cotit

Epitaf unui automobilist

Zace aici, cu chip ciuntit
De un arbore... cotit.

distih de Vasile Ghica din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predestinare

Mecanicul, un tip solid şi logic,
Oltean de viţă veche, m-a uimit:
Căci arborele său genealogic
Era de fapt, un arbore cotit!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năzuinţa olteanului

Azi tot olteanul chibzuit
Şi-a zis că în politichie
Cu cât e drumul mai cotit
Cu-atât mai drept e spre şefie.

epigramă de Elis Râpeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat că nu merită să plâng după oameni care nu m-au iubit şi m-au abandonat. Ca aceia care m-au însoţit o perioadă pe drumul meu, iar apoi au cotit brusc pe alte drumuri, nu au fost decât nişte umbre care m-au privat de soare...

Irina Binder în Cartea Fluturi (decembrie 2012)
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viscol

Viscol s-a pornit cu ură
Intrecând orice măsură
Mi-a luat ţigla de pe casă
Mi-a pus frigul in fereastră
Crengi de nuc se frâng si ţipă
Dumnezeu face risipă
Scuturând din norii grei
Fulgii mari ca nişte miei.
Alertată-o ambulanţă
Se impiedică, o viaţă
A rămas pe drum cotit
Cu zăpadă acoperit
Nicio urma nu se vede
Ziua in văzduh se pierde
Intunericul hoţeşte
Prinde tot ce intâlneşte
Si in jur este pustiu
Mă intreb dacă sunt viu...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua oltenilor

Aro-ul de trei parale,
De la Petroşani la vale,
Stăruia spre Târgu-Jiu,
Cu Merini, babac şi fiu,

Că fuseră în Ardeal,
La negoţ comercial,
La oraş au dus, adică,
Varză, praz şi pătlăgică...

Stăruind pe drum cotit,
Tot pe lângă Jiu pitit,
Cugetă Merin puriul:
Bre, văzuşi cum curge Jiul,

Tot pe-alăturea de drum?
Nu se-abate nicidecum...
După multă chibzuinţă,
Dă Merin babac sentinţă:

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de omăt

Tu nu ştii... A fost odată
O căsuţă fermecată
Şi-n căsuţă-o fată mică,
Un pisoi şi o bunică.

Şi-ntr-o iarnă, într-o seară,
Fata s-a uitat afară
Şi-a văzut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea...

Dar pe drum cotit şi nins,
Umbra sură s-a desprins:
Un voinic abia de-o şchioapă
Înota-n omăt ca-n apă.

Şi proptindu-se-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput să cânte-n prag,
Tremurat şi subţirel...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În piaţă, băieţii îşi prindeau uneori săniuţa de câte o căruţă şi se duceau aşa o bucată de drum. Era minunat. De data asta a trecut pe acolo şi o sanie mare, vopsită cu alb, şi în sanie şedea cineva înfăşurat într-o blană albă şi cu o căciuliţă albă pe cap. Sania a făcut de două ori înconjurul pieţei şi Karl, când a văzut că vine iar, şi-a prins repede săniuţa de ea şi a pornit în urma ei. Sania cea mare aluneca tot mai repede şi mai repede şi a cotit într-o uliţă alăturată. Vizitiul întorcea din când în când capul şi-i făcea semn prieteneşte lui Karl, parcă l-ar fi cunoscut, şi ori de câte ori băiatul voia să-şi desprindă săniuţa, cel care stătea în sanie făcea din cap şi Karl rămânea aşa cum era. Au ajuns la barieră şi au ieşit din oraş.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa

era târziu şi era toamnă, doamnă
se strecurau în palmă tainice regrete
eu rătăceam prin clipe desuete
atingeam noaptea cu degetele în ţipătul furtunii
pe ultimul ţărm, răsturnat între gânduri
eram omul ce cântă la chitară
eram chitara ce sparge un zid
eram flacăra ce se stinge pe ţărâm ostenit
eram forma ce caută disperată un om
sunt tăcerea ce vine
în care eu plec
ochii mei au zărit izbăvirea
mai trece şi timpul curent
eu plec femeie în neliniştea serii
uneori împleam cununi de păpădie, pentru tine
cine ştie, ce a fost să fie...
zilele se scurgeau spasmodic în mine
noaptea zburam peste ziduri
nu simţeam nici foamea, nici durerea
hoinar în noapte

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXIX

Cântând aşa cum cântă-namorata,
adaose-aceste vorbe-ntregitoare:
— "Beati quorum tecta sunt peccata!"

Şi-aşa cum nimfe trec rătăcitoare,
sihastre-n umbra codrilor, fugind
de soare-o seamă, şi-altele vrând soare,

aşa trecea pe râu în sus, mergând
pe malul lui, iar paşii-mi se făcură
mai mici spre-a fi cu pasul mic în rând

şi-ai mei cu-ai ei nici suta n-o umplură
când râpele-au cotit egal mereu
şi iar spre est mă-ntoarse-o cotitură.

Nu mult am mers aşa, şi ea şi eu,
când ea, cu totu-ntoarsă cătră mine:
— "Priveşte"-a zis, "şi-ascultă, frate-al meu!"

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!