Val

Ultimul val

Aş vrea să culeg fiorii din florile timpului meu,
să îi simt prin pori cu nume de speranţă –
alint în adierea unui nou răsărit,
unui nou val,
marele val,
ultimul val –
în sunetul catifelat al petalelor roşii,
să nu-i las,
în ignoranţa lor,
să fure raza din nori,
îmbrăţişarea infinitului,
şi sărutul cu aroma iernii din mine...

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe val

În valurile vieţii, adesea m-am scăldat.
Eram mereu deasupra, sub val nu am intrat.
Cât am fost pe val, ce mult m-am bucurat!
Când a căzut valul, nu m-am speriat.
Am luptat eroic să mă prind de mal,
Să ies iar deasupra, s-ajung la final.

Cum talazul mării, urcă şi coboară,
Izbeşte în maluri şi se-întoarce iară,
Nu mă dau bătut, nici nu fac scandal,
Mă ridic din apă şi iar sunt pe val.

poezie de Dumitru Delcă (25 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca doi copii ai mării

Eşti un pescăruş de mare
ce-şi ia zborul de pe mal,
până-n depărtata zare,
înfruntând val după val.

Sau eşti sirenă de mare
ce-înoată până la mal,
ca să-şi găsească iubitul,
să-l ducă, cu ea pe val.

Şi ca doi copii ai mării,
legănându-se pe val,
se vor pierde-n largul zării,
depărtându-se de mal.

Fericiţi vor fi în mare
ca-într-un palat de cleştar,
în lumina de la soare
vor fi ca un chihlimbar.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

România este ca Dunărea cea lată, mare şi adâncă, în care se cotropesc apele deosebite din a dreapta şi din a stânga; cu cât mai multe pâraie, pe atâta şi Dunărea creşte; valurile străine s-au cotropit în românie, nici un val nu ne-a putut îneca... de multe ori un val ameninţător de pieire ne-a întărit, de multe ori acel val ne-a împins spre o propăşire

Alecu Russo în Amintiri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un val verde [A green wave]

Între oceanul cel întins
Şi golfurile aflate-n spate,
De vânt săltat pe jumătate,
Râvnind la ţărmul neînvins,
Trece-un val verde, luminat,
Cu spumă albă-ncoronat:

Deasupra, vânturi zdrenţuiesc
Nori plumburii ce-n cer plutesc.

poezie de William Sharp, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

... din valurile vremii se naşte văl de ape
din vălurile apei se naşte val de vreme
nici nu mai ştiu încaltea ce este mai aroape
de stropul ce desparte extremele extreme...

catren de Iurie Osoianu (2 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Val: Făceam sex.
Ellie: Da, făceam sex, dar nu vorbeam niciodată.
Val: Sexul e mai bun decât vorbăria, întreabă pe oricine din barul ăsta. Vorbăria e ceea ce trebuie să faci ca să obţii sex.

replici din filmul artistic Final ca la Hollywood, scenariu de Woody Allen (3 mai 2002)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
Şi varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri uşor încreţite
De vântul uşor.
...

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subitul inedit...

când te-ai răsfrânt asupra mea cu jind
de stele pogorând din cer alene,
se zbuciumau în larg de mări sirene
din val în val tristeţi rostogolind

iar când schimbam poziţia subit
te aşterneai noian de transparenţă
voind în fel şi chip din decadentă
să sorbi întreg subitul inedit...

poezie de Iurie Osoianu (4 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Violoncelul profund al nopţii

Profundul violoncel al nopţii
azvârle întunecata sa jubilare departe, peste zare.
Imaginea de ceaţă a lucrurilor îşi dizolvă formele
în fluviul de lumină cosmică.

Dune luminoase, prelungi,
le clăteşte val după val în vecia albastră.
Tu! Tu! Tu!
Iluminată, uşoară materie, al ritmului înflorat întuneric,
plutitor, ameţitor vis al viselor, orbitor de alb!
Un pescăruş sunt eu, şi cu aripi întinse, calme,
beau fericirea sărată a mării:
la răsăritul ei, ştiu totul,
la apusul ei, vreau totul,
şi ating inima lumii -
orbitor de albă.

poezie clasică de Karin Boye, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!