transparenţă

* * *

cuvintele mele aspiră
la transparenţă
în clar-obscurul
paginilor mele interioare

poezie de Louis Savary din Un poeme nous separe (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Ploaie, transparenţă pedepsitoare.
arbore, statuie fără cap.
mi-aţi mai rămas, acum când luna doare
şi-n pielea lepădată a şarpelui încap?
Mai sunteţi încă preajma cărui dor,
mai licăriţi în care oseminte
când crinii, sângele pedepsitor
lin şi-l despoaie peste vechi morminte?

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subitul inedit...

când te-ai răsfrânt asupra mea cu jind
de stele pogorând din cer alene,
se zbuciumau în larg de mări sirene
din val în val tristeţi rostogolind

iar când schimbam poziţia subit
te aşterneai noian de transparenţă
voind în fel şi chip din decadentă
să sorbi întreg subitul inedit...

poezie de Iurie Osoianu (4 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glin

Rară ploaie cădea.
Era o ploaie
de o calitate rară, vă spun,
fină, ultra fină,
de o rară transparenţă,
de un aer uşor trist,
de un imens rafinament.
Glin, glin,
ploaia rară cădea.
Poate cad tot aşa
cristalele de
Boemia.
Şi ele au acest son cristalin,
glin, glin,
intrând în pământ,
la împărat de pământ...
(...)

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

De-a lungul ţărmului
curg nori molatici cu întreruperi albastre
privirile se prelungesc
nevertebrate în transparenţă lină

eşti un înţelept al tăcerii - împovărare
pînă în vremea cînd aş simţi cuvintele -
săgeţi de piatră ascuţită
căzînd în gol dincolo de marginea lumii

Mare cu furtună liniştită
ţi-e icoana sufletului
cum stai nemişcat
în vîntul care bate pînă la mine.

poezie de Lucia Sotirova
Adăugat de Marian Denescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau

stau între cuvinte,
unele dor şi ard în albastru,
altele mă ară până la transparenţă.
tu eşti departe
într-un contur neclar din seva vieţii.

odaia se-nvârte lunecând în sus
cu tot talazul ei de întuneric.
o strânsoare se prelinge în tălpi,
cuvintele sar peste mine mirate,
eu rămânând zidită-n ipoteze.

şi nu mai ştiu ce funii de dor
au tulburat sclipirile din astre.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaştere

Cunoaşterea are loc prin simplificare
Nici vorbă de adăugare, ci de o deposedare, până
La perfecta transparenţă. Să lăsăm să se depună pe fundul
Vasului zgura, pulberea inutilă care
s-a amestecat cu apa mişcând vasul
dintr-o parte în alta a încăperii. Până şi
a trăi nu-nseamnă să adaugi timp la timpul deja strâns,
ci să sustragi excesul de timp
până la perfecta lui scurgere.
Şi în acest caz pulberea inutilă
Se va sedimenta într-un vas.

poezie de Donatella Bisutti, traducere de Geo Vasile
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reînviere

În orice ochi e-o adâncime
şi-n orice frunză e o toamnă
şi nu e loc trasat de urme
care uscat nu mai emană

Din rădăcini din nou urmează
trunchiuri de lemn şi de verdeaţă
Pământul unic recreează
din moarte semnele de viaţă

Albul e pur de transparenţă
şi negrul pur îl încadrează,
uimită Luna resemnată
zâmbeşte şi se deplasează

Lumina plină de visare
şi colorând umbrele nopţii,
în fuga ei din mândrul Soare
renaşte sensul dimineţii

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glin

Rară ploaie cădea.
Era o ploaie
de o calitate rară, vă spun,
fină, ultra fină,
de o rară transparenţă,
de un aer uşor trist,
de un imens rafinament.
Glin, glin,
ploaia rară cădea.
Poate cad tot aşa
cristalele de
Boemia.
Şi ele au acest son cristalin,
glin, glin,
intrând în pământ,
la împărat de pământ,
la
Greul
Pământului.
Şi viermii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

surâsul tău
arc întins între două ţarmuri
e asemenea unui şarpe cenuşiu
vântul duce glasul marinarilor
cursa nu se încheie niciodată
ca şi cum ne plimbăm în cerc
navingând spre nord
întrebând despre timpul probabil...

marea se întunecă
timpul e văzduh fără formă
şi fără culoare
numai meditaţie sub razele soarelui
transparenţă...

întorc capul uitându-mă peste distanţe
desenez în aer ideograma
celui mai simplu te iubesc
un albastru firesc
ce dispare încet

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!