contemplaţie

Contemplaţie

Tu m-ai făcut ca printre aştri
Să-mi fie locuinţa,
Cu farmecul ochilor albaştri
Să-mi alin dorinţa.

Tu m-ai făcut să uit de toate
De griji şi de necazuri,
Să am clipe fericite
În cele mai diverse cazuri.

Tu eşti însăşi natura
Şi de la tine viaţa eu o cer
Dă-mi-o pentru totdeauna
Şi altceva n-o să prefer.

Tu eşti Soarele, Lumina
Spre care tind ca să revin
Întinde-mi o clipă mâna
Pentru a nu mai fi străin.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte (iunie 1965)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplaţie anulată

trecute unele gânduri
se topesc printre degetele soarelui
încă nedesprinse de penumbre altele
se grăbesc şi vin foşnitoare frunze spânzurate de ramurile copacilor
altele stau încordate
până dispar înecând într-o baie de sinceritate
umbre veştede ce târăsc aduceri-aminte
în care se insinuează
treptat
liniştea
de parcă doar ea ar şti inutilitatea caritaţilor

ceea ce îmi părea real nervurile minuscule rădăcini
se aşază cuminţi pe podeaua rece de pământ
ca şi cum totul a fost spus
ca şi cum n-ar fi încercat zborul
nu mai pot contempla acum frunzele mor în zigzaguri
şi-i atâta tăcere

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplaţie

Era o podgorie, poate un han,
Era şi o hrubă acolo cu vin.
Scobită-n adânc, cu trepte-n declin,
Era o podgorie, poate un han.

Şi poate visam, dar cred că priveam
Două glezne-n adânc, două albe chemări;
Şi-un cântec de fată-n adânc auzeam
Şi plânsetul vinului curs în căldări.

Afară era o căldură de iad
Şi-o muzic-a iadului - scripci şi pocale.
Acolo-n răcorile beznei
Luminile gleznelor albe şi pale.

Plânsetul vinului, cântecul fetei,
Unde venite de jos,
Şi gleznele-i albe şi gleznele,
Sâmburi de vid luminos.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a mă naşte

îmi oprisem sângele
aproximativ în zona cervicală
respiram cumva prin autosugestie
prindeam un fel de fluturi uriaşi

timpul făcuse un triplu salt
mimase îmbunarea
situarea pe o coordonată
nu paralelă

rămăsesem
cu un cuvânt suspendat
deasupra tentativei de a se naşte
a semnificaţiei

n-ai crede!
mă complăceam!

în decorul cu mandarini
şi minuscule păsări

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purple thought

mă trezesc cu visul agăţat în realitate
mă întorc în contemplaţie
acolo totul era haotic, carnal şi extravagant
tu nu purtai timpul pe umeri
aşa cum eu nu mă purtam cum se cuvine
erai aşa cum eu ştiam că suntem
îmbrăţişaţi şi noi – "amân-goi "
miroseai a mosc şi a dulceaţă de afine crude
saxofonul spărgea clima umedă de afară
mă întindeam lângă tine
la fel cum se întinde ploaia pe asflat
eram unul şi nulă era scânteia dintre noi
când aburi mov plecau spre lume
picurai în mine viaţa de pe Marte
Rapsodie
era firesc de nebunesc să aburim
clima asta purpurie
din realitatea agăţată-n visul meu
cu tine, beyond the time
......

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Moldovan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lungă contemplaţie în faţa ferestrei deschise spre neant

"Nimic nu-i mai tragic, într-adevăr, decât să-ţi pui rostul vieţii în afara ei, să trăieşti cu necesitatea gloriei, obscur, mângâindu-te cu vâlva de după moarte. E atât de dureroasă pentru unii această satisfacţie, încât sunt şi ei din aceia care ar simula moartea spre a pregusta judecata viitorului." (G. Călinescu)

iubesc prea mult viaţa pentru a renunţa la ea
chiar dacă lumea simt că nu-mi aparţine
trăiesc fără să-mi pot aminti
locul în care a copilărit sufletul meu

până la urmă paradoxal vorbind şi simţind
ajungi să iubeşti şi exilul acesta nelumesc
rana prin care curge
neputinţa de a fi fericit întru totul

(doar răstignirea face posibilă
existenţa concomitentă în cele patru
dimensiuni ale crucii?)

întrebări fără răspunsuri
răni fără vindecare completă
pe care ajungem să le acceptăm
şi să le iubim fiindcă

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplaţie ideatică

Iubirea pluteşte cochetă cu nimb
Într-o panoramă a ei efervescentă
Şi iarăşi dă rotocoale şi tumbe
Tu cum te situezi iubito în devans
Şi fiinţa ta urmează trasee exhaustive
Lumină meteorică cu sintagme rubinii
Revii pe creasta prezentului în flăcări
Şi arzi simpatică la orizonturi febrile
Şi tragi din nou ocheade voit aluzive
Îmbrăcată în iederă verde inflamatoare
Prefigurezi sinergii emergente
Până dincolo de perspectiva imaginaţiei
Iată voalul tău saltă persistent
Veniţi şi vedeţi cetele ei de lumini
Cu braţe de scântei autonome
Şi încă emiţi murmur incandescent
Din buzele tale duios sacrosante
Îţi dai iama pe faţă în sclipiri dezinvolte
Tu taină feerică de fiecare speţă
Imbold contemplativ şi senzual

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (1 februarie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt eu

Creatura mea cea mai lăuntrică, poate Caliban*,
Poate Sfântul Francisc* (un soi de ignorant, în orice caz),
Îşi pune, ca un înţelept chinez ascultând
Colocviul după-amiezilor de vară,
O inscrutabilă înţelegere pe frunte.

Panegiricul care-i tăcerea lui
Îmi devine limpede (mie, un alt soi de ignorant),
Scris cu minuscule riduri, pasivitatea unei
Mâneci, jumătatea începutului unei ocheade,
Un aer de contemplaţie senzuală.

Ce iaz leagănă ce petală-n privirea lui?
Ce pasăre înfoiată se decupează pe-o crengă?
Poţi vedea munţii, dar ei nu sunt ai lui,
Împletiţi cu cascade şi izolaţi pe cer,
Îndepărtaţi de poemele din câmpurile strălucitoare de orez.

Dac-aş putea face-o epigramă despre ceea ce reprezintă el,
Cele şaptesprezece silabe* spunând exact

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul sufletului

În adâncul inimii mele
Se-aude un cântec fără versuri –
Un cântec ce trăieşte
În sămânţa inimii mele.
Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament;
Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană
Şi zboară, dar nu peste buzele mele.
Cum să îl cânt?
Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc;
Cui să îl cânt?
Căci locuieşte în casa sufletului meu
De teama urechilor pline de sensibilitate.
Când privesc în mine,
Văd umbra umbrei sale;
Când îmi ating vârful degetelor
Îi simt vibraţiile.
Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa,
Aşa cum un lac reflectă stelele strălucitoare;
Lacrimile mele îl dezvăluie,
Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Khalil Gibran
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!