altundeva

Joan: Ei bine, nu pot face acrobaţii deloc. Nu, nu. Sărituri? Aşa şi-aşa. Deci de ce sunt aici? Păi, e bizar, dar am venit să promovez o misiune de la Dumnezeu. Aşa că băgaţi-mă în joc sau lăsaţi-mă pe banca de rezerve, ca să puteţi merge în Rai şi eu oriunde altundeva decât la ora de franceză.

replică din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amon Goeth: Azi înseamnă istorie. Ziua de azi va fi ţinută minte. De acum încolo, tinerii vor întreba cu mirare de această zi ani la rând. Azi înseamnă istorie, iar tu faci parte din ea. Cu şase sute de ani în urmă, când altundeva ei aruncau vina pe Moartea Neagră, Cazimir cel Mare le-a spus everilor că puteau veni în Cracovia. Au venit. Şi-au adus avuţiile în oraş. S-au stabilit. Au pus stăpânire. Au avut succes în afaceri, ştiinţă, educaţie, arte. Au venit cu nimic la ei şi din nimic au prosperat. De-a lungul a şase secole a existat o Cracovia a evreilor. În seara asta, acele şase secole se vor transforma într-un zvon. Nu au avut loc niciodată. Azi înseamnă istorie.

replică din filmul artistic Lista lui Schindler
Adăugat de Chermaneanu Stefania-Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Cum adică, tot?! Nu vreau detalii, dar... Ce-ai făcut totuşi?
Lia: Nimic neobişnuit. Adică, nimic de genul a ceea ce ai făcut tu... Ne-am plimbat, am stat de vorbă şi... L-am învăţat să danseze.
Lucian: Să danseze?!
Lia: Da, să danseze, pentru că nu ştia. Aşa că i-am acordat primele lecţii de dans.
Lucian: Primele lecţii?! Adică, ai de gând să continui?
Lia: Da, de ce nu? Până va reuşi cât de cât să priceapă ceva, să prindă ritmul, mişcările.
Lucian: Şi crezi că-i bine să-i dai aceste lecţii?
Lia: Da, de ce nu? Tu ai învăţat-o pe sora lui, iar eu pe el. Crezi că e ceva rău în asta?
Lucian: Nu cred că părerea mea te interesează prea mult sau că vei ţine vreodată cont de ea. De fapt, din nou ai dreptate: Faci ce vrei şi cum crezi tu că ar fi mai bine. Şi unde anume aţi exersat?
Lia: În camera mea, până au apărut Ly şi Mihai.
Lucian: În camera ta?!
Lia: Da, desigur, acolo. Altfel, unde altundeva ai fi vrut să exersăm? În oraş, în nava noastră, pe suprafaţa albă a planetei?

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Als: Dar deocamdată, ce se aude cu cina din seara asta; sărim din nou şi peste ea?
Rena: Iarăşi ţi-e foame? Tu numai la mâncare te gândeşti?
Als: Păi, ce să fac?! Nu-s eu de vină; stomacul cere. S-a obişnuit să i se ofere mai mult...
Rena: Va trebui să-l dezobişnuieşti.
Als: Ah, mai dificil... De altfel, dacă nu sunt sătul, nu dau randament; poate greşesc calculele, ceea ce n-ar fi de dorit. Vrei să ajungem iar altundeva? Într-o altă lume? Într-un alt univers paralel?
Rena: Uff... Nu-ţi face griji, nu vom sări peste cina din seara asta, însă va trebui să te înveţi cu mai puţin.
Als: Mda... În ritmul ăsta, în curând am să arăt ca o fosilă, dar una vie.
Rena: Nu te mai plânge! Conformează-te situaţiei! Şi eu înfrunt aceleaşi neajunsuri ca şi tine, dar nu fac atâta caz.
Als: Păi, tu, probabil eşti obişnuită, doar te preocupa mereu menţinerea siluetei.
Rena: Aşa aveai impresia? Greşit, amice! Dar acum n-am încotro...
Als: Hmm, n-ai... Bine, lasă; hai să mâncăm totuşi ceva!
Rena: Desigur.

