mirositor

Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor.

Solomon în Biblia
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândiţi-vă ce fantastic îşi imaginează religia lumea cealaltă: paradisul în care totul este uşor, suav şi plăcut mirositor, unde liniştea şi calmul sunt desăvârşite şi definitive; infernul unde totul e întunecat şi sufocant, fiinţele sunt desfigurate de suferinţăşi lipsă de speranţă.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o primă floare, încep toate primăverile! Care bucurie poate fi mai mare, când dacă mergi printr-un lan nesfârşit de scaeţi şi buruieni, rău mirositor, vezi lucind în soare o floare şi simţi adierea parfumului ei? Poţi fi atât de fericit, ca în momentul când cel ce stă mult sub apă, iese la suprafaţă şi trage prima gură de aer, cu faţa spre soare şi cu ochii lăcrimând a viaţă. Poţi fi atăt de fericit, ca cel ce mult timp nu a avut parte de lumină sau nu a ştiut cum este "lumina" niciodată. Să ne bucurăm de prima floare, de aerul vieţii curat. Să ne bucurăm de lumină!

Viorel Muha (februarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavară

Miroşi a flori de primăvară,
A brânduşă, a tămâioară.
Căldură emani prin orice por,
Să-mi aline al meu dor:
Dor de copaci înfrunziţi,
Dor de ghiocei pitici,
Dor de păsări cântătoare,
Dor de ploi trecătoare,
Dor de soare strălucitor,
Dor de liliac mirositor,
Dor de râsete pe câmpii,
Dor de viaţă, copilării.

Miroşi a linişte, a iubire,
Gânduri bune şi fericire.
Emani prin pori doar bunătate,
Primăveri îndepărtate.
Privirea ţi-s copacii înfrunziţi,
Ghiocei abia înfloriţi
Zâmbetul străluceşte-n zare,

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Monica Burtea
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a desfăcut din mugur, într-o dimineaţă caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, şi apropierea nopţii o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte şi să aştepte, aţipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, şi toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulburatorul vis

Acest pamânt mirositor si lacom
Cu trasnetele lui ucigatoare,
Fara belsug si fara adaposturi,
Acest aform abandonat de Soare
Care sub talpa înca arde
Si a pacatuit cu Luna,
În care ne-ngropam pe rând
De-a pururea si-ntotdeauna
Acest pamânt fara culori concrete,
Golan rostogolit prin constelatii,
Cu gravitatia legata-n glezna
Si cu atât de relative spatii.

Acest pamânt fara culori si gust
Pe care iarba verde sângereaza
Si când simtim ce-i zborul, si zburam
Aripile din umeri le reteaza.
Sa fiu rotund si nu ma multumesc
Muscând din el, flamând, a câta parte?
Parintii mei, cugetatori, au curs

[...] Citeşte tot

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămara în care intrară era aşa de mândru împodobită, încât bietul cioban se mira cum o să calce el pe velinţele şi scoarţele alea scumpele ce erau aşternute pe jos. El se ciudi şi mai mult când văzu pe fiul de boier mare că intră şi calcă fără milă peste dânsele, ca şi cum ar fi fost cine ştie ce zdrenţe. Păreţii erau albi ca laptele şi cu nişte vărgi de aur. La ferestre erau nişte perdele de mătase d-aia bună şi groasă, întinse pe nişte drugi de aur. Pe lângă păreţi, nişte laviţe şi o masă de lemn mirositor, lucrate cu meşteşug. Paturile era de o parte şi de alta ale cămării şi cu un fel de oranist dasupra, numai de mătăsărie d-aia buna, înmuiate în fir, aşezate pe patru stâlpi lucraţi ca melcul şi cu nişte dungi de aur. Aşternutul era de nişte pânză albă ca zăpada şi subţire de s-o spargi cu limba. Perina de cap era îmbrăcată cu pânză de borangic de cea mai aleasă. Ciobanul intră cu sfială. Abia călca, ca să nu strice velinţele. Se puse binişor în pat ca să nu se mototolească albiturile. Iară fiul de boier, cum intră, se aruncă pe un pat, parc-ar fi fost la dânsul acasă, şi se tolăni. După ce se stinse luminarea, ciobanul începu a ronţăi la floricele prin întuneric.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târâtură de naţie în sfântă de ţară

Nu-i deloc nouă hâda ruşine a spurcăciunii
Ce-mprăştie excremente împuţind harul lumii,
Dar parcă n-a mai fost în istorie o altă
Mai laşă, vanitoasă (la greu, te lasă baltă)
Şi fură şi se plânge că n-are bani de trai
Şi munca o urăşte, vrea traiul pe vătrai
Cerşind la infinit sponsor-izări... Temei
Având lenea de gaj, "full"-tâmpă de idei...
Politica o face doar prin trădări, ruine
Din cei de jumulit... Răul altuia îi e bine!
E pururea avidă, ca-ntr-un război civil,
Să-şi pună însăşi piedici, să-şi crescă pe copil
În cultu-escrocheriei, al şcolii păcălite,
Al furtului de-averi, de case neplătite....
Căci Terra îi e datoare să îi plătească dări
Ce-nfaşcă de prin bănci, visând falimentări
Să scape, ipocrita, făcându-şi legi nedrepte
Şi masochistic râde detronând vechi percepte
Ce alţii au tot clădit, cast, în naivitate
De vorbe strînse-n mână şi odă la dreptate!?...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miradoniz

Miradoniz avea palat de stânci.
Drept streşină era un codru vechi
Şi colonadele erau de munţi în şir,
Ce negri de bazalt se înşirau,
Pe când deasupra, streşina antică,
Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt,
O vale-adâncă ce-ngropa în codri,
Vechi ca pământul, jumeta din munte,
Mâncând cu trunchii rupţi scările negre
De stînci, care duceau sus în palat
O vale-adâncă şi întinsă, lungă,
Tăiată de un fluviu adînc, bătrân,
Ce pe-a lui spate văluroase pare
A duce insulele ce le are-n el ­
O vale cât o ţară e grădina
Castelului Miradoniz.
Iar în castel de treci prin colonade,
Dai de înalte hale cu plafondul
Lor negru strălucit şi cu păduri
De flori. Păduri cărora florile

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demonism

O raclă mare-i lumea. Stele-s cuie
Bătute-n ea şi soarele-i fereasta
La temniţa vieţii. Prin el trece
Lumina frântă numai dintr-o lume,
Unde în loc de aer a un aur,
Topit şi transparent, mirositor
Şi cald. Câmpii albastre se întind,
A cerurilor câmpuri potolind
Vânăta lor dulceaţă sub suflarea
Acelui aer aurit.
Acolo stă la masa lungă, albă,
Bătrînul zeu cu barba de ninsoare
Şi din păhare nalte bea auroră
Cu spume de nori albi. Şi îngeri dulci
În haine de argint, frunţi ca ninsoarea,
Cu ochi albaştri cari lin lucesc
Şi-ntunecat în lumea cea solară,
Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi,
Îi mângâi' barba lungă, -şi razim' capul
De umerii bătrâni cuprinşi de plete.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!