Poezii despre urari de craciun
Rezultate pentru +urari +de +craciun în creații poetice, în ordinea relevanței și a calității:
Ecouri la Nașterea Domnului
ECOURI LA NAȘTEREA DOMNULUI
Revin tradiții din vremuri străbune,
cu cete de voinici și zarvă mare
să pună iar, tradiția pe strune
la case în Ajun de sărbătoare.
În colinde vechi împart bucurie,
dar și evlavia creștinătății,
Nașterea Domnului iarăși să fie
minunea lumii și-a Divinității.
Copiii prin colinde duc mesajul
de rod bogat, noroc și sănătate.
Iar popa cu icoana-și poartă harul,
credința să o ducă mai departe.
Spre dăinuire-n lege creștinească,
se derulează din a vieții roată,
colind ce-aduce pacea sufletească
[...] Citește tot
poezie de Maria Filipoiu (29 decembrie 2021)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre creștinism
- poezii despre Crăciun
- poezii despre viață
- poezii despre tradiții
- poezii despre sărbători
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre zăpadă
Urări, de Sfinte sărbători... de Crăciun
Dragi creștini,
Fiți mereu, la suflet plini,
Gazde bune de Crăciun,
Pentru prieteni și vecini!
Dăruiți, de sărbători,
Să vă crească în plete flori,
Și în inimă fiori!
Dăruiți, cu gânduri bune,
Să aveți nume cu renume
Și recunoștință în lume!
Dăruiți, cu mână bună,
Să vă cânte viața în strună,
Fericirea nu-i o glumă!
Dăruiți cu mână largă,
Că ce dați, o să se-ntoarcă...
De șapte ori și încă o dată!
Dăruiți cu bucurie,
Să intrați în veșnicie,
Domnului, pe plac să-i fie!
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (14 decembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vecini, poezii despre urări sau poezii despre umor
Urare de Crăciun
Astăzi este Sărbătoare
Sărbătoarea de Crăciun:
Voioșie foarte mare
Rod al Domnului cel Bun.
Este mare Sărbătoare
Și-am plecat la colindat:
Să răsară "zi" cu "soare"
Așa cum s-a arătat.
Vin colindători - copii
Astăzi să colinde-n lume:
Fiice, și feciori, în mii
Urări "Culte" să răsune.
Tot urând azi pe la case
Isus Domnul S-a "născut"
Noi v-aducem "vești" frumoase:
Grâul "zilei" în "sărut".
[...] Citește tot
poezie de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (18 noiembrie 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre prezent, poezii despre naștere, poezii despre frumusețe, poezii despre România, poezii despre Iisus Hristos sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
De Crăciun
Lumini se-aprind, lumini se sting,
Leproșii cad tăcuți - murind,
Vicioșii iar se vând pe-argint
În seara de Crăciun.
Belșug pe mese și-n spitale;
Expresii vagi, cuvinte goale
Și-aceleași urări banale
Ca-n seara de Crăciun.
poezie de Gabriel Andone
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre seară, poezii despre medicină, poezii despre lumină sau poezii despre cuvinte
În Ajun de Crăciun
În iarna asta ca o toamnă
Crăciunul este... tot Crăciun.
Iar îngerii cântând din goarnă,
Anunță noaptea de Ajun
Punând steluțele aprinse
Prin toți brăduții, ca-n altare,
Și chiar de casele nu-s ninse
Colinda pe la geam apare
Să vă aducă vorba bună
Urări de multă sănătate,
Să fiți mereu tot împreună,
Pe masă să aveți de toate!
Dar nu uitați, slăviți pe Domnul,
Că s-a născut să se jertfească,
Și duceți mai departe zvonul
Printr-o colindă românească!
poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre toamnă, poezii despre sănătate, poezii despre noapte, poezii despre ninsoare sau poezii despre jertfă
Romică
E-o seară blândă, oamenii-s pe stradă,
aleargă după daruri de Crăciun,
se-aud urări (ceva c-un un an mai bun),
când, iată! - trece unul pus pe sfadă.
