necunoscand

Sa nu ma iubeasca nimeni

ce e iubirea? e un sentiment profund
de care niciodata eu parte n-am avut
nu am imbratisat pe nimeni, si nu am sarutat
oricat de bogat sa fiu am sa mor sarac,
nestiind ce e iubirea, necunoscand dorul,
neiubind femeia, necunoscand amorul,
sunt pierdut in suferinta in nimicnicia mea,
ma simt o persoana rece, ma simt o persoana rea,
multe rele oamenilor, multe am facut
mai bine muream in ziua in care m-am nascut,
caci sunt o fiara rece cu chipul prea urat,
as vrea sa omor pe altul sau sa fiu omorat,
iar cel va avea norocul ca sa ma ucida,
indura-TE Doamne si ai de el mila,
caci imi curma viata pe care n-o mai vreau,
as vrea ca omenirea uitarii sa o dau,
moarte intunecata prea mult te iubesc,
sa nu ma iubeasca nimeni e soarta ce-mi doresc

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci în iarnă

Cernelurile umede ale zorilor se topesc în albastru.

Pe sugativa de ceaţă arborii

Par un desen botanic -

Amintiri crescând în cercuri concentrice

Noian de verighete.

Necunoscând avortul, nici murdăria înşelăciunii,

Mai sinceri ca femeile

Ei nasc fără chin!

Gustând doar vântul, nestatornicul vânt,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Sylvia Plath
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 1

Când omul va distruge poezia,
Când nu va şti să mai admire-o floare,
Când va uita ce este bucuria
Trăind anost printre calculatoare.
Când trupul lui vigoarea şi-o va pierde
Necunoscând plăcerea senzuală,
Când va uita de pajiştea cea verde,
Tânjind doar după lumea virtuală.
Când totul va fi goană după ştiinţă
Şi luată-n râs va fi teologia,
Când omul va uita de-a lui fiinţă,
Iubind fierbinte doar tehnologia,

Atunci eu sper să fiu în altă lume,
Să beau, să cânt şi să mă ţin de glume.

poezie de Octavian Cocoş (30 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi înviat Cristos

De n-ar fi înviat Cristos,
Zădarnic-ar fi fost credinţa
Şi omul, pururi păcătos,
Îngemănat cu suferinţa,
Prin lume şi-ar fi dus căinţa,
Necunoscând ce-i biruinţa
De n-ar fi înviat Cristos.
De n-ar fi înviat Isus,
Zadarnic ar fi fost Cuvântul
Ce pretutindenea s-a spus
Şi s-a-mpânzit cu el pământul, —
N-am fi ştiut ce-i Legământul
Şi veşnic ne-ar fi fost mormântul,
De n-ar fi înviat Isus.

Dar Domnul a-nviat din morţi
Şi-a arătat că învierea
Ce-a sfărâmat închise porţi,
E semnul vieţii şi puterea
Ce-aduce lumii mângâierea

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Votul...

... e "anal", "fă", "bietă"... o manieră a unora,
necunoscuţi, să-şi pună-n aroganţă semnătura
cu deget lins de tuş, pe-o coală de hârtie,
necunoscând de ce, sau cui, ce o să fie,
neştiind nici care-i chestiunea arzătoare,
ce-i aia logică... uitând strecurătoare
de-a cerne ce-i gunoi, ori mare prea vizibil,
vrând pentr-o clipă, el, şef s-aleagă, "aplauzibil",
că-i unica ocazie de a fi el, luatul în seamă,
măcar arar, băgat în ciorbă şi el, zeamă,
lungind prosteşte timp de-a fi pe mâna
la nevăzuţi, cum parte are şi Luna,
ce tot în noapte stă... şi-aşa vor fi şi ei,
meritând pe "degetul" ce-au lins; mişei, ehei,
actori de-o zi, ferchezuiţi nevoie mare,
fără habar... Vot de "alfa", biet iz are,
că mintea, cartea, ne sunt un blestem...
... şi-n fond, votanţi, popor... oare noi câţi suntem?"???...

... văleu, măcar s-or deştepta... barem?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu te cunoşteam

De nu te-aş fi văzut în Rai, mereu,
Bărbat fidel, cu ochi de chihlimbar,
Cu... capu-n nori şi mintea teleleu,
Zău, pe pământ, că nu te cunoşteam...

Băteam un vânt hoinar prin lumea toată
Şi viaţa mi-aş fi dat să te-ntâlnesc...
Priveşte-mă, iubite, înc-o dată
Şi forţă dă-mi, să pot să te iubesc!

Mă bucur că eşti singur la părinţi,
Că nu mai sunt alţi îngeri să te-ascundă
Când mă priveşti cu ochii tăi cuminţi,
Ce-n valul lor doresc să mă ascundă.

