+versuri +de +seara

Seara, soldaţii de plumb au intrat în cutie şi toţi cei din casă s-au dus la culcare. Şi atunci, cutia cu muzicuţă a început să cânte tot felul de cântece vesele. Soldaţii de plumb au început să zăngănească în cutia lor, fiindcă voiau şi ei să iasă şi să vadă ce-i, dar nu puteau să ridice capacul. Spărgătorul de nuci se dădea de-a tumba şi creta se zbenguia pe tăbliţă. De atâta larmă, canarul s-a trezit şi a început şi el să vorbească în versuri. Numai soldatul de plumb şi cu dansatoarea nu se mişcau din loc. Ea stătea mereu într-un picior, în vârful degetelor şi cu braţele întinse, el stătea tot aşa de neclintit pe singurul lui picior şi nu-şi lua nici o clipă ochii de la dânsa.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor

Îmi e dor de întristarea ce te leagă de decepţii,
Şi de mersul tău domol când te-ntorci de la iubit.
Animalic ţi-e instinctul dar pe-alocuri ai pretenţii
Şi ma-nchizi în versuri seara, lângă un tâlhar grăbit.

Tu, mă pregăteşti de moarte, şi mă-nbraci ca pe-o regină,
Peste sâni îmi pui eşarfe să-ţi rămână numai ţie.
Mă obligi să-mi scriu pedepse, să rămân fără lumină,
Şi m-arunci în temniţi noaptea lângă demoni de hârtie.

Dimineaţa pe răcoare mă priveşti cu ochi de sticlă,
Şi din ei îţi curge verde peste inima-mi de ceară,
Vreau să evadez din clipa când îţi sunt atât de mică,
Şi să inventez un vers, unde ma iubeşti o vară.

Îmi eşti monstru cu pretenţii şi-aştepţi sa-ţi vorbesc în şoaptă,
Vrei să îţi cerşesc iubire ca o ploaie sub un nor.
Mă dezbraci de amintiri şi miros de pâine coaptă,
Eşti un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înscrisul cel nou

E noapte târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieşind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aduc la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung fără veste, spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheaţă, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citeşte, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheaţă ad-hoc,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi în tandem

- Azi plouă-ncet cu stropi mărunţi şi calzi
Peste cireşii ninşi pe jumătate,
Meri'-nfloriţi privesc parcă-s heralzi
Ce-şi spală faţa albă de păcate.

Pe streaşina terasei, prinse-n joc,
Curg lacrimile ploi'-n rotocoale,
Eu le privesc şi trag cerneală-n toc,
Aş scrie versuri pe albastre coale,

Ţi le-aş trimite seara c-un poştaş,
Bătrân, dar să cunoască meserie,
Să-l ierţi când o să-ţi bată-n geam poznaş
Şi-o să recite-a noastră poezie.

- Pe-aici doar vântul bate, niciun strop
De ploaie n-a căzut... Pe-această vreme
Trec orele-n psihoticul galop,
Iar nopţile mă deapănă pe gheme.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Şi fermecat de raze în şoapte
Simţi ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbeşte: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ţi tulbură sufletul
Viitorul fie-ţi durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conţin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenţionase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puţin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înţeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de faţă arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" şi "Tu".
De ambele dăţi "tu" este vorbitorul însuşi, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunţând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbeşte") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ţi" şi "durere" găseşte în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenţei lumeşti (în hinduismul "Maya") şi conceptul creştin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referinţă la textul lui Trakl nu se poate recunoaşte.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea acasă

Recii ani întunecaţi,
Durere şi speranţă
Păstrează ciclopiana piatră,
Munţi nelocuiţi,
Suflul auriu al toamnei,
Nor de seară -
Puritate!

Din ochi albaştri priveşte
Cristalina copilărie;
Sub molizi întunecaţi
Dragoste, speranţă,
Care din aprinse pleoape
Picură roua în iarba rigidă -
Necontenit.

O! acolo puntea aurită
Rupe în zăpadă
Hăuri!
Răcoarea albastră

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi...

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei intra
În parcul meu,
Nisipul aleelor deşarte,
Îmbrăţişând pantofii tăi albi, va tresări...
La revederea celei venite de departe
Copacii vor zâmbi...
Ferestrele-mi închise se vor deschide iar,
Şi-n vazele uitate pe albe etajere,
Buchetele uscate de alb mărgăritar
Vor palpita
Ca-n ascultarea unui demonic Miserere!...

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei veni,
"Olimpia" din cadru-i îţi va surâde iar,
Ceasornicu-n perete va respira mai rar
Şi mutele covoare, pe jos, vor tresări...
Demonul nebuniei va coborî din nou
Pe-albastrele sofale

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.

Scriu, de exemplu: "Noaptea se clatină
şi stele albastre clipesc în departare."

Vânturile nopţii se răsucesc pe cer şi cântă.

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Am iubit-o – iar uneori şi ea m-a iubit.

În nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe,
Am sărutat-o iar şi iarăşi sub cerul înstelat.

Uneori ea mă iubea, iar eu, de asemenea, o iubeam.
Cum ar fi putut cineva să nu-i iubească ochii mari şi adânci?

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Să simţi că nu o mai ai. Să simţi că ai pierdut-o.

Să asculţi noaptea imensă, fără ea mai imensă –

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capriciu

În fiecare seară
Strâng de prin vecini
Toate scaunele disponibile
Şi le citese versuri.

Scaunele sunt foarte receptive
La poezie,
Dacă ştii cum să le aşezi.

De aceea
Eu mă emoţionez,
Şi timp de câteva ore
Le povestesc
Ce frumos a murit sufletul meu
Peste zi.

Întâlnirile noastre
Sunt de obicei sobre,
Fără entuziasme
De prisos.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbrăcat în faţa muzei

Ne acoperim timid privirea,
Ca ochii să nu se privească,
C-ar putea aprinde nemurirea,
Şi inimile să se îndrăgostească.

Te-am condus cu grijă prin ruine,
Prezentând totul ca pe o poveste,
Fără să ştii că te plimbi prin mine,
Şi tu cu tocuri călcai peste.

Ca un arhitect vorbeai,
Mângâind columnele rămase,
Şi făr' să vrei le reparai,
Le făceai din nou frumoase.

Sunt un haos, un dezastru,
Ţi se v-a spune cu nesimţire,
Dar în ochi tu mi-ai pus albastru,
Când i-ai îngheţat cu a ta privire.

[...] Citeşte tot

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!