bot

Baladă

Era un bot mare de cal
şi, Doamne, ce dinţi mari avea.
Căderi de meteoriţi în aval
dantura lui albă era.

El botul cel mare şi lung
ah, Doamne, cum şi-l înclina
şi dinţii cei albi, nibelung,
Doamne, un cal nibelung
cred că era.

Şi totuşi nu-s iarbă nu, nu.
Nicicând n-am fost iarbă, ah, Doamne...
Şi totuşi ce bot nesfârşit arăta,
ce cal nibelung îmi părea
că vrea să mă pască, ah, Doamne.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celui care râde la necaz

Eu ştiu din copilărie
Cine râde la necaz,
Are-un cap sub pălărie
Cu bot larg, fără obraz.

epigramă de Nicu Petria (9 ianuarie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ding-dang

Mirat eşti tu, fulg de zăpadă,
tu, bâlbâitule ce eşti în aer!
Un simplu bot de miel şi-atât
te poate despodobi
de geamul meu
prin care privind
visez visul.
Acum se încheie
următorul vers:
Tu, fulg de zăpadă
subţioară a frigului!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă-n vrajă

Scrie, scrie, scrie,
scrie, ciorcîrlie,
cîntă, vulpe blîndă,
crapă, crap de apă,
scrie, scrie, scrie...

Lîngă partea stîngă
un rar cărturar,
peste palimpseste
trece pana-i rece,
scrie, scrie, scrie...

A-nghiţit un chit
cu-al lui bot, socot,
mitul nenumit
şi totemul tot.
Cutie pustie.
Scrie, scrie, scrie...

Joc în soliloc.

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Cassian din Ambitus (1969)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un războinic doarme pe deal...

Un războinic doarme pe deal
îngropat cu cal cu tot.

Sub cerul pal,
sub stelele coapte,
năvălitorii se vor opri o noapte
şi-şi vor opri ura.
Animalele lor au să pască prin iarba pân′ la bot.

Pe urmă streinii au să-şi urmeze, mări!
drumul,
genunea sau aventura.

Câinii pustiului amuşină fumul.

Câinii pustiului sau ai pierzării.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colo-n deal

Colo-n deal, după deal

Florile dalbe

Răsărit-a sfântul soare,
Şi acela nu-i sfânt soare
Da-i o monăstire mare.
Nouă uşi, nouă altare.
Da' într-însa cine şade?
Măicuţa cu fiu în braţe.
Taci, fiule, nu mai plânge
Că eu ştiu ce ţi-oi da ţie,
Nouă stele-ncornorate
Cu topoare-nconjurate,
Două mere roşioare,
Cheiţele raiului,
Scaunul judeţului,
Lumina botezului
La Ispas
Un boţ de caş,

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet Retoric

Si pentru ce te bati mereu,
si te acoperi de rusine,
cand totul e predestinat
sa se rezolve de la sine ?

De n-ar fi noaptea pana in rame
si ziua pana in ochii tai,
ar fi sa cazi ca o epava
peste cositorite vai.

Dar marginile ni sunt clare
si miezul ne e stramt de tot,
si lumea da stufoase aripi
sa te loveasca peste bot.

Si pentru ce sa mai arati
ca-n univers domneste setea,
si pentru ce sa mai tot strigi
cand nu sti unde ti-e urechea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fată de primăvară

Te prinde primăvară ca o rochie subţire
Îmbrăcată la o despărţire.

Primul fluture tresaltă-n soare;
Ca să te asemui, caut o floare,
Caut o floare-n vânt şi-n minte.
Fată mare, adu-ţi aminte
Cum treceai încununată de-albăstrele
Şi-n gând nevinovată de tot,
Aşa cum trec căpriţele în turma de oi,
Cu fire de iarbă în bot.

Azi mersul ţi-e catifelat.
Şi farmecul din tine creşte pe-nserat;
Atunci toate tainele se-nchid în gând
Ca mâinile pruncului plăpând.

poezie clasică de Raymonde Han din Cartea dimineţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi

Întâi se aude cioara.
Apoi porumbelul sălbatec.
Apoi cineva spală preşuri,
le stoarce şi apa se-aude
curgând în lighean. Apoi
un sunet de roţi frânate.
Vântul pieziş. Apoi
şoaptele măturii. Marea
trage spre larg. Se aude
uşa de după amiază
a cerului, lin desfăcându-se.
Frunzele-ncep un drum
anevoios. Se aude
pasărea somnului. Poate
şi gestul pisicii cu puiul
în bot, străbătând panorama.
Din nou porumbelul. Apoi
apa-n ligheane. Apoi
marea în larg. Apoi toamna.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Cine are părinţi" (Poetului Adrian in memoriam)

"Cine are părinţi pe pământ, nu în gând,
Mai aude" cum neantul ne cheamă flămând.
Că au fost şi ei tineri, sărmani ori bogaţi,
Vor ajunge în cârje, cu un Alzy sub braţ.
Cel mai mult i-a durut râsul junelui scrib,
Are-n piept doar un boţ? Pălărie de hrib?
E uşor, dai cu barda în stânci, ca-n vechimi,
Iar din stâncă zbucneşte o lacrimă, ştim,
E doar vocea durerii, a sângelui, fiţi
Şi copiii de azi, şi bolnavii părinţi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!