Iubite, eu, de nu te-aş fi avut
Şi n-ai fi fost ales dintre aleşii
Pe care prea târziu i-am cunoscut,
N-aş fi-nflorit în mine, ca cireşii.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

Din candelabre de cristal se-aude-o şoaptă,
E tânguitul unui vis aprins şi dus la groapă.
E liniştea ce vine după cea mai grea uitare,
Sau e blestemul unei iubiri ce încă doare.

Acum castele în ruină adună spirite din moarte,
Ce râd încă de noi şi de durerea ce încă ne desparte.
Treceam mai ieri pe-acolo făcând o sfântă cruce,
Necunoscând că azi blestemul singură l-oi duce.

M-ai învins durere şi mi-ai impus cu vicleşug uitarea,
Şi mi-ai luat tot ce-am avut tumultul şi visarea,
Acum mă lupt să fac cărări pe ele să pot merge,
Şi nu găsesc pe nimeni tristeţea să-mi deslege.

Aşteaptă-mă viaţă, ajută-mă în suflet să-ţi pătrund
Să uit durerea toată să-mi construiesc alt gând.
Să caut meritata şi mereu chemata-mi soartă,
Şi să încep cu toate-acestea viaţa înc-odată.

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai sigură decât speranţa

Privesc cu zâmbet
Şi tremur parcă,
Visez la noapte şi-n zori de zi sărut lumina
Că mi-este dată fără de merit
Făr’ datorii.
Miop prives în depărtare şi văd puţin din ce va fi,
Şi mă înşel,
Constat că altfel bate lumina şi umbra parcă
aruncă scenariul meu.
Schimbă decorul, chiar schimbă scena...
Uimit întâmpin necunoscuţi
Un nou vecin, o nouă vorbă... cine eşti vere?
Nu te cunosc nici din vedere.
Aşa rămân în urmă: poze
Album lângă albun pe raft.
Pe unul scrie un an anume, pe altul cifra a crescut,
Şi numai ştiu prea multe-anume
Pe toate scrie acum trecut.
Şi mâzgălesc acum o poză, cu vorbele ce-mi curg din pix
Căci roata se învârte încă iar limbile arată fix.

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să se fi "stricat" Busola?

Cuvântul scris e-a Tatălui din cer scrisoare, trimisă nouă celor jos de pe pământ,
Busola pelerinilor care-au pornit pe drumul ce duce-n patria de sus, în cerul sfânt.
Dar cât de curioasă e de-atâtea ori busola, că-ţi vine tot să crezi că-i eronată,
Căci tocmai când te-aştepţi cel mai puţin, atunci primeşti un fel de pedepsire drept răsplată.
Păi să vedeţi: din doisprezece fii ai lui Israel, Iosif a fost şi fiu, şi frate cel mai bun din toţi.
Ceilalţi ai lui s-au dovedit a fi până la urmă răi şi ca fii, răi şi ca fraţi - şi pe deasupra hoţi şi mincinoşi.
Şi într-o zi, îl cheamă Israel pe Iosif şi îl roagă: "Te du în câmp la fraţii tăi şi-mi adu veşti;
Ei sunt plecaţi cu turma la păscut de multă vreme; mergi dar, te rog, şi vezi cum îi găseşti".
Iosif n-a stat la gânduri, nici să-şi facă socoteala la drumul lung şi soarele fierbinte din pustie.
Căci el iubindu-şi deopotrivă tatăl lui şi fraţii, tot ce făcea legat de ei făcea cu bucurie.
Şi-acum priviţi: răsplata Domnului pentru-altruismul lui e-o groapă cu noroi. Apoi, urgie,
Vândut ca sclav la nişte trecători călări pe drum, o ceată de ismaeliţi, de negustori.
Dar bine, Doamne, nu Te supăra că-Ţi facem întrebare: aşa cinsteşti Tu pe copiii Tăi ascultători?
Şi în sfârşit, ajunge sclav la domnul Potifar. Aici din nou, se dovedeşte credincios în ascultare.
Anii-au trecut şi Iosif e de-acum un tânăr chipeş, căruia doamna Potifar îi da mereu târcoale.
A încercat tot ce i-a stat ei şi în gând, şi-n minte, dar nu i-a reuşit deloc să-l tragă la curvie,
Căci chiar de nu erau evrei să-l urmărească-acolo, sfinţenia-i era lui Iosif totuşi vie.
Şi într-o zi, cucoana Potifar, pândind prilejul, îl prinde pe evreu să-l tragă iară;
Dar ce credeţi că face-atunci tânărul Iosif? Îşi lasă haina-n mâna ei şi fuge-afară
Plin de nădejdea sfântă şi îndreptăţită a unei răsplătiri, dar mai ales o-ncurajare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!