Întoarcerea acasă
Recii ani întunecați,
Durere și speranță
Păstrează ciclopiana piatră,
Munți nelocuiți,
Suflul auriu al toamnei,
Nor de seară -
Puritate!
Din ochi albaștri privește
Cristalina copilărie;
Sub molizi întunecați
Dragoste, speranță,
Care din aprinse pleoape
Picură roua în iarba rigidă -
Necontenit.
O! acolo puntea aurită
Rupe în zăpadă
Hăuri!
Răcoarea albastră
Umple înnoptata vale,
Credință, speranță!
Fii salutat tu singuratic cimitir!
Comentarii
În cea de-a doua strofă centrală, Trakl se concentrează pe de o parte asupra copilăriei, pe de altă parte pe "dragoste, speranță" în două tonuri cunoscute din alte poeme: "credință, dragoste, speranță". Ambele sunt asociate cu culoarea albastră, după cum știm din poezia "Copilărie" sau "Cântec spiritual". Totuși, imediat după "dragoste, speranță ", urmează trei versuri care sună ca o retragere: "din aprinse pleoape" care lasă Paradisului mai puțină speranță și mai multă agonie, chiar dacă este "roua" care picură în "iarbă rigidă", "necontenit"! Interpretarea că roua poate hidrata și revitaliza iarba este destul de neconvingătoare și dificil de susținut, mai ales citind cea de-a treia strofă. Aceasta începe cu "puntea aurită", care "rupe în zăpadă hăuri". La imaginea "hău" se adaugă și "cimitir" sub formă personificată.
După sfârșitul strofei precedente, acest lucru sugerează versul "Deoarece carnea e ca iarba" din "Un recviem german" de Johannes Brahms.
"Întoarcerea acasă" este în mod evident legată de moarte cu "dragoste, speranță".
Apropierea lui Dumnezeu în moarte este sugerată de: "Răcoarea albastră / Umple înnoptata vale". În poezia "Cântec pios" este vorba de "respirația albastră" a lui Dumnezeu ceea ce clarifică ce clarifică semnificația poeziei "Întoarcerea acasă" pe care Trakl o descrie aici.
Privind înapoi la prima strofă, aceasta ne atrage atenția prin cel de-al doilea vers, care exprimă "Durere și speranță".
În cea de-a doua strofă aceasta devine "dragoste, speranță", iar în a treia și ultima sunt evocate, cu semne de exclamare, "credință, speranță!". Astfel, bine-cunoscuta "Credință, Speranță, Iubire" din 1 Corinteni 13:13 este extinsă prin "durere" și astfel, "speranța" devine punct central, nu ca în Corinteni unde"iubirea" este centrul!
Dezvoltarea dinamică a poemului se pornește din durere, prin dragoste spre credință, trecere pe care Trakl o face extrem de subtil.
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre versuri
- poezii despre iubire
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre copilărie
- poezii despre albastru
- poezii despre întuneric
- poezii despre zăpadă
- poezii despre văi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Cântec spiritual
Semne, rare broderii
Vopsesc florile din straturi.
Al Domnului Albastru suflul bate
În a grădinii sală
Vesel.
Din vinul sălbatic o cruce se ridică.
Ascultă cum în sat e bucurie,
Grădinarii pe pereți pictează,
Tacit o orgă sună,
Cântecu-l amestecă în aurita strălucire,
Sunet și strălucire.
Iubirea binecuvântează pâinea și vinul.
Și fetele vin tot acolo
Și cocoșul cântă ultima oară.
Putredă o grilă merge-ncet
Și în trandafirii rozarii-n rânduri,
Roșii trandafiri se-nșiră
Albă și frumoasă se-odihnește Maria.
Cerșetorii acolo la bătrâna piatră
Par morți în rugăciune,
Un păstor merge din deal
Și un înger cântă-n grove,
În apropierea lor
Merg copiii la culcare.
Comentarii
Titlul "Cântec spiritual" este aici programatic. Sunt prezentate numeroase simboluri și elemente religioase: "cruce", "orgă", "pâine și vin", "rozarii", "Maria", "rugăciune", "înger".
Că nu este vorba numai despre religia convențional ne clarifică versul introductiv, există "Semne, rare broderii" discursul care schițează o grădină cu flori. "Al Domnului Albastru suflul bate": acest text este ales sub un semn monoteist, dar acest "Dumnezeu" ar putea vorbi și din straturile de flori.
"Albastru" este aici culoarea religioasă centrală a lui Trakl. O comparație cu "Întoarcerea acasă" confirmă acest lucru ca de altfel și într-un poem mult mai târziu al lui Trakl, unde găsim "Răcoare albastră / Suflă noaptea în vale, / Credință, speranță!".
Cadrul spiritual-religios creează un loc idilic-rural, cu sunete moi, cu flori, la coasă. Că ar putea fi duminică, deși duminica nu se lucrează, mai ales în apropierea bisericii în timpul unei slujbe, este puțin probabil. Dar nu poate fi nici o zi normală de lucru, pentru că în sat pare a fi o sărbătoare: "Ascultă cum în sat e bucurie". Trebuie să ne gândim la o situație reală lirică - sau doar la o bază lirică descriptivă sau, poate Trakl proiectează baza unei situații complet autonome izvorâte din imaginația sa? Pentru ambele interpretări există argumente. Indiferent de interpretare, surprinzător este faptul că narațiunea prezintă fracturi ciudate, fisuri ascunse. Astfel "cocoșul cântă ultima oară" - care amintește de trădarea lui Hristos. Maria se odihnește în "Roșii trandafiri", adică o nouă înmormântare? Sau Mama lui Hristos este reprezentată prin rugăciunea rozariului? "Cerșetorii acolo la bătrâna piatră / Par morți în rugăciune". Imagini din apropierea morții și a exodului, care pun sub semnul întrebării modul în care ar trebui să ne imaginăm situația senină, în mod explicit iubitoare, care este schițată în primele două strofe.
La nivel formal efectele ecoului sunt proiectate în fiecare strofă în câte un vers intermediar. Aceasta oferă parcă un "cânt" alternant între preot și credincioși.
În ceea ce privește conținutul, sunt abordate și alte motive muzicale, ca de exemplu în ultima strofă: "Și un înger cântă-n grove".
poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre religie, poezii despre muzică, poezii despre moarte, poezii despre trandafiri, poezii despre sunet, poezii despre pâine sau poezii despre imaginație
Poezia rămâne ultima speranță (Motto. Poetul este ultima speranță. Mircea Eliade)
Poezia este ultima speranță.
Pentru acela care mai crede în eul său.
Și nu a uitat,
Cine a fost marele Orfeu.
Căci cînd a ieșit din infern,
Trecând printre morminte.
El a scris primul vers,
Cu cele mai frumoase cuvinte.
Și cu glas melodios,
La harpa lui de aur,
A făcut din poezie un cântec
Și din muzică un tezaur.
Mii de ani de atunci au trecut,
Dar poezia rămâne ultima speranță,
Pentru acel care iubește viața mult
Și nu are inima de faianță.
poezie de Vladimir Potlog (12 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre uitare, poezii despre trecut, poezii despre timp, poezii despre tezaur sau poezii despre superlative
Naștere
Munți: beznă, tăcere și zăpadă.
Roșu din pădure coboară vânătoarea;
O, privirile de mușchi, ale vânatului.
Tăcerea mamei; sub negri brazi
mâinile adormite se deschid,
Când năruită recea lună apare.
O, nașterea omului. Murmur de noapte
Albastră apă în fund de stâncă;
Suspinând îngerul căzut își vede chipul,
Se trezește albă vaga cămăruță.
Două luni
Luminează ochii bătrânei împietrite.
Suferință, strigătul de durere al nașterii. Cu aripi negre
Atinge-a copilului frunte noaptea,
Zăpadă, ce cade domol din violeții nori.
Comentarii
Într-o notă intitulată "Naștere" Trakl scrie "Plimbare cu tatăl, plimbare cu mama". În poemul cu același titlu găsim în a doua strofă "liniștea mamei".
Dacă citim nota autorului, ca ajutor pentru interpretare, putem da tatălui imaginile "Munți", "vânătoarea" și "vânatului", a doua imaginii mamei "Tăcerea mamei", "mâinile ","luna".
"Tatăl", conform imaginii tradiționale, așa ca în "hieros gamos", este deasupra ("munții") iar imaginea ("coboară vânătoarea") mai jos, "sub negri brazi", este locul "mamei" în care "mâinile adormite se deschid".
În cea de-a treia strofă se intercalează în mod armonios "nașterea omului". Apoi aceasta este desfășurată în trei strofe, în imagini care se află sub o temă recurentă la Trakl: "îngerul căzut".
Prima dintre aceste trei strofe și cea de-a treia strofă a poemului, aduc o imagine cunoscută din poezia "Copilăria", "albastră apă", care se strecoară într-un mediu stâncos.
Dacă atribuim nașterii acest lucru, putem să-i atribuim femeii însărcinate următoarea: "Se trezește albă vaga cămăruță".
"Bătrâna împietrită" rămâne enigmatică. Gunther Kleefeld vede, de asemenea, o imagine a mamei reprezentată prin lună (vezi Kleefeld 1985, p. 211).
În ultima strofă, din nou, procesul nașterii este rezumat în mod special la memoria vizuală, care caracterizează femeia care naște și nașterea (acum determinată drept "copil"); femeia prin "strigătul de durere", născutul prin "aripi negre" atingând " a copilului frunte noaptea".
