Reînviere

În orice ochi e-o adâncime
şi-n orice frunză e o toamnă
şi nu e loc trasat de urme
care uscat nu mai emană

Din rădăcini din nou urmează
trunchiuri de lemn şi de verdeaţă
Pământul unic recreează
din moarte semnele de viaţă

Albul e pur de transparenţă
şi negrul pur îl încadrează,
uimită Luna resemnată
zâmbeşte şi se deplasează

Lumina plină de visare
şi colorând umbrele nopţii,
în fuga ei din mândrul Soare
renaşte sensul dimineţii

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă din nou în calendar

E toamnă din nou în calendar.
Afară bate un vânt rece şi avar.
O frunză cade pe pământul umed, solitar.
E toamnă din nou în calendar
Şi într-un vechi, micuţ bazar
Cântă vesel un lăutar,
Un cântec de dor şi de păhar!
Căci e toamnă din nou în calendar.
Pe strada cu un singur felinar
Trece grăbit un birjar,
Ducând un suflet plin de dragoste şi amar!
Căci e din nou toamnă în calendar.
Iubito tu mă întrebi încet şi rar
De ce nori pe cer apar?
De ce latră în noapte acel ogar?
Eu îţi răspund cu glasul meu sentimental
Pentrucă e din nou toamnă în calendar.

poezie de Vladimir Potlog (23 octombrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.

Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.

Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
când eram copil...
Ce timpuri călătoare,
mamă, rădăcini
şi soare.

Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care şi pământul.
Erau timpuri călătoare
şi-aveam frunze-degetare,
mamă, rădăcini
şi soare.

poezie de Camelia Opriţa din revista Plumb nr. 169 – Aprilie 2021 - revista U.S.R. Bacău
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar toamnă...

Am paşii mici, miros a toamnă,
N-am să mai vin, nu m-aştepta,
E - apus de ziuă în visare,
Mi - e inima o frunză grea.

E primăvara prea departe,
Va cade iarna peste noi,
Nu m-aştepta, calea-i întoarsă
Vom fi precum copacii goi...

Din gâdul meu, acum lumina
Îmi adânceşte umbrele,
Tresar din visele-mi deşarte,
Pe unde-ţi umblă vorbele?

Nu m-aştepta şi visu-mi iartă,
E greu să-ntind aripile,
E toamnă-n mine şi-altul pleacă,
Şterge-ţi închipuirile...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea toamnei

În grădină, cu şoptite note de vioară,
Amorul meu tomnatic din nou mă-nconjoară.
Greierul îşi cântă, întristător o ultimă baladă,
Miroase-a cărţi vechi, miroase-a toamnă...

Norii încruntaţi mă gonesc în a mea cutie,
Se-anunţa ploi reci în zilele lui octombrie.
Frunzele foşnesc în simfonia toamnei,
La uscat, se unduiesc în vânt rochiile doamnei...

Bătrânii citesc pe fotolii ziare galbene...
Tinerii se sărută sub umbrele pe străzile galbene...
Din zori, la geam, toamna mi-a o adus o idilică scrisoare,
Urmează, urmează, după-amiezile poetei de visare...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.
Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.
Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
când copil...
Ce timpuri călătoare,
mamă, rădăcini
şi soare.

Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care şi pământul.
Erau timpuri călătoare
şi-aveam frunze-degetare,
mamă, rădăcini
şi soare.

camelia opriţa / 19 / octombrie / 2019

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre sfârşitul lumii

Când va fi sfârşitul lumii
Nu vor mai zbura lăstunii.
Soarele din cer dispare,
Nici luna nu mai apare.

Pământul se dezintegrează,
Universul îl reciclează,
Altă planetă apare,
Altă lună şi alt soare.

Lumea din nou va renaşte
Cu alt Isus şi alt Paşte.
Vom avea alt Dumnezeu,
Nimeni nu va fi ateu.

Un alt cer noi vom privi,
Lacrimi nu vom risipi,
Că vom trăi zi şi noapte
Fără să gândim la moarte.

Şi atunci, ca şi acum
Totul se va face scrum.
Alternanţa alternează
Şi altă lume urmează.

Din timp în timp vom tot renaşte,
Altă lume vom cunoaşte.
Deşi ne vine iar sfârşitul
Tot n-atingem infinitul.

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul II (Lumina te învăluie)

Lumina te învăluie în flacăra ei caducă.
Bocitoare palidă şi distrată, stând în acea direcţie
contra vechilor elice ale amurgului
care se învârt în jurul tău.

Fără cuvinte, prietenul meu,
retras în singurătatea acestor ore ale morţii
şi cuprins de pulsaţiile focului,
urmaşul pur al zilei ruinate.

