Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

garda petru

Poezii despre garda petru

Rezultatele următoare se referă la oricare dintre termenii căutați. Pentru rezultate care includ toți termenii, se poate efectua o căutare strictă.

Rezultate pentru garda petru în creații poetice, în ordinea relevanței și a calității:

Petru Ioan Gârda

Replică la replica Violettei Petre la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Căci nu e o toamnă cum este oricare,
E toamna bizară, ciudată, în care
Revii către mine cu dragostea ta.

În sufletul meu este chin și dezastru,
Se vede că-n apele mării te scalzi,
Când ochii tăi tandri și umezi, și calzi
Mă-mbracă de sus până jos în albastru.

Mă simt ca-n furtună pe crâncene ape,
Mi-e toamnă, iubito, mă sperii cumplit
Și gândul îmi strigă "de ce-ai mai venit?"
Și inima-mi urlă să vii mai aproape!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ion Florin Vasilescu

26 martie, a 66-a primăvară

(lui Petru Ioan Gârda, de ziua sa)

Ce viscol, frate, ce ninsoare,
Covid, călăul prea temut?
Azi este zi de sărbătoare
Când Petru Gârda s-a născut!

Niciun taifun, nici pandemia
Sau vrun apocalips divin
Nu ne umbrește bucuria
De-a declanșa potop... de vin!

În țară toți să chefuiască,
Mulți ani lui Nelu să-i dorim,
Mult umoriștii să trăiască
Și cei pe care îi iubim!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Replică la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

Nu-i toamna aceasta la fel cum era -
Iubite - nflorește din nou liliacul,
Se-ncurcă în stele și-n noi zodiacul,
Se-aprinde în cer pentru noi înc-o stea.

Nu-i vreme de chin, când în ochi mă privești -
Albastrul te cheamă-n poeme de vară,
Le am toate-n mine, chiar dacă afară
E toamnă. Tu vino, să-mi fii cât mai ești!

Că vin eu, sau tu și că-i toamnă în noi,
Nu-i nicio problemă, de-om fi împreună;
Ne-om ține în brațe sub clarul de lună
Și prin anotimpuri vom trece-amândoi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Ioan Gârda

Replică la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Ce nu mi se-ntâmplă, se pare, doar mie:
Aproape mi-e teamă să scriu poezie,
Căci stropii tânjesc după replica ta.

Un șarpe albastru și lung mă-nconjoară,
Mă strânge, mă-mpinge cu forță la vale,
Visez un moment că sunt brațele tale,
Apoi văd că-i toamna, ciudată, bizară.

Și totuși, mi-e cald încă gândul - și scrisul,
M-agăț de iubire ca timbrul de plic,
Sperând să mai țină fiorul un pic
Și-odată cu el, să continuie visul...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Ioan Gârda

Colind

Haideți, gazde, nu dormiți,
e magie!
Vremea e să vă treziți
... din beție!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Replică la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva!
Și cred că, era și firesc să se-ntâmple,
Când simt poezia cum plouă pe tâmple
Și buzele-mi murmură replica ta.

În brațele toamnei mă legăn și eu,
Visez vinovat, că sunt brațele tale.
Dar, când mă lovește un vânt în rafale,
Abia te zăresc, ca un trist imprimeu.

Și totuși mai pot să te-aduc lângă mine,
În versuri de dor te alint și te chem.
Că, n-ai să m-auzi, ca și tine, mă tem-
Hai, spune-mi, cum, toamna, s-o fac de rușine?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Ioan Gârda

Sunt berbec finuț, de rasă,
Blând ca soț, supus și-apoi,
Când mai scap și eu de-acasă,
Oi, oi, oi, oi, oi, oi, oi!

catren de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Ioan Gârda

Pentru dame e târziu,
Epigrame nu mai scriu,
Cu copacii iar e bai...
Dar escaladez bonsai.

catren de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Leliana Rădulescu

Petru Ioan Gârda și Nicolae Bunduri

Iubiții mei, Ioan Gârda și Bunduri,
Știți că m-atrageți precum un magnet;
Unul, cu nesaț, soarbe... de-ale gurii,
Altul e al copacilor poet!

Mă fermecați cu vorbe și cu stihuri,
Chiar la distanță, slăbiciunea-mi crește,
Voi sunteți ale epigramei duhuri,
Chiar umbra-n ochii voștri, strălucește!

N-am cum rezista farmecelor voastre,
Oricât aș fi eu de nepăsătoare,
Aș merge până-n zările albastre!
Rămân, pe veci, fidelă-admiratoare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Ioan Gârda

Dor

ca niște lacrimi,
mugurii,
ca niște boabe de rouă...

nu te-am uitat,
femeie,
cum să te uit?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook