii în mormânt
la picioare să-i trântească

ce uşor îns-ar fi fost
de pe cruce să dispară
părăsind pământul nost"
într-o clipă planetară

însă noi eram pierduţi
nu mai era mântuire
pentru oamenii cei mulţi
cu nădejde la răpire

asta l-a ţinut pe cruce
mântuirea omenirii
voia Tatălui ne aduce
pe cărările iubirii

Domnul nostru a pătit
plata pentru fiecare
şi omul e mântuit
e salvat de la pierzare

însă numai prin credinţă
dacă crede în Hristos
are-n sine biruinţă
din pierzare este scos

preţul este infinit
e viaţa Lui Isus
Mielul Sfânt şi răstignit
după cum Tatăl a spus

poezie de Ioan Daniel Bălan (10 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excursia-lecţie de geografie

În excursia din vară,
Organizată la munte,
Am descoperit o carte rară,
NATURA cu taine multe.
Am văzut soarele în zare
Arătându-şi faţa,
Până unde ni se pare
Că sfârşeşte viaţa.
Acolo unde pământul
Se-mbrăţişează cu cerul,
Unde nu ajunge gândul
Ca să dezlege misterul.
Am văzut gâze mărunte
Printre firele de iarbă,
Am văzut vârfuri de munte
Şi ape coborând în grabă.
Într-o pajişte cu flori
M-am culcat cu faţa-n sus.
Priveam cerul fără nori
Şi soarele către apus.
Prin păduri am colindat,
Păsări multe am văzut,
Cântul lor am ascultat,
Doamne, ce mult mi-a plăcut!
În poiana cu flori multe,
Căprioare gingaşe zburdau,
Găini şi cocoşi de munte
Pe deasupra mea zburau.
În lumea de arbori şi păsări
Adieri de vânt m-au răcorit.
Pe piscuri nu poţi să te caţări
Oricât de mult ţi-ai fi dorit.
În limpezi ape-am oglindit
Chipul meu plin de sudoare.
Vedeam şi-un soare obosit
Care mergea la culcare.
Natura-ntreagă este mamă
La toate câte-n ea trăiesc.
Găsesc adăpost şi hrană
Pe plaiul nostru românesc.
La noi, cu dărnicie ploaia cade
Şi pentru gâze şi pentru urs.
Pentru peştii din cascade,
Pentru prighetoare şi râs.
Iarna se-aşterne zăpadă
Pentru grâul ce dă pâine.
Nimenea nu stă la sfadă
Cu grija zilei de mâine.
O carte frumoasă este
Natura ce ne-nconjoară.
De la şes până pe creste,
Ţara noastră-i o comoară.
Din cartea naturii am aflat
Despre lumea vie a plantelor.
Să cunosc am învăţat,
Viaţa animalelor.
Natura-i o lume fascinantă.
O lume vie, mişcătoare.
Omul, fiinţă dominantă
O ocroteşte sub soare.
Natura e şi mama noastră.
Ne hrăneşte şi ne-adapă.
Cu gândirea lui măiastră
Omul de rele o scapă.
Pâinea albă din câmpii,
Merele-n livezi, pe dealuri,
Muntele cu bogăţii,
Ape clipocind în maluri,
Faună, floră... Pe toate
Natura le găzduieşte.
Fără ele nu se poate.
Nici pământul nu trăieşte.

poezie de Dumitru Delcă (10 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lâna de Aur este ceva ce aparţine omului, pentru care este infinit de preţioasă. Acest ceva a fost despărţit de om în timpuri străvechi, iar redobândirea sa este legată de invingerea unor forţe înspăimântătoare. Aşa stau lucrurile cu elemntul veşnic din sufletul omului: El aparţine omului. Dar omul se află separat de elemntul veşnic. Natura sa inferioară îl separă de el. Numai dacă o învinge, dacă o adoarme, omul poate să dobândească iarăşi ceea ce este veşnic.

Rudolf Steiner în Creştinismul ca fapt mistic şi misteriile Antichităţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e o taină

"Omul e o taină, viaţa lui e vis."
Vasile Alecsandri

Omul e o taină, viaţa lui e vis
Sufletelor blânde, cerul le-e deschis
Un străin e omul pe pământ trimis
Ce trăieşte atât cât îi e permis.

Blânzilor iertarea, Domnul le-a pRomani is
Fără nici o plată şi în mod gratis
Omul e o taină, viaţa lui un vis
Sufletelor blânde cerul le-e deschis.

Pus este în Carte, în mare zapis
În măreaţa Carte toate fapte scris
Pentru rău ori bine care s-a comis
Rezervat e iadul ori scump paradis
Omul e o taină, viaţa lui un vis.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!