Urmaşilor mei, copiii

Ploaia este bucuria copiilor,
Culori, mirosuri distincte,
Ce semne ne aduce vara?
Un ghid ilustrat al armoniilor.
Fiece zi – o uimire.
Posedaţi suntem de intuiţia particularului,
Infinitul ne produce greaţă.
Cum poate vocea Kostromarului?
Tristeţea zorilor la execuţie.
A amurgului pentru un om părăsit.
A amiezii pentru un om flămând.
Din pânza radioului – un glas hârâit.
Urmaşilor mei eu nu le scriu,
Nu voi pleca într-un sicriu,
Umblând pe două-trei picioare,
Mai ştii, chiar patru aripioare.
Oftează tânăra domniţă, aşteaptă în pat o linguriţă,
Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea.
Sunt Zburătorul dacă vreau, ajung cu tine la Breslau,
Bea când ţi-e sete Dâmboviţa, să-ţi pierzi suflarea şi fiinţa,
Boul, viţeii se ajută, Casa Boborului este mai slută,
Alecsandri îmi este unchi din al Veneţiei rărunchi,
Astfel venii şi eu aici, gură de rai, trai la bunici,
Cum se deschide între nori o poartă, văzui un picior,
Atât zării, pe loc crezui, de-atunci mănânc numai gutui.
Dar asta nu-i melancholie, albastră floarea e mai vie,
Albastră, roşie se-arată această inimă de fată.
Trecut-au anii ca şi banii, acum bogaţi sunt doar golanii,
Ne cântă-acuma şi prohodul, ce dor mai are azi norodul?
Rondel trecut şi tare dulce, pescarul prinde ştiu ce, ştiuce,
Dar nu se ştie că un drum mai duce-n pipa cu tutun,
Când eu vă las întreagă-averea lui Dobrogeanu, parcă Gherea,
ştiu codri mari de brazi, molizi, în mine tu nu mă închizi,
nu port nici plumbi, arginţi, magnezii,
eu îl iubesc pe T. Arghezi, lacustrele bacoviene,
romanţele minulesciene, pe cronicarii lui Urmuz
ce au luptat şi la Oituz. Cu Topârceanu facem jocul,
cum vine rima cu norocul, dar nu poate a fi uitat
ce-au scris domnii Maniu şi Pillat, eu lui Barbu
Ion, am să-i ridic în marmuri un monument ci filigrane,
Dar mai trezeşte-te, Ioane.
Un melc se-mprieteni cu-n diavol,
Melchiom, Melchior şi Bravol.
În limuzină, Meluzina făcea amor cu mandolina.
A voi fără a vrea să voieşti, vuieşte
Codrul de poveşti.
Fraged şi gingaş se naşte omul,
Uscat şi tare rămâne oul,
Nimic mai moale decât apă,
Lasă cortina, să înceapă.
***
Bună dziua, fluturaş,
Iar mai scrii un romănaş,
Are multe personaje
şi idile drept furaje,
toată lumea e scriitoare,
unu-i mic, altu-i mai mare,
unu-i nalt numai la stat,
altul pare talentat,
despre premii ce să spun?
Toate-s unse cu săpun
şi alunecă uşor
precum râma sub pridvor.
N-am invidii, sunt mai bun
Decât cel mai fin tutun
şi mă sorb doar pricepuţii,
rima sună a la Nuţi,
spaima Constituţii,
scriu pentru că am trecut
clasa-ntâia cu un şut,
restul claselor le-am luat
din visare şi căscat.
Am iubit doar versul sec
Cu o urmă de buchet,
Am iubit marii poeţi
Ce n-atârnă pe pereţi,
Am iubit femeia, viaţa,
Vă zic – bună dimineaţa.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!