O creangă de fruct alunecă din soare pe veşmântul tău.
Grozavele rădăcini ale nopţii
se ridică, subit, din sufletul tău,
şi lucrurile care se ascund în tine se redescoperă
ca oamenii palizi şi melancolici,
naşterea-ţi recentă, să găsească hrana.

O, magnific şi roditor şi atrăgător sclav
al orbitei care se-nvârte şi trece în negru şi auriu:
răsari, fii călăuză şi stăpâneşte o creaţie
atât de roditoare în viaţă încât florile ei pier,
şi e plină de tristeţe.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de frunză

Mă simt ca un mugur pe-o cioată de fag
Din ziua ce vine îmi sorb energii,
Răpusă de frig în al nopţilor prag
Natura renaşte scăpând de urgii,

Prin picuri de ploaie pierduţi printre crengi
Să fiu clorofilă întregii păduri,
Renasc către soare-n armate întregi
Şi sunt tot un verde trecut prin arsuri,

Mă simt ca o frunză pe-o cioată spre cer
Şi care la toamnă va umple cărări,
Sortită drept hrană-ntr-un lanţ efemer
Mă bucur de soare şi ploaie în zări,

De-abia răsărită-n pădurea din deal
Copacul renaşte prin frunzele mii,
Redau libertate pe-un larg areal
Şi-n verde, tăcută îmbrac galaxii,

Renasc în copac şi-n deplină uitare
La toamnă, răpusă de vântul nebun,
Din frunza cea verde hrănită de soare
Voi umple cărarea când stelele-apun.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potopul

Doar nouri albi pe cerul
Senin întotdeauna,
Şi răsuflarea ierbii,
Şi-n orice noapte, luna.
Şi stelele mai limpezi,
Şi apele mai calme,
Şi Creatorul lumii
Ţinând pământu-n palme.

Chiar polii cei de ghiaţă
Erau fierbinţi şi verzi,
Cu ierburi tropicale
În care să te pierzi.

Oceanele ascunse
Sub fragedul pământ,
Suflau din adâncime
Un abur cald pe vânt.

În dimineţi cristale,
Spre crângul plin de flori,
Se desfăcea lumina
În arcuri de culori.

Sclipeau bogat în munte
Şi-aproape-n orice loc,
Metale preţioase
Şi pietrele de foc.

Şi n-avea răni pământul,
Nici dune călătoare,
Şi nu era, ca astăzi
Nici ploaie nici ninsoare.

Creşteau cât chiparoşii
Ferigile şi jepii,
Coloşii dinozauri
Scoteau din valuri ţepii.

Bizonii, rinocerii
Şi marele mamut,
Sub cerul plin de păsări
Din vremuri ce-au trecut,

Se întâlneau acolo
Pe câmp şi lângâ ape,
Să pască iarbă vie
Şi-apoi să se adape.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins?

A nins şi va mai ninge,
Iubirea te salvează
Marea îţi dă spor şi reaprindere,
Fiecare aprindere te strigă,
Zbori cu mine prin zările suave
Să nu desprindem norii din albul pur senin
Strigăm la zorii dimineţii
Să ne lase purtaţi în puritatea nopţii următoare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unghii de anotimp

Nu am să spun de ce...

pâlcuri de copaci se-nşiruie privirii
printre ei alunecă rânduri, rânduri
lumina strânsă-n raze
şi-atunci ridurile trunchiurilor spun
povestea trecerii. Mirosul lemnului,
tânguitul crengilor şi-adorm până
la capătul din pământ al întrebării.
Din scorburi lipseşte aerul, rădăcini
cresc şi degete în loc de raze.
Unghii dor şi cu atâta dor de-mbrăţişare
mă ştiu doar vremurile anotimpurilor
unul după altul şi din calendar se duc
frunză după frunză, primăvară după toamnă
atât de verde e doar privirea ta
şi-n semnul de-ntrebare. Mai creşte azi
un prunc din pomul răsădit departe
din vântul purtător de idealuri.

