freca

Pentru că sunt o femeie care înţelege, mi se cere să înţeleg totul, să accept totul... Am încetat să-mi fac griji. Mă las pe spate şi îl iubesc pur şi simplu şi am parte de atâta dragoste din partea lui, cât să-mi justifice întreaga existenţă. Mă bâlbâi când îi pomenesc numele. În fiecare zi este un bărbat nou, cu adâncimi şi sensibilităţi noi... El e bărbatul pentru care aş freca podelele, pentru care aş face cele mai umile şi mai înălţătoare lucruri. Suntem mai mari împreună.

Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului se făcea că ascultă, dară tăcea într-însa şi râdea înfundat. Vezi că ştia ea ce ştia. Grădinarul, daca se întoarse de la biserică şi văzu frumuseţea aia de grădină ce făcuse calul argatului, se tot freca la ochi şi nu-i venea de loc să crează. Asta să fie grădina, ori ba? şi credea că a rătăcit prin altă grădină. Nu o mai cunoştea. Şi, văzând pe argat, îl întrebă despre acea schimbare; iar argatul îşi cerea iertăciune, spuind că el a făcut ceea ce învăţase de la stăpânu-său. Darămite când văzu împăratul? Scoase şi dete o pungă de bani grădinarului, pentru că-i făcuse o grădină, de nu se mai găsea ca asta la nici un împărat.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mama în tomberon

mă născuse târziu într-un spital din provincie
legase două trei scutece peste zilele care ne forţau să rămânem
eu eram un punct în universul coşmarurilor ei
mă pregăteam să zbor peste spinarea pământului
din ochiul stâng îmi curgea irisul
pe faţă aveam o hartă în şapte colţuri
lângă pat se cuibărise o ciudăţenie
îşi freca botul şi mirosea ca naiba
un medic bătrân a spus că viaţa depinde numai de mine
priveam în gol cu celălalt ochi
pe tavan desenase timpul câteva linii perfecte
mama se aşezase între prima secantă
o figură destul de întâlnită
marginea universului meu era trasată cu puncte de suspensie
un tub imens străbătea sudul inimii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mama în tomberon “mă născuse târziu” (Începusem la o vîrstă destul de înaintată să mă lansez în poezie) ” [...] | Citeşte tot comentariul

Calul plângând

Calul plângea. Era deja seară.
În spatele casei grânele aşezate în stog scânteiau
lumini ieşeau din ele
încât cu inima uşoară cu greu ai fi trecut
pe sub acoperişul uscat de arşiţă.

Calul plângea. Cine a observat nu mai ştiu
Toată familia a părăsit veranda
alergând în livadă unde rezemat de gard
calul nostru plângea

Şi i-au sărutat calului nările
i-au prins în coamă funtiţe şi pene de păun
Ovăz şi trifoi i-au pus la gură
cineva i-a adus o jucărie dar calul
n-a vrut să se joace
a dat-o de-o parte cu capul plângând

Atunci au început să-i cânte psalmi
cântece de război Au încercat să se apropie

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci îi spuse cine era duşmanul care voise să-l răpuie. Şi ca să se încredinţeze de adevărul celor spuse de dânsa, îi dete putere să se facă porumbel şi să se ducă să vază cum zmeul chinuieşte şi pe mă-sa. Voinicul se făcu porumbel şi ajunse într-un suflet la casele unde şedea mumă-sa. Când colo, ce să vază? Se frecă la ochi ca să se încredinţeze de sunt aievea cele ce i se înfăţişa, sau năluciri. Zmeul, carele cu şoşele, cu momele nu putuse da în cap pe muma voinicului şi a se planisi lui, acum o pusese la chinuri. O legase cu o frânghie de mătase roşie, o ţinea nemâncată şi cu ochii în soare. El voia să o omoare tocmai când voinicul ajunse în chip de porumbel. Se dete de trei ori peste cap, cum îl învăţase zâna, şi se făcu om cu sabia goală în mână. Şi cât ai zice mei, făcu mici fărâme pe necuratul de zmeu, bala dracului. Scăpă pe mumă-sa de la chinuri, şi, viind zâna, îi dete de bău niţică apă vie. Cum bău, văzu că se însufleţeşte şi se simte voioasă ca un om plin de sănătate. Apoi voinicul se însoţi cu zâna, şi trăiră câte trei un trai plin de fericire şi de îngăduinţă până la adânci bătrâneţe.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crima din Şoseaua Ştefan cel Mare

ieşisem de la scala sufocat de stele, năclăit de stele
muşcat de păienjenii galbeni stelari
era toată bolta stea langa stea
şi stanioluri, cioburi, celuloide şi peruzea
zornăiau, pâlpâiau, era atât de scântâietoare zăpada
încat nu mai puteai să mai ştii care sunt stelele şi care e strada.
la fondul plastic, spre romană, stelele din ce în ce mai apoase,
microbi transparenti, cu protoplasmele de matase
se-mpiedicau de vitrine, se xeroxau pe capote
se ştampilau pe feţele costoboce, cumane şi vizigote,
fete fantastice de pietoni.
era întuneric plombat cu neon.
eram azuriu, ameţit.

- pardon, nu ştiţi cât e ceasul? vă rog frumos!
în jur, pustiu, case şi garduri.
palide strângeri de inima. echipament sportiv, stilouri şi ceasuri.
nelinişti, extaze, iar străzile - râme, cobre, năpârci.
cine putea să întrebe?
cine mi-a pus drugi de gheaţă pe ochi? tu eşti, bebe?

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!