Noapte de iarnă

mignonă, volubilă, albă şi caldă,
te-apleci, prea sexi, şi pui lemne pe foc.
ce noroc a dat peste mine,
îmi zic în gând şi tare:
ai grijă să nu sară-o scânteie pe tine
să iau foc.
hai, hai nu ţi-i bine...
ba da, dar sunt gelos pe scânteie.

te bagi lângă mine în pat,
ai picioarele reci, le cuibăreşti între-ale mele,
la rându-mi mă fac mititel
cuibărindu-mă, atât cât pot, între sâni.
un sărut.
cred că aşa se simţeau zeii bând din ambrozie,
îmi trece prin gând.
nu crezi că-i prea cald, eu mă dezbrac.
te laşi şi tu dezbrăcată...

afară e noapte, e frig, promoroacă.
pe dinăuntru, pe dinafară,
trupul tău e-o sahară,
eu gâfâi cu paşi de cămilă,
mă-nnăbuş de cald...

privim la televizor slujba ţinută de Daniel şi Bartolomeu.
mâine, îmi zici, se face sfinţirea catedralei neamului,
au dat-o la-ntors, îi zice acum a eroilor.
şi-i bine aşa, zic. o catedrală, două
e de gen feminin şi nu e femeia oare
o catedrală ce sfinţeşte mereu spre-nviere eroul căzut?
râzi. ia să văd, da bietul de el, e căzut...

un câine latră în noapte de frig sau la lună, nu ştiu,
mi-e milă de el, sigur este legat...
ce faci, sforăi ca un trabant...
mă iau pe braţe uşor şi mă pun pe salteaua de aer...
focul duduie-n sobă, e cald
şi pruncului din mine i se lipesc pleoapele şi adoarme...

mâine e încă o zi, vei face focul din nou
şi poate... ritornero, ritornero...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine...

mâine poate-o fi mai bine,
mâine, mâine, unt pe pâine,
mâine cu un pic de soare,
mâine poate nu mai doare

mâine poate o speranţă,
mâine o zi şi-o nouă viaţă,
mine poate răul trece,
mâine văd ce se petrece

mâine mult mai bun ca azi,
mâine foşnetul din brazi
mă va ridica de aripi,
mult mai sus de joase valuri

mâine, mâine, până mâine,
e prea mult şi nu-mi e bine,
până mâine înc-o noapte,
o voi trece, n-am ce face

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea din capitală

În februarie, cald şi bine
Soare peste Bucureşti
De zici că vara vine
Oriunde în jur priveşti.

Toamna nu mai este toamnă,
Deşi frunzele au căzut...
Primăvara e cam iarnă
În aprilie, ninsoare am văzut.

Vara a rămas vară,
Dar n-ar fi culmea oare
Când ieşim afară
Să vedem ninsoare?

Cu vremea din capitală
Nu prea ştii ce să faci
Ea te cam bagă în boală,
Aşadar, cum te îmbraci?

Acum e soare pe Cer
Mai târziu, vânt, ploaie.
Mâine frig şi ger
Poimâine, vreme de baie!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (15 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbim

Stăm pe verandă şi ne amuzăm.
Vorbim despre tine şi prietenii tăi.
Zâmbim, ne e bine, e cald, nu simţim.
Şi foame ne e, de ce să mâncăm?
Mai bine vorbim...

Ţi-s dragă, spui tu? Nu te cred.
Mai spune-mi odată, şi încă.
De ce nu m-atingi? De ce ai face-o?
Hai să dormim, că e noapte, sau nu,
Mai bine vorbim...

Zâmbeşti pentru mine şi mie îmi place.
Şi-ţi spun să mă laşi, lasă-mă.
Dar tu nu mă crezi şi faci bine.
Tăcem şi privim, prea-i tăcere,
Mai bine vorbim...

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-ale insomniei

De vreo două săptămâni
Am uitat somnul de noapte.
Mintea-mi cugetări ascute
Când în pat, sub umbra nopţii
Mă foiesc cuprins de şoapte.

