babele din narie

"In vino veritas"

Părintele, fire măiastră,
De-acest proverb rar întâlnit,
Pe babele din urbea noastră
Le spovedea... după grijit.

epigramă de Valentin Groza din Adevărul şi minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au dus Babele -
miros de pământ reavăn
sfinţeşte livada

haiku de Gabriela Genţiana Groza (martie 2012)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi o împărăteasă; ei nu făceau copii; umblase pe la toţi vracii şi vrăjitorii, pe la toate babele şi cititori de stele, şi toţi rămaseră de ruşine, căci n-avură ce le face. În cele din urmă se puseră pe posturi, pe rugăciuni şi milostenii; când, într-o noapte, Dumnezeu văzând râvna lor, se arătă împărătesei în vis...

Petre Ispirescu în Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Babele soacre

Tăioase umbre pentru omenire,
Cu punctul de vedere categoric,
Materii prime pentru cimitire,
Sau şefe-n câte un partid istoric.

epigramă de Vasile Til Blidaru din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conform observaţiei lui Goethe, care spune că oamenii când îşi dau seama că doi oameni s-au îndrăgostit, ar dori să-i vadă căsătoriţi, iar după aceea îi pândesc să vadă când se despart noi, românii, insistăm doar asupra primului fenomen: maică, spun babele, când văd că o pereche întârzie prea mult să se ducă la primărie, dacă vă iubiţi de ce nu vă luaţi? Şi odată luaţi, dacă nu se înţeleg, niciodată nu-i îndeamnă să se despartă, fie din dorinţa secretă de a-i vedea îndurând şi ei, ca toată lumea, jugul în doi, fie pentru că spectacolul suferinţei altora li se pare mai atractiv decât cel al căutării fericirii.

citat celebru din Marin Preda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popa şi învăţătorul din satul Vereşti, ultimul însărcinat cu educaţia copiilor, celălalt îndrumând religia credincioşilor, propovăduiau asemenea poveşti supranaturale, cu atât mai vârtos cu cât le credeau din toată inima. Amândoi afirmau, "întemeiaţi pe dovezi" că vârcolacii bântuie prin ţară, ca vampirii, numiţi strigoi pentru că strigă, se adapă cu sânge omenesc, că stafiile rătăcesc printre ruine şi devin răufăcătoare dacă uiţi să le aduci seară de seară băutură şi mâncare. Există ielele, babele cărora se cuvine să te păzeşti să le ieşi în cale marţea şi vinerea, cele mai rele zile de peste săptămână. Ia pătrundeţi în adâncul pădurilor din comitat, păduri fermecate, în care se ascund balauri, dragoni uriaşi ale căror fălci se cască până-n nori, sau zmei cu aripi nemăsurate, care răpesc fecioare de viţă împărătească, ba şi pe cele de neam prost, dacă-s chipeşe. Iată destui monştri cumpliţi, pare-se şi care-i geniul cel bun pe care li-l opune închipuirea poporului? Nimeni altul decât şarpele casei, ce trăieşte prietenos în fundul vetrei casei şi căruia ţăannul îi cumpără puterea binefăcătoare, hrănindu-l cu fruntea laptelui.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa de bine îi şedea gătită, de părea că este o zână. Sclipea diamantele de pe dânsa de luau ochii celor ce se uitau la dânsa. Fiul împăratului era mândru nevoie mare! fiindcă zâna numai cu dânsul jucă cât ţinu hora. Şi unde se rotea pe lângă dânsa şi se îngâmfa ca un curcan. Iară când fu a da înde seară, găinăreasa pieri iarăşi ca o nălucă. Când văzu fiul împăratului că zâna lipseşte, atâta îi fu. Căzu la grea boală. Pasămite prinsese lipici. Se aduseră toţi vracii, toate babele şi toţi cititorii de stele; rămaseră însă ruşinaţi, căci n-avură ce-i face. Atunci fiul împăratului spuse mă-sii că până n-or găsi pe fata la care se va potrivi inelul ce-i dete el, nu se va face bine.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

100

În oraşul dintre munţi -
Ca ştirbite stalagmite -
La un an după război,
Casele rânjeau rănite.

Toamna munţii-nvineţea,
Sevele-ngheţau în plante,
Bruma cobora în zori
Peste băligi, diamante.

Douăzeci şi trei august
Prima-i pomenire vie
Şi-a adus-o printre plopi
Mari, de toamnă timpurie.

În oraşul dintre munţi,
Oamenii nu pricepură
Cât de mare-i acea zi
Învălită-n ploaie sură.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!