"Cine are părinţi" (Poetului Adrian in memoriam)

"Cine are părinţi pe pământ, nu în gând,
Mai aude" cum neantul ne cheamă flămând.
Că au fost şi ei tineri, sărmani ori bogaţi,
Vor ajunge în cârje, cu un Alzy sub braţ.
Cel mai mult i-a durut râsul junelui scrib,
Are-n piept doar un boţ? Pălărie de hrib?
E uşor, dai cu barda în stânci, ca-n vechimi,
Iar din stâncă zbucneşte o lacrimă, ştim,
E doar vocea durerii, a sângelui, fiţi
Şi copiii de azi, şi bolnavii părinţi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele

De trei ori Euridice se trezi din vis,
A treia oară era în Paradis,
Orfeu pe nicăieri, necunoscut,
Păreri de rău, pe tine te-a durut?
Doar vocea, a iubirii, neîndoielnic,
De faţă era vrăjitorul Melnik,
De mulţi iubită, ea-l iubea pe-Orfeu,
Iar el, pe nicăieri, în Elizeu.
Acesta-i visul, vraja de neînfrânt,
Euridice, numai un cuvânt
Să pot rosti, mai au ele valoare?
Cuvintele, ca sărutări uşoare.
Iar la sfârşit, se întindea departe
Pustiul, precum pielea unui şarpe.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra mea a pornit la drum

Umbra mea a pornit la drum,
Este umbra mea sau un câine?
Zilele numărate trec uşor,
Azi te naşti, mâine eşti adolescent,
Apoi te îndrăgosteşti, simţi gustul primului sărut,
Este amar ca apa mării, cine a spus că sărutul e dulce?
Apoi vin copiii, bucuriile, spaimele,
Copiii cresc, uneori te uită, alteori tu exagerezi,
În fond toţi murim, dar fiecare altfel,
Moartea este numai o trecere spre altă viaţă,
Altfel viaţa nu ar avea sens. Cei dragi nu sunt uitaţi,
Tot o formă de viaţă, nu ştim nimic despre viitor,
Vor şti alţii, este marea ştafetă a vieţii,
Fără studii, tratate, doar poezie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Axis Mundi

Toţi ne vor binele, nu ni-l luaţi,
Nu mai putem reveni la sarmaţi,
Nu mai e loc în peşteri, ieşiţi,
Ne-ndepărtăm mai mult de sciţi.
Rugul nu luminează defel,
Şi Dumnezeu se înscrie-n tabel,
Chiar şi prostia s-a privatizat,
Şi libertatea mai e un păcat.

Răul mai poate fi seducător,
Cheamă la luptă pe muritor,
O îndoială este-ndeajuns,
Axul cel Mare trebuie uns.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă o picătură

Dacă o picătură ascunde marea,
Dacă un atom ascunde un om,
Dacă un ţânţar ascunde elefantul,
O crustă suntem, miezul este viaţa,
Iar sâmburii sunt negri, precum moartea,
Femeile- lăute ne încântă,
Ca mugurii – copiii se-nfiripă,
Nimic nu se va stinge chiar cu totul,
Mereu rămâne o lumină, fie vers şi rimă,
Ori fără rimă, cu mult duh, precum căldura,
Se risipeşte-n Univers, durerea- sura, un doliu prea discret,
Se readună-n boţ, un boţ ce strigă, roşu, exploziv,
Ce va fi el? Nădejde, împlinire muşeţel.
O lună ce se clatină pe un asin, la unison,
Trăim, noi, polifonic?
*********************************************
Cât eşti de frumoasă, gutuie aleasă,
ce-ţi trebuie ţie, Vanessă, mândrie?
Ah, nu te iubesc, eu doar mă sfârşesc,
că nu am un rost, să caut adăpost?
În sufletul gol simt un rotocol,
ca peştere rece de sub Bucege,
vuieşte şi marea, m-acoperă sarea,
răsună rar tobele, fâlfâie robele,
ghilotinat voi fi, carbamat.
Un mort lângă mine respiră-n suspine,
văd chipul tău, mamă,
aşteaptă-mă, cheamă,
mai naşte-mă iară,
să fiu blândă fiară.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vorbă şi doar... atât...!

O vorba spui... dar sigur ştiu că minţi,
O spui cu nonşalanţă... neconvingator...
O tot repeţi, că ai crescut fără părinţi,
Stârnind mirare, mici reactii şi de ce nu, umor...!
Nu îţi dai seama... cuvintele toate-s fierbinţi...
Pe tine te amuză, a ta slăbuţă glumă...
Când tu vei pentru al tău copil, doar unul din părinţi,
În sufleţ o să-ţi fie frig, un fel de rece brumă...!
Glumiţa ta, poate ar valora vreo doi arginţi...
De-atat... ca o repeţi glumind de câţva ani..
De-aproape ori poate de departe tu ai avut părinţi...
Deci oricum ai da-o, nu te-cadrezi, intre copii orfani...!
Cât timp mai e, rămâi iubit-alături de părinţi...
Fii sigură că ce-au făcut, făcut-au cu suflet şi credinţi...
Să-i porţi cu drag în suflet, ei sunt chiar nişte sfinti...
Tu Doctor azi... al nostru bun copil,, doctor de... dinţi.''..!

poezie de Gică Jalba‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare pentru cei plecaţi

Aho, aho, surori şi fraţi
Ce zile grele număraţi
Trudind departe de părinţi,
Vă pun în calendar la sfinţi
Şi vă doresc de sărbători
Să fiţi la fel de muncitori!