Versul final al poemului indică nașterea lui Hristos. După ce s-a materializat nașterea unui "băiat", cu imaginea căderii zăpezii, este evocat timpul Crăciunului, nașterea Domnului.
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre imagine, poezii despre naștere, poezii despre vânătoare, poezii despre tăcere sau poezii despre noapte
Soarele
Zilnic soarele galben după coline vine.
Frumoasă-i pădurea, negrul animal,
Omul; vânător sau păstor.
Roșiatic în iazul verde se ridică peștele.
Sub cerul rotund
Se duce pescarul tăcut în barca albastră.
Încet se rumenește strugurele, grâul.
Când liniștit ziua se înclină
Un rău și-un bine sunt pregătiți.
Când se-nnoptează,
Călătoru-și ridică grelele pleoape;
Soare din bezna prăpastiei se rupe.
Comentarii
O poezie care la prima vedere are un ton foarte conciliant. În stilul idilei formale (care, totuși, are și dedesubturi întunecate), sunt evocate imagini ale unei unități armonioase între om și natură. Această unitate este inițiată de imaginea soarelui în creștere, a cărui certitudine este accentuată: "zilnic". Această unitate este mărită de apoziții îndrăznețe. Astfel, în prima strofă, "pădurea", "negrul animal " și "omul" sunt dominante. Chiar dacă în mod formal această secvență poate fi înțeleasă doar ca fiind unită prin atribuirea adjectivului "frumoasă", cel puțin ecuația în legătură cu "negrul animal / Omul", se impune imediat.
În cea de-a doua strofă, adjectivele se leagă de trei unități definite, cosmos, natură și operele umane: "în iazul verde", "cerul rotund" și "în barca albastră". Iaz și barcă, ca reprezentante a două dintre aceste domenii, sunt concepute ca rotunjite "per se", iar autorul prezintă în mod explicit cerul ca "rotund" prin adjectiv.
De asemenea, cea de-a treia strofă evocă armonie, "încet", ceea ce înseamnă în context aici: credibilitate, struguri copți și cereale aurii, astfel încât sunt enumerate fundamentele alimentelor religioase "pâine" și "vin". Să ne gândim la celebrul poem "Pâine și vin" de Friedrich Hölderlin, pâine și vinul fiind în opera lui Trakl omniprezente. Apoi, aproape neobservat, răsună un alt ton. De la bogăția toamnei, autorul trece la sfârșitul zilei, "Când liniștită ziua se înclină". Astfel, fără alte explicații suplimentare, "Un rău și-un bine sunt pregătiți". Dacă aceasta se referă la "Călătorul", care-și "ridică grelele pleoape" în ultima strofă, nu aflăm mai departe nimic.
Soarele, care în primul vers "Zilnic... vine", acum, în ultimul vers "din bezna prăpastiei se rupe".
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre adjectiv, poezii despre Soare, poezii despre struguri, poezii despre cereale sau poezii despre bărci
Într-un vechi arbore genealogic
Mereu te reîntorci melancolie
O, blândețe a singuraticului suflet.
La sfârșit o zi aurie strălucește.
Plin de umilință se înclină durerea răbdătorului
Sunând a blândețe și moale nebunie.
Privește! Iată se și-ntunecă.
Se reîntoarce noaptea și plânge-un muribund
Și altul suferă cu el.
Tremurând sub ale nopții stele
Se-nclină an de an tot mai adânc capul.
Comentarii
Ca și în alte texte ale lui Trakl, melancolia, "O, blândețe a singuraticului suflet" este în centrul poeziei "Într-un vechi arbore genealogic". Două terține formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau comune pentru începuturilor unui jurnal.
În cea de-a doua strofă, "blândețea" și "nebunia" sunt încorporate într-o imagine complexă care pare să se dizolve între mișcarea sănătoasă și consolidarea civilizațiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim structura vocală a acestei stări cu dominația sunetelor profunde.
Culoarea poemului este definită de auriu, ceea ce confirmă conotația genealogiei religioase a titlului. Trakl își amintește de încercarea de a se sinucide într-o scrisoare: "Nu mai rămâne decât un sentiment de disperare sărăcită și groaza asupra acestei existențe haotice".
"Reîntoarcerea" este un motiv definitoriu al acestei poezii, melancolia și noaptea sunt cele care se repetă în mod explicit. Cu toate acestea, o "eternă reîntoarcere" în sensul lui Nietzsche nu pare să fie înțeleasă, deoarece: "se-nclină an de an tot mai adânc capul", vers care poate fi interpretat ca un proces de îmbătrânire și / sau epuizare.
