toiag

RONDELUL MIRELUI BĂTRÂN

Contez pe tine, draga mea,
La fel de mult ca pe toiag,
Dar ai o--nsărcinare grea-
S-ajuţi mereu să trec de prag.

Că te-am ales mai tinerea,
Dar şi c-am prins de tine drag,
Contez pe tine, draga mea,
La fel de mult ca pe toiag.

Eu cred că tu nu eşti nici rea-
Cum alţii spun, dar nu mă bag,
C-ai vrut vila de la şosea
Şi că ponoase am să trag...

Contez pe tine, draga mea!

rondel de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de omăt

Tu nu ştii... A fost odată
O căsuţă fermecată
Şi-n căsuţă-o fată mică,
Un pisoi şi o bunică.

Şi-ntr-o iarnă, într-o seară,
Fata s-a uitat afară
Şi-a văzut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea...

Dar pe drum cotit şi nins,
Umbra sură s-a desprins:
Un voinic abia de-o şchioapă
Înota-n omăt ca-n apă.

Şi proptindu-se-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput să cânte-n prag,
Tremurat şi subţirel...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roţile

Tot altfel de căruţe
aleargă pe şosele
sfidând pe trecătorii
cu toiag
atât de rari
şi atât de sfioşi.
Mereu limuzinele
îşi schimbă culorile
şi farurile,
şi pe cei de la volane.
Numai roţile-au rămas rotunde
rostogolindu-se
de patru mii de ani.

poezie de Vasile Dâncu din Gravuri lapidare (1973-1985)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suprema metamorfoză

În vreme ce pământul plecă din mari zidari
şi graiul o pornise într-un toiag de cremene,
un român prea frumos adormise într-o stea
şi femeia îi săruta urmele de răşină şi fluier
şi-auzea mirosul palmelor lui dinspre verde
încredinţându-se că-i vorbeşte chiar frunza,
că-i şopteşte şi umbra şi roua:
- Hai să dăm mână cu mână, spuneau,
să trezim omul acestei neveste
că-i uscată de dorul visului său
şi se răzbună pe trupul ei firav,
hai să-i desferecăm somnul cel greu,
hai să-i redăm femeii ce crede în bărbat
mai mult decât în orice Dumnezeu.

Şi iată, vin eu şi întreb pădurile:
de unde naşteţi frunzele filosofice,
de unde atâta noroc în ţara asta
să ai copaci care gâdesc şi suferă?
De unde iarba asta cu-atâta sănătate

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Prin departe şi-aproape (1976)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sahara

Degeaba strigi
Domnule cu şapte covrigi.
Hulubăria e încuiată
pentru orice rimă, pentru orice fată.

Bate la cer
cu toiag de fier,
bate la pădure
cu armură de mure.
Poate acolo
o mai trăi Apolo.

La noi e tristeţe.
Au murit bietele precupeţe.
Caişii au îngenuncheat
peste marele hat
şi alungat cu resteul
a fugit curcubeul.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", anul I, nr. 11 (mai 1940)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stihuri în stema domniei Ţării Româneşti, neam casei băsărăbească

Ceastă ţeară corbu-ş poartă întru pecetea ei,
fericit acum se-au dat adaos peceţii.
Scut la pieptul corbului cu un semn ca acela,
om den jeţiu şezându-ş toiag laudă acela.
Mare neam băsărăbesc cu aceasta semnează,
că marea acelor isprăvi a toţ să-i vază.

poezie de Udrişte Năsturel (1644)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria

Istoria poate fi mag
Cu percepte şi toiag.
Poate fi învăţător
Pe post de îndrumător

Sau un purtător de steag
Înarmată cu ciomag
Ea nu poate fi lehuză
Dar poate fi călăuză

Tratată cu simpatie
Ea devine empatie
Ne defineşte statutul
Şi dezvăluie trecutul

De cele mai multe ori
E scrisă de învingători
Poate formula acuze
Dar nu ne admite scuze.

poezie de David Boia (9 decembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine valul

neanunţat şi ne duce cu el
în ţările calde cu nisipul auriu
şi rechini la mal în apa mică
trece pe sub noi sau peste noi
perie pământul boţit ca o gură
de babă ştirbă sau de moşneag
care se ţine băţos de toiag
vine valul şi toată lumea aşteaptă
în genunchi să treacă apa în şuviţe
de fuior groase cât degetele
copiilor care bat toba de tinichea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursarul

(După natură)

Umblase mult prin sate şi câinii îl lătrase,
Mâncase câte-odată, de multe ori răbdase:
La cârciumi şi prin bâlciuri De-un şir întins de ani,
Cânta, jucându-şi ursul, pe codrii şi pe bani,
Bătrân dănţuitorul, bătrân şi cântăreţul...
Şi rareori, de milă, îi răsplătea drumeţul...
Artistu-n patru labe, maestrul în toiag,
Mergeau, tăcuţi şi jalnici – pribeag lângă pribeag...
Şi obosiţi de cale, lăsând în urmă satul,
Pe câmp sau prin frunzişuri
Dorm unul lângă altul...

poezie celebră de Traian Demetrescu din Sensitive (1894)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adus de spate

bătrânul sprijină un toiag cu mâna
dreaptă strânsă să rupă lemnul
dat cu lac peste fibra sănătoasă
înclinat merge peste moarte
păşeşte calculat fără frică
se gândeşte să-i scrie o scrisoare
de amor şi inima-i bate necontrolat
fără medicamente îşi face de cap
închide ochii pentru un exerciţiu
de imaginaţie are parte din belşug
îşi spune că nimeni nu-i mai fericit
decât el şi poate îndura şi-un sărut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!