Îmi e foame, îmi e sete,
Mi-e prea cald sau mi-e prea frig,
Perna nu vrea să m-asculte,
Cearşaful se vălureşte, pătura îmi face cute
Şi din liniştea odăii pe moş Ene-n gând îl strig.

Iar îmi stric ziua de mâine,
Aveam treburi de făcut
Şi deja s-au strâns cam multe
De când fac ochi la amiază
Hâd, nervos şi abătut.

Mi-am şi pus ceasul să sune
La o oră mai normală
Să stau treaz vrute nevrute
Ca să adorm mai devreme
Să mă lecuiesc de boală.

Ceasul sună, îl aud,
Mă ridic în două coate
Dar somnul e mult prea dulce
Şi amân planul pe mâine
Că sunt liber şi se poate.

poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se face frig, iubitul meu...

Se face frig, iubitul meu... îmi bate-n geam o iarnă,
Copacii goi sunt astă zi trişti... şi-ncepe-ncet să cearnă
Mi-e dor de braţul tău cel cald să-mi mai aline dorul
Culcându-mi capul pe-al tău piept să retrăim amorul

E mult de-atunci... eram copii şi am crezut în tine
Nici tu nu-nţelegeai ce spui... Era aşa de bine!
În două vise ce aveam se împletea iubirea
Dar peste ani s-a aşternut tăcută, amintirea.

Mi-e dor iubite de-un sărut!... Ce drept eu am a spune?
Doar o străină am rămas pierdută-n marea lume...
Îl rog pe bunul Dumnezeu să-mi spună dacă poate
Măcar dacă eşti fericit... şi-apoi merg mai departe...

Rămâi mereu al meu iubit şi voi păstra în minte
O dragoste fără păcat cu două jurăminte:
Tu ai promis c-ai să revii într-un târziu de iarnă,
Eu n-am promis, dar te-am iubit şi-ncepe-ncet să cearnă...
Se face frig, iubitul meu, adorm în gând cu tine,
Mai sper că-n sufletul tău bun, e loc şi pentru mine...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solar

Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalţă-n zare
să-mi agăţ palmele de soare.

Şi cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.

Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
şi ultimul pic de sudoare...
să-l am în arşiţa de soare.

Fac cald şi eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am şi eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.

Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!

... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar mă bucura.

Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc şi mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.

Din bezna nopţii-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam că poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.

Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înţeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.

Minţind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar ştiu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbeşti
Dar tu mereu te ţii de şotii
Eu ştiu că tu mă păcăleşti.

Dar lângă tine când sosesc
Şi când încerc ca să-ţi vorbesc
De-odată se porneşte-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.

Îţi spun că multe vreau mereu
Ca să-ţi transmit din gândul meu
Dar tu priveşti în depărtare
Numai de mine nu te doare.

Şi astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îţi spun că tu eşti al meu ţel
La tine însă plouă iară…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre-o dimineaţă de toamnă

e rece, vântul bate cu toamna dinspre iarnă
o uşă la un balcon se deschide, încetişor
un cearceaf alb iese şi se zbenguie
undeva o mână albă se întinde
mângâie un umăr
un zumzăit trezeşte aşezarea, de blocuri
o uşă trântită se aude dispre scară, metalic
doi câini sar pe iarba încă verde, aşteaptă
nu le pasă că-i frig afară
de sus cade o rază rece, după colţ de uşă
îmi este frig în mine, mă înfăşor prin geamuri
goale, fără perdele
singurul scaun din mine nu mă mai poate ţine
este prea bătrân
vorbesc cu umbrele, le spun trecutul
ele mă întrebă urlând, ce-ai făcut din tine?
urc dealul vieţii şi dau peste ceea ce-am fost
un trup golit de suflet
desupra mea este o gaură imensă, în cer
din ea coboară frânghii pe care se caţără oameni
încă prea tineri
alt căine urlă cu botul ridicat, strigă-a-moarte
a căzut o frunză din greanga cerului, nu-i verde nici uscată
este mată ca sticla mea de geam
prin ea nu pot să văd afară, trupul mi-a rămas fără suflet
o sonerie de ceas sună şi simt o mână caldă
cuprind trupul în braţe şi mă scufund în el
fericit mă gândesc
a fost un vis urât, spre-o dimineaţă de toamnă

poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcanul îngheţat

E frigul, oare, care mă pătrunde,
sau doar fiorul zilei reci de toamnă
ce mă priveşte blând şi mă îndeamnă
să-mi scot din suflet dorul ce se-ascunde.