"Blândețea" menționată în prima strofă se concretizează ca rezistența pacientului (la durere și suferință) în următoarele versuri. Acest lucru este asociat cu aurul de culoare liniștită. Jeluirea din cea de-a treia strofă este restrânsă, și duce la concluzia că: "altul suferă cu el".
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie, poezii despre melancolie, poezii despre genealogie, poezii despre durere, poezii despre început sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
În frunzișul roșu sunet de chitară
În frunzișul roșu sunet de chitară
Al fetelor păr galben bate în vânt
La gard stă Florii-Soarelui veșmânt.
Trece prin nori de aur un car de vară.
În umbre maronii muți odihnesc
Bătrâni îmbrățișați prostește.
Orfanul rugăciuni rostește
În galben ton de muște ce roiesc.
Femeile mai spală la pârâu,
Iar hainele mai flutură pe sfoară.
Micuța ce-mi plăcu odinioară
Se-ntoarce-n seara gri prin grâu.
Vrăbii din linul cer se prăbușesc
În găuri verzi de putregai.
Flămândul e-nșelat de trai,
Miros de pâine, mirodenii-l ocolesc.
Comentarii
Așa cum se întâmplă adesea în lirica lui Trakl, acest text numește pe loc un program istoric esențial de poezie: "O cântare însoțită de liră să fie". Lira sună aici - mai modern ca o "chitară". Folcloric, ne-am putea gândi la cerul îndrăgostiților, care, precum se spune, este plin de viori.
La Trakl se aude "în frunzișul roșu sunet de chitară". Frunzele ar putea avea culorile toamnei, de asemenea floarea soarelui care înflorește până în luna octombrie.
Patru imagini sunt unite în prima strofă după așa-numitul "stil bine dobândit" al lui Trakl (după scrisoarea către Erhard Buschbeck din iulie 1910): frunzișul roșu cu chitare, părul galben al fetelor, un gard cu floarea-soarelui, carul de aur în nori.
Marcant este faptul că toate cele patru imagini sunt puternic colorate, roșu și galben / auriu. În cea de-a doua strofă, accentul culorilor este în mod semnificativ slăbit și schimbat în galben și maroniu.
Cea de-a treia strofă este "decolorată" într-o "seară gri" și a patra strofă pomenește doar de "găuri verzi de putregai". Culoarea este astfel redusă drastic și se deplasează de la zona de lumină spre întuneric.
Ceea ce se întâmplă la nivelul culorilor are o corespondență clară în personalul imagisticii. În prima strofă apar "fete". În cea de-a doua strofă, "bătrânii" și "orfanul" apar împreună iar aceștia corespund "femeilor" și "micuței" din a treia strofă. Cea de-a patra strofă numește un "flămând" care poate fi interpretat ca o contrapartidă "fetelor" din prima strofă, în măsura în care poemul este ca o oglindire a structurii strofelor.
Imaginea-oglindă arată, de exemplu, faptul că prima și a patra strofă ridică vederea spre cer, aer, miros, mișcare. A doua și a treia strofă sunt situate pe pământ, la umbră, lângă pârâu, în miros.
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre culori
- poezii despre vestimentație
- poezii despre seară
- poezii despre păr blond
- poezii despre păr
- poezii despre flori
- poezii despre femei
- poezii despre chitară
Plimbare de seară
Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Și fermecat de raze în șoapte
Simți ce se luptă cu tine!
O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbește: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ți tulbură sufletul
Viitorul fie-ți durere!
Comentarii
Textele adunate de Trakl în 1909 conțin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenționase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puțin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înțeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de față arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" și "Tu".
De ambele dăți "tu" este vorbitorul însuși, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunțând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbește") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ți" și "durere" găsește în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenței lumești (în hinduismul "Maya") și conceptul creștin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referință la textul lui Trakl nu se poate recunoaște.
NOTĂ
1 STRAMM, AUGUST ( 1874 1915) poet german și autor dramatic, considerat unul dintre primii expresioniști. A făcut parte, de asemeni, din armata germană și a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial.
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre voce sau poezii despre devenire
Zefir
Jeluire oarbă-n vânt, extravagante zile de iarnă,
Copilărie, încet ecoul pașilor la gardul negru dispare,
Clopote prelungi de seară.
În liniște se-așterne noaptea albă,
În vise violete se prefac durerile și pacostea
Pietrificatei vieți,
Nu va renunța nicicând la ghimpii corpului în putrefacție.
Adânc în somnolență suspină anxiosul suflet,
Adânc vântul în copacii rupți,
Și se clatină făptura jeluitoare
A mamei prin pădurea solitară,
Acest doliu tăcut; nopți
Pline de lacrimi, îngerii înflăcărați.
Argintiu se sfărâmă de-un perete gol un schelet de copil.
