Pluviodenudarea și torenții
Sufletului nu i-am luat umbrelă.
N-are cizme, pelerină, fâș;
Nu foșnește, mi-am zis, nu intră la apă.
Nu face reumatism, nu are oase
Care să-l doară, că e duh,
De.
Nu m-am gândit că, măcar când plouă,
N-ar mai vedea cerul, de umbrelă,
Și n-ar mai fi tentat să iasă.
Că, vedeți dumneavoastră,
Dacă plouă la ieșirea sufletului,
Cic-ar fi semn,
Din bătrâni,
Că mortul n-a trăit degeaba,
Nu în zadar și-a primenit sufletul
Cu fapte bune, pentru viața de apoi...
Văzând ce e viața,
Urmașii mortului,
Făgăduind să-i urmeze exemplul,
Se pregătesc și ei
De pomană.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (7 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre moarte
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre viața de apoi
- poezii despre ploaie
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre bunătate
- poezii despre apă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.