Farmecul ciudat al verii trecute

Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia felină mă legăna în plasa ei
Şi eu adormeam ca într-un hamac, şi îi visam
Picioarele lungi, mătăsoase.
Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia mă înfăşura
În părul ei care mirosea a rozmarin, a miere,
A dafin şi a scorţişoară. Dacă pot spune
Că am fost fericit e pentru că am trăit această vară,
Urcam drumul în serpentine până la marginea unei păduri
Şi ne aşezam în iarbă. Îmi ţinea capul în poală
Şi îmi cânta un refren pe care îl ştiu din copilărie.
Avea o blândeţe nesfârşită, îmi atingea pleoapele,
Mă muşca de colţul urechii. Îi simţeam picioarele,
Îi simţeam pubisul; auzeam sângele
Cum şuiera în coapsele ei, ca o arteziană în carne.
Simt şi azi farmecul ciudat al verii aceleia,
Femeia mă legăna şi aveam senzaţia că mă nasc din nou,
Că aş putea să încep o viaţă nouă.

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sălbatecul

Şi el din mamă s-a născut
Ciudat
A plâns şi el la început
Ciudat
Cânta şi dânsul uneori
Ciudat
Sorbea mireasma şi de flori
Ciudat
Ciudat şi el îşi amintea
Ciudat
De-un feciorelnic trup de nea
Ciudat
Privea şi cerul înstelat
Ciudat
Ciudat că nu m-a devorat
Ciudat.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec a la Prevert

Acum parcă îmi mai amintesc
De acest cântecel ciudat
Mult prea tomnatic şi uitat
Ca poezia lui Prevert.
Şi mi-era toamnă adâncă-n suflet,
Trist visam lângă felinar.
Tu erai moartă-n faţa uşii
Şi îngropată sub frunzar.

M-aş mai putea oare întoarce
Cu acest cântec de plictis
Morbid nu îmi mai este-n suflet
Şi-am devenit mai optimist.
Dar dacă întinde iarăşi toamna
Trena-i de frunze, arămie,
Încep să plâng şi să mă tângui
Şi să mă mor din nou în mine.

Azi nu mai pot, ce-aş mai începe,
Viaţa mea a fost cândva,
Prevert mi-nchide ultima uşă
Din toamna şi din iarna sa.
Dar acest cântec mă mai poartă
Prin vara ca un labirint,
Sunt mort deja, pierdut de lume
Şi-n focul verii sunt doar frig.

cântec interpretat de Serge Gainsbourg, muzica de Serge Gainsbourg, versuri de Serge Gainsbourg, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am prieteni puţini

Am prieteni puţini, sunt un singuratic, şi ea îmi spune
Că e un semn rău, că trăiesc departe de lume,
În copilărie mi se spunea "Lupul".
Stăteam pe malul râului şi aruncam pietricele,
Citeam enorm, fumam în closetul şcolii,
Noaptea, sub imensul frăgar, ascultam
Fojgăiala insectelor. Câte un tânăr murea
Acoperit de avalanşă, la munte.
Bărbaţii îi puneau brazi la mormânt şi îi cântau
La pomană pălinca făcea în cană mărgele.
Era ca la nuntă, dar eu, în colţul mesei, încrâncenat,
Îi priveam cu ochi sticloşi şi îmi doream
Să nu le mai văd feţele tâmpe.
Apoi la oraş, când beau bere şi râgâiau,
Şi erau fericiţi şi îşi apropiau de faţa mea degetele lor unsuroase,
Privindu-mă ca pe un animal ciudat,
Pe când eu trăiam o stare de scârbă.
Şi azi umblu de unul singur noaptea pe străzi,
Poate că am ceva sălbatic în priviri şi mă apropii cu teamă de oameni.
Am prieteni puţini şi ea îmi aminteşte:
În copilărie ţi se spunea "Lupul".