E-atât de frig acum, atât de rece,
în sângele ce ieri ardea prin vene
ca lava ce se scurge în ravene
şi umple orice gol, pe unde trece.

Să-mi fi rămas, cumva, un gol în care
a tot crescut răceala şi uitarea,
ce-au construit acolo închisoarea
şi-mi ţin un dor ascuns în nepăsare?

De-ar fi aşa, cum ştiu că el rezistă
şi că vulcanul va erupe iară?
Sunt sigur că va fi curând afară
şi toamna va-nceta să fie tristă

E frig acum şi-aştept, oricât ar ţine,
ceva să se întâmple: o fisură
în grotă, suflet, teamă sau natură
şi-atunci va fi iar cald, şi va fi bine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dintr-un gând...

Când dintr-un gând aş face două
Şi curg cuvinte ca un râu,
Când ploaia lunecă prin frunze
Şi un suspin e fără frâu,

Înşir cuvintele în noapte
Şi număr clipe fără tine,
Aştept din nou ziua cu soare
Şi vara care numai vine...

Când dintr-un gând aş face două
Poate m-ai auzi mai bine,
Ţi-aş povesti în miez de noapte
Cuvinte ce nu ţin de mine,

M-ai înţelege în tăcere
Şi printre razele de lună,
Ai căuta să faci din versuri
O dragoste ce ni-i comună.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E frig la mine

e frig la mine în odaie
şi-n sobă focul n-a mai ars de mult
pe trupul meu
călduri se scurg şiroaie
din liniştea tăcută
mă înfrupt

vântul scutură perdeaua
şi prin crăpături aduce
miros proaspăt de zăpadă
şuierând apoi se duce

din razele de lună se adapă
flori de gheaţă la ferestre
chipul tău incremenind
în vitralii de poveste

eu mâna tremurândă-ntind
ochii tăi să îţi atingă
dar fiebinteala ei topeşte
şi lacrimi reci încep să-ţi curgă

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Când mi-e frig, îmi pun o haină,
Când mi-e cald, nu ies afară
Insă când mi-e dor de tine,
Beau la vin, beau în neştire
Totuşi, gura mi-i uscată,
Te aştept, dar nu vii fată,
Pe cărarea dintre vii,
Sufletul să mi-l mângâi.
Mi se pare groaznic doru,'
Ţin în mână strâns ulcioru,'
Şi visez ca-n ceas de seară,
Noi, prin lanu' de secară
S-alergăm desculţi şi goi
Doar cu luna peste noi.
Lună blândă, lună caldă,
Sa-ţi dezmierde trupul, fată,
Trupu-ţi alb, şi mlădios
Să mă-mbete de frumos,
Să mă-mbete de plăcere,
Trupul meu întruna cere
Ale tale imbrăţişări,
Ale tale dezmierdări.
Stăm în lan, si luna trece,
Vine dimineaţa rece
Simt broboanele de mană,
Şi mi-e frig... şi-mi pun o haină.

poezie de Mihai Valentin (1 august 2014)
Adăugat de Mihai Valentin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dor

Mi s-a făcut un dor nebun
De-o dragoste curată, nu oricum,
De-una adevărată şi de bunătate,
Crezi, Doamne, oare că se poate?

Mi-e dor, aşa, de-o caldă-mbrăţişare,
De-o mângâiere şi de-o sărutare,
Or fi prea multe, oare, astea toate?
Tu ce spui, Doamne? Crezi că se mai poate?

