napustit

Inimal

Pe aici a trecut piatra vântului
Buza pustie tăcerea cuvântului
Ca şi cum mi-ar fi fost fără tine
Ranele înmulţite la şapte adâncuri

Pe aici a trecut negru de înger
Bătăile inimei tulburând vrie-i
Înrodind uscăciune din fructul
Năpustit humei cu àripa deasă

Şi-au vorbit ploile de vipii văzute
Căzute înaltului peste-un cer părăsit
Îmbrăcat în piele de flori
Şchiopătând de prea vesel un verde.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cânt

Vrei sau nu a mă iubi, eu cânt
Balada omului îndrăgostit,
Umblând prin anotimpuri, travestit
În ploi, zăpezi şi iarbă pe pământ

Şi botezată-n sacru legământ
De păsări care m-au adăpostit,
Vrei sau nu a mă iubi, eu cânt
Balada omului îndrăgostit,

În zgomotul de ram sub talpă frânt,
A vântului ce-n zări a năpustit
Chilia cu călugări ce-au postit...
Pe patul din licheni, loc de frământ,

Vrei sau nu a mă iubi, eu cânt!

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuib

S-a năpustit cu aripile
o fărâmă de pene,
de puf,
din văzduh,
dintre vile...
Şi din nou,
reîncepe partidă
cu năduf,
mă atacă,
îmi zgîrie gene, sprâncene,
făptura
splendidă...
O revăd atât de firavă, miniatura;
privirea-i cu ochi de piper,
din ce-are culcuş un căuş,
cred că-i unul de pluş;
mâl cu fire de fân din ceaier.
Am prins-o în poză
de-album;
o am lâng-o roză,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul Dianei

Ţi-am smuls singurătatea
Din colţurile sufletului tău
Şi-acum, spune-mi te rog...
cât e ceasul?

Din zori, am înşfăcat răcoarea dimineţii
Şi ţi-am pavat patul în care stai tolănită...
Tu mi-ai sădit câteva minute...
Orologiu se pierdea în erori.

S-au prelins orele ca valurile Niagarei
Şi toată pororoca din mine te-a năpustit
În tihnă
Din toate izvoarele.

Mai spune-mi, te rog,
cât e ceasul?

Mai spune-mi
o şoaptă,

[...] Citeşte tot

poezie de Antonio Ciprian Corneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu genunchii pe lespezi

Împrejur, parcă nimic nu mai este al meu
când ţi-ascunzi în grabă, privirea.
Caut muzica unui timp, în care
oraşul ne-mbrăţişa cu aripi de înger
Cât să mai ascud ploile reci şi zăpezile
ce s-au năpustit între noi?

În cămara ascunsă, cu genunchii pe lespezi
i-am jurat mamei că voi gusta fericirea.
Păsări albe îmi vorbesc de pe umeri
despre ochi rătăciţi.
Şarpele casei mă strigă pe nume...
din leagănul de iederă
mi-arată dansul cu o mie de feţe
şi gura-i flămândă
muşcând din perete.

poezie de Violeta Pasat
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între oameni

pe pat cărţi, scrise, nescrise
pe masă sticle
azi toate goale
pe jos scrum de ţigară şi cioburi murdare
din anii trecuţi, petrecuţi
în pat forme diforme ale unui vis proscris
pe pernă doarme tăcerea, lacrima şi durerea
ale unui om ce a crezut odată în oameni
cercetez aşchii de gânduri sub securea cuvântului
în ţipătul luminii ce s-a năpustit în casă
trăind între două lumi
obosit de căutări, de gânduri zbuciumate
cuvântul a învăţat arhitectura patului
a uitat apoi să mai plece
în singurătatea simţurilor rănite
găsesc alte tăceri
pe un cearceaf pătat de timp
răvăsit de trupuri flămânde
mă opresc în prag
privesc şi strig

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de toamnă

Arde focu-n sobă, frigul dă năvală
căţărat pe vântul năpustit din munţi,
te aşezi pe scaun, cu motanu-n poală,
stând la gura sobei, torsul i-l asculţi.

Şi priveşti tăcută flacăra tăiată
printre lemne arse peste vechi tăciuni,
iar în hornul sobei parcă-auzi deodată
cum citeşte vântul mii de rugăciuni.

Te gândeşti la mine, cel rămas afară
ud în ploaia rece si bătut de vânt?...
Am plecat de-acasă, vreau s-ajung deseară,
stând la gura sobei vraja să-ţi ascult.

Ah, ce vijelie!... casa ta-i departe,
nu zăresc pe nimeni, locul e pustiu,
cineva anume parcă ne desparte,
plouă-n duşmănie, s-a făcut târziu...

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de toamnă târzie

Arde focu-n sobă, frigul dă năvală
căţărat pe vântul năpustit din munţi,
te aşezi pe scaun, cu motanu-n poală,
stând la gura sobei, torsul i-l asculţi.

Şi priveşti tăcută flacăra urcată
printre lemne arse peste vechi tăciuni,
iar în hornul sobei parcă-auzi deodată
cum citeşte vântul mii de rugăciuni.

Te gândeşti la mine, cel rămas afară
ud în ploaia rece si bătut de vânt? –
am plecat de-acasă, vreau s-ajung deseară,
stând la gura sobei vraja să-ţi ascult.

Ah, ce vijelie!... casa ta-i departe,
nu zăresc pe nimeni, locul e pustiu,
cineva anume parcă ne desparte,
plouă-n duşmănie, s-a făcut târziu...

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de toamnă târzie

Arde focu-n sobă, frigul dă năvală
căţărat pe vântul năpustit din munţi,
te aşezi pe scaun, cu motanu-n poală,
stând la gura sobei, torsul i-l asculţi.

Şi priveşti tăcută flacăra urcată
printre lemne arse peste vechi tăciuni,
iar în hornul sobei parcă-auzi deodată
cum citeşte vântul mii de rugăciuni.

Te gândeşti la mine, cel rămas afară
ud în ploaia rece si bătut de vânt? –
am plecat de-acasă, vreau să-ajung deseară,
stând la gura sobei vraja să-ţi ascult.

Ah, ce vijelie!... casa ta-i departe,
nu zăresc pe nimeni, locul e pustiu,
cineva anume parcă ne desparte,
plouă-n duşmănie, s-a făcut târziu...

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, tot mai trişti, castanii...

Ci, tot miroase-a ploaie - dar ploaia e departe,
În târg, se zbate-un clopot, vestind o nouă moarte...
Au înflorit castanii – dar trist şi abătut –
Şi peste ei, tristeţea, ca fumul, a căzut.

Castani-aceştia tandri şi atât de maiestoşi,
Azi, nu-mi mai spun nimica, deşi-au rămas frumoşi;
Sub floarea lor ciudată – de candelabru întors
Cândva, în copilărie, cuminţi visări am tors...

E-o primăvară tristă, ce doar arar zâmbeşte
Şi simţi nesiguranţa în aer cum pluteşte...
O pasăre buimacă s-a năpustit în geam,
Zvârlită-n vânt sălbatic, de-un frânt, dar verde ram.

La fel, se zvârl speranţe, din suflete vioaie –
Ce repede se frâng – de nu pot să se-ndoaie
Sub buimăceala lumii, sub rătăcirea ei,
Ce tot mai greu apasă - cu dezinvolt temei.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!