E îmbrăcat cu haine din gunoaie
destul de bine, nu cred că-i e frig,
îl văd destul de des, așa că-l strig:
-Ce s-a-ntâmplat, Romică, ce-i tataie?
-Păi, ce să fie, mama ei de viață!
Aveam un vinișor și un covrig,
făcusem focul, că muream de frig,
dar a venit nebuna aia hoață...
Da' las' că o prind eu și mă răzbun,
că n-am nimic pe masă, de Crăciun.
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre mamă, poezii despre foc sau poezii despre cadouri
Iarna
La streșini
Țurțuri cristalini
Veghează gerul nopții,
Albul inundă totul în jur,
Apele-și pun masca de gheață,
Colindătorii sunt gata
Să umple casele de bucurie;
Urări, planuri, așteptări, cadouri.
Moș Crăciun tot mai generos.
În depărtare
Zurgălăii anunță
Noul început.
Inocența săniilor și hazardul schiurilor
Se preling împletind veselie
Pe pârtiile aglomerate.
Ascultăm cuminți
Lemnul ars la gura sobei,
[...] Citește tot
poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ger, poezii despre țurțuri, poezii despre încălțăminte, poezii despre început, poezii despre săniuș, poezii despre schi sau poezii despre pârtie
Decembrească
Într-o zi din cele-ascunse-n file reci de calendar,
S-a-ntâmplat să-mi vină vestea, tam-nisam, pe celular:
"Domnule, acela care, pe Facebook, mi-ai dat unfriend,
Crezi că tu, de-acum, cu viața, cât de cât, rămâi în trend?"
"Iote moft!" mi-am zis pe dată, "Ce mesaj! da' cine-o fi?
Care prostul care-n viață a crezut că m-aș gândi
Să mă pun în rând cu alții ori să am prin griji mereu
Să nu fiu cea neagră-n lână oaia bre, adică... eu"
Dau și caut la mesaje număr, nume ori ceva
Care să mi-l deconspire și... aiurea: nu era!
Asta e! de-acum fac listă și unfriend de-oi vrea, dau... ioc
Pentru că apar surprize. Fraților, de-acum dau block!
Mama lor de pocitanii! Cum adică, să dispar?
Să-mi stea inima de frică? Nuuuu! dau block și n-am habar.
Dac-o fi să mai dispară câte unu', treaba lui!
De Crăciun, îl iert și... valea! Va să zică: mama lui! "
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre văi, poezii despre vinovăție, poezii despre telefonul mobil, poezii despre surprize sau poezii despre prostie
Crăciun
Fărâmă de mesaj galactic
Se convertind păgân cu sfinte
Într-o cutumă, vis cu practic;
Copil pierdut de-un zeu părinte.
"Dar" e, creație, crenguță
De tată-n fiu născut incert
La dată fixă... În brad crăcuță
Lumini sclipind pe-un cer deșert.
"Cobor" din aștrii-n casă caldă
Din sanctitate-n moș-copil
Născut sacrificat, ofrandă
De-o lume-n crucifix ostil.
E albul prunc cu barbă moale,
Claus, Christmas, Noel, Crăciun,
Natal, Nativity, Natale,
Calatio... simbol de bun.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre visare, poezii despre suferință sau poezii despre simbolistică
Glossă iernilor la sate
Visăm și azi la sărbători,
La postul mare, la Crăciun,
Un foc în sobă, ori ninsori,
Visăm la zarva de pe drum...
Visăm și noi la Plugușor,
La Steaua... la urări visăm,
Când prunci la mama în pridvor,
În poală pruncii ni-i culcăm...
Visăm și azi la sărbători,
La clopotul vuind a jale,
La zile aspre, cu ninsori,
La țuică fiartă, la sarmale...
La tâmpla blânzilor bunici
Și la povești, la cozonac.
Ia țesută cu arnici
Venind din timpul geto-dac.
La postul mare de Crăciun,
Și-nmiresmatele odăi.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre sat, poezii despre sărut, poezii despre plâns, poezii despre mâncare sau poezii despre iarnă
<< < Pagina 1 >