Tare mi-e dor ca seara să aştept
Să-i stau iubitului, acolo, lângă piept,
Ca inima bătând să i-o ascult,
Tu ce zici, Doamne? Oare cer prea mult?

Mi-e tare dor să simt că mă-nfioară
O dragoste, precum aceea de fecioară:
Curată, blândă şi adevărată,
Crezi, Doamne, c-o să se mai poată?

Mi-e dor de omu-acela bun şi iubitor,
De omul demn, şi cald şi răbdător,
Ştiu, Doamne, Tu eşti înţelept!
Dacă există, ce zici? Oare să-l aştept?

Mi-e dor să vină omul meu cuminte,
Un om care iubeşte, ce nu mă minte,
Tu ce zici doamne? Ce spui? Îmi promiţi
Că dacă-l merit, o să mi-l trimiţi?

04.02.2017

poezie de Florentina Mitrică (4 februarie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşire din mişcare... de revoluţie

Mă-nebuneşte gândul fugii pe elipsă;
Să nu scap ca-n prăpastii, în exterior de pistă,
Că nu-s tribune, e negrul cel absolut şi rece,
Acolo unde nu mai ştii... Nimic, nu se petrece!

E-un straniu ce m-apasă-n septembrie mereu,
La prima noapte "freeze" de-un rece alizeu...
Şi cad din mine frunze, ce-or putrezi orfane
De pom cald, ce-am dat fructe din cupe diafane.

Mă duc spre-un alt cules de trudă zămislită
Mereu, neîncetat, înscursă în stoc ispită
De trecere-n spre frig, ce-ngheaţă poate veşnic...
Şi nu se-ntoarce!? Astrul, e meteorul... sfeşnic?!?

Şi nici rotiri nu-s multe; noroc de-s cam optzeci,
Ce poţi în alergare să numeri, să petreci...
Şi chiar de nu laşi timp elipsei reci să cearnă,
Tot rişti să nu te-ntorci la cald... Din rece iarnă!...

Oare ce-i ce-au sfârşit cursă... pat o să ne aştearnă?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu paşi repezi, de gând... trecu pe lângă mine...
Cu marginea veşmântului sufletului lui, m-a atins uşor, şi cald, şi viu..
Iar inima mea a străfulgerat
de viaţă...
Era vie...
O, Doamne... l-am recunoscut...
Şi din adâncurile acelui suflet răzbi peste mine un suflu cald, ademenitor, văratec,
o fâlfâire şi-o atingere mângâietoare de-aripă... ruptă parcă din mine, de demult...
Mă netezeşte lin şi apoi dispăru-ntr-o clipă... ca o petală fragedă de floare...
ce-o rupe şi-o învolbură o boare...
Căzu pe inima-mi ca un suspin... ce s-a-mpletit în mine lin...
Şi m-a trezit uşor din amorţire ca după o lungă adormire... Al paşilor lui foşnet m-a cutremurat... şi i-am urmat... O şoaptă moale, înmiresmată cu dor şi foc arzător al inimii sale... a curs în mine... umplându-mă de Cer şi lumină... De-atunci, alunec către niciunde, cu şoapta lui de dor în braţe... urmându-l...
Împlinească-se...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad frunzele, a venit toamna

Cad frunzele plutind ca nişte pene
adiate uşor de pulsul aerului
mai rece de toamnă.
Şi noi cu ele vom cădea
dar, oare, cine ştie când?

Uitându-mă pe geamul aburit
de gândurile ce-mi rătăcesc aiurea,
văd alergând din calea ploilor
o doamnă.

Îmbrobodită pe cap cu o pungă,
să o ferească de stropii
ameninţători şi reci, hotărâţi să-i
strice coafura.

Nu i-am observat nici faţa,
nici gura.
Parcă-i cunoşteam
de undeva făptura.
Vroiam s-o dojenesc
că nu şi-a luat umbrela.
Dar cu ce drept?