Comentarii
Încă o dată, ne confruntăm cu un fenomen concret din realitatea imediată a vieții lui Trakl. Aici vorbește despre fenomenul natural zefir (o boare caldă), care apare frecvent la Salzburg și mai ales la Innsbruck. Textul a fost probabil scris la începutul anului 1914 la Innsbruck.
Fiind o imagine a naturii "zefirul" aparține în contextul "furtunii" și a "viscolului".
La Trakl, zefirul este asociat cu imagini ale tăcerii. Doar "vântul în copacii rupți" indică contextul natural real. În rest, textul vorbește despre tânguire lentă, durere, tăcere - adică de un conținut cultural-uman.
Este iarnă, pentru că zefir înseamnă, în acest context, dezgheț. "Noaptea albă" transformă "durerile și pacostea / pietrificatei vieți" "în vise violete" și lasă corpurile, care se află în putrefacție, să simtă totuși durerea, rezolvând aceasta prin pietrificare.
"Anxiosul suflet " suspină, trezit de zefir. Acesta e clar definit în versul central al poemului, despărțind clar-simetric poemul în două părți.
În cea de-a doua parte a poeziei vedem "imaginea oglindă", ca o tematizare a imaginilor de vis, ea are un înțeles inteligibil.
Sufletul - trezit doar pe jumătate o vede acum pe mama, vede îngerii, vede un "schelet de copil" care se sfărâmă și odată cu el partea ascunsă a ceea ce este sugerat în prima parte a poemului drept "copilărie". În ciuda "Jeluirii oarbe (lamentării)" din prima strofă, prima parte a poemului deschide posibilitatea de mântuire a "sufletului" de "corpul în putrefacție".
În cea de-a doua parte, această speranță este complet distrusă. Mama apare ca "făptura jeluitoare", îngerii sunt desemnați cu atribute ale iadului, "înflăcărați". Totuși scheletul se sfărâmă "argintiu", ceea ce indică o vagă posibilitate de eliberare a sufletului.
Într-o combinație caracteristică de culoare și sunet, argintul este probabil legat de o caracteristică didactico-teosofică. Astfel corpul uman poate fi asemănat cu o harpă, pe care sunt întinse două corzi: una din intestin "animal", a doua spirituală din argint.
poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre corp sau poezii despre visare
Curcubeu
Ploile-lacrimile cerului;
uneori de bucurie,
binefăcătoare
din dragoste pentru noi.
Alteori- de tristețe;
curg năvalnic,
fără oprire
ca după o durere înabușită.
Durere provocată
de noi oamenii
prin nesupunere
și păcăt
înaintea Domnului.
Când apare curcubeul,
e semn de speranță,
iertare
și de împăcare
cu Dumnezeu.
Este puntea
între noi și El
și mâna ce ne-o întinde
spre vindecare,
îndreptare
și pocaință.
poezie de Angelina Nădejde (6 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre curcubeu, poezii despre tristețe, poezii despre mâini, poezii despre iertare, poezii despre bucurie sau poezii despre Dumnezeu
Trebuie să găsim o speranță care să aibă puterea de a face ceva cu adevărat minunat când noaptea neagră coboară peste noi și nu mai vedem nimic în viața aceasta decât durere și dezamăgire, o speranță care să facă exact același lucru când cerul e însorit.
Larry Crabb în Vise năruite
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre noapte, citate despre negru, citate despre durere sau citate despre adevăr
În zonele cele mai înalte ale artei, el a descoperit îndată că poezia modernă nu poate să curgă într-un râu limpede dacă nu izvorăște din vâltorile tulburi ale pasiunii; acolo el a aflat că, întemeiată pe eterna speranță, poezia trebuie să devină un strălucit amestec de credință și de dragoste, radiind ca un curcubeu după furtună, ca zorii după umbrele nopții.
citat celebru din Schiller
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înălțime, citate despre superlative, citate despre râuri, citate despre poezie, citate despre iubire, citate despre devenire, citate despre curcubeu sau citate despre artă
La margine
La margine de speranță,
Acolo, vizavi de visuri
Sunt prăpăstii și abisuri
Probabil de circumstanță
La margine de speranță,
Într-o nouă perspectivă
Valoarea-i tot mai relativă
Mă refer, ca importanță
La margine de speranță,
Retras, după jaluzele
Privesc, dorurile mele
De la minimă distanță
La margine de speranță,
Și atunci, dar și dincolo
Arta-n ultimă instanță
E apanajul lui Apolo...
poezie de David Boia (10 februarie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre relativitate sau poezii despre dor
Rondelul făuritorului de pâine
Cu credință, speranță și rouă de sudoare,
Ostenind povarnic pentru ziua de mâine,
Bobul de aur pârguit în țăst divin de soare
Să-l prefacă-n bucurii cu-aromă de pâine.
