cuier

Poem absurd

un cuier şi o cuieră
din biroul - viaţă nouă
ies pe hol la o ţigară
amândoi şi amândouă!...
*
au un plus de fericire
în privirile falsate
şi dansează împreună
după-un scârţâit în noapte!...
*
se aude noaptea-n stele
oişte la două care
ei îşi văd de dansu-anume
nu au timp de ascultare!...
*
el cuierul în ţinuta
încheiat la patru rânduri
îi va oferi alesei
premiul unu patru scânduri!...
*

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trib XV

Şi parcă aveam un cuier cenuşiu în spate. Cu haine.
Cu multe haine şi multe braţe.
Cu urechi scămoase. Lungi.
Bălăbăneau toate hainele şi toate pălăriile.
Foşnind. Foşnind, învăluindu-mă
cu vocile lor moi, căptuşite.
Ca o salată de păianjeni pentru Dumnezeu,
Ca untdelemnul. Ori ca mierea.
Ca însăşi convalescenţa mea liliachie.
Urechile clămpăneau. Pe cuier
se urcau frigul şi gândacul.
Era un gândac de la ceilalţi.
Pasărea împăiată ciugulea ceva din liniatura orologiului.
O muzică tubulară restabilea cordialităţile cu viaţa.
Cu viaţa cui? a cui?
Bălăbăneau toate hainele. Scuturându-şi
toate scamele peste mine.
Peste creionul meu.
Şi sângele se făcea vâscos, tulbure, intoxicat.
O cretă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piesă de muzeu

Edgar Degas a cumpărat un El Greco
Superb, pe care îl folosea drept cuier
Pe peretele de lângă pat, ca la culcare
Să-şi atârne pantalonii de el.

poezie de Richard Wilbur din Ceremonie si alte poezii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acord 6

A venit azi casapul la mine la uşă
Şi mi-a zis... hai!!!
Mi-am luat inima cu dinţii din cuier
şi-am plecat
fiecare în lumea lui!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gest de curtoazie

nu creierul căzuse din cuier - creierul nu
era pălărie - erau
foarte slabi pe atunci poeţii din linia-ntâi (?!) - mai
umblau cu sinucideri boeme
părând că gândesc că iubesc nemurirea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru absurd

Demult nu a mai
Venit pe la noi
Am rămas singură
Cu sufletul gol,
Uitându-mi fericirea
Agăţată in cuier
La altcineva acasă.
Unde oare am fost în vizită?
Ce o fi făcând Demult?
Ultima oară când
A trecut pe la mine
Mi-a adus flori...
Şi m-a pupat
Dulce...
Pe gură.

poezie de Culament Filis
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schiţe pentru o tăcere perfectă

În sala de aşteptare e linişte o
monedă se rostogoleşte pe ciment

păianjenul pândeşte din difuzorul
gării haina plină de pete atârnă
singură în cuier

trenul opreşte un singur minut
călătorul nebun se apropie de mine
şi mă fotografiază plângând

câinele gol
dă târcoale mărului gol

poezie de Matei Vişniec din Oraşul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De foarte multe ori când privesc în gol încerc să nasc dacă pot spune aşa ceva acolo.
Golul e un cuier simplu
în care dacă plouă îţi laşi umbrela
dacă ninge
îţi laşi bradul
dacă e război îţi laşi arma
dacă mori îţi laşi viaţa
dar dacă te naşti să te uiţi şi să priveşti în gol
atunci
da atunci
să îţi laşi casa şi să pleci cât poţi mai departe
de tine...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea pasagerului

Octombre-a zugrăvit pe cer,
Cu nori de-argint, de plumb şi de oţel,
Tavanul unei cameri de hotel
În care s-a-mpuşcat un pasager...

Miroase-a igrasie...
Din tavan,
Bucăţi de tencuială-ncep să cadă...
Octombre-şi varsă ploaia rece-n stradă
Şi pasageru-şi spală rana în lighean...

În vârful unui plop, o cioară,
Sau poate pălăria neagră din cuier
A pasagerului ce-a vrut să moară,
Întreabă vântul:
- Cât mai e până la cer?...

Şi, după câteva minute de tăcere,
Porneşte-n zbor, din plopul desfrunzit,
Spre cimitirul din apropiere...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, V, nr. 2 (1925)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum a ars vestitul castel Nevermore

(lui Edgar Allan Poe)

Când s-au aprins luminile, nimeni n-a observat.
«E-ngrozitor cât de bine văd», grăi bătrâna mătuşă.
Printre tacâmuri şi strămoşi, singur necontaminat
Valetul orb paralizase lângă uşă.

În becuri se mistuia o gală ameninţătoare
Oaspeţii au invocat iute un pretext şi-au fugit.
Au rămas în cuier patru bastoane, o pălărie tare
Şi un câine cenuşiu care nu se ştie de unde a venit.

Revelaţia se picta pe pereţi şi lucea ca mercurul
O inimă electrică duduia sub pardosea
Bătrâna mătuşă sfâşiase-n cădere velurul.

poezie de Nina Cassian din volumul La scara 1/1 (Editura Forum, 1947
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!