deochi

Deochi

Fugi deochi
Dintre ochi
Că te-ajunge-o vacă neagră,
Cu coarnele să te spargă,
Să te-azvârle peste mare,
În pustiu, în depărtare,
Acolo să pieri,
Ca ziua de ieri,
Ca roua de floare,
Ca spuma de soare,
Iar capul cel deocheat
Să rămâie luminat şi curat
De boală scăpat.

folclor românesc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

fard

Definiţii la modă - Fardul

Minunată-i pasta aia
Să nu fie de deochi
Că-ţi maschează vânătaia
de la ochi!

definiţie epigramatică de Gheorghe Gurău (iunie 2007)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexe condiţionate

În sucul propriu să ne fiarbă,
Să nu îi fie de deochi,
Justiţia, deşi e oarbă,
Închide deseori din ochi.

calambur epigramatic de Mitică Ion din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minune

Doamna aia cu "balanţă",
Azi, nu-i fie de deochi,
A fost dreaptă în instanţă,
Pierzând cârpa de la ochi.

epigramă de Paul Constantin (28 august 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca lumina ochilor...

Nu poţi să nu îi deochi
Fiindcă din păcate
Ieri îl sorbea din ochi,
Şi astăzi doar îi scoate.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cumpărături

- Să nu îţi fie de deochi,
Tot timpul îi sufli-n ceafă.
- Păi, dacă o scap din ochi,
Mi-a zburat întreaga leafă.

epigramă de Paul Constantin (25 iulie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deocheata

Când pe scenă apare goală,
Doar picioare, sâni şi ochi,
Ce rost mai are talenţelul,
Când te face s-o deochi.

epigramă de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celui care-mi spune că n-am piper, nici sare-n epigrame

Peste tot, la drumul mare,
Mă bârfeşti şi mă deochi,
Că n-am nici piper, nici sare...
Vrei să ţi le-arunc în ochi?

epigramă de Gheorghe Roman din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

Am ajuns să cred şi eu, dându-le mare dreptate
Ălora ce zic mereu că femeile-s ciudate,
Intru-n bâză cu nevasta, sictirită pe-undeva,
Că în dimineaţa asta i-aş fi zis mă-sii ceva
Naşparliu, bine'nţeles, că-mi tot sare-n sus de şnur,
Iar eu, caracter ales, n-am cu ea nimic, v-o jur;
Deschid uşa,-n zori, la hol, aia care dă afară
Şi ce văd, un geamantan barosan chiar lângă scară (!?)
Trei sacoşe, patru plase, alea mai voluminoase,
Printre care, cu stupoare, soacră-mea-n carne şi oase;
Somnoros, privind la ea, scărpinându-mă la ochi,
Număr ce bagaje-avea, să nu-i fie de deochi!
Însă dumneaei, nimic, nici "bon jour", nici "bun găsit"
Ori în gât, măcar un pic, să îmi sară c-a sosit,
Mă ia scurt, fără pupici, întreabând printre lentile:
"Pot să stau şi eu aici... cam vreo trei sau patru zile?"
"Poţi să stai şi-un an, şi doi!", îi raspund cu nonşalanţă,
Închizând uşa ‘napoi, chiar... ţinându-mă de clanţă,
Altceva nu-mi amintesc să-i fi zis şi mă consum
Că nu pot s-o potolesc pe nevasta-mea nicicum!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!