replici din romanul "Speranţa"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Aici ai de gând să laşi maşina, Iuli; afară, în ploaie?
Iulian: Unde altundeva, dragă?
Diana: În garaj ar fi cel mai indicat, nu crezi?
Iulian: Ar fi, într-adevăr, dar acolo n-are loc; e deja cealaltă.
Diana: Cealaltă e veche.
Iulian: Tocmai; e veche. N-ar rezista afară, în ploaie... Asta-i nouă; deocamdată rezistă foarte bine. Dar cum, îi porţi deja de grijă? Parcă nu erai de acord cu cumpărarea ei.
Diana: Acum, dacă tot am luat-o şi am dat o grămadă de bani pe ea, e normal să-i port de grijă.
Iulian: Tu ai dat? Eu, dragă; erau salariul şi economiile mele. Banii tăi sunt intacţi, în siguranţă.
Diana: Nu contează...
Iulian: Ai dreptate. Repet însă, deocamdată, nu există motive de îngrijorare în privinţa ei. Mai târziu, va trebui să luăm măsuri; cred că vom fi nevoiţi să lărgim garajul, să-i facem loc şi acesteia, lângă cealaltă.
Diana: Vrei s-o păstrăm şi pe aceea?
Iulian: Desigur; doar nu-mi sugerezi s-o vindem... E foarte importantă pentru mine! Nu m-am gândit nici o clipă la această variantă. Mă simt foarte legat de ea; n-aş renunţa niciodată la ea.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Tu?! Ce cauţi aici? Nu trebuia să fii aici...
Lucian: Am venit să te trezesc. Se pare că eşti cam puturoasă. Toţi sunt deja afară şi te aşteaptă de mult timp.
Lia: Serios? De ce ai venit tocmai tu?
Lucian: Nu ţi-e clar? Pentru că aşa am vrut. Hai, acum, trezeşte-te odată! Doar nu-ţi închipui că aş fi venit degeaba până aici!
Lia: Nu te-am invitat eu, nici nu te-am obligat să vii. Pe unde ai intrat?
Lucian: Pe uşă, pe unde altundeva? N-ar trebui s-o laşi deschisă, dacă nu doreşti să intre cineva nepoftit în timp ce dormi.
Lia: Păi, n-am lăsat-o eu. Ia stai puţin...
Lucian: Puţin doar?! Am de gând să stau chiar ceva mai mult.
Lia: Nu la asta mă refeream. Unde-i Ly?
Lucian: Afară, cu ceilalţi, ne aşteaptă. Domnişoara Kuny a fost mai vrednică decât tine, s-a trezit de dimineaţă.
Lia: Înseamnă că ea a lăsat uşa deschisă când a plecat de aici. Altfel nu avea cine.
Lucian: Poate. Asta presupune că trebuie să-i fiu recunoscător, să-i mulţumesc, altfel aş fi stat mult şi bine să aştept la uşă, până binevoiai tu să te trezeşti, să-mi deschizi.
Lia: De cât timp te afli aici, în camera mea?
Lucian: De... Vreo câteva ore?!
Lia: Luci, nu glumi!
Lucian: Nu-ţi face griji, nu de foarte multă vreme, doar câteva minute.
Lia: Ce anume ai făcut între timp?
Lucian: Nimic deosebit. Ce-aş fi putut face? Te-am admirat numai... Crede-mă, te-am privit doar, atâta tot.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Într-adevăr, am multe animale. Încă o dată, îmi cer iertare, doamnă, pentru micile incidente de ieri; ştiu că v-aţi cam speriat, mai ales de Marta, dar şi de Jerry.
Diana: Ah, nu; nu face nimic, drăguţo, nu trebuie să-ţi ceri iertare. Dimpotrivă, eu ar trebui să procedez astfel, dar... Aşa sunt eu din fire, mai fricoasă.
Maria: Noi iubim foarte mult animalele, ceea ce, cred că e normal într-o familie ca a mea, tata şi eu fiind biologi, iar mama – medic veterinar, iar motivul pentru care ţinem acele animale în casă, la bloc, este că până acum n-am avut unde altundeva. De abia astăzi, după şedinţă, domnul primar a avut amabilitatea de a aproba cererile pe care tata le-a depus cu foarte mult timp în urmă, pentru cumpărarea unor terenuri pe care să amenajăm adăposturi speciale pentru animalele noastre. Se pare că obţinerea acestor aprobări a ţinut de reuşita mea, pentru că până acum, domnul primar n-a avut niciodată bunăvoinţa de a ne asculta, iar acum, a mai şi recunoscut cu nonşalanţă că dacă eu n-aş fi reuşit performanţa de a deveni membru al echipajului, familia mea n-ar fi obţinut aprobările necesare cumpărării acelor terenuri.
Iulian: Asta e, ce să-i faci? Până nu devii o persoană importantă, nici nu eşti băgat în seamă; o problemă cunoscută de mult... Acum aţi devenit chiar cetăţeni de onoare ai oraşului nostru; domnul primar v-a acordat aceste titluri.