Că ştie Domnul cât de greu
Aţi dus-o acolo, mai mereu,
Şi la străini v-aţi umilit,
Vă fie totul răsplătit!
Iar când vă-ntoarceţi, rând pe rând,
Vă fie doar lumină-n gând!

Aho, aho, măicuţe blânde,
Ce lacrimi nu puteţi ascunde,
Cu braţe dârze şi călite
În doruri grele învelite,
Să fiţi ca roua de pe flori,
Ca albul dulcilor ninsori!

Iar voi bărbaţi ce aţi lăsat
Părinţi sau fraţi la voi în sat
Şi mai veniţi o dată-n an,
Că puneţi banul peste ban,
Să faceţi la copiii o casă,
Vă fie clipa luminoasă!

Aho, aho, români pribegi,
Vă fie visurile-ntregi
Să reuşiţi prin truda voastră
Să ridicaţi şi ţara noastră,
C-aici păduri se prăpădesc,
Iar munţii goi atât' jelesc.

Aho, aho, sărmani creştini
Ce duceţi ruga prin străini
Şi obosiţi, şi nemâncaţi,
Cu gândul la surori şi fraţi,
Vă fie zilele senine,
De bucurie toate pline!

Spre voi urările se-ndreaptă
Şi toţi românii vă aşteaptă
Să fiţi acasă în Ajun,
Când Magii Stelelor o spun
Că blând Isus, prin legea firii
Ne cheamă-n hora nemuriri!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zborul păsării

Din zborul păsării ghiceşti lărgimea spaţiului,
Poete, fă-i un loc Horaţiului,
Iar dacă nu ai spaţiu, mergi în stele,
Acolo se-mpart case şi cartele,
Tu te apleci prea mult peste fereastră,
Să nu cumva să dai peste-o nevastă,
O nevăstuică, o leoaică, mai ştii cine
Te caută, beţivule, haine.
Cu laude, rog, nu mă-ngropaţi,
Nu-i bine să dispari nici luni, nici marţi,
Voi fi cândva o piatră gri, lucioasă
Pe care-o spală apele, ca vocea ta duioasă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De teamă scapi doar murind, cine să recunoască?

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cel rău, binele îl înrăieşte mai mult. O ştiu din experienţă.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NOROCUL

NOROCUL
autor Ludmila Maciuga
Fiecare câte-o dată,
Mai oftează cu suspin,
Vrea norocul ca să-l bată,
Să mai scape de un chin.
Dar norucu-i fără vină,
Ştie care-i drumul lui.
Îşi caută singur grădina.
Şi nu spune nimănui.
Care-l are-n buzunare,
Spune că nu la văzut,
Având un oftat durut.
Īnsă-l are fiecare,
Care-n studii, sănătate,
Care-n soră ori în frate.
Care-n rude ori părinţi,
Care-n sufletul de sfinţi,
Care-l are-n libertate,
Caută credit cu rate.
Care-l are în iubire,
Caută şi fericire.
Cine-l vrea un pic mai mult,
Îl mai ia cu împrumut
Dacă ai pace în casă,
Tot norocul e pe masă...
Septembrie 2019 Italia

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ludmila Maciuga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă

Simt nostalgia cum în piept mă-apasă
Iar gândul cum mă poartă spre părinţi,
În casa noastră se-mpletesc dorinţi...
Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă...

Văd frunza verde, umbra lui cea deasă
Cu crengile-i bătrâne şi cuminţi
Copii flămânzi şi grijulii părinţi,
Stând laolaltă peste vremi, acasă.

Ca un străjer la casa părintească,
Eu tot bătrân îl ştiu precum a fost
Sub poala lui, copiii aveau să crească,

Fiind leagăn, ca şi dulce-adăpost,
Cu prima vorbă spusă, românească,
Şi unde mama ne-a învăţat un rost...

poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieţii (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul este cea mai bună răzbunare, dar poţi?

aforism de Boris Marian Mehr din Eufuria
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ţi-am cerut să mă iubeşti

Eu nu ţi-am cerut să mă iubeşti
Cum aş fi putut cere iubire,
Când ea este peste tot ca şi aerul,
Dar noi nu ştim să respirăm,
Mai mult gâfâim, ne opintim,
Gândurile îşi întind din ape mâinile,
Ai impresia că strigă după ajutor,
Dar ştim noi ce gândeşte sângele?
Omu-şi face loc oriunde,
Taie un pom, dărâmă un munte,
Iartă-ne Gea, iartă-ne Tea,
Fiul rătăcit va reveni în pământ,
Uneori mă simt prins ca de o stâncă,
Precum Prometeu, alteori mă apasă
Pământul, ca pe Atlas, halucinaţii,
Lasă impresiile, ia o ţigară şi taci.
Citesc un poem cu ochii închişi
În aula Academiei de Surzi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă Femeii

