regenerare

Fragilitate cotidiană

iarna conjugă la nesfârşit
verbul supravieţuirii
şi evită conştient pronume personale

acest "noi" pare a-şi reînnoi jurămintele
în fragilitatea cotidiană
şi caută salvarea în regenerare cu celule stem
fără termen de valabilitate

nici punctele geografice
nu pot înlătura microbul dorului
infiltrat în epicardul vulnerabil al inimii,
doar îşi opreşte ticăitul
pentru a asculta tăcerea
a două silabe de respiraţii

e încă devreme
timpul semnează convenţii
şi-n prag de sărbători

poezie de Rodica-Rita Ruta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compasiune

În ultima vreme sunt penibilă
am transformat compasiunea
în milă
şi am suferit leziuni
la nivel celular
letale pentru unele ţesuturi mai
vulnerabile
noroc că n-am nevoie de ele
funcţionez şi aşa
incompletă.
Dacă am puterea de regenerare?
Habar nu am
vouă nu vă pasă
mie nici atât
dar am aşa o milă
pentru semenii mei
că o să încep să urmăresc
seminariile sectanţilor
şi şedinţele de terapie în grup
aşa sigur mă vindec de milă

[...] Citeşte tot

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caleidoscop

În fiecare toamnă
se pierd în cascada întunericului
frunzele copacilor.
Luminate de lună,
legănate întru adormire
pe braţe invizibile,
plutesc spre pâmânt
în atingeri mistice...
nestematele ramului.
În zodia scorpionului,
Natura, ajunsă la maturitate
şi împietrită de răceala nopţilor
îşi sparge sub privirea stelelor
amfora cu aramă.
Forţele supreme,
în templul lor divin,
urmând ritualul naşterii
şi al morţii,
eliberează spre regenerare,
materia universului,

[...] Citeşte tot

poezie de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul înţelepciunii

Înţelepciunea nu încolţeşte în teren fertil,
Născută-i din geamătul mării, în durere şi chin.
Aprinde cu grijă, al tinereţii noastre fitil,
Rodind în boabe de iubire pe ramuri de afin.

Iubirea şi durerea o cântă în vers alb dactil,
Mereu împreună pe al sufletului baldachin.
Înţelepciunea nu încolţeşte în teren fertil,
Născută-i din geamătul mării, în durere şi chin.

Înţelepciunea-i zămislită în gândul erectil,
E prezicere, regenerare, e-al nostru delfin.
Sămânţă păzită abil de al nostru cleoptil,
Sentiment şi gând împletite-ntr-un inel blilantin.

rondel de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poluare

Poluare în suflet şi-n aerul respirat,
E mult fum, cuvinte greu de digerat,
Prea mult zgomot şi decibeli pe metrul pătrat.
Sufletul se află într-o stare de exploatare,
Înecat în noroi şi toxicitate,
Se afundă tot mai mult
şi... moare.
Ar trebui să punem filtru pe suflet,
Să cearnă nisipul ce s-a aşternut
De la ultima luptă
Dintre raţiune şi inimă.
Îl otrăvim cu cuvinte,
Apoi ne întrebăm de ce nu mai simte.
Asfixiat,
într-o permanentă stare de regenerare,
Mulţi privesc,
El se sufocă de atâta nepăsare.
Respiră o atmosferă încărcată,
Vorbe ce se-mbibă în suflet,
Ca o pată de cerneală.

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altarul Naturii

În templul Tău zi de zi trăiesc
Şi mi se pare atât de firesc,
Să mă trezesc în al tău decor,
Plin de limină şi culoare
Să admir fiecare floare,
Să respir aerul proaspăt, curat,
De verdele frunzelor curăţat.

În fiecare zi Ai ales să-mi oferi
Altceva decât a fost ieri,
Mai ieri firul ierbii încolţea,
Pe pajişte copiii zburdau,
În grădini era mare zor
Pentru pregătirea peluzelor
Cu flori multe şi colorate
Care pe care în frumuseţe să se întreacă

În pământ sămânţa germinează
Şi ciclul vieţii îl urmează,
Creşte, înfloreşte şi rodeşte

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (12 noiembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget târziu II

Cred, că fiinţa umană este cea mai reuşită,
mai frumoasă şi mai surprinzătoare creaţie a divinităţii,
de aceea nu trebuie să dezamăgim creatorul.
Trăim în iureşul unui univers fantastic,
prin forţa şi frumuseţea lui,
a sistemelor şi ecosistemelor sale,
ca să nu mă gândesc patetic la un dirijor suprem,
al acestei realităţi misterioase
şi la scopul capodoperei sale, viaţa în univers.
Simt prea multă organizare
şi disciplină în universul înconjurător,
ca să mai rămân o ateistă convinsă,
atunci când viaţa, acest miracol viu al creaţiei,
este într-o veşnică dezvăluire şi regenerare,
nelăsând nici un gest pozitiv nerăsplătit
şi nici o greşeală, mai ales omenească,
să treacă nepedepsită, la timpul şi momentul potrivit.
Cred, că nimic nu poate deveni organizat în lume şi în univers
fără ghidul unor sau unei inteligenţe supreme, divine.
Sunt prea multe specii vii cunoscute

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (12 iulie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget târziu

Am dedus că viaţa pâmânteană ar deveni o adevărată peliculă divină,
dacă oamenii nu s-ar speti să o aglomereze cu viitoare religve materiale,
ci s-ar înfrupta mai des din bucătăria frumuseţii ei spirituale,
care prin legile înţelepte va înflori sănătatea, fericirea şi pacea sufletească a omenirii.

Am învăţat că nu râvnesc şi să nu imit pe nimeni niciodată, pentru fericirea searbădă a confortului material,
dar să fac tot posibilul să arăt oamenilor din jurul meu cât de aproape şi de sănătoasă este fericirea spirituală,
trebuie doar să o dorească cu adevărat şi să respecte câteva norme elementare de morală,
apoi trăgând linie de fracţie să calculeze cu mintea sufletului câtul dintre fericirea materială şi cea spirituală şi să aleagă.

Am înţeles că nu întâmplător viaţa pământeană are scară de valori,
dacă pe ea nu se coboară măcar o dată în infernul mizeriei morale nu avem cum să râvnim la caracterul frumos al înţelepciunii.

Am dedus că în travaliul vieţii pământene, iubirea umană ridicată mai presus de cea Divină, transformă viaţa oamenilor în episoade dramatice şi poate educative până la sfârşitul ei.

Am înţeles că oricât de ateistă şi nesaturată este stiinţa omenirii, în faţa neputinţei şi a morţii îngenunchiază la picioarele Divinităţii cerându-i cu pioşenie ajutor şi îndurare.

Am dedus că oamenii aţâţaţi de poftele cunoaşterii, dezgroapă barierele enigmelor îngropate de frământările trecutului, eliberând odată cu ele şi blestemele lor.

Am înţeles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului ca plămânii focului de oxigen, ca aripile aerului de libertatea mişcării şi ca omenirea de fericirea supremă, încă umbrită de caprici ispititoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (martie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!