manzul

Mânzul

Saltă mânzul în joc, saltă-n ocolul bătut.
Ca puii de lebădă - negru era. Ca ogorul.
În curând va fi alb cum e norul.
Sub pavăza Sfintei Miercuri născut.

Spulberă colbul ogrăzii, şi-arar
când l-adie aromele humei
şi-aduce aminte de laptele-amar
ca frunza de salce, al mumei.

Din carte adulmecă lung spre nu ştiu ce-nalte poieni.
Şi iarăşi spre vatră se-ndeamnă, la jaruri.
Argintul din care-i voi bate potcoava
doarme încă în munţi apuseni.

Câteodată, cu stranii nechezuri,
el se deprinde pe câmp de mohor,
şi-mi pregăteşte, vestindu-mi-l,
biruitorul, mult aşteptatul, ultimul zbor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stare zen

Mă încearcă o stare Zen, o linişte
albă ca privirea orbilor
v-am spus: mânzul se naşte în afara
iepei, vorbele bietele se nasc în afara
gurii, numai inima e înăuntru.

poezie de Mihai Duţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezară copilul şi îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinţi. Copilul crescu şi se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de cinci, parcă era de cincisprezece, şi de ce creştea, d-aia se făcea mai frumos şi mai drăgălaş. Darămite de învăţat? Învăţa ca nealţii pe lumea asta albă. N-apuca să auză de la dascăl ceva, că el învăţa mai din adânc decât dascălul. Şi astfel ajunsese de poveste. Unii zicea că ştia carte până în glezne, alţii zicea că până în genunchi, iară alţii, până în brâu. De m-ar fi întrebat pe mine, eu le-aş fi spus că ştia carte până în gât. Dară fiindcă nimeni nu m-a întrebat, iacă tac şi eu din gură ca un peşte, şi nu mai zic nimănui nici pis! Astfel fiind, într-una din zile ce-i vine drăcosului de copilaş, că numai încălecă pe mânzul lui, şi mi ţi-i dete călcâie; iară mânzul, carele şi dânsul crescuse de se făcuse un cârlănaş zburdalnic de n-avea astâmpăr, o rupse d-a fuga cu băiat cu tot, şi duşi au fost până în ziua de astăzi.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucefal

Aleargă mânzul nostru, ba zvârle, se cabrează,
Goneşte nebuneşte şi sare peste tot,
Cât timp stăpânu-nvaţă cu însuşi Aristot,
Dar când la dânsu-l cheamă, pe loc îngenunchează.

Un animal din soare, o splendidă făptură,
Născut sub zodii faste, ca un trimis divin,
Crescut în Macedonia pentru măreţ destin,
Ne-nduplecat primeşte, un singur frâu în gură.

Încremenea cu teama de umbra-i pământească,
Dar ne-nfricat se-arată în aspre bătălii,
Unde un rege mândru-l va duce prin câmpii-n
Adâncurile Persiei, voind s-o cucerească.

Când Marele-Alexandru pe Bucefal îl pierde,
În crâncene războaie, el, un mormânt-oraş
Poruncă iute-aruncă să-i facă de sălaş,
Tovarăşului care nu-i chip să-l mai desmierde.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva maxime ale lui Hafiz

I
Dacă seara-n serai Tânărul cade-n contemplare lângă-un havuz,
Se testează căutându-şi pacea, numărând hurmuz după hurmuz?
Dacă Ea-i plăcută privirii, ce-ar putea Tânărul spune oare?
"Iată,-i bucuria ochiului, daţi-mi astăzi mie-această floare!"

II
Într-adevăr, după ce moare, kafirul* e scutit de-a iadului osândă
Dacă se-mprumută de la muslimi cu şaizeci la sută pe-an dobândă.

III
Nu punem cataplasme fierbinţi când avem bursati*? Inima afectată,
Când eşti respins de-o fată,-i vindecată fiind respins de altă fată.

IV
Loialitatea prietenilor, iubirea soţiei şi, la pian, noi refrene –
Câte dintre cele trei vor mai fi lângă tine la sfârşitul verii indiene*?

V
Cine-s conducătorii Indiei – în faţa cui genunchii la pământ să pun?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!