Să fiţi frumoase
Să fiţi sănătoase,
Să fiţi iubite
Să fiţi fericite.
Să aveţi puterea,
De a trece cu vederea,
Şi de a ierta
Tot ce vă face viaţa grea.
Dar şi:
Să fiţi iubitoare,
Şi ocrotitoare,
De ai voştri copii
Şi bune soţii.
S-aveţi suflet cald,
Să-i iubiţi cu drag
Pe–ai voştri părinţi
Să-i faceţi fericiţi.
Să fiţi drăgăstoase,
Şi să fiţi voioase,
S-aveţi în priviri
Flori de trandafiri.
S-aveţi glas duios,
Dulce şi frumos,
Susur de izvor
Îngânând uşor.
Caldă melodie
Cum ţi-ar placea ţie
Azi ca să asculţi...

poezie de Mariana Simionescu (7 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi netemători

Cu ochi netemători privesc cerul,
El zâmbeşte, se sprijină pe arbori vechi,
Sunt fraţii mei, străbunii mei,
De mult nu mai fugim prin lume,
Bem doar nectar albastru,
Iar de iubit, cu vântul ne iubim,
Iubiţii se sărută pentru noi,
Copiii râd cu noi fără să ştie,
Că existăm nu-i nicio îndoială,
Auzi cum bate inima în toate
şi în iarbă şi în cărăbuşi de aur.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri

Râsul plânge, plânsul râde!
S-a întors lumea pe dos!
Nici urâtu nu-urâţeşte!
Nici frumosul nu-i frumos!
Răul se transformă-n bine!
Binele e plin de rău!
Cum de lasă toate-acestea să se-ntâmple, Dumnezeu?

Ridicat în văzul lumii
Este cel ce n-are minte!
Cel ce nu-şi înşiră vorba!
Ori se pierde în cuvinte!
Cei cu mintea luminată-n
Întuneric îşi plâng starea;
Clar e că-n aceste vremuri
Promovată-i non-valoarea!

Se transformă totu-n lume
Părinţi albi! Copiii negri??????
Doamne nu -ş prin ce minune
Mai rabzi mâna de integri!
Pe-animale şi pe păsări
Cresc şi haine... şi pompoane...
Toată frumuseţea lumii
Se măsoară-n silicoane!

Babele se operează
Devenind din nou fecioare!
Iar bărbaţii ce-au neveste
Se trezesc că le cresc coarne!
Cic-a abolit sclavia!
Nu suntem un fel de sclavi?
Mă mai mir încă o dată:
Părinţi negri! Copii albi???????

Soarele n-aruncă raze cum făceau pe vremuri sorii,
Ci azvârle-n noi cu unde! Iar Pământu-şi schimbă polii!

Nici măcar înmormântarea
Nu mai e un lucru sfânt!
Nu ai bani... aştepţi în soare!
Nu te bagă în mormânt!
Iar,, petrecerea" de după...
Se măsoară-n decibel!
Ar participa şi mortul
De n-ar fi pământ pe el!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ehai, Toma Alimoş, fost haiduc şi fost cocoş,
Am să-ţi spun eu o poveste despre care nu mai este,
Te-am văzut, Alexandra, treceai pe sub nor,
Aveai aripi albastre şi policolori,
Sărutam trupul tău ca pe-un dar nevăzut,
Cavalerii de fier tac mărunt,
Alexandra, eram şi spirit şi trup,
Nu de mult ai plecat, ai înn piept carborund,
Cavalerii tăcerii, cavalerii – languste,
Nu de mult am murit pe căi mai înguste,
Bieţi cavaleri cu inimi cam fruste,
Cum să dăm înapoi visul meu c-am murit?
Parcă lumea devine un globus de vid,,
Zid înalt, cazi mereu înapoi, în abis,
Alexandra, te pierd neîncetat, nu eşti vis,
Rămâne gingaş trupul tău ca de floare,
Cavalerii ce mor atinşi de ninsoare.
Iar lumina cum scade mereu mai încet,
Iar inima-ngheaţă ca o pasăre-n piept.
Cine-o să vină de-acum prin câmpuri?
Alexandra, tu nu eşti femeie, nici sâmbur,
Se dilată şi munţii, ca sigiliul domnesc,
Alexandra, mai ştiu doar că te mai doresc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubirea...

"Isus este iubire."
(Goethe)

Cea mai mare frumuseţe pe pământ
Ţelul cel mai strălucit şi sfânt
Cine are, cine poate al avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Glas pururea dulce şi plăcut
Bunătate strălucită şi sărut
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Orizonturi largi şi orizonturi vii
Anii tineri cum sunt numai la copii
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Şi furtuna prin iubire-i blând susur
Numai iubirea are chipul drag şi pur
Nimenea, nimenea ca şi iubirea nu-i
Doar iubirea, doar iubirea-i fericirea orişicui.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!