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

~ Toamna mai e ~

când s-au hotărât să se despartă lucrurile cunoscute
atunci am ales să plec în necunoscut,
trandafirul bolnav din grădina uscată
mă scaldă în iubire o ultimă dată,

fântânile îmi vorbesc despre seceta verii
eu le ascult şi le spun
suferinţa e doar o iluzie...

umblând pe aceleaşi cărări acum par a fi drumuri noi
ce mă fac să clipesc mai des,
la fiecare răsuflare simt toamna
frunzele-mi cântă în tonuri de galben
jelesc zilele lungi de vară,

răsăritul e mai închis şi atât de silenţios
frigul dimineţii îmi aminteşte de călătoria-mi lungă
îmi sărută obrajii tăcuţi şi-mi deschide ochii larg
să pot vedea prin ceaţa deasă,

după o introspecţie parţială fac încă un pas,
cu miere în glas mă alint iar picioarele merg de la sine
toamna mai e şi e bine!

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dean: Îmi pare rău, frate.
Sam: Pentru ce?
Dean: Îmi doresc ca lucrurile să fie altfel. Îmi doresc ca tu să fi fost... tipul simpatic de la universitate.
Sam: Nu, e în regulă. Ştii, adevărul e că până şi la Stanford, nu cred că mi-aş fi găsit locul.
Dean: Asta pentru că eşti un ciudat.
Sam: Da, mulţumesc.
Dean: Ei, dar şi eu sunt un ciudat. Şi sunt alături de tine... până la capăt.
Sam (zâmbeşte): Da, ştiu asta.

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tigri de foc, sânii fecioarelor

În oglinzi, sângele verii
tigri de foc, sânii fecioarelor
sirenele cu alge şi val
îşi sulemenesc macii dorinţelor
în oglinzi, sângele verii
femeia muşcă din măr
privind nunţile cu fluturi
nunţi imaginate
de un penel torid
penel atrofiat de tăcere

poezie de Valeriu Stancu din Orbita melancoliei (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia rămâne o taină

Femeia e o scânteie,
E un dor nemărginit.
Femeia e o zeie,
Chiar dacă din cer nu a coborât.

Femeia e un strop de rouă,
Un fir verde de iarbă.
Femeia iubeşte, luptă
Şi tot în lumea aceasta rabdă.

Femeia e un fagure de miere,
E şi un pelin.
E o dulce plăcere!
Dar şi un veşnic chin.

Femeia rămâne o taină
Ce trebuie veşnic descoperită.
Şi îmbrăcată în faimă,
Femeia trebuie iubită.

poezie de Vladimir Potlog (9 martie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi femeia...

Mi-ai zis să-ţi intru în suflet
şi să dansez,
un dans de lebădă desprinsă din apele cerului,
să fie ca o dezmierdare a acelor braţe
ce s-au nuntit în dumnezeire!
Cu părul răvăşit şi albastru de atâtea ploi ce l-au atins,
aşa voi dansa în tine,
cu acel zâmbet de curcubeu ascuns,
ce îl avea Eva, când ţinea mărul strâns în palme...
Da, voi fi femeia din tine,
acea taină cu gust de iarbă neatinsă,
cel mai fierbinte vis, un ţipăt
prin sângele cuprins de cei mai nerăbdători muguri,
femeia care îţi va săruta trupul
într-o continuă beţie,
dansând în tine până ce carnea ta
va prinde gustul ei!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 10 mai 1996, eram în "Zona morţii", pe Muntele Everest şi îmi aduc aminte că muream. Frigul mă anesteziase şi simţeam cum îmi pierd cunoştinţa. A doua zi, când a răsărit soarele, m-am întors din morţi şi am deschis ochii. Acesta este un mister pe care nu-l voi înţelege niciodată. Aveam mâinile îngheţate, nu puteam să deschid ochii, eram aproape orb, picioarele nu mi le mai simţeam şi nu mai mâncasem de trei zile şi nici apă nu mai aveam de două zile. Mă rugam să se întâmple ceva, voiam un semn divin, dar încet, încet, mi-am dat seama că nu voi scăpa cu viaţă din asta. În timp ce se apropia seara, mă resemnasem, şi tot ce mai puteam să fac era să îngenunchez şi să aştept să mor.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simţeam ciudat atrasă de această suferinţă ş aveam naivitatea să vreau să-l ocrotesc.

