+visul +e +aproape

Caţavencu (foarte ameţit, împleticindu-se-n limbă, dar tot îngrăşându-şi silabele): Fraţilor! (toţi se-ntorc şi-l ascultă.) După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!... Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!

replici celebre din piesa de teatru O scrisoare pierdută, scenariu de Ion Luca Caragiale (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

Fi-mi-ar marea mai aproape,
Dacă nu... măcar ocean,
Să mă mângâie pe pleoape
Când albastrul ei nu-l am.

Fi-mi-ar muntele păvază,
Când îmi bate vânt nebun,
Iară tu să-mi fii o oază,
Unde poezie spun.

Fi-mi-ar trupul tău iubire,
Relieful lui culcuş,
Să-mi provoace amintire,
Ca vioare-i un arcuş.

Să îmi fie gândul, visul,
Către tine mai mereu,
Tu să-mi fii piscul, abisul,
Să-mi fii bine, să-mi fii greu.

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca pregătire pentru studiul nevrozelor, voi încerca să demonstrez sensul viselor. Această răsturnare în ordinea expunerii se justifică nu numai prin faptul că studiul viselor reprezintă cea mai bună introducere pentru studiul nevrozelor, ci şi prin aceea că visul însuşi este un simptom nevrotic, prezentând avantajul inestimabil de a putea fi constatat la toţi oamenii, inclusiv la cei sănătoşi. Chiar în eventualitatea că toţi oamenii ar fi sănătoşi şi s-ar limita doar să viseze, am putea, prin cercetarea viselor, să ajungem aproape la aceleaşi constatări ca acelea pe care le obţinem prin analiza nevrozelor.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta mea

A bătut uşor la poarta mea
În amurg de seară fericirea
Îmi era pe-atunci inima grea
Întâlnisem doar dezamăgirea.
N-am deschis, nu înţeleg de ce
Şi a dispărut ca o nălucă,
Scriau de ea atâtea cântece,
Cum de-am lăsat-o să se ducă?
A venit apoi la poarta mea
Cu trandafiri de dor iubirea,
Printre petale îmi surâdea
Dar m-am ferit să-i văd privirea.
Şi m-am ascuns după un geam
Deşi doream nespus s-o întâlnesc
Plângea o pasăre pe ram
Spunându-mi că din nou greşesc.
A revenit atunci la poarta mea
Într-un amurg dezamăgirea
Din cerul negru fără nici o stea
Ea îşi vesti din nou sosirea...

[...] Citeşte tot

Dorina Omota (25 februarie 2017)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape şi totuşi departe

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte
creştem, ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe...

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit,
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui -
simfonii de culori, miresme şi gânduri!

Doar luna, rotunda lună,
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor,

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul Îngerului

Un înger drag mi-a apărut în vis,
M-a luat de mână, şi mi-a spus:
"Viaţa nu e întotdeauna ceea ce pare,
Nici pe oameni nu-i cântări după înfăţişare:"

Mama m-a luat de mână
Şi mi-a şoptit:
"Te voi conduce în locul unde visele sunt vii
Închide ochii şi inima-ţi deschide,
Pe tine te vei redescoperi "
Ea m-a condus prin Întuneric şi Lumină,
În brâul curcubeului învăluită, calm-senină.
Fiecare culoare e un vis ce se poate împlini,
M-a condus aievea printre galaxii
Apoi am ajuns într-o grădină
Mângâiată de o boare divină.
Mama mi-a spus cu vorbă blajină:
"Admiră copacii şi florile,
Miroase şi gustă din roade"!
Am privit, am mirosit, am gustat,

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Cărbune (26 martie 2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Ana

Cine-ar fi crezut ca vântul
Va avea un scop al lui,
Si că -mi va purta cuvântul
Oriunde si chiar oricui.

L-am rugat să nu se ducă
Mai departe de-al tău sat,
Si de-atunci umblă nălucă,
Dar te tine nu a dat.

L-am ghidat cum am putut,
Chipul tău i-am arătat,
Pur si simplu n-a văzut
Chipul tău în acel sat.

A venit plângând la mine,
Suierand că n-a găsit
Stau si mă gândesc mai bine,
Oare ce l-o fi oprit?

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litanii pentru miezul nopţii

I

Dormi, felină obsedată de plăcerea de-a fi-nvinsă...
A trecut de miezul nopţii...
Iar duetul senzual
Orchestrat de fantezia unui Heliogabal
Pâlpâie-n finalul unei lumânări aproape stinsă.

Dormi, felină cu ochi stranii
Şi cu pleoape cercuite
În culori evocatoare de fanate clematite,
Dormi, felină obsedată de plăcerea de-a fi-nvinsă...

Culcă-ţi capul pe risipa chiparoaselor strivite
De contururile-ţi roze
Torturate,
Şi-amorţite,
Şi multiplicate-n visul unei Venere, desprinsă
Din anticul bronz al unei statui reconstituite.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanticul e un braconier care nu prea ştie ce caută. Tânjeşte după o pradă pe care a visat-o, uitând, apoi, parţial, visul. Clasicul, din contră, detestă ce e aproximativ. Când clipa i se dăruie, romanticul intră în panică. Oare cât va dura? Unica lui soluţie sigură e să devină parazitul propriei sale insatisfacţii. Uneori, îşi distruge dragostea ca s-o poată plânge. Dar nu e vina lui că e mai profund în regret. Căci romanticul e un etern diletant în materie de fericire. Abia după ce o pierde, o înţelege. Şi iubeşte, mai ales, ce n-are. Clasicul, în schimb, e, în genere, un om fără vârstă. El ocoleşte copiii şi bătrânii. Nu circulă noaptea şi nu trece aproape niciodată prin dreptul unui spital.

Octavian Paler în Aventuri solitare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Nu s-au mai văzut aproape
De vreo cincisprezece ani,
De pe când umblau la şcoală:
Ambele în Botoşani.

Anii trec pe nesimţite
Cum trec visele şi ele
Şi s-au întâlnit pe stradă
Amândouă tinerele:

- Nici nu ştii ce bine-mi pare
Scumpo, că ne-am revăzut...
Să ne povestim crâmpeie
Şi-amintiri despre trecut!

Au vorbit de film, de Beatles,
De artiştii consacraţi,
Despre modă, despre blănuri
Şi apoi despre... bărbaţi.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!