deprimare

Deprimare

Desigur, disperarea nu este prietena ta
Şi nici vrăjmaşa ta, de aceea nu trebuie să o condamni!
Ea este creditoarea ta persistentă; iar tu?
Tu eşti jucătorul, iar miza este sufletul tău.

Ai pariat pe idealurile tale – din nefericire,
ai pierdut. Ai renunţat la ultimul petic de spirit,
cea mai scumpă îmbrăcăminte; ai plătit pentru asta cu tot ce-aveai,
inclusiv cu sentimentele şi credinţele tale. Era de aşteptat aşa ceva?

Ea este creditoarea ta, încetează să te mai întrebi
cum arată în realitate. O, dacă totuşi insişti să o vezi,
la noapte va fi aici o mică lampă, este şansa ta să o întâlneşti
faţă în faţă – tu deznădăjduit, ea neîndurătoare!

poezie de Lin Huiyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce pleacă

Nu sta în calea
celui care pleacă
şi nu te-ascunde
în durere!
Nu uita- nicicând -
că până şi apa
fântânilor mai seacă.
Aşa-i şi cu iubirea
- care piere...
Tu lasă ploaia
ca să stingă
amarul roşu,
destrămarea...
Şi nu lăsa ani mulţi
sufletul să-ţi plângă!
Mai bine dorul
să ţi-l spele marea!
Nu sta în calea
celui care pleacă,
cu multe rugi şi implorări!

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Şoimaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă românilor ce pleacă peste hotare

Pleacă românii, dragi români, din ţară,
Plouă din nou... Pleoape de plumb... E toamnă!
Alei pustii şi mută deprimare...
Steag de tristeţe flutură în zare.
S-au dezbrăcat şi pomii dintr-o dată,
Rodesc dureri în suflete de piatră.
Copaci de foc mi-au junghiat lumina,
Căci mi-au tăiat vremelnic rădăcina.

Pleacă românii, dragi români, din ţară
Şi pita lor, de-acum, e mai amară.
Li-i plânsul grâu şi lacrima furtună,
În suflet multă suferinţă-adună,
Lasă iubiri, părinţi, copii, sperând
Că poate-o să-i revadă în curând.
Şi timpul lor e clopotul ce bate
Trudind pentru un strop de libertate.

Plouă din nou... Pleoape de plumb... E toamnă...
Cad frunze din copacii de aramă.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Voi munţi sălbatici, al vulturului
Doliu solemn.
Nori aurii
Fumegă pietroasele pustiuri.
Răbdătoare linişte respiră pinii,
Mieii negrii lângă prăpastie
Unde albastrul deodată
Ciudat amuţeşte,
Blânda muţenie a bondarilor.
O, verzii pomi -
O, tăcere.

De vis cutremură sălbatecul pârâu
Întunecate stafii inima,
Beznă,
Ce peste hăuri se întinde!
Vocile albe
Orbecăind peste-nspăimântătoare atrii,
Zdrenţuitele terase,
Părintele furioaselor feroce, vaietele

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Lucifer

Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluţ, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui şi zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranţă; a beznei prăbuşire-nflăcărată.

Comentarii

Textul aparţine antumelor şi are două variante intitulate "Rugă". Cele trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea zonelor de cuvinte şi a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914. Cu toate acestea, o comparaţie a celor trei versiuni ar putea arăta în mod clar cum textele lui Trakl câştigă substanţă.
Lucifer, "aducătorul de lumină", este o figură de o importanţă deosebită în opera lui Trakl.
Parţial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiţionaliste provenită din romantism prin simbolismul francez.
Textul de referinţă pentru această poezie este "Cântec Occidental". Prin comparaţie, "Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru, sau doar o parafrază. Cu privire la poezia "Către Lucifer" care a fost scrisă, probabil, la scurt timp după "Cântec Occidental", ea poate fi interpretată şi ca o încercare de radicalizare a "Cântului Occidental".
O comparaţie a celor două texte sprijină şi diviziunea operelor, conform cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării sale poetice.
De două ori, la începutul şi la sfârşitul poemului, focul este abordat, în imaginile: "împrumută spiritului flacăra" şi "a beznei prăbuşire-nflăcărată", referindu-se la căderea îngerilor şi la focul din iad. În acelaşi timp cu: "a-nsângerat un blând mieluţ", el se adresează iconografiei lui Hristos.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!