nemaiauzit

În Ispita de pe munte - retro satana - Iisus spune: "Împărăţia mea nu e din lumea aceasta". Asta-i nemaiauzit! Du-te în împărăţia Lui cu trenul sau cu racheta dacă poţi. Nu poţi! Înotăm în Univers ca mormolocii, şi lumea lui Hristos se situează transcendent ca-n Ispita de pe munte, în mod etern.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Eu m-aş fi aşteptat ca ea să rămâie deasupra morii de la iaz!) Cel mai frumos lucru de-acolo pentru mine erau poate iazul şi moara. Şi cred că, în adevăr, era un iaz foarte frumos. O bucată era lung şi trist, singuratic. O altă bucată, cu malurile pline de verdeaţă şi de copaci. Iar moara avea ceva nemaiauzit de misterios.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Superlativul roşu

Totul e de o grandoare
Fără margini şi libertate
In superlativul roşu
Orice cuvânt e nemaiauzit
Şi e nemuritor
Alfabet de dictator
Indică in preamărirea lui
Proiecte vidanjate din găndirea vizionară
Vede in el soluţia tuturor problemelor
Sânge pe caldarâm
E un nimic in megalomania
Pieţii cu tenori rugându-se
Intr-o religie a tuturor pentru o minune
Amăgeala neosuperlativelor
Ne-au ingropat şi mai adânc
In smârcuri ce inghit
Onoare, cinste, demnitate!

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXVIII

O, vin – în urmă pleci! Îndeplineşte
– copil eşti încă – dansul feciorelnic
în pura constelaţie ce dănţuieşte!
Am izbutit să depăşim vremelnic

nedesluşitul rost al Firii. S-a urnit
vibrând, când asculta cântând pe zeu.
Ai fost mişcată-atunci, dar ai simţit
înstrăinarea când la glasul lui Orfeu

un arbore-ncerca un pas cu tine.
Ştiai doar locul unde lira cântă
şi-n cumpăt nemaiauzit răsfaţă.

Atunci cercat-ai gingăşii depline
nădăjduind la sărbătoarea sfântă
să înfiripi a prietenului faţă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dolomite

Tu îmi atingi dolomitele
Cu un cântec de stele,.. nemaiauzit
In diez cu foc de meteorit
Pătrunzând cald şi adânc..
străfundurile
Cu izvoarele buzelor cireşii
Topindu-mi metalurile
In simfonii de gheizere roşii
Arcuindu-mi sinapsele
In curcubeie căprui de magmă
Răcorindu-mă in marea cristalină
Din jurul vulcanilor pupilă
Cu lavă de irişi...
Cu care îmi topeşti..
Rugina de la sarea vieţi
In aburi inlănţuiţi intr-un fuior
Ce erupe din noi
Străpungând nori
In galaxii de sudoare
Adormite in zori

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colastru de zâmbet

Demnitatea-ţi este
Neasemuită mireasmă
Cu feerie de fantasmă..
Şi ţine minte, nu e poveste

Femeie, căci îngeri-n arcade
Cu aripile o să aplaude
Misterul tău nedescoperit
Decât de un suflet primenit

Să-ţi fie giulgiu purpuriu
În ploi, ierni şi furtuni
Aprins cu focul inimii
În voalul tău străveziu

Înstelat, sclipind în bătăi
Pulsaţii quasare letale
Întunericului în văpăi
În fuior, părând de petale

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănţuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârşit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeaţi nebună, negreşit,
Când o vedeaţi mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliţi veşnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul şi mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Şi ce blestem - sălbatic şi amarnic!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănţuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârşit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeaţi nebună, negreşit,
Când o vedeaţi mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliţi veşnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul şi mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Şi ce blestem - sălbatic şi amarnic!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!