Se topește-n arșița cuptorului de soare
Și curge discret precum fluviul de grâne,
Cu credință, speranță și rouă de sudoare,
Ostenind povarnic pentru ziua de mâine.
Din vatra-ncinsă de-a soarelui dogoare,
Strânge căldură-n lanul propriului sine
S-o dăruiască la coptul pâini-n cuptoare,
Menită taina curgătoarei vieți a-ntreține,
Cu credință, speranță și rouă de sudoare.
rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre rouă, poezii despre fluvii sau poezii despre cadouri
În zăpadă
La adevăr să cugetăm -
Durere multă!
În sfârșit entuziasm
Până la moarte.
Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!
Comentarii
Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul "Capitularea nopții" în revista "Brenner". Chiar dacă singura imagine supraviețuitoare este "asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) "Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranță o clasificare diferită, și anume aforismul. Un aforism cu afirmații destul de simple: să gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiți cu "entuziasm", îmbogățire spirituală care îi însoțește la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul "În sfârșit entuziasm/Până la moarte", un conținut religios care așază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. "Până la moarte" este, în plus și un vers ambiguu citit ca - "în sfârșit entuziasm" - restricție, în măsura în care se amintește că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuși, s-ar putea numi și contrariul, și anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziția către o formă de existență post-existențială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea "asceta" și sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, și anume legătura cu această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziție, totuși, "noaptea de iarnă" este chiar "asceta pură". "Răcoarea" la Trakl are adesea o conotație pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă și existența monahală se suprapun în imaginea unei existențe împlinite.
Ca poezie, textul câștigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conținutului aforistic.
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre aforisme sau poezii despre adevăr
Elis
Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.
Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiților.
La gura ta
Au amuțit suspinele rozacee.
Seara pescarul trase plasa grea.
Un bun păstor
Își mână turma la marginea pădurii.
O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.
Încet se prelinge
Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini,
Se stinge unui bătrân întunecat cânt.
O barcă de aur
Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.
Un cântec blând sună în pieptul tău
Seara,
Căci capul se scufundă în negre perne.
Un vânat albastru
Sângerează în tufișul de spini
Un copac maro se află acolo retras;
Fructele lui albastre au căzut.
Semne și stele
Se scufundă ușor în al serii iaz.
S-a făcut iarnă după deal.
Porumbei albaștri
Beau noaptea sudoarea înghețată
Care curge de pe cristalina frunte a lui Elis.
Mereu se aude
Vântul lui Dumnezeu pe negri pereți.
Comentarii
Figura lui Elis apare la Trakl în mod explicit în două poezii, pe lângă în cea de care vorbim cât și în "Pruncului Elis". Amândouă sunt incluse în volumul "Sebastian in în vis", care a apărut abia după moartea sa. În volum poezia "Elis" urmează direct după "Pruncului Elis".
Poemul "Pruncului Elis" a fost folosit de Trakl în prima parte a poeziei "Elis", în cea de a doua variantă (în trei variante. În cea de-a treia variantă "Elis" această primă parte a fost eliminată din nou. "Pruncului Elis" a fost scris în aprilie 1913 în castelul familiei von Ficker. "Elis" a fost scrisă în mai 1913 în Salzburg. Prin urmare, "Elis" poate fi citită ca o continuare a "Pruncului Elis" în cea de-a treia variantă.
Figura lui Elis reprezintă, probabil, persoana minerului Elis Fröbom, care a trăit în secolul al XVII-lea și a cărei poveste a lui E. T. A. Hoffmann ("Minele la Falun", 1818) și Hugo von Hofmannsthal ("Mina din Falun", 1906) au fost prelucrate literar. Elis Fröbom murit într-n accident minier și a fost înmormântat în ziua nunții sale. Zeci de ani mai târziu, s-a găsit cadavrul său intact, spune legenda. Mireasa lui, care a ajuns, între timp, o femeie în vârstă, este confruntată cu el ca tânăr.
La Trakl această reminiscență istorică, este totuși, greu de recunoscut. În "Elis" găsim doar motivația timpului de aur, în care pare că nu există nici un om pe moarte, în prima parte.
Determinările rotunjimii liniștii domină și ziua se pare că este, "ziua de aur", în sensul unei idile convenționale. Cea de-a doua parte aduce dominația serii de toamnă spre debutul iernii.
După protejata "turmă la marginea pădurii" din prima parte, este prezentată mai apoi ca "Un vânat albastru/ care /Sângerează în tufișul de spini".
