fântână

Oglinda din adânc

Când mă privesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.

Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în faţa mea bătrână
cum ceruri şi pământ se-ngână.

Când mă privesc într-o fântână
ştiu că-n adâncuri foste mume
îmi ţin oglindă, ochi de lume.

Când mă privesc într-o fântână
îmi văd şi soarta, uit de nume.

poezie clasică de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele din fântână

Un câine ce-şi găsi sfârşitul
Într-o fântână părăsită,
Primise-n acte verdictul
Că-i viu, de la o... zăpăcită.

epigramă de Ileana Nana Filip din Poliţişti pe tocuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forţează norocul, forţează destinul, forţează-te pe tine, pentru că: Niciodată nu vine găleata cu apă din fântână singură la tine... poţi să urli sau să mori de sete, că degeaba, apa rece tot în fântână rămâne!

Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântână săpată-n fântână-cântec

anii
nu mi se mai supun
şi clipele
săpate în piatră
mă pun în cântece
până pe marginea umbrei
pe care cu sete o ţin ca un izvor
ce nu vreau să-mi scape din mâini

cumpănă
azvârlită pe ape
fântână
săpată-n fântână
cu munţi de priviri
până în stele
mâini
şi surâs

de clipă legată
e clipa în floare

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiică dalbă de-mpărat

Fiică dalbă de-mpărat
Lumnioară, ochii-s negri
Dimineaţă s-o sculat

Faţa dalbă şi-o spălat
La fântân-o alergat

La fântână la făjet
Unde curge apa-ncet

Şi-mprejur p-ângă fântână
Sunt feciori de-a ei măsură

Ea-n fântână s-o-aplecat
Junii la ea s-o ţâpat

Inelu' i l-o luat
Inelu' i l-o luat

Adă june inelu'

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însetat

Azi mi-am ros tot piciorul
până la mers
şi mână până la şters
şi ochiul până la ceafă
şi ceafa până la vers...
Şi limba până la mână
Şi urechea până la...
Până la ce mă?
Până la ce?
Până la fântână...
Până la fântână!
Însetatule!
Însetaţilor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o fântână

Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Ca toate şoselele lumii.
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Era o fântână cu ciutura grea.
Căci apa-şi clădise, trecând peste ea,
În straturi, pojghiţele humii.

Era o fântână cu cumpăna grea,
Ca toate fântânile vieţii.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.

Zoreau însetaţii s-ajungă să bea,
Ca toţi însetaţii din viaţă.
Trăgeau cu putere de cumpăna grea
Dar apa sălcie şi caldă-i gonea.
Şi-ades câte unul mai tânăr pleca
Cu lacrimi de ciudă pe faţă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezeteul se dă iarăşi jos din capră, prinde cucoşul şi-l azvârle în fântână! Cucoşul, văzând această mare primejdie, ce să facă? Începe-a înghiţi la apă; şi-nghite, şi-nghite, până ce-nghite toată apa din fântână. Apoi zboară de-acolo afară şi iarăşi se ia în urma trăsurei, zicând: "Cucurigu! boieri mari... Daţi punguţa cu doi bani!"

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat, şi avea un fecior; acesta, şezând la fereastră, vede o babă bătrână, care venea cu tivga să ia apă de la fântână. Ce-i vine lui, ia o piatră şi aruncând-o către fântână, nemereşte drept în tivgă, şi aceasta se sparge; baba, care simţise de unde venise piatra îşi auncă ochii la fereastra împăratului şi vede pe fiul de împărat făcând haz...

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiu

În fund de peşteri, picură de veacuri
Tăcute lacrămi, ce mereu se mână
Spre albele misterioase lacuri,
Şi din adâncul lor răsar fântână.

Fântâna rece gâlgâie din stâncă
Şi răspândeşte unde de răcoare:
Pădurei verzi dă vocea ei adâncă,
Câmpiei triste sălcii plângătoare.

Aşa în suflet picură cu-ncetul
Viaţa, ceasuri de melancolie:
Fântână clară, murmură poetul
O, de demult uitată poezie.

poezie clasică de Duiliu Zamfirescu (1896)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!