ciudat

Sălbatecul

Şi el din mamă s-a născut
Ciudat
A plâns şi el la început
Ciudat
Cânta şi dânsul uneori
Ciudat
Sorbea mireasma şi de flori
Ciudat
Ciudat şi el îşi amintea
Ciudat
De-un feciorelnic trup de nea
Ciudat
Privea şi cerul înstelat
Ciudat
Ciudat că nu m-a devorat
Ciudat.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ciudat

Ce ciudat că în lună
Nu miroase a transpiraţie!

Dacă aş vedea
Pământul de departe
L-aş recunoaşte
După streşini:

Pe razele lui cum curge
Sudoarea frunţilor noastre!

poezie celebră de Marin Sorescu din din volumul "Astfel" (1973)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă numesc tu

de când ţi-am intrat
cu bocancii în suflet
zgomotos de ciudat
ciudat de Lumină

mă numesc tu
de când ciudat de Lumină
de lumina aceea stăpână

până când
până când
înger cu inima susurândă

mă numesc tu
şi mă văd urcând
Everestu-n sandale.

poezie de Cipriana Tanu din Te iubesc altfel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudat

Ciudat, nu ai glas, nu eşti materială?
Eşti numai un gând, zvâcnire arterială?
Eşti numai scris, ciudat, radiografic,
Un nor şi o lună, o stea, telepatic.
Au zi tu, cum bate o inimă-n centrul
Acestei mici galaxii, tu eşti pentru?
Într-o câmpie zărit-am un pian,
Singur cânta, o minune în van.
Oh, sa ira, cum strigau vechii frânci,
Cenuşăreasă nu eşti, de ce plângi?
Te însoţesc mari şambelani,
Bufniţe, cârtiţe sau şobolani,
Nu-i lua în seamă, o floare să iei,
Roşie – foc sau o floare de tei,
Ciudat, nu ai glas, iar încet toţi murim,
Deasupra să-mi cânte mierla un imn.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de flori

Ciudat de vechi
Cu tinerele mele mâini
Adun
Adun cuvinte
Şi le aşez
Ciudat de vechi.
Cândva vechimea lor
Va înflori
în sufletul în care fi-va
Vreme de flori.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culmea de ciudat

Ciudat, este să poţi orice
şi să nu izbuteşti de loc,
iar alţii, "bolnavii", ei pot!... De ce,
unde-i regulament de "joc"?

Culmea-i când ai ce vrei, maşină,
ce-ai câştigat numai din muncă
şi-apoi să n-ai bani de benzină
şi să pierzi tot... dintr-o "poruncă"?!

Ciudat e şi să moşteneşti casă
şi locuri -chiar şi cel de veci-
şi stat "democratic" nu-ţi lasă
nici o potecă... să te "treci"?!

Culmea-i că facem toţi o şcoală,
adevărat, sau pe hârtie,
dar nu e bun cel care ştie!... O coală,
minţită, e destinat să... "fie"!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul ciudat al verii trecute

Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia felină mă legăna în plasa ei
Şi eu adormeam ca într-un hamac, şi îi visam
Picioarele lungi, mătăsoase.
Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia mă înfăşura
În părul ei care mirosea a rozmarin, a miere,
A dafin şi a scorţişoară. Dacă pot spune
Că am fost fericit e pentru că am trăit această vară,
Urcam drumul în serpentine până la marginea unei păduri
Şi ne aşezam în iarbă. Îmi ţinea capul în poală
Şi îmi cânta un refren pe care îl ştiu din copilărie.
Avea o blândeţe nesfârşită, îmi atingea pleoapele,
Mă muşca de colţul urechii. Îi simţeam picioarele,
Îi simţeam pubisul; auzeam sângele
Cum şuiera în coapsele ei, ca o arteziană în carne.
Simt şi azi farmecul ciudat al verii aceleia,
Femeia mă legăna şi aveam senzaţia că mă nasc din nou,
Că aş putea să încep o viaţă nouă.

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ha-ha-ha

mâinile...
şi
... picioarele

fără ele nicăieri
nu e nimic de făcut

! dar iată cerul
/el
este aşa de mare
este aşa de mare
şi
ciudat/
nici el
nu are nici picioare
nici mâini

: ha-ha-ha

cer

[...] Citeşte tot

poezie de Anna Grig, traducere de Florica Bican
Adăugat de Adela Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac ciudat

fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebaţi de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolţire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om a ajuns în faţa unui Zeu ciudat

Un om a ajuns în faţa unui Zeu ciudat –
Zeul multor oameni, cenuşiu de înţelepciune.
Iar zeitatea a strigat cu glas de tunet,
Pufnind, plin de mânie:
"Îngenunchează, muritorule, şi smereşte-te,
Şi înfricoşează-te, şi adu omagiu
Maiestăţii Mele Unice şi Sublime."

Omul a luat-o la fugă.

Apoi a mers la alt Zeu –
Zeul gândurilor lui lăuntrice.
Iar acesta l-a privit
Cu ochi blânzi,
Luminaţi de o infinită inteligenţă,
Şi a exclamat, "Sărăcuţul meu copil!"

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!