covor de flori

Iubire pură! Dezbracă-ţi sufletul de trup, apoi aşează-l precum un covor de flori la picioarele iubitei tale!

Viorel Muha (octombrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covorul magic de cărţi

dedicat Melaniei Cuc

poetul îşi puse cărţile
scrise, chiar de el, la picioare;
împreună formau un covor
pregătit, prin lume, să zboare.

apoi le spuse şi celorlalţi:
-veniţi, e un covor fermecat,
dacă ştiţi pe de rost un poem,
va va duce spre locul visat.

ceilalţi au venit, dar tăceau,
privind spre covor cu regrete,
nu ştiau nici măcar un cuvânt
chiar de-aveau mobil şi... tablete.

iar câţiva, de frustrare-au călcat
pe covor, ştergându-şi pantofii;
nu aveau nevoie de pilde,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea (10 aprilie 2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit, s-a găsit un om deştept, mă refer la com. 14, care vrea să împace lupul, capra şi varza. [...] | Citeşte tot comentariul

Flori uscate - amintiri, flori de ceară - iluzii, flori de târg - sentimente de societate, flori de gheaţă - poezia bătrâneţii.

aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Nu mai plantaţi peste mormânt trandafirii
Pe care-n viaţă i-a iubit atâta, ea:
De ce să o minţiţi cu un covor de flori,
Căci nu le poate mirosi şi nici vedea?

Ea-i fericită acolo şi-aşa o să rămână
Cu ochii acoperiţi de-un munte de ţărână.

epitaf de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori

Unii preferă dalbe flori,
Alţii, în galben purpuriu,
Dar mai ales de sărbători
Eu le doresc de timpuriu

Flori care trăiesc în glastre,
Sau cele care dau prestanţă,
Care lucesc în zări albastre,
Eu le râvnesc ca ambianţă

Flori care cresc pe câmpie,
Pe coclauri sau grădină,
De orice fel, cu bucurie,
Eu le iubesc cu rădăcină

Flori de piatră, ori de mină
Sau adunate în buchet,
Care răspândesc lumină,
Eu le ador în mod concret

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (3 februarie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multumesc ca ati facut acest site cu poezii despre flori mi-a fost de folos la ora de biologie

A c a s a n i m ă n u i a

Cuvintele pierdute din a c a s a n i m ă n u i a:
flori de cer,
flori de ger,
flori de speranţe şi lacrimi
care-şi aşteptă următoarele generaţii să le unească rădăcinile cu cele ale stejarilor.

poezie de Camelia Opriţa din Ecce homo (decembrie 2007)
Adăugat de Alberto Casiraghy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculaţi, gazde, nu dormiţi!

Sculaţi, gazde, nu dormiţi,
Vremea e să vă treziţi.
Casa să vi-o aranjaţi,
Flori de măr,
Şi masa s-o încărcaţi
Flori de măr,

Ca umblăm şi colindăm
La mulţi ani să vă urăm,
Să traiti, să-ntineriţi,
Flori de măr,
Pentru mulţi ani fericiţi,
Flori de măr,

Şi la anul vom veni,
Numai dacă ni-ţi pofti.
Şi mai multe vom ura,
Flori de măr,
Un cocuţ dacă ni-ţi da,
Flori de măr,

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covor de frunze ruginite

Sfios, călcam pe frunze ruginite,
Ce este-al toamnei nesfârşit covor,
Trăiam în melancolicul decor,
Un timp ascuns în gânduri regăsite.

Se scurge vremea încet, pe nesimţite,
Iar clipele dansează-ameţitor,
Că noi simţim al toamnei drag fior
În inimile noastre răscolite.

Ca doi copii ne ţinem azi de mână
La fel cum am făcut şi-n alte dăţi,
Eşti vraja reîntâlnirii şi stăpână

Ce-alungi nelinişti şi singurătăţi.
Un murmur de izvor dintr-o fântână,
Cu setea de dorinţe, când mi te-arăţi!

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut şi altfel de pământ pe mormintele bunilor mei: flori de cer, flori de ger, flori de speranţe şi lacrimi care-şi aşteptau următoarele generaţii să le unească rădăcinile cu cele ale stejarilor. Aşa am învăţat să redevin român.

Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă-i...

În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşâind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă in umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Şi caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La gemătul dulce din vânt.
Natura de jur, împrejur.
Pe sus e o boltă de-azur,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!