Cella Serghi în Pe firul de păianjen al memoriei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudat

Eşti frumoasă, dar, ciudat...
Te-am privit aproape-o sară -
Se-ntâmplase astă vară -
Şi pornit-am îngheţat!

epigramă de Gheorghe din Moldova
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când îmi fac loc în inimă

pentru încă un adevăr
îl pipăi
îl gust
îl mestec cu grijă
până înţeleg
că în fibrele lui puternice
se ascund vieţi
multe vieţi trecute prin sabie
atunci îngenunchez plângând
că lucrurile pe care încep să le înţeleg
se contopesc cu mine
la marginea unei clipe

când percepţia e clară
sub prăbuşirea atâtor ziduri
îmi găsesc libertatea
aud trosnind
lemnul dulcelui adevăr
în flacăra inimii mele
Isuse
şi mă prăbuşesc în acelaşi timp
cu vieţile ce l-au strigat în falsitate
ca pe o cârpă nefolositoare
privită cu dizgraţie
însă azi
când acest adevăr triumfă
îmbrăţişând timpul
se face timp
şi îmi cuprinde fiinţa
Isuse

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă interesează un bărbat pentru care nu aş putea deveni femeia vieţii lui..., femeia lui necesară şi nu întamplatoare! Nu simt niciun fel de atracţie către iubirile pasagere, definitivul îmi este prezent... Conjugările prin viaţă nu mă caracterizează!

citat din Narci Anca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o beţie

Ciudat îmi pare după noaptea asta,
Când am venit beat-turtă pe la trei,
Că îmi vorbeşte drăgăstos nevasta
Şi nu mă ceartă ca de obicei...

O simt cum tainic iarăşi mă seduce,
Zâmbeşte galeş, fără vreun cuvânt,
Şi văd uimit cum prânzul mi-l aduce
Chiar pân' la pat... de parcă aş fi sfânt;

Iar seara, când o văd provocatoare
Şi-n poală mi se-aşează surâzând,
Mă lămureşte clar, cu încântare,
Ce am făcut c-o seară mai curând...

Cum n-am lăsat-o nici să mă dezbrace,
Sub jurământ solemn " că-s însurat...
Şi chiar de-s beat, prostii eu nu voi face
Că nu am eu, nevastă de-nşelat..."

Constat c-atunci când sunt într-o dilemă,
Ajung să recunosc cum că femeia,
Când multe par absusde, fără temă,
Găsesc prin ea şi liniştea şi cheia.

pamflet de Elena Leach din Parodie după poezia FRUNZELE de George Stanca
Adăugat de Elena Leach
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiam că, în inima lui, tatei nu-i prea păsa de Dumnezeu, deşi pretindea că-i pasă. M-am gândit că aş putea să fac la fel. Ceea ce îmi plăcea era să stau lângă Carrie când cânta la pian. Carrie nu m-a iscodit niciodată în legătură cu cunoştinţele mele despre Dumnezeu. Eram recunoscătoare că nu o deranja că stăteam lângă ea în tăcere. Spunea că un copil n-ar trebui să fie lipsit de bucuria muzicii. Cânta orice melodie care îi venea în minte. În glasul ei auzeam anotimpurile. Sunetul primăverii era precum Fluviul Albastru când umplea golfuleţele. Sunetul verii era că mângâierea soarelui. Toamna era alcătuită din culorile care vibrau şi îmi înălţau simţurile. Vocea iernii era profundă, o poveste despre zăpadă.
Dacă am început să-mi fac o idee despre rai, a fost cântând împreună cu ea.

Anchee Min în Perla Chinei
Adăugat de Alexandra Tabara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când femeia nu mai are nimic de ascuns, şi-a pierdut tot farmecul.

aforism de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din hamac

Păsările se hârjonesc pe ramurile acestui poem
sub care îşi pune femeia hamacul la umbră.
În vara noastră aerul arde pe margini,
insectele sosesc în excursii de grup
şi femeia se apără zâmbind la frunze.
Cu plăcerea cuprinsă în trupul ei cafeniu
şi insolenţa multor cuvinte în care credea
fruntea ei cu nervuri florale se încreţeşte de patimă
sânii somnoroşi cad nevinovaţi afară,
sărută marginea aspră de pânză verde
şi se retrag.
Pe când păsările ciugulesc silabe din cuvinte
femeia pleacă din leagănul serii
în poemul nescris al nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horă în duminică

