autostradă

Iubito, în inima ta, nu vreau doar să fac o cărare, ci o autostradă!

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre Iad nu este o potecă, e o autostradă!...

aforism de George Budoi (12 iulie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre iad nu duce o amărâtă de potecă, ci o autostradă în toată regula.

aforism de Mihail Mataringa (12 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre Iad nu este o potecă, e o autostradă!...

George Budoi, 12.07.2007
http://forum.realitatea.net/archive/index.php/t-11180-p-38.html

Variaţiuni pe-aceeaşi temă

Meseriile sunt clare,
Banii publici curg grămadă,
Fetele fac trotuare,
Iar băieţii autostradă.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul este o imensă carierăde piatră prin care mulţi şi-ar dori să se plimbe ca pe autostradă, în timp ce alţii merg răbdători din bolovan în bolovan şi îl ridică pe fiecare, pentru că simt nevoia să vadă ce se ascunde dedesubt.

Jose Saramago în Călătoria elefantului (2008)
Adăugat de Lena Chilari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primarul panglicar Sorin Oprescu vrea iar autostradă suspendată prin inima Bucureştiului

Mulţi români nu au o pâine,
Duc o viaţă ca de câine,
Iar el, din a lor sudoare,
Vrea o stradă zburătoare!...

epigramă de George Budoi din Politică şi politicieni (28 noiembrie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg

alerg străzile lumii încordată
te caut în firul de smoală de pe autostradă
ce a-şi vrea să fie albă fără negreală
dintr-un sufletul curat fără greşeală
pe care l-am dat arvună într-o zi goală
la un stop făcâd semn disperată
sper să te mai întâlnesc odată
tălpile-mi ard şi încerc să te găsesc îndată
mă împidec însă de copaci de asfalt betonat
şi sunt speriată că viaţa mea sa terminat

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sufletul un câine pe şosea

Mi-e sufletul un câine de pripas,
În plină iarnă, pe-o autostradă,
Cei care se grăbesc n-au timp să-l vadă,
Dar eu, inconştientul, cui îl las?

Din când în când, îi este dat să cadă,
Şi el, rănit de roată sau de pas,
În câte-o tufă sângeră, retras,
Şi, uneori, solemn, într-o baladă.

Mi-e sufletul desprins de mine însumi,
Mă uit la el, se uită-n ochii mei,
El câine rău, eu cap numai idei,
Şi ne uneşte câteodată plânsu-mi.

Mi-e sufletul un câine şchiop ce vine,
Pe o şosea, prin vifor, către tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Cine eşti tu, moarte?
Sau, ce eşti?
Te-am personificat ca proştii, moarte!
Într-o bătrână hidoasă
ce taie firul vieţii
cu coasa
cu secera.
Când tu eşti slabă şi neputincioasă.
Moartea nu coseşte niciodată!
Nici măcar nu seceră!
Pentru asta îti trebuie forţă!

Orbi, am zărit hidoşenia în chipurile bătrâne.
în zâmbetul blând
şi uneori tâmp
al celor încercaţi de viaţă.
Când tu, moarte, stai în trupurile pline de vigoare
cu sufletele mutilate de ură
sau de nebunie.
Săracă moarte! Câtă nedreptate!

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!