Idealizarea unei stări armonice originare, adesea asumată de Trakl (și parțial desigur schițată), este aceeași cu cea a lui Gottfried Benn1 ( "O, suntem precursorii noștri originari. / O bucată dintr-o mlaștină caldă" ) și este aici distrusă: "Un vânat albastru / Sângerează în tufișul de spini". Aici este numită în mod clar iconografia lui Hristos, conceptul de interpretare a "vânatului ca figura mântuirii" ( din literatura din jurul anului 1900, în "Imagini endogene" față de poezia lui Gottfried Benn) care are un alt sens în contextul iconografic: "Mielul lui Dumnezeu". Acest lucru este abordat și în cea de-a patra strofă din textul Trakl cu: "Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini".
Merită să ne gândim și dacă Trakl cu "Elis" nu abordează ideea unei figuri mitologice în fundal, cum ar fi Helios, de exemplu. Pentru această posibilă argumentație stau "Elis, odihnind, cu ochi rotunzi", "zile de aur", "o barcă de aur" care se leagănă pe cerul singuratic, care se scufundă seara și "cristalina frunte".
NOTĂ
1 BENN, GOTTFRIED (1886 1956) faimos poet și esist german, medic. A fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură de cinci ori. A fost onorat cu Premiul Georg Buchner în 1951. A avut o mare influență asupra poeziei germane atît înainte de Primul Război Mondial (ca poet expresionist) cît și după Al Doilea Război Mondial.
poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre literatură, poezii despre nuntă, poezii despre negru sau poezii despre iarnă
Către Lucifer
Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluț, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui și zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranță; a beznei prăbușire-nflăcărată.
Comentarii
Textul aparține antumelor și are două variante intitulate "Rugă". Cele trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea zonelor de cuvinte și a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914. Cu toate acestea, o comparație a celor trei versiuni ar putea arăta în mod clar cum textele lui Trakl câștigă substanță.
Lucifer, "aducătorul de lumină", este o figură de o importanță deosebită în opera lui Trakl.
Parțial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiționaliste provenită din romantism prin simbolismul francez.
Textul de referință pentru această poezie este "Cântec Occidental". Prin comparație, "Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru, sau doar o parafrază. Cu privire la poezia "Către Lucifer" care a fost scrisă, probabil, la scurt timp după "Cântec Occidental", ea poate fi interpretată și ca o încercare de radicalizare a "Cântului Occidental".
O comparație a celor două texte sprijină și diviziunea operelor, conform cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării sale poetice.
De două ori, la începutul și la sfârșitul poemului, focul este abordat, în imaginile: "împrumută spiritului flacăra" și "a beznei prăbușire-nflăcărată", referindu-se la căderea îngerilor și la focul din iad. În același timp cu: "a-nsângerat un blând mieluț", el se adresează iconografiei lui Hristos.
"Spiritul" trebuie să fie hrănit de flacără - un motiv pe care îl regăsim la sfârșitul lui 1914 în "Grodek". De aceea se poate înțelege în "Către Lucifer" o articulație între cele două texte remarcabile "Cântec Occidental" și "Grodek". Un text care este caracteristic pentru dinamica internă și consecvența operei lui Trakl.
Pentru Trakl însuși, căruia textul i s-a părut neterminat și în mod evident, pentru el, nu era suficient de semnificativ pentru a-l oferi publicării. "Rugă" a fost publicat în 1939, de către Erhard Buschbeck din cele două variante, "Către Lucifer" abia în anul în 1949.
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre îngeri, poezii despre tradiții, poezii despre simbolistică sau poezii despre sfârșit
Ce-ar însemna o viață, o căsnicie, fără iubire, credință și speranță? Nimic. Iubirea poate fi durabilă, chiar veșnică, ea este focul care încălzește, dar prietenia este la un moment dat cea mai prețioasă, ea este cimentul care întărește zidurile iubirii și-i asigură soliditatea, iar speranța este lumina care ne călăuzește mersul, este steaua noastră, care strălucește de când ne naștem și ne conduce până apune și ea.
Elena Buznă în Marea horă a vântului (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre stele, citate despre prietenie, citate despre naștere, citate despre foc sau citate despre căsătorie
Cântec de seară
Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în față ale noastre palide făpturi.
Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristețea dulce a copilăriei.
Decedați, la umbra tufei de soc ne odihnim
Și ne uităm la pescărușii gri.
Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraș,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.
Când îți țineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.
Dar totuși când întunecata armonie năpădește sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.
Comentarii
Un titlu simplu cu cântece de influență religioasă și / sau populară, cu cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât "seara", cât și "cântecul". De asemenea, cunoaștem legătura lor dintr-un alt loc, din titlul poeziei "Cântec din apus".
Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două și trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul și la sfârșitul poemului, și două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima și înainte de ultima strofă).
Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare suspans, de o indeterminare care este neobișnuită chiar și în contextul operei lui Trakl.
Un "noi" este adresat cuiva, un "noi" în care cu greu ne putem regăsi noi ca cititori, dar în contextul creației trebuie să fie înțeleasă ca o dualitate intimă la Trakl, în contextul "iubitorilor" sau în relația "frate-sora" și "frate-frate" des întâlnite.