Ca şi cum nu ţi-aş mai spune nimic iau în schimb în mână
cana de apă şi o scufund adânc adânc acolo unde începe apa şovăitoare să se limpezească
din ce în ce mai tare
s-ar deschide peste ea baba nopţii ar curăţi-o cu o rază de lună care alunecă peste;
Îţi par pesemne mai frumoasă aşa... cu amândoi umerii dezgoliţi
cu o cămaşă
care să mă acopere trăiesc în cămaşa aceea care îmi cântă pe spate
nu îmi trebuieşte nimic peste umeri
îmi aduc aminte de tata cum îmi trimitea de ziua mea floarea cea mai roşie
apoi se gândea dacă picioarele mele ar încăpea deja în conduri
cum şi mama purta.
Îmi port mersul meu cum şi mama purta.

Mergeam deunăzi la biserică clopotarul lipsea pesemne şi clopotarii îşi ţin femeile
în braţe şi în tot felul de cămeşi. Pesemne clopotarii
care iubesc nu mor niciodată.
L-am văzut venind înspre mine ca un chip drept şi bălai de pe peretele cu sfinţi
cu un strop de apă sfinţită pe pleoapă, părul lui galben şi prelins la ureche lucea în soarele de duminică
treisprezece ani o singură bătaie de palme îmi părea ca un sfânt căprior cu ochii din cei mai neprihăniţi
mi-a părut că doar pentru mine a bătut băiatul din palme
că pentru mine au sunat clopoţeii de la gleznele lui
i-am spus
tu eşti moartea el mi-a spus da eu sunt moartea sunt
însă cea mai frumoasă din toate
am glas de copil
probabil tu ai avut odată o fiică dar nu ţi s-a născut nu ţi s-a născut nu ţi s-a născut
glumeşti nu glumesc
femeia are copii cât pântecul ei cât femeia e para are copii cât pântecul ei
şi i-am zis atunci sună din clopote şi el a bătut din nou din palme şi din picioarele lungi
auzeam clopoţeii de la picioarele lui dar mai voiam să trăiesc
nu pot muri la treizeci de ani
mai voiam să trăiesc
mi-a zis nu ai fost niciodată căsătorită eşti femeie pentru tine sunt clopoţeii aceştia
iar eu doar două glezne să am
în cer femeile tinere sunt mirese cu moartea
eu doar două glezne să am
şi a bătut din nou din picioare
mi-am adus aminte de Munch de strigătul acela şi mi s-a făcut frică.
Am auzit din nou clopotul în duminica aceasta
dar nu l-am ascultat
cling cling
sună o stea prea frumos
pesemne Iisus în cer este prunc pentru El să plâng eu dacă nu o să Îl găsesc cuminte în iesle.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia rămâne femeie

Femeia e un simbol a iubirii.
Toţi ştiu, dar mulţi nu aşa gândesc.
Ea este Eva cea pierdută în amintiri,
Care a fost la începutul neamului omenesc.

Femeia de mică e femeie.
Femeia e femeie când devine mamă,
Femeia rămâne tot femeie
Când e bătrână şi plânge în năframă.

Ne este dor de ea când suntem mici,
Ne este dor de ea când creştem mari.
Dar când suntem bătrâni şi bolnavi,
Plângem din nou după ea ca nişte sugari.

Căci ea este steaua care a răsărit
Pe cerul vieţii noastre.
E ca floarea care a înflorit
Sub bolţile albastre.

poezie de Vladimir Potlog (7 martie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia mea de borangic

Universu-i alăptat de zei,
Stelele-i atârnă de buric,
Razele în joacă scot scântei
Legănate-n val de borangic

Te admir, eşti farmecul întreg,
Pictat în ochii tăi albaştri
Ce-mbină bunătăţile de tort
Spoite-n versuri şi în aştri.

Univers îmi eşti, o amintire,
Sub capacul stelelor cu dric,
În ochi-mi tremuri de iubire,
Femeia mea de borangic!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!