şi n-am să spun de ce...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi era teamă

mă ascundeam în lanul de in
cu faţa întoarsă spre cer
număram macii din doi în doi
şi-mi îngropam degetele în arătura reavănă
în căutare de rădăcini
de unde ar fi putut să-mi crească speranţa
precum lumina aceea de la capătul universului
căreia îmi place să-i spun dumnezeu
sau pur şi simplu acasă

când îmi este aşa de frig fără tine
caut cu disperare printre maci
umbre de oameni de zăpadă
să le dau teama de viaţă cu toată moartea
să plece în lumea lor albă
dincolo de orice curcubeu poznaş
dincolo de orice lacrimă vinovată de atât soare
un singur punct negru
ca alternativă
la un infinit de infinituri

acel loc geometric al tuturor posibilităţilor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

eram femeia răscolind neodihna,
mutam pereţii din loc
şi-i atârnam de lună.

nu existau sensuri moarte
doar clipe pline de fluturi
culese fără migală din orice culoare
şi-un rai plămădit din lumina din ochi.
te culegeam din iarba albastră,
imploram umbrele să te lase în pace.

m-au răpus cuvintele nespuse,
cămaşa gri lipită de bandaje,
palmele neodihnite de fiecare zi,
detaliu plin cu nelinişti, fără minuni,
golul născut din timpul spart,
treptele de ceară de sub tălpi.

exilul meu a evadat invers,
cu fluturii ce secretă nori
în neantul total ce mă-nghite.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-o tristeţe

E-o tristeţe în gânduri
E-o tristeţe de toamnă
E-o tristeţe în lacrimi
Când din inimi răstoarnă.
E-o tristeţe-n apusuri
Când în nopţi nu sunt vise
E-o tristeţe în soare
Când culoarea dispare.
E-o tristeţe în vreme
Când fugim fără noimă
E-o tristeţe în viaţă
Frica neavând formă
Şi închei cu tristeţe
Într-o zi cu mult soare
Neuitându-ne-n urmă
Unde dragostea moare.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, nici chiar speranţa

Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă...
Departe laşi în urmă al visurilor rai...
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!
Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte...
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!
Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!...
Şi poate ca să fie orice după mormânt:
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brumar

Se scurg, din tării, peste ramuri de-arţar,
stropi reci şi grăbiţi să ascundă-n pământ
dureri provocate-n rafale de vânt
pe cerul cu nori din al toamnei amar.

E-o ceaţă lăptoasă de jur-împrejur
şi-n ramuri burează cu ace subţiri
ce-ndeamnă, în seve, să fugă-amintiri
din vremea cu Soare şi frunze-n huzur.

E ud pe alee, şi-n iarbă, şi-n cer,
e recele toamnei, tristeţe, urât,
e-un timp nedorit, nechemat, mohorât,
e ultimul pas din al iernii foaier.

Mai trece-o rafală prin ramuri de-arţar
şi-ndeamnă o frunză la zbor prefăcut
în marea uitare din stratul de lut
al toamnei urâte din luna brumar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

DIN CERUL NOPŢII PICURĂ LUMINA PALĂ-Rubaiat
Din cerul nopţii picură lumina pală
A lunii pline care trece triumfală
Şi umbrele pădurii le-alungă din poteci,
Croindu-şi drum pe bolta rece siderală.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul

Sunt ideea prin care se intră în cetate.
Nu e de ajuns să dai un regat pe un cal.
Pe un cal trebuie să dai totul,
pentru a nu rămâne în afara cetăţii
ca singurătatea
sau ca marele fiu al cenuşii.
Orice om are nevoie de-un cal.
Niciodată caii n-or să dispară din istorie.
E-o problemă de viaţă şi de moarte.
Dar pe un cal trebuie să dai tot o idee
din care să iasă oameni şi arme,
mai ales că un cal se poate face din orice
chiar şi din compot, chiar şi din fluturi,
cu o singură condiţie însă
ca să nu-l poată mânca niciodată
chibritele şi lupii.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Copilul, ce cu-a sa privire
Scaldă realul în uimire,
Colorând cu rima-i albul,
Aurind cu slova-i, negrul.

Omul, ce încă i-au rămas
Aripi gânditoare ceas de ceas,
Zburând contra misterelor,
Dând senin pur, zorilor.

Datorul, cui-i dăruieşte
Cheia porţilor celeste
Şi-al lumilor îndrumător,
Spre focul viu, nemuritor.

Astrul, ce mereu luceşte
Şi-n obezi, el reuşeşte
S-aprindă-n zări dorinţa
De-aşi întrece neputinţa.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte între noi

E atâta linişte între noi,
A înflorit de-atâtea ploi,
Răcoarea este în noi doi,
O depărtare de noroi.

Noroi uscat de-atâta timp
Pe ochii noştri şi pe chip,
Nu lasă genele să pice
În somn de linişte şi dulce.

E linişte şi ea ne doare
La orice mică răsuflare,
La orice bobocel de floare,
Ce moare de atâta soare.

E linişte şi consolare,
Eu sunt aici şi-n depărtare,
Eu sunt închis în frământare,
Tu cum mai eşti şi ce te doare?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!