urmuz

Cronicari

Cică nişte cronicari
Duceau lipsă de şalvari.
Şi-au rugat pe Rapaport
Să le dea un paşaport.
Rapaport cel drăgălaş
Juca un carambolaj,
Neştiind că-Aristotel
Nu văzuse ostropel.
"Galileu! O, Galileu!
Strigă el atunci mereu -
Nu mai trage de urechi
Ale tale ghete vechi."
Galileu scoate-o sinteză
Din redingota franceză,
Şi exclamă "Sarafoff,
Serveşte-te de cartof!"

Morală
Pelicanul sau babiţa.

fabulă celebră de Urmuz din Pagini bizare
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea de somn albastră

moto:
Departe stau de certurile mărunte
Străin şi intereselor de clan
Fiecare om are un munte,
Pe care urcă-n spate-un bolovan
--------------------------------

Rătăcirile de noapte
Pe tărâmul unui vis
De atâtea ori inapte
Să te treacă de abis;

Deschizi ochii mari şi vezi
Şi ambiguu şi confuz
Umbre de cirezi, livezi
Desenate de Urmuz

Lume care-apoi dispare
În ţinuturi iluzorii
Precum şterge o eroare,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea din glastră şi tusea din geam

aseară
înnebunit de spaimă
îngerul mi-a bătut în geam
mi-a şoptit bâlbâit
că nimeni nu ştie
cine e de fapt stăpânul morţii
uite, seceră de-a valma
cu aceeaşi furie oarbă
atât în cer cât şi pe pământ
a înjurat cu năduf
şi a fugit în noapte
bâldâbâc bâldâbâc zice Urmuz
după care se-ntoarce degrabă
în fabulele sale mofluz

de atunci nu mi-am mai văzut
îngerul licărind în fereastră
i-am aprins o lumânare

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipticul iarmaroc

Pe-o cruciuliţă în cetăţile greceşti
am dat un gyr şi patru voiculeşti
– Cât costă mierea cu parfum de teiu'?
– Ieftin o dau, doar un mateiu...
– Avem căpestre, valtrape, şei cu caru'
Videm cu bonus prin şeicaru,
un urmuz cu cadran aurit
şi un roll(plus tzara), de-a valma,
la schimb cu un cal troian
– Batem palma!
Te procopseşti pe un galaction cu o oferă boom
un păstorel, doi nichita şi patru naum
Avem bre ban, fără ţepe, neagu
– Pe-un sadoveanu, alice, călugăru' plusează
– Pare-un chilipir!
– Se aranjează!
O ispită trăsnet, drăguţa,
răsfoieşte-n pat un tom, o, zei!
te lasă ţuţ, ea cu bucuţa,
fiindcă brumaru solicită trăsnăi,

[...] Citeşte tot

parodie de Constantin Ardeleanu, după Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuchsiada

Fuchs nu a fost făcut chiar de mama sa... La început, când a luat fiinţă, nu a fost nici văzut, ci a fost numai auzit, căci Fuchs când a luat naştere a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând deloc ureche muzicală...
După aceea, Fuchs se duse direct la Conservator... Aci luă forma de acord perfect şi după ce, din modestie de artist, stătu mai întâi trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl ştie nimeni, ieşi la suprafaţă şi în câteva minute termină de studiat armonia şi contrapunctul şi absolvi cursul de piano... Apoi se dete jos, dar, în contra tuturor aşteptărilor sale, constată cu regret că două din sunetele ce îl compuneau, alterându-se prin trecere de timp, degeneraseră: unul, în o pereche de mustăţi cu ochelari după ureche, iar altul, în o umbrelă - cari împreună cu un sol diez ce îi mai rămase, dădură lui Fuchs forma precisă, alegorică şi definitivă...

Mai târziu, la pubertate - zice-se - îi mai crescu lui Fuchs şi un fel de organe genitale cari erau numai o tânără şi exuberantă frunză de viţă, căci era din firea lui afară din cale de ruşinos şi nu ar fi permis, în ruptul capului, decât cel mult o frunză sau o floare...

Această frunză îi mai serveşte şi ca hrană cotidiană - se crede. Artistul o absoarbe în fiecare seară înainte de culcare, apoi intră liniştit în fundul umbrelei sale şi, după ce se încuie bine cu două chei muzicale, adoarme dus pe portative şi legănat pe aripi de armonii angelice, acaparat de visuri auzite până a doua zi, când - ruşinos cum este - nu iese din umbrelă până nu i-a crescut altă frunză în loc.

poezie clasică de Urmuz din Fuchsiada I (poem eroico-erotic şi muzical, în proză)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă a lui Faust

Faust era pe ultima sută,
Pe ultima rută, o clipă,
o sită, Faust.
Toţi suntem Faust, părem fericiţi
După contractul încheiat în antractul
Marelui Spectacol.
Diavolul? Un şobolan, acolo,
Alergând ca Bertoldo cu Bertoldina lui.
Ce gândea Faust?
Ei, lua-m-ar dracul, unde mi-e fracul
De zile mari?
Cred, zice Faust, că nu merită să-ţi vinzi sufletul,
Oricât este el de mic sau mare.
Aakjaer Jeppe, prozaror, poet,
Cine te citeşte, nu simte regret,
Copii mâniei fac şi ei copii,
Bucuria muncii naşte bogăţii,
Cu toţii suntem prizonieri,
Pentru că azi e mereu ieri,
Leu sângeros – mănâncă bani,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşilor mei

Urmaşilor mei eu nu le scriu,
Nu voi pleca într-un sicriu,
Umblând pe două-trei picioare,
Mai ştii, chiar patru aripioare.
Dar nicio revoluţie nu este o soluţie,
Că face corent, se sparg geamuri în Kent,
Dar dă-le naibii, geamuri, le spargem ca pe clanuri.
O turturea m-a alintat sonor şi binecuvântat,
Ce mai iubeam şi eu Povestea
Vorbii, dar nu vorbele- acestea,
Ce oftează a mea domniţă, ea aşteaptă o linguriţă,
Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea.
Sunt Zburătorul dacă vreau, ajung cu tine la Breslau,
Bea când ţi-e sete Dâmboviţa, să-ţi pierzi suflarea şi fiinţa,
Boul, viţeii se ajută, Casa Boborului este mai slută,
Alecsandri îmi este unchi din al Veneţiei rărunchi,
Astfel venii şi eu aici, gură de rai, trai la bunici,
Cum se deschide între nori o poartă, văzui un picior,
Atât zării, pe loc crezui, de-atunci mănânc numai gutui.
Dar asta nu-i melancholie, albastră floarea e mai vie,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşilor mei, copiii

Ploaia este bucuria copiilor,
Culori, mirosuri distincte,
Ce semne ne aduce vara?
Un ghid ilustrat al armoniilor.
Fiece zi – o uimire.
Posedaţi suntem de intuiţia particularului,
Infinitul ne produce greaţă.
Cum poate vocea Kostromarului?
Tristeţea zorilor la execuţie.
A amurgului pentru un om părăsit.
A amiezii pentru un om flămând.
Din pânza radioului – un glas hârâit.
Urmaşilor mei eu nu le scriu,
Nu voi pleca într-un sicriu,
Umblând pe două-trei picioare,
Mai ştii, chiar patru aripioare.
Oftează tânăra domniţă, aşteaptă în pat o linguriţă,
Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea.
Sunt Zburătorul dacă vreau, ajung cu tine la Breslau,
Bea când ţi-e sete Dâmboviţa, să-ţi pierzi suflarea şi fiinţa,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!