fluturare

Fluturare de aripi în frig

ascunde-te în singurătatea ninsorii,
povara unei depărtări se împarte la doi,
pe obrajii tăi sunt urmele amândurora,
a trecerii prin închisoarea iernii,

acum oamenii de zăpadă au devenit
mai empatici
decât cei adevăraţi,
acum,
oamenii îşi caută inimile îngheţate
prin cenuşa caselor,

în iarna inchiziţiei absolute,
lacrimile sunt prohibite,
poţi plânge cu ceara fierbinte
a lumânărilor aprinse de Crăciun,
poţi plânge trecerea anilor
de fum
pe umărul meu translucid,

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastorală

Turmele păscând, de ţărm au dat,
Plaja s-a umplut de căcăreze
Ca şi oile bazilica au rezemat
Răget de măgar, sus pe metereze

Corăbii iar dispar în Necuprins
Dinspre catarge fluturare de maramă
Pe stradă felinare-astre s-au aprins
Fluier de stână îndărăt le cheamă

parodie de Constantin Ardeleanu, după Leonid Dimov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi când Marea-ar trebui să se despartă

Ca şi când Marea-ar trebui să se despartă
Şi să se ivească-o altă Mare,
Iar din aceea – încă una – care
Ar face din toate trei doar o părere,-o fluturare –

O succesiune de mări –
De ţărm nevizitate –
Ele însele hotar de mări –
Eternitate – toate –

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om crud

Sunt un om crud
şi crudă-mi e
trăirea
şi crudă-n veci,
iubirea! Lăsat-am ieri,
în fluturare
o mână caldă-n depărtare,
călcându-mi inima-n picioare!
Îmi striga:
stai şi nu pleca!
Dar eu striveam
sub talpa mea
a mia oară...
inima.
Îmi strigă astăzi
că o doare... N-o crede
drumul plin de sare
ce duce astrul
la culcare!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ionic

Faptul că le-am dărâmat statuile,
că i-am alungat din templele lor,
nu înseamnă deloc că zeii sunt morţi.
O, pământ al Ioniei, ei încă te iubesc,
sufletele lor îţi păstrează încă amintirea!

Când zorii unei zile de august se trezesc deasupra ta,
aerul este impregnat cu viaţa lor,
iar din când în când o tânără figură eterică,
indistinctă, într-o fluturare rapidă,
planează deasupra dealurilor tale.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copila mea

Copila mea cu nume de-nţelept
Amarnic reuneşte ea braţele la piept,
Se-ndreaptă şi priveşte spre-o rază nevăzută,
Şi speră-n aşteptare cu vorba ei tăcută.

Alunecând în tihna cu care se-nconjoară
Ea strânge-n dinţi odihna, mişcarea-i o comoară,
Pătrunde cu-al ei umblet o lume de fantasme,
Şi evocând durerea, creează alte basme,

Se-aruncă-ntr-o vâltoare şi susură în şoapte,
Pluteşte peste ape şi zboară-ncet în noapte,
Dislocă cu privirea înalte umbre-n munţi
Şi aduce lumina pe arcuite frunţi

Legând acum cu mâine, adulmecând trecutul
Şi zămislind iubirea şi lupta şi sărutul,
Gonind o fluturare de temeri şi neştire,
Ea îşi dansează viaţa intens în fericire.

poezie de Laurian Taler din So many words (1 august 2010)
Adăugat de Laurian Taler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa Sulamitei

Fetiţă tuciurie, Sulamita,
în somn domestic mă cuprizi de coastă
când surâzând îţi scapăr dinamita
din sânul preadivin al dumneavostră

şi te iubesc la mic dejun pe tavă
sorbindu-ţi ceaiul negru din adidaşi
amestecat cu frunze şi otavă
pe care la-nserat, pe şest, omida-şi

plineşte pofta grea de fluturare
şi ne revarsă raiul peste faţă,
piele de înger creşte-n fiecare-
cum să o porţi te scoală şi învaţă

fetiţă tuciurie, Sulamita,
ce-n somn domestic mă cuprizi de coastă
şi surâzând îţi scaperi dinamita
din sânul preadivin al dumneavoastră.

poezie de Cristian Bădiliţă din Poeme pentru păsări şi extratereştri (2007)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec (7)

Inima se vărsa printre coaste,
sufletul cădea în fluturare.
Se ţineau de inelare, mîinile noastre,
într-o veche, grea înserare.
Eu mă rugam la umărul tău,
mă rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Mă rugam astfel, mereu,
pînă se-năspreau secundele noastre.
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-şi curmau asupră-ne zborul
secundele dîndu-se tuturora.
Astfel ne trecea viaţa, astfel muream,
deveneam transparenţi, de gheaţă.
Priveliştea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastră verticală de viaţă.
Numai păsările lovindu-se, foarte mirate,
în noi îşi vărsau zborul.
Eu mă rugam în cuvinte ciudate.
Tu erai piatra, tu erai norul.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laudă ciobănescului Collie

Era o căţea micuţă, curată şi fluidă –
Chiar şi conversaţia cu ea se păstra la minimum:
Te întâmpina cu plecăciuni, nu cu lătrături entuziaste.

Fii ei se înălţau monumental desupra ei,
Dar făceau ceea ce ea le cerea. Cu timpul, fiecare a încărunţit,
Până acolo încât păreau bunicii propriei lor mame.

Odată, pe când recupera o oaie răzleţită, pe o zi ploioasă,
Am remarcat că nu se udase. Pollóchan a spus " Ah,
E nevoie de un strop foarte precis pentru a o atinge pe Lassie."

Pe feribot se comporta pe ca un adevărat lup de mare.
Lua foc ceva? – ea era prima de partea cealaltă.
Se scurgea prin garduri ca o fluturare de vânt negru.

Deodată, a ajuns bătrână şi bolnavă şi infirmă...
Mi-a fost milă de Pollóchan când a luat-o în braţe la plimbare
Şi i-a pus apoi ţeava puştii în spatele capului.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa perimată

dimineaţă perimată intră între pereţii calzi,
forme de incertitudine atârnă de tălpi,
din rochie ies ifose ce nu încap în şifonier,
realitatea se arată dincolo de prag colorată de toamnă.
resimt reculul ceasului pornit pe neoprire,
limanul promis pare un crater cu o străbatere prin mâl.
ascult harfele crengilor într-o margine de geometrie curbată
de pe care culeg poeme cu scânteieri de irişi verzi.
uneltele vremii clădesc o cale despicând dezordinea luminii
fără piedica stelelor circumspecte, aflate-n paradisul păcatului.
târziul zilei topeşte zăbovirea gândului
pe imaginea plămădită cu visuri ieşite din anchiloza prafului
aşezat cuminte peste tot.
mereu o fluturare zvârle inima în secunda solemnă
când tu apari intrând în febra ochiului meu rotund.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!