ramane

Eu la pătrat

viaţa este zero, la puterea doi
şi rămâne zero, nuli suntem şi noi

viaţa-i primul număr, împărţit la doi
rămâne jumate, restul la gunoi

viaţa-i radicalul din divinitate
şi rămân doar sfinţii fără de păcate

viaţa este sfera, cercul şi pătratul
scotocind prin toate, aflăm rezultatul

viaţa e triunghiul, dreptele catete
şi rămâne unghiul fără epitete

viaţa e obtuză, până-n infinit
şi rămâne punctul, singur şi uimit

viaţa-i printre puncte, o mulţime vidă
şi rămâne moartea... singură, rigidă

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne mai rămâne...

Nu ne mai rămâne altă soluţie
Decât să semaforizăm labirintul.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii cu un singur punct
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rost

Sunt prezent şi trecut,
Carnea mea este lut.
Taina lutului o străbaţi
prin cea a sărutului
şi mai rămâne, mai rămâne.
Ochii nu sunt pentru a vedea,
ci pentru ca să se întâmple
frumuseţea pământului.
în fiecare din noi.
Nu avem urechi pentru a auzi,
ci pentru ca să se întâmple
muzica pământului.
în fiecare din noi.
şi gândul îl avem
pentru a se întâmpla marea taină.
şi tot mai rămâne, mai rămâne.

poezie de Marius Gîrniţă din Rost (2000)
Adăugat de Marius Gîrniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva rămâne

ceva rămâne
în frunzele ca nişte gâze sub soare
în liniştea care dansează în oasele orbilor
ceva ca un cristal
care nu se sparge
sub biciul de foc al neputinţei şi furiei
în calea spaimelor
un dig tăios puternic necruţător
vor veni zorii opaci
cu un toiag de ceaţă în mână
şi vor lovi
vor lovi
dar
ceva rămâne
ceva ca o respiraţie intraductibilă
ca un oftat imaculat înaintea asfinţitului
când umbra păşeşte în şoaptă
să nu atingă marginea
să nu trezească vocea care ne locuieşte

[...] Citeşte tot

poezie de Geo Galetaru din Sintagme Literare (8 septembrie 1947)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce ramane

Sentimentul
este ideea modelată sferic
ca şi piatra
mângâiată de vânt
şi îngropată în mâl-

Este ceea ce rămâne
după ce ai pierdut tot…

poezie de Aida Manuela Baltatescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâne esenţa

Tăcerea visurilor rămâne în memorie.
Mă descompun în celule îmbrăcate în toamnă,
anxietăţi sunt gravate în tălpi,
scanând o depărtare tot mai mare
de orele ce ne separă.

Rămâne esenţa,
revenită mereu ca o îmbrăţişare,
la început ca o mângâiere decolorată,
dar care recuperează speranţa pierdută.

Abandonul cuvintelor distorsionează prejudecăţi
şi timpul îşi aruncă ţipetele
privindu-ne în ochi.
Printre degetele despletite
curg zorii poticniţi în ploaie.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tină

Tină

Voi rămâne în fotografii,
Şi astea până când
Prea îngălbenite vor fi duse
La tomberonul din colţ.
Voi rămâne vreo patruzeci de ani după,
Dar poate nici atât,
Toate vor sta
La mâinile descendenţilor.
Voi rămâne fumul din tină
În dimineţile când,
Lumea prinde lumină.

poezie de Tincuta Sava Borsan
Adăugat de Tincuta Sava Borsan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia nu latră

Poezia nu latră, ei şi? Mie îmi plac
şi câinii, oameni să fie. Razele şi realitatea
sunt în divergenţă. Poeţii nu-şi recunosc florile.
Nici ele nu latră. Urcăm prin propriul nostru trunchi
Spre lumină. Firimiturile anotimpurilor nu ne hrănesc
Îndeajuns. Liniştea cărţilor nescrise, fluturii ce nu mai apar.
Treptat dispar şi eu, ce rămâne? Ce rămâne? Tu vei rămâne,
Iubită necunoscută, mereu te-am iubit fără cuvinte,
Dar nu ai fost o fantasmă, altfel de unde Poesia?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaudeamus

Zădarnic flaute cântă
În aste zile păgâne -
La vânt s-au dus aspiraţii,
Nimic nu rămâne...

În vânt şi uitare tot stând,
Cu zile grele, stăpâne -
Oricine, orice au trăit,
Nimic nu rămâne...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

În liniştea nopţii,
În timp ce dincolo de draperii omul doarme,
Pădurea proclamă:
"Eu sunt puterea
Extrasă de soare
Din inima pământului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Eu sunt puterea."

Stânca spune:
"Veacurile m-au ridicat ca pe un monument
Durabil până-n Ziua Judecăţii de Apoi."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Eu sunt monumentul."

Vântul urlă:
"Eu sunt puternic,
Eu despart cerurile de pământ."

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!