Moartea
Cine ești tu, moarte?
Sau, ce ești?
Te-am personificat ca proștii, moarte!
Într-o bătrână hidoasă
ce taie firul vieții
cu coasa
cu secera.
Când tu ești slabă și neputincioasă.
Moartea nu cosește niciodată!
Nici măcar nu seceră!
Pentru asta îti trebuie forță!
Orbi, am zărit hidoșenia în chipurile bătrâne.
în zâmbetul blând
și uneori tâmp
al celor încercați de viață.
Când tu, moarte, stai în trupurile pline de vigoare
cu sufletele mutilate de ură
sau de nebunie.
Săracă moarte! Câtă nedreptate!
Moartea pur și simplu nu există!
Ea este doar o banală stare
o transformare.
Ca înghețul
Ca dezghețul
Ca evaporarea sau sublimarea.
Moartea este un simplu întrerupător
de energie!
un buton atomic!
și are cauze cât se poate de naturale.
O..., moarte! Cât de simplă și de frumoasă ești!
Adesea însă,
Tu stai, moarte,
în voința animalică a oamenilor
de a ucide.
În lăcomie!
Și incalci legile dumnezeiești!
Stai în mintea rătăcită a sinucigașilor
a nebunilor ce aleargă pe autostradă inconștienți.
Tu ești neagră ca asfaltul, moarte!
Ce complicată ești moarte! Și cât de urâtă ești!.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre nebunie
- poezii despre moarte
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre zâmbet
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre sărăcie
- poezii despre suflet
- poezii despre prostie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.