reumatism

Prostia şi vindecarea

Te vindeci de tahicardie,
De gută, lepră, miopie,
Te vindeci de reumatism,
De cancer şi de cretinism,
De cataractă, glaucom,
Te vindeci şi de adenom,
De boli mintale, sodomie,
Cu vârsta şi de gelozie,
Dar nu vindeci de prostie.

pamflet de George Budoi din Dicţionarul prostiei (7 martie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reumatism

Şeful meu, domnul Georgică,
Om integru, respectat
La birou, la una mică,
De tot natu-i salutat (!)

La frizer, la lăptărie,
Prin talcioc şi când mai iese
Cu Tănţica lui nurlie,
De şoferi şi florărese,

Chiar şi-afar', în deplasare,
Fi'nd a' lui subordonat,
N-am văzut vreunul care
Pe el nu l-a salutat,

Până luni, la Eforie,
Când făcurăm un ocol,
Delegaţi la Cisnădie,
După colţ, la Techirghiol,

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom răsări?

Se-aşterne galben, pe alei,
Covor, din frunzele de tei,
Iar visele se ţes duium;
Absenţi, noi le strivim... oricum!

De păsări, cerul e-înflorit,
Speranţe tind spre infinit.
Secătuiţi de romantism,
Iubirea are reumatism.

Şi scârţâie la-ncheieturi,
Te rog s-o vindeci, nu te-nduri,
Pomii se scutură... sunt goi,
Ca ei, ne scuturăm şi noi.

Simţim şi-n inimi frunze moarte,
Şi primăvara e departe,
Vom îngheţa... cum ne va fi?
Putea-vom iarăşi răsări?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluviodenudarea şi torenţii

Sufletului nu i-am luat umbrelă.
N-are cizme, pelerină, fâş;
Nu foşneşte, mi-am zis, nu intră la apă.
Nu face reumatism, nu are oase
Care să-l doară, că e duh,
De.
Nu m-am gândit că, măcar când plouă,
N-ar mai vedea cerul, de umbrelă,
Şi n-ar mai fi tentat să iasă.
Că, vedeţi dumneavoastră,
Dacă plouă la ieşirea sufletului,
Cic-ar fi semn,
Din bătrâni,
Că mortul n-a trăit degeaba,
Nu în zadar şi-a primenit sufletul
Cu fapte bune, pentru viaţa de apoi...
Văzând ce e viaţa,
Urmaşii mortului,
Făgăduind să-i urmeze exemplul,
Se pregătesc şi ei

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Aproape alb (7 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna - a doua parte

Mireasma cozonacului cu nuci şi cu rahat,
În fiecare iarnă de poveşti, m-a fermecat,
Stăteam alăturea de mama, pe lângă soba încălzită,
La pieptul ei cel cald, eram atât de fericită.

De dimineaţă până seara, eram pe derdeluş,
Cu săniuţa, copiii şi al meu căţeluş,
Când mă-ntorceam, aveam picioarele-ngheţate,
Măicuţa mă-ncălzea, punându-mi şalul ei pe spate.

Dar anii au trecut şi a venit vremea iubirii,
Şi mângâierea ei, mirajul clipelor trăirii,
Când primăvara, cu petale albe ne sfinţea,
Prin roua dimineţii, iubirea strălucea.

Încetişor şi bătrâneţea a venit de undeva,
Însă de data asta, e cu totul altceva,
Dacă odată, sufeream de romantism,
Acuma se numeşte simplu "reumatism".

[...] Citeşte tot

poezie de Margareta Merluşcă (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replica la poezia "Ocean de iarnă între noi..." de Violetta Petre

Un reumatism mă bâtuie prin oase,
Sunt tepăn, ca pe munte, un ascet,
Să te sărut aş vrea, dar fac grimase,
Că am rămas blocat, ca la balet.

Te-am răstignit cu funii răsucite,
Orizontal degeaba mi te-am pus,
Te-ai dezlegat uşor, căci păsămite,
Pluteşti ca un balon, de jos in sus.

Câteodată arzi ca o văpaie,
Şi rece uneori ca răcitura,
Ca-n zilele când gazele îţi taie,
Când nu ai bani să îţi plăteşti factura.

Cu frigul tău mă faci mereu să mor,
Degeaba în genunchi implor iertare,
Să pot să vin la tine-n dormitor,
Îmi pun bocanci şi schiuri în picioare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

iubito, dacă în preajma unei amintiri mai eşti
ca ziua să-ţi intre în casă la candelă ancestrală,
adu-ţi aminte cum deschideai slabele fereşti
până-n încheietura flăcării mânjită de reumatism
ce incomoda frenezia mersului ei pe verticală,
uimindu-ne cum umbrele făceau faţă cu stoicism.

cum ne temeam de muzica stâncilor aprinse
sau de luna ce-şi îneca pasul în ierburi necosite
când invitată de grădini ea venea să fure caise
dislocând iluziile din carnea nopţilor priponite.

cum în dumbrava genelor lămuream sentimente
pe contururi căzătoare şi gândurilor date-n sfere;
cum atingeam linii negre şi se năşteau nopţi lente,
nevăzuţi să ne turnăm fiinţele-n gângurita iubire.

cum câinele se zbătea de zor în cinstit lanţ
speriat de fluturele surprins-n zbor haotic,
cum de pe buza sfioasă a marginii de şanţ

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!