Maria: Eu n-am urmărit niciodată obţinerea unor asemenea titluri; probabil nici colegii mei.
Iulian: Poate că nu, dar le meritaţi.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Încotro, dom' director? Unde mergem?
Traian: La mine, Luci, unde altundeva?
Lucian: De ce? Ce aveţi cu mine atât de urgent, încât nu puteaţi aştepta până la 12.00, când veneam noi acolo?
Traian: Tu ce crezi?
Lucian: Nu ştiu; nu-mi dau seama.
Traian: Îţi dau un indiciu: Cine crezi că te aşteaptă suspinând şi vine zi de zi, rugându-mă cu lacrimi în ochi să o ajut?
Lucian: Mama?! V-aţi ostenit degeaba, dom' director! Nu vreau s-o văd! N-am ce discuta cu ea!
Traian: Luci, stai! Nu fii rău! Mama ta suferă cumplit din cauza ta, pentru că nu te-a văzut de o săptămână.
Lucian: E vina ei. Am avertizat-o doar...
Traian: Uită ce s-a întâmplat atunci şi hai cu mine! Acordă-i încă o şansă; nu se poate s-o refuzi. De altfel, ştiu foarte bine că şi tu suferi din cauza ei. Nu te mai prostii! Nu fii îndărătnic! Lasă ranchiuna în urmă!
Lucian: V-a spus ea cumva că n-ar mai fi împotrivă? Acceptă ideea plecării în misiune?
Traian: Nu; încă este împotrivă, dar nu te va mai cicăli. Nu va mai încerca să te convingă să renunţi la misiune, se va adapta la noua situaţie. Te rog, Luci, hai cu mine; n-o lăsa îndurerată! De ce vrei să prelungeşti această suferinţă? Cât crezi că mai pot suporta s-o văd înlăcrimată, implorându-mă s-o ajut? Astăzi a îngenuncheat în faţa mea, deşi nu era nevoie să procedeze astfel, doar ca să mă convingă să te aduc să vorbeşti cu ea.
Lucian: Mama a îngenuncheat?!
Traian: Da. Închipuie-ţi doar... Spunea că dacă o să vină ea să te caute, o să fugi şi o să te ascunzi, de aceea a apelat la mine.
Lucian: Are dreptate; aşa am procedat în ultimul timp... Am evitat-o intenţionat.
Traian: Şi de ce? De ce oare? Hai! Cred că e cazul să renunţi la acest comportament infantil şi să dai dovadă de mai multă maturitate. Dovedeşte că eşti capabil să-ţi înfrunţi şi să-ţi rezolvi problemele, doar vei fi comandantul misiunii...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Ba da, draga mea. Ar trebui, ar fi minunat... Să-i vorbeşti, să-i spui totul, nu numai despre problemele tale, dar şi ceea ce ţi-am povestit eu depre el, să-i mărturiseşti totul, inclusiv dragostea ta pentru el. Ar fi bine ca el să afle toate acestea de la tine, nu din alte surse şi nu ştiu de ce, însă sunt sigur că nu doar va încerca să te ajute, dar va şi reuşi acest lucru. Nu ştiu de ce am această convingere, totuşi, o am, asta-i sigur!
Lia: Ah, tati... Nu pot să-ţi promit nimic în sensul ăsta, dar poate că vreodată am să încerc să vorbesc cu el despre toate acestea. Nu ştiu însă dacă voi şi reuşi, el mă intimidează. Are ceva care... E adevărat că mă atrage, totuşi, mi-e greu să-i vorbesc, despre orice, mai ales despre aşa ceva. Mi-e foarte greu şi numai să-l privesc, dar să-i mai şi spun asemenea lucruri...
To Kuny: Păi, dacă te deranjează atât de mult privirea lui şi te intimidează, nu te uita în ochii lui când îi vorbeşti.
Lia: Dar unde altundeva să mă uit, dacă am fi doar noi doi, eu şi el?! Nu-l pot evita tot timpul... Nu ştiu dacă vreodată voi putea, nu ştiu dacă voi reuşi să-i vorbesc...
To Kuny: Ar trebui, draga mea. Cel puţin, să încerci. Spre binele tău, scumpo, chiar ar trebui. Şi nu vreodată, ci cât mai curând. Problema asta nu suferă amânare. Crede-mă, aşa ar fi corect. El este blând, bun, calm şi înţelegător, mai ales cu tine. Are multă răbdare. Te va înţelege şi sigur te va ajuta, pentru că te iubeşte, nespus de mult. Zău, scumpo...
Lia: Poate că ai dreptate, tati. Poate voi încerca vreodată, într-o zi; nu ştiu sigur, poate, deci nu pot să-ţi promit nimic. Dar dacă, aşa cum spui tu, mă iubeşte, de ce nu ia el însuşi iniţiativa, de ce nu încearcă el primul să-mi vorbească deschis, la modul cel mai serios posibil; cred că, în mod normal, el ar trebui să fie cel care să pornească o astfel de discuţie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!