Când s-a mai apropiat
am zâmbit, iertător, dar cu
un pic de umor.
Era soţia, udă,
ca o paparudă.
Când m-a văzut,
s-a răstit către mine
şi cu o mare ciudă
m-a dojenit:

- Stai acasă toată ziua
ca un trântor.

Priveşti pe geam cum cad frunzele.
Nu vezi că de frig
îmi tremură buzele?
Nu te mai saturi de
televizor.
Eu vin tocmai din obor!
Cu greutate, şi… Toate mă dor.

- Lasă nevastă că mâine,
îţi iau eu carne şi pâine.

Hai în braţe să te strâng,
că începe să-mi fie dor.
Să-ţi încălzesc buzele,
apoi…. tot ce ai în tine.
Vino dragă lângă mine,
că sunt cald şi ţi-o fi bine.

Te rog, nu mai ofta!
Vrei un ceai sau o cafea?

Frunze cad şi-au mai căzut
şi, cine ştie câte-or să mai cadă.
Un an clepsidra s-a mai scurs,
cu ea şi noi am mai trecut
ca niciodată.

Părul în cap a mai albit,
cu-n an a mai îmbătrânit,
iar faţa mea a mai zbârcit.

A Ta?
Nu prea se vede,
este prea mult fardată.

Aşa-i viaţa trecătoare,
uneori chiar plutitoare.
Precum frunzele ce cad,
aşa cădem şi noi.
Pe când?

Cad frunzele
cu freamătul lor de toamnă.
Şi frunza noastră
o să cadă, dar...
Aş vrea… Nu prea curând.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună plină

[une dernière nuit]

şi dacă ţi-aş spune
ultima noapte acum mâine ultima zi
cu cine petreci

e toamnă
culori se transformă cuvintele pierd
vechi dependenţe te-ajung

şi dacă şi-aş spune
între mâine şi rest doar
un monument
al meu

azi împlinesc 100 sărbătorim e noapte şi cald din lună au ieşit colţi de vampir când toate luminile tac nu-ntreba până la ce gând mai poţi să numeri

poezie de Anca-Iulia Beidac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare am fost viu?

Dacă privesc timpul în urmă
Nu ştiu din el cât am trăit,
Îmi amintesc doar de-o furtună
În care alb m-am rătăcit.

Acum e iarna peste mine
Cu fulgii ei de pămătuf,
Şi-n sobă ard uscate lemne,
Mă încălzesc de frigul brut.

E cald în casă dar mi-e rece,
Am pus pe mine un cojoc
Să nu simt frigul ce mă trece
De la picioare spre mijloc.

Noaptea-i afară şi în rime,
Liniştea-i la ea acasă
Şi e tristeţea lângă mine,
Stă lungită şi nu-i pasă.

O îndulcesc c-o poezie,
Să îmi zâmbească când şi când,
Curge din ea o melodie
Ce-am auzit-o implorând.

Aud mereu note în valuri
De mă gândesc că sunt nebun
Şi-aud şi pomii şi-a lor ramuri
Şi frunzele murind pe drum.

Dacă privesc timpul în urmă,
Revăd roşite flori pe câmp.
Poate-i doar vis c-o vreme bună,
Am fost în viaţă viu un timp.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebun de fericire

-E februarie acum şi-i frig, femeie
Şi lotuşii din lac sunt morţi, au îngheţat!
Că-i iarnă şi pământu-i altfel nuanţat,
În păr aş vrea să-ţi prind boboci, uscaţi, de teie

Şi trupul să ţi-l încălzesc cu o scânteie
Din jarul ce în mine, iar l-ai aţâţat!
E februarie acum şi-i frig, femeie,
Şi lotuşii din lac, sunt morţi, au îngheţat!
..........................................................
Aproape cerşetor, el bluza îmi descheie
Şi-un gest cu degetul pe buze a schiţat,
Sfidând tăcerea frunzei, vântul înălţat,
Nebun de fericire-n şoapte mă-ncondeie:

E februarie acum şi-i frig, femeie!

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!