Din moment ce este abordată - comună sau doar similară ("trista") - copilăria este probabil o relație, în primul rând fraternă, înainte de toate. Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei partenere, feminine, ca fiind "albă", celuilalt, masculin, ca "prietenului".
Știm însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea "figura soră" cu culoarea "albă".
Aceste "noi" se află pe "pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele sau separându-se de ele ca "ale noastre palide făpturi" (cele care preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld și anume că Trakl participă la o "moștenire ocultă". "Palide făpturi" ar putea fi figurări ale propriei morți și, de asemenea, detașare de robia fizică.
"Decedați" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire și reîntâlniți în "tomnaticul peisaj", când "năpădește" "întunecata armonie".
Este sunetul poeziei perfecționate sau este mântuirea prin cântec, în acest "Cântec de seară"?
poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am și eu o speranță: speranța uitării absolute. Dar aceasta mai e speranță, nu e disperare?
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe citate despre uitare
Pe Mönchsberg (Pe dealul Călugărului)
Unde umbra ulmilor tomnatici pe cărări tocite cade,
Departe de colibele pline de frunze ciobani dormind,
Mereu urmează frigul întunecata siluetă a călătorului
Peste osificatul podeț, glasul de zambile ale tânărului,
Încet povestind legendele uitate ale pădurii,
Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui.
Deci atinge un verde sărac genunchii străinului,
Fosilizatul căpătâi;
Mai aproape susură albastrul izvor al tânguirii femeilor.
Comentarii
Mönchsberg (cel mai înalt punct la 508 m deasupra nivelului mării) este un deal din Salzburg (Austria), care formează panorama orașului cu spatele său alungit.
Mönchsberg a fost numit după călugării din mănăstirea benedictină Sf. Petru.
O poezie iritantă, scrisă în septembrie / octombrie 1913, care pare destul de clară în titlu, care numește un loc, care este în mod clar de înțeles, Mönchsberg lângă Salzburg unde Trakl a poposit des. Dar tocmai în contextul acestei concreteți, Trakl ne confruntă cu o mulțime de enigme care sunt greu de interpretat. Limbajul devine tensionat la maxim, înțelesurile încep să plutească acolo unde se arată mai subtil.
Să luăm, de exemplu, al treilea vers al celei de-a doua strofe: "Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui". Avem de a face aici cu o elipsă: "Mai blând un sălbatic..."? Sau cu o elipsă a lui "încet povestind..." referindu-se la verbul versului dinainte? Sau chiar de la "Mai blând... urmează frigul întunecata siluetă..." referindu-se indirect la verbul celui de-al treilea vers din prima strofă (urmează)?
Cum apare aici concretețea în domeniul imaginilor? "Umbra ulmilor tomnatici ", precum și "cărări tocite" ar putea corespunde realității din Salzburg pe Mönchsberg. Dar cum rămâne cu "colibele pline de frunze"? Ele amintesc de Sukkot, sărbătoarea Corturilor, ca loc de pelerinaj de toamnă în cultul evreiesc. Sau este o experiență concretă cu păstorii, care au existat la sfârșitul secolului al XIX-lea pe Mönchsberg?
Ne ajută oare cu "osificatul podeț" în desfășurarea interpretării? Pe Mönchsberg a existat un cimitir evreiesc în secolele al XIV-lea și al XV-lea. Mai probabil, însă, este o referire la Mormântul lui Petru, care are o semnificație deosebită în opera lui Trakl (de exemplu, în "Copilăria"). Cu "glasul de zambile ale tânărului" ajungem într-o zonă picturală complet diferită, care este menționată în poezia "Pruncului Elis", segregarea de gen și androginia. "Prunc" și "Frate" se combină cu imaginea vieții monahale, care nu este asociată doar la Trakl cu zona "legendelor uitate". La fel ca Elis, "Pruncul" este acum definit prin mitul antic al lui Hyakinthos.
Poemul părăsește, în final, spațiul concret al topografiei Salzburgului, când în a treia strofă se află în prim plan aparența fizică a "Călătorului" menționat în prima strofă, "genunchii" și "fosilizatul căpătâi". Acum el este numit "străin" și încercând să facem o paralelă cu poemul "Lui Novalis", îl putem denumi "poet".
"Albastrul izvor", pe care îl cunoaștem din poezia "Pruncului Elis" și "Copilăria", aduce aici "Tânguirea femeilor" mai aproape de urechea "călătorului", a "străinului". Aceasta este ceea ce duce spre producția de mistere a lui Trakl, "tânguirea femeilor"? O veche "suspiciune" orientată biografic a interpretării operei sale!
poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bebeluși sau poezii despre toamnă