daramat

Asupra guvernului junimist sub care Turnul Colţei a fost dărâmat

După destulă-nvălmăşeală,
Nimica nefiind etern,
În ziua când la socoteală
Va fi luat şi-acest guvern,
Şi pentru-a lui glorificare,
Când "ce-ai făcut" va fi-ntrebat,
El va răspunde sus şi tare:
Al Colţei Turn l-am dărâmat.

poligramă de Alexandru Macedonski
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să mă chinuieşti până la moarte, dacă-ţi face plăcere, dar te rog, după ce mi-ai dărâmat palatul, nu-mi ridica o colibă, oferindu-mi-o drept locuinţă şi admirându-ţi mărinimia.

Emily Bronte în La răscruce de vânturi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de piatră

Podul de piatră
S-a dărâmat.
A venit apa
Şi l-a luat.

Vom face altul
Pe râu în jos,
Altul mai trainic
Şi mai frumos.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ar putea Universul

Dacă Arhimede ar fi avut
Un punct de sprijin,
Ar fi dărâmat Universul.
Dar cum nimeni
Nu i l-a putut oferi,
Universul ar putea
Într-o bună zi
Să se autodărâme
În mii de miliarde
De fărâme.

poezie de Mihail Mataringa (3 iunie 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mingea de tenis nu-mi ştie vârsta. Nu ştie dacă sunt bărbat sau femeie, dacă sunt dintr-o ţară comunistă sau nu. Sportul a dărâmat întotdeauna aceste bariere.

citat din Martina Navratilova
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul

Ce schimbătoare e la munte
Lumina; cât ai scăpăra,
Un curcubeu a-ntins o punte
Din casa mea pân’la a ta.

Şi-un gând, un gând nebun îmi vine!
- Aşa-s poeţii uneori –
Să mă avânt până la tine
Pe puntea asta de culori.

Cu fruntea de lumini brăzdată
Să urc tăriile cereşti
Şi, când nici nu te-aştepţi, deodată
Să-ţi bat cu degetu-n fereşti…

Dar când să urc, frumoasa punte
S-a dărâmat, - ş-acuma norii
Au tras perdeaua cătră munte:
Nebuni sunt, Doamne, visătorii!

poezie celebră de Dimitrie Anghel
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut un legământ cu prostituţia ca să strecor desfrâul în sânul familiilor. Îmi amintesc de noaptea care trecuse înaintea acestei legături de primejdie. Zării în faţa mea un mormânt. Auzii un licurici, mare cât o casă, care-mi spuse: "Am să-ţi fac lumină. Citeşte inscripţia. Nu din partea-mi vine această înaltă poruncă." O răsfirată lumină de culoarea sângelui, la a cărei înfăţişare fălcile îmi clănţăniră şi braţele îmi căzură neputincioase parcă, se împrăştie prin văzduhuri până-n zori. Mă sprijinii de un zid dărâmat, căci eram gata să mă prăbuşesc, şi citi: "Aici zace un adolescent care a murit bolnav de piept; ştiţi de ce. Nu vă rugaţi pentru el."

Contele de Lautreamont în Cântecele lui Maldoror. Cântul întâi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de flori

poezie dedicată românilor din stânga Prutului

Podul de flori,
frate,
s-a dărâmat.

Au venit lacrimi
şi l-au luat.

Drum prin Sahare,
dune de
brumă,
ochiul se-nghimpă,
în neguri se-afumă,

se jăluie Prutul
prin sloiuri, prin glod,

Manole oftează,
pictând-o pe Ana,

[...] Citeşte tot

poezie de N. Petrescu-Redi din Convorbiri literare (decembrie 2015)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om/Altul

Un om se naşte, plângându-şi venirea,
Pe cer o noua stea apare,
Un altul moare, plecând cu nemurirea,
O alta stea dispare.

Un om acceptă tot ce-l înconjoară,
Altul urăşte şi se transformă în fiară,
Un om e paşnic şi cu inima moale
Altul e războinic şi cu sufletul tare.

Un om e sărac, dar cu sufletul bogat
Altul are bani, dar cu sufletul dărâmat.
Un om e timid şi o iubeşte,
Altul e tupeist si o prosteşte.

Un om dă viaţă anilor,
Altul dă speranţă banilor
Un om prin versuri se descarcă
Altul citindu-le doar se încarcă.
Un om suferă în tăcere

[...] Citeşte tot

poezie de Miron Iustin (22 octombrie 2015)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceas de taină

Sunt un castel cu zidul, pe-alocuri, dărâmat
De valul nestatornic în ţărmul lui bătând-
Un boţ de humă arsă cu suflet prea mirat
De-atâta ritm ce bate în trupul lui flămând.

Destinul ce mi-i dat îl port cum se cuvine
Şi-n Tine, Doamne, caut puterea şi-alinarea
Căci pentru-ntregul cer, ce azi îmi aparţine,
Mi-ai dat în dar tăria de-a mă lupta cu marea

Acestei vieţi în care am fost, cândva, sortită
De-a bea din cupa plină pelinul dar şi... vin.
Iar de-am greşit vreodată, eu, oaia rătăcită,

Am regăsit Lumina-n cuvântul tău blajin.
Şi-acum, în ceas de taină, precum o stalactită
Mă scurg în mii de lacrimi şi Ţie mă închin